Știrile zilei

S-au aliniat astrele pentru război? Bursa de la Bucureşti scade după ce Rusia a cerut oficial retragerea NATO din România

Bursa de la Bucureşti scade accelerat vineri după ce Rusia a cerut oficial retragerea NATO din România şi Bulgaria. Toate companiile din prima ligă sunt pe minus, de la 1% la Electrica la 5% pentru MedLife. Peisaj dezolant şi pe bursele europene.

Revenire după 22 de ani. Christina Aguilera lansează „La Fuerza”, primul ei album în spaniolă

În timp ce „Mi Reflejo” din 2000 includea cinci versiuni în limba spaniolă ale unor piese de pe albumul ei de debut autointitulat din 1999, patru compoziţii originale şi două cover-uri, „LA FUERZA” prezintă şase piese originale, toate scrise în colaborare de Aguilera. Lansarea Sony Music Latin include single-urile „Pa’ Mis Muchachas” cu Becky G, […]

OMS recomandă vaccinarea copiilor de 5-11 ani cu Pfizer. Vaccinul era recomandat până acum la persoanele cu vârsta de 12 ani

Comitetul consultativ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii recomandă extinderea utilizării unei doze reduse de vaccin COVID-19 al Pfizer la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani.

Dezastru ecologic în Peru: 6.000 de barili de petrol s-au scurs în mare. Preşedintele ţării a intervenit

Operaţiunea s-a petrecut în timpul transferului de la o rafinărie a companiei spaniole Repsol.

Ministrul Transporturilor cere o mai bună mobilizare pe şantierul centurii Timişoara Sud

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a cerut vineri antreprenorului o mai bună mobilizare pe şantierul centurii Timişoara Sud şi respectarea termenelor contractuale.

AUR susţine revendicările angajatilor STB şi solicită demisiile lui Nicuşor Dan şi Adrian Criţ

Liderii Alianţei pentru Unirea Românilor susţin revendicările greviştilor de la STB. „Suntem alături de ei şi de toţi angajaţii din România care luptă pentru drepturile lor legale”, a declarat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

UE contestă la Organizaţia Mondială a Comerţului restricţiile la exportul de lemn impuse de Rusia

Uniunea Eeuropeană a solicitat vineri consultări cu Rusia în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) cu privire la restricţiile la export impuse de această ţară asupra produselor din lemn.

Consiliul Judeţean Cluj a aprobat realizarea Metroului Cluj. Investiţia depăşeşte 2 miliarde de euro

Consiliul Judeţean Cluj anunţă că a aprobat realizarea Metroului Cluj.

SUA şi Rusia au decis continuarea negocierilor / Este posibil un nou summit Biden-Putin

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au stabilit continuarea discuţiilor pentru depăşirea tensiunilor, urmând să fie formulate răspunsuri săptămâna viitoare şi existând posibilitatea unui nou summit al preşedinţilor Joseph Biden şi Vladimir Putin.

Moment emoţionant la Săptămâna Modei de la Paris. Louis Vuitton prezintă ultima colecţie a lui Virgil Abloh

Abloh, care a fost directorul artistic al casei de modă franceze, precum şi fondatorul casei de modă Off-White, a murit de cancer în noiembrie, la vârsta de 41 de ani, potrivit BBC.   Ultima sa prezentare postumă de îmbrăcăminte pentru bărbaţi a fost construită în jurul unui concept elaborat de „Dreamhouse”, cu îngeri, modele de […]

Dinamo şi-a luat portar străin, ca să evite retrogradarea

Portarul Cristiano Pereira Figueiredo a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu Dinamo Bucureşti, a anunţat vineri clubul din Capitală.

Declaraţiile ministrului Apărării, Vasile Dîncu: „Nu este momentul ca România să intre în război, dar trebuie să ne pregătim dacă avem un conflict la graniţă”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a făcut azi declaraţii privind tensiunile dintre NATO şi Rusia la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă  „Dr. Victor Popescu” din Timişoara.  Întrebat ce părere are despre solicitările Rusiei ca NATO să-şi retragă trupele şi echipamentele militare din statele est-europene membre ale alianţei, ministrul le-a catalogat drept „inacceptabile şi nenegociabile„, şi că se opune […]

Cântarele din pieţele bucureştene, la control. Administraţia i-a luat la puricat pe comercianţii care vând în unităţile primăriei

Reprezentanţii Administraţiei Comerciale Sector 6, prin Serviciul Pieţe, au demarat o amplă verificare în rândul comercianţilor din pieţele pe care le au în administrare.

Medic răpus de COVID, după ce a tratat acasă sute de pacienţi

Un medic italian care, în cei doi ani de pandemie, a tratat sute de pacienţi COVID acasă, a murit răpus de coronavirus.

Germania caută disperată forţă de muncă. Are nevoie de 400.000 de muncitori calificaţi din străinătate

Noul guvern de coaliţie al Germaniei doreşte să atragă 400.000 de lucrători calificaţi din străinătate în fiecare an pentru a aborda atât un dezechilibru demografic, cât şi penuria de forţă de muncă în sectoare cheie care riscă să submineze redresarea după pandemia de coronavirus, scrie Reuters.

