Știrile zilei

Klaus Iohannis, despre PNDL: Acest program trebuie regândit, nicidecum desfiinţat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) trebuie reconfigurat şi în niciun caz desfiinţat, astfel încât să fie transparentizate şi bine gestionate fondurile publice.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ziua Cârtiţei în Parlamentul României

Klaus Magnus şi Ludovic Întâiul îi umplu de ridicol pe membrii Guvernului demis şi desemnat să cadă.

Un aeroport din România va fi închis o lună şi jumătate pentru modernizarea pistei

Aeroportul Internaţional „George Enescu” din Bacău va fi închis în perioada 15 august - 30 septembrie 2020 pentru modernizarea pistei de decolare şi aterizare, a suprafeţelor de mişcare aferente şi a sistemului de balizaj.

Nepregătiţi pentru astfel de situaţii. Pompierii din Vâlcea au cerut ajutor în alt judeţ pentru transportul unei femei de 250 de kg la spital

Angajaţii ISU Vâlcea au fost solicitaţi, luni, să transporte o femeie de 250 de kilograme, cu insuficienţă respiratorie, la spital. Pentru că ISU Vâlcea nu are autospecială pentru victime multiple, a fost solicitat ajutor de la ISU Olt. Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, paramedicii au fost solicitaţi, luni, să intervină în comuna Galicea, sat Bratia din […]

Bărbatul care a ameninţat că aruncă în aer o benzinărie din Capitală a fost spitalizat

Bărbatul