Știrile zilei

USR propune prefecţi în nouă judeţe, printre care Galaţi, Brăila şi Timiş. Care sunt numele propuse

Biroul Naţional USR susţine următoarele propuneri de numiri pentru funcţiile de prefect şi subprefect: Bacău, prefect – Leonard Ioan Bulai. Este avocat definitiv, membru al Baroului Bacău din ianuarie 2009, cu specializare în Drept civil, contencios administrativ şi fiscal, contracte civile şi comerciale, Dreptul muncii şi insolvenţă. Din decembrie 2012, este managing partner la Societatea […]

Depopularea, una dintre cele mai mari provocări ale următorului deceniu. Ce soluţii există şi ce grupuri sociale sunt vizate

Numărul persoanelor de peste 65 de ani va fi de două ori mai mare decât al celor aflate în câmpul muncii, până în 2050, conform unei analize Erste Group.

Sorin Cîmpeanu: Peste 3.000 de elevi ar putea fi afectaţi de includerea focarului de COVID în calculul ratei de infectare

Peste 3.000 de elevi care învaţă în şcoli din localităţi mici ar putea fi afectaţi de noul mod în care se calculează rata de infectare, prin includerea focarelor, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

VIDEO Prinţul Harry, interviu inedit acordat lui James Corden. Viaţa în SUA, cu Meghan Markle şi micul Archie, după ruptura de familia regală britanică

La fel ca mama sa, Lady Diana Spencer, Prinţul Harry e o figură publică extrem de urmărită la nivel internaţional. Totuşi, efectele negative ale popularităţii sale au stat şi la baza rupturii intens mediatizate de anul trecut, când ducii de Sussex au renunţat la îndatoririle regale şi au plecat în Statele Unite. Prinţul Harry a […]

Bitcoin se apropie de cea mai slabă performanţă săptămânală din ultimul an

Vineri, cu puţin după ora 15.00, moneda ajungea la 47.069 de dolari. După o scădere de aproape 20% săptămâna aceasta, Bitcoin-ul se îndreaptă către cea mai slabă performanţă săptămânală din luna martie a anului trecut încoace, potrivit Ziarului Financiar. Gigantul de plăţi Mastercard a declarat luna aceasta că le va permite posesorilor de carduri să […]

Emmanuel Macron atenţionează ţările care vor certificate de vaccinare pentru relansarea turismului

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a atenţionat ţările care vor instituirea circulaţiei pe bază de certificate de vaccinare pentru relansarea turismului, subliniind că este necesar un cadru comun de reglementare care să respecte drepturile individuale şi să evite discriminarea. Liderii ţărilor din cadrul Uniunii Europene nu reuşesc să ajungă la un consens privind rolul certificatelor de […]

Legea australiană împinge Google şi Facebook să facă înţelegeri cu presa. Fenomenul ar putea să ajungă şi în Europa

Nimeni nu ştie câţi bani ar putea aduce pieţei mass-media o înţelegere cu Facebook şi Google, dar experţii cred că social media a devenit un monopol care trebuie controlat.   „Dacă acum 20 de ani exista inclusiv un Internet Explorer, pentru că oamenii făceau browsing pe internet – te duceai la 20 de site-uri , […]

Rusia condamnă vehement bombardamentele efectuate de SUA în Siria

Administraţia Vladimir Putin a condamnat vehement, vineri, bombardamentele efectuate de Statele Unite asupra unor poziţii ale grupurilor islamiste proiraniene din Siria, soldate cu cel puţin un mort şi numeroşi răniţi. „Condamnăm vehement aceste acţiuni. Cerem respectarea necondiţionată a suveranităţii Siriei şi a integrităţii teritoriale a acestei ţări”, a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al […]

Florin Cîţu, întrebat dacă alocaţiile copiilor vor fi majorate: Au fost mărite cu 20%. O creştere semnificativă

Alocaţiile copiilor au fost mărite anul acesta cu 20%, o creştere semnificativă în condiţii de criză, spune premierul Florin Cîţu, întrebat dacă în 2021 vor mai fi mărite aceste alocaţii, în contextul în care pot fi folosiţi banii economisiţi din eliminarea pensiilor speciale. „Am spus de la început că vreau ca acest buget să iasă […]

Noi restricţii severe sunt aşteptate în Italia de Sărbătorile Pascale. Călătoriile turistice sunt interzise