O reţea criminală de trafic de migranţi a fost destructurată de Europol. Câştigurile sunt de sute de milioane de euro

Poliţia europeană a destructurat o reţea criminală care a câştigat sute de milioane de euro din introducerea ilegală de migranţi din Turcia în Italia, a anunţat poliţia greacă, informează Reuters. Grecia şi Italia se află în prima linie a crizei migraţiei din Europa de la începutul acesteia, în 2015. În timp ce majoritatea migranţilor şi […]

Nicuşor Dan: Problemele angajaţilor STB nu fac parte din lista de revendicări ale sindicatului

Chestiunile concrete pe care oamenii şi le doresc nu fac parte din lista de revendicări cu care sindicatul s-a dus la discuţia de miercuri cu Consiliul de administraţie al STB-ului, spune Nicuşor Dan, după ce a discutat că şefii de autobaze şi depouri.

Argumentaţia Rusiei privind retragerea trupelor NATO din România – revenirea la configuraţia din 1997

Administraţia Vladimir Putin argumentează, în solicitările privind garanţiile de securitate, că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.

Tensiune în Ucraina: Bursele ruseşti prevăd război

Acţiunile şi obligaţiunile de stat se prăbuşesc, chiar şi gigantul Gazprom este în furtună: semne că Putin ar putea lansa cu adevărat o acţiune-blitz, chiar şi ca diversiune.

Donarea de sânge, oprită de fake news: Sângele vaccinaţilor coagulează

Centrele de transfuzii din mai multe ţări se confruntă cu îndemnuri la refuz de a primi sânge recoltat de la persoane vaccinate, fapt care pune în genunchi reţeaua a cărei menire este să sprijine milioane de bolnavi.

Un obicei simplu reduce riscul de insuficienţă cardiacă şi ajută sănătatea inimii

Mersul în pas alert ajută sănătatea inimii, arată rezultatele unui studiu publicat joi în jurnalul ştiinţific Journal of the American Geriatrics Society.   Concret, plimbarea în ritm rapid reduce riscul de deces prematur şi ţine la distanţă bolile cardiovasculare, o afecţiune extrem de întâlnită mai ales în România.   Cercetarea de faţă a inclus date […]

Iohannis convoacă CSAT, în contextul situaţiei de securitate în zona extinsă a Mării Negre

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru miercuri, 26 ianuarie 2022, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni, în contextul situaţiei de securitate în zona extinsă a Mării Negre.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / O enigmă uşor de descifrat: Călin Georgescu, livrat de propaganda pro-rusă pe filieră Talpeş-Hurduzeu, spune că ”şansa României este înţelepciunea rusească”

Eu nu cred în ”tehnocraţi”. România nu are aşa ceva: tehnicieni de vîrf, în poziţii cheie şi apolitici. Înainte de 1989, dacă nu aveau funcţii de partid, ”tehnocraţii” erau de găsit la Securitate, pe la Institutul de Economie Mondială, înfiinţat de Ceauşescu în 1976 şi prin alte instituţii similare, înţesate de ”acoperiţi”.  După 1989, primul […]

OFF/ON THE RECORD, 23 ianuarie 2022. Invitat, ora 22.00: Victor Alistar, membru CSM, reprezentant al societăţii civile

Victor Alistar a fost sancţionat de procurorii CSM pentru că i-a criticat în precedenta emisiune OFF/OnTheRecord. Ce se întâmplă cu adevărat în Consiliul Superior al Magistraturii – o structură constituţională care n-are şef şi care s-a blocat şi alegerile pentru preşedinte, îţi spune reprezentantul societăţii civile în CSM, Victor Alistar. Despre cum continuă coaliţia obsesia […]

Bilanţ coronavirus, 21 ianuarie. Un nou record de cazuri în România. Cel mai mare număr de infectări de la începutul pandemiei

Autorităţile anunţă în bilanţul coronavirus de vineri 19.649 de noi cazuri şi 49 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore. Recordul precedent s-a înregistrat ieri, 20 ianuarie, când 19.105 persoane au fost confirmate cu COVID-19.

Cum va funcţiona limitarea la 9 luni a valabilităţii certificatelor verzi. Explicaţiile lui Rafila

Limitarea valabilităţii certificatelor verzi la 9 luni după încheierea schemei de vaccinare e valabilă doar pentru circulaţia în spaţiul UE, iar introducerea acestei reglementări şi pentru accesul în anumite instituţii sau spaţii economice din ţară se va decide în funcţie de situaţia epidemiologică.

Căşti audio contrafăcute, găsite în Portul Constanţa. Ce valoare totală aveau bunurile

Căşti audio în valoare de 11 milioane de lei, despre care există presupunerea că sunt contrafăcute, au fost găsite într-un container din Portul Constanţa, informează, vineri, Garda de Coastă.

Ciolacu: Mai este o posibilitate… fie pleacă acasă Nicuşor Dan

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, evită să spună dacă îi va retrage sprijinul politic liderului sindicaliştilor STB sau dacă susţine greva angajaţilor STB: „Mai este o posibilitate... ”.

MAE, după ce Rusia a cerut ca NATO să se retragă din România şi Bulgaria: Inoportun, fără fundament

Ministerul Afacerilor Externe respinge ca fiind inoportune şi lipsite de orice fundament declaraţiile Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse privind prezenţa militară aliată pe Flancul Estic al NATO.

Primii lăutari din Bucureşti, romi talentaţi care improvizau o cântare, dar au dat un rost muzicii populare

Lăutarii au însoţit fiecare moment sentimental din istoria Bucurescilor, oraşul Veseliei. Numele lor vine de la lăută, veche vioara cu două sau cu trei coarde. Despre orice simţământ ştiau lăutarii să improvizeze o cântare, dar dintre toate, numai iubirea, doar iubirea le punea tăciune aprins în arcuş.   Bucureştenii jucau sârba, chindia, căzăceasca, gălăţeanca, hârlăuanca, […]

Ministrul Justiţiei a pus în dezbatere publică proiectul de desfiinţare a SIIJ

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a pus în dezbatere publică, vineri, proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi spune că pentru investigarea infracţiunilor care până acum erau în competenţa Secţiei se vor ocupa 42 de procurori.

EXCLUSIV. Gândurile lui Cristoiu, de la ora 22.00, la ALEPH NEWS şi pe mediafax.ro

Astăzi, de la ora 22.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai discută despre semnalele tot mai numeroase că pandemia se va încheia, despre dedesubturile scandalului privind acuzaţiile de plagiat la adresa  premierului Ciucă, precum şi despre descinderile DNA la Primăria Capitalei, într-un context nefavorabil pentru Nicuşor Dan. De asemenea, Ion Cristoiu şi Monica Mihai […]

Ucraina denunţă presiunile militare şi acţiunile hibride ale Rusiei, dar cere continuarea dialogului

Rusia continuă presiunile militare şi agresiunile hibride împotriva Ucrainei, afirmă ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, salutând solidaritatea ţărilor occidentale şi pledând pentru continuarea negocierilor în scopul găsirii unei soluţii diplomatice la criza actuală.

Rusia vrea să legitimeze o eventuală invazie. Parlamentul Rusiei solicită recunoaşterea independenţei regiunilor Doneţk şi Lugansk din Ucraina

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului, a făcut acest anunţ înainte de discuţiile de vineri de la Geneva dintre cel mai înalt diplomat rus şi secretarul de stat american Antony Blinken, pentru a discuta despre tensiunile în creştere din cauza Ucrainei, potrivit Reuters.  Recunoaşterea formală a autoproclamatei Republici Populare Doneţk şi […]

De ce un creator OnlyFans ar putea ajunge la închisoare pentru că a postat nuduri

El ar putea fi condamnat la luni de închisoare dacă o instanţă îl va găsi vinovat. În conformitate cu Codul penal din Singapore, este ilegal să transmiţi materiale obscene prin mijloace electronice sau să participi sau să primeşti profituri din orice afacere în care sunt transmise astfel de materiale. „Din punct de vedere tehnic, [asta […]

Un senator tânăr de la USR a decedat

„Anunţăm cu tristeţe că senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viaşu a încetat din viaţă, în urma unei lungi suferinţe”, transmite, vineri, USR. Cristian Viaşu a fost membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, precum şi în Comisia pentru cultură şi media. „A fost un politician pentru care dialogul şi consensul erau căile cele […]

Cartofi prăjiţi cu viermi, serviţi la cantină. Reacţia DSP: unitatea este curată

Câţiva muncitori ai unui operator industrial din Cugir au mers, joi, să mănânce la cantina unde iau prânzul de obicei. Unul dintre bărbaţi a găsit în garnitura de cartofi prăjiţi viermi şi a cerut explicaţii la bucătărie. De asemenea, au fost informaţi şi reprezentanţii DSP Alba. Aceştia au mers în control, iar vineri au transmis […]

Veşti bune pentru români. Proiectul de ordonanţă privind compensaţiile şi noile tranşe de consum, pus în dezbatere publică

Proiectul Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece a fost pus în dezbatere publică, anunţă Ministerul Energiei.

BRD: România este în pericol să piardă contactul cu viitorul ei. Este o urgenţă naţională să ne implicăm în sprijinirea educaţiei

România alocă în 2022 uşor peste 2% din PIB pentru educaţie, respectiv 32 miliarde de lei, din care cea mai mare parte, aproape 70%, sunt bani pentru salarii, în condiţiile în care sistemul de învăţământ are nevoie urgentă de reformă şi modernizare, realitate devenită cu atât mai clară în ultimii doi ani de pandemie. Lipsa […]

Reformă în cadrul Bisericii Catolice. Papa Francisc a vorbit despre un angajament ferm al Bisericii pentru a face dreptate victimelor abuzurilor

Papa Francisc vorbeşte despre un angajament ferm al Bisericii pentru a face dreptate victimelor abuzurilor şi o nouă legislaţie, din dorinţa de a face cercetările mai eficiente.