Conform Agenţiei ANSA, ar putea fi prelungită interdicţia de deplasare între regiuni, valabilă acum până pe 27 martie. Vor fi permise revenirea la locuinţa reşedinţă, deplasările din motive de serviciu, sănătate sau urgenţe. Vizitele la o gospodărie sunt permise în zona galbenă, o dată pe zi, între orele 5:00 şi 22:00. Vizita poate fi făcută […]

Ţara care a vaccinat jumătate din populaţie cu cel puţin o doză de vaccin anti-Covid

Jumătate din populaţia israeliană a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva Covid-19, arată datele publicate vineri de Ministerului Sănătăţii, notează dpa.    Aproximativ 4,7 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin de când a început campania de inoculare în decembrie 2020.   Aproximativ 3,3 milioane au primit şi a doua doză […]

Premierul Cîţu, surprins de abordarea liderilor UE: Este prematur să discutăm despre paşapoartele de vaccinare

O discuţie privind introducerea paşapoartelor de vaccinare în România este prematură, spune Florin Cîţu, care precizează că Executivul nu a dat mandat niciunui ministru să discute bilateral cu Grecia.

CORONAVIRUS 26 februarie. Situaţia pe judeţe. În şase judeţe, incidenţa este mai mare de 2/1.000 de locuitori. A scăzut numărul deceselor. LISTA completă

Până astăzi, 26 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 795.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 736.020 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 […]

VREMEA în weekend-ul dinainte de 1 martie. Informare meteo de vânt puternic în toată ţara, de sâmbătă până luni

Vremea intră într-un proces de răcire şi va ridica probleme începând de sâmbătă până luni. Meteorologii anunţă vânt puternic în toată ţara şi ninsori la munte.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 26 februarie. Aproape 4.000 de cazuri noi COVID-19. Bilanţ complet

Coronavirus România. Bilanţ COVID-19 26 februarie În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3.761 cazuri noi de coronavirus, iar 66 de români au murit din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2. În ATI sunt 968 de bolnavi. Până astăzi, 26 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 795.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID […]

O nouă tulpină a coronavirusului a apărut la New York

Unul din patru oameni testaţi pozitiv la New York este infectat cu o nouă tulpină.

Valeriu Gheorghiţă a anunţat când se pot programa pentru vaccinare persoanele vulnerabile

Valeriu Gheorghiţă a declarat, vineri, la Antena 3, că autorităţile îşi menţin obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate până în luna septembrie. Coordonatorul campaniei de vaccinare a spus că din luna aprilie va fi deschisă etapa a treia de vaccinare, în paralel cu etapa a doua, şi va fi crescută capacitatea de vaccinare la […]

VIDEO Audierea istorică din PE a CEO farma producătoare de vaccin împotriva COVID-19. Buşoi, şeful ITRE: „Este o provocare fără precedent pentru întrega Europă”

„În premieră mondială, liderii a şapte companii care produc vaccin împotriva COVID-19: AstraZeneca, Moderna, Pfizer, Novavax, CureVac, Johnson & Johnson şi Sanofi au fost audiaţi aseară într-o şedinţă comună a comisiilor ENVI şi ITRE, pe care am condus-o în Parlamentul European împreună cu colegul meu, Pascal Canfin. Alături de aceştia, la dezbatere au mai fost […]

Reacţia Sindicatului Drumarilor, după accidentul din Giurgiu, în care un angajat CNAIR a murit: Decidenţii taie sporurile

În accidentul de pe DN 5, din Călugăreni, judeţul Giurgiu, soldat cu două persoane decedate şi opt rănite, şi-a pierdut viaţa un angajat al CNAIR, care lucra pe maşina Companiei de Drumuri. În acest context, Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, care reuneşte maimult de jumătate din angajaţi din CNAIR, trage un semnal de alarmă asupra deciziilor […]

Profesorii fac coadă la vaccinare, la Romexpo. Sute de cadrele didactice îşi aşteaptă rândul la centrele amenajate special pentru ei

Aşa cum elevii se înghesuie în sălile de clasă în prima zi de şcoală, aşa au făcut şi profesorii în primele zile de vaccinare. Astăzi cadrele didactice au format cozi la centrele de vaccinare amenajate special pentru ei.   La Romexpo s-au adunat sute de profesori încă de la primele ore, iar poliţiştii s-au asigurat […]

Curtea Supremă britanică se pronunţă în cazul Shamima Begum, tânăra rămasă fără cetăţenie după ce s-a alăturat grupului Statul Islamic din Siria

Curtea Supremă britanică va decide vineri, 26 februarie, asupra cazului Shamima Begum, o tânără de 21 de ani care s-a alăturat grupului jihadist Statul Islamic din Siria, relatează BBC.   Hotărârea vine la şase ani după ce tânara, care atunci avea 15 ani, a părăsit ţara, dar vrea să se întoarcă în Regatul Unit pentru […]

Se redeschid restaurantele, cafenelele şi sălile de spectacole din oraşul Iaşi

Conform prefectului judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, municipiul Iaşi reintră în scenariul galben pentru restaurante, cafenele şi sălile de spectacole, după ce a intrat în vigoare schimbarea modului de calcul pentru stabilirea ratei incidenţei cumulate în ultimele 14 zile la 1.000 de locuitori. „Aşa cum este deja cunoscut, în funcţie de rata incidenţei dintr-o localitate se […]

Atac într-o şcoală din Nigeria. Peste 300 de eleve au fost răpite

Persoane înarmate au intrat într-o şcoală din Jangebe, statul Zamfara din nord-vestul Nigeriei.

Bărbatul căutat în Sibiu a fost tranşat şi aruncat în râul Cibin

Conform procurolui şef secţie Ruginosu Mihaela de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, anchetatorii s-au sesizat din oficiu, iar din cercetări a reieşit că, în 16 februarie a.c., un bărbat în vârstă de 72 ani a dispărut de acasă. Investigaţiile au arătat că acesta şi-a vizitat un prieten, un bărbat în vârstă de 58 […]

Cum încearcă Vlad Voiculescu să pună capăt corupţiei din sănătate: consiliile de administraţie din spitale vor aviza direct achiziţiile de peste 10.000 euro

O ordonanţă de guvern aprobată la propunerea ministerului Sănătăţii vine cu noi atribuţii pentru consiliile de administraţie ale spitalelor, care vor aviza direct achiziţiile de peste 50.000 de lei (circa 10.000 euro), având dreptul să propună şi un audit extern asupra activităţilor desfăşurate în spital.

DNA, performanţă redusă în 2020, anul pandemiei: scădere pe toată linia la dosare

Datele bilanţului DNA, dat publicităţii de parchetul anticorupţie, arată că eficienţa procurorilor din Ştirbei Vodă a scăzut în anul 2020, din februarie anul trecut instituţia fiind condusă de către procurorul şef DNA, Crin Nicu Bologa, numit în funcţie pentru 3 ani de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Conform informaţiilor publicate oficial, DNA arată că a […]

Achiziţiile directe de peste 50.000 de lei în spitale vor fi avizate de Consiliul de Administraţie

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, OUG 12 / 25 februarie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care aduce modificări cu privire la rolul şi responsabilitatea consiliilor de administraţie ale spitalelor publice. Scopul OUG este transparentizarea licitaţiilor din spitale.  Aceasta stabileşte noi atribuţii pentru consiliile de administraţie […]

O aeronavă Boeing 777 a aterizat de urgenţă la Moscova după o problemă apărută la motor

Un Boeing 777 al companiei ruseşti Rossiya a trebuit să aterizeze de urgenţă în această dimineaţă la Moscova după o problemă cu motorul, la mai puţin de o puţin de o săptămână după un incident asemănător în SUA, notează Le Figaro.    „În timpul zborului de marfă 4520 Hong Kong-Madrid, a fost detectată o defecţiune […]

Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti: „E necesar acordul părinţilor pentru orele de educaţie sexuală”

ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, care este preşedintele Comisiei pentru Învăţământ din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER), susţine necesitatea acordului părinţilor pentru orele de educaţie sexuală.

Agenţia Americană pentru Medicamente a autorizat stocarea vaccinului Pfizer/ BioNTech la temperaturi mai mari decât până acum

Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA) a autorizat, joi, stocarea vaccinului Covid-19 produs de Pfizer / BioNTech la temperaturi  mai mari decât cele autorizate până acum, ceea ce va facilita distribuţia acestuia, relatează Le Figaro.   ”FDA autorizează ca dozele congelate şi nediluate ale vaccinului Covid-19 Pfizer / BioNTech să fie transportate şi depozitate la temperaturi […]

Prognoza pentru luna martie: Temperaturi normale, uşor peste cele specifice spre sfârşitul perioadei

1 – 8 martie Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregi ţări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane din jumătatea vestică a ţării. 8 – 15 martie Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru […]

Brazilia va cumpăra 20 de milioane de vaccinuri anti-COVID-19 de la Bharat Biotech din India

Ministerul Sănătăţii din Brazilia a semnat joi un contract pentru achiziţionarea a 20 de milioane de doze de COVAXIN, vaccinul COVID-19 fabricat de Bharat Biotech din India, pentru livrare în perioada martie - mai.

EMA: Vaccinurile care trebuie adaptate împotriva noilor variante Covid nu vor întâmpina obstacole majore pentru acordarea licenţelor

Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a declarat joi că vaccinurile Covid-19 care trebuie adaptate pentru a contracara noile variante ale coronavirusului nu vor întâmpina obstacole majore pentru acordarea licenţelor, notează dpa.   Un ingredient activ modificat nu ar trebui să fie supus din nou întregului proces de autorizare dacă vaccinul-mamă a primit deja autorizaţia de […]

Ion Cristoiu: Comunistul Nicolae Ceauşescu a luptat să salveze Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos. USRPLUS-istul Dan Barna luptă să-l distrugă

Publicistul Ion Cristoiu prezintă fragmente din memoriile lui Ion Brad, fost ambasador al României în Grecia, pentru a arăta cum s-a implicat Nicolae Ceauşescu în rezolvarea problemelor de la schitul românesc de pe muntele Athos, Prodromu, pentru a arăta că liderii USRPLUS, în frunte cu Dan Barna, au votat în Parlament împotriva subvenţionării acestui lăcaş […]

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Cum au ”lichidat” comuniştii cu istoria naţională: savantul Alexadru Lapedatu s-a sinucis în celulă, spînzurîndu-se cu un cearşaf

Se împlinesc astăzi 71 de ani de cînd, în 26 februarie 1950, Securitatea aresta un bătrîn savant: pe istoricul Alexandru Lapedatu. În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 a fost transportat la Sighet, închisoarea care avea să fie punctul terminus pentru demnitarii de seamă ai vechii Românii. Lapedatu avea 73 de ani, rafuri întregi de cărţi scrise şi lui i se datora în parte recunoaşterea unirii Transilvaniei cu România, dar nu a contat.

Healthcare Trends: Cum îţi dai seama dacă ai anxietate sau o boală cardiovasculară? Medicul cardiolog Theodora Benedek, invitata de astăzi, îţi dă răspunsul

Theodora Benedek, medic specialist cardiolog, este invitata emisiunii Healthcare Trends de astăzi, realizată de Mediafax în parteneriat cu Banca Transilvania – Divizia pentru Medici.    Doctor în Ştiinţe medicale, absolventă a unui masterat în managementul sanitar, ea conduce Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Târgu Mureş.   Preşedintele Comisiei de Cardiologie al Ministerului […]

Indicatorul privind cazurile de Covid se calculează altfel, începând de vineri. Ce presupune noul calcul

Vlad Voiculescu spunea că se schimbă modul în care se calculează indicatorul infecţiilor cu noul coronavirus şi se aplică „noi reguli”. Astfel, vor fi incluse şi focarele. Noul calcul corespunde standardelor internaţionale, spunea ministrul Sănătăţii: „Regulile rămân exact aceleaşi, indicatorul se calculează un pic diferit”. Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, spunea că odată cu aplicarea acestei […]

Suspendarea PUZ-urilor în 5 sectoare, pe ordinea de zi a Consiliului General al Capitalei

Dezvoltatorii spuneau că toate proiectele construite pe un teren de peste 3.000 mp vor fi blocate şi vor înregistra pierderi semnificative, conform ZF. Dar primarul Nicuşor Dan nu ar fi adunat suficiente voturi pentru a trece proiectul său de a suspenda pentru doi ani PUZ-urile. Principala problemă ar fi că reglementarea s-ar face după un […]

Un an de la prima infecţie cu SARS-CoV-2 în România. Tânărul a luat virusul de la un italian şi, după câteva luni, s-a reinfectat

În urmă cu un an, pe 26 februarie 2020, se anunţa primul caz de infecţie cu SARS-CoV-2 în România.     Este vorba de Sergiu, un tânăr de 26 de ani din Târgu Jiu.  El a fost primul român care a experimentat boala pe care ceva mai târziu, aveam să o trăim cu toţii, sau majoritatea […]

AVERTIZARE METEO: Cod galben de ceaţă în 16 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare, în 16 judeţe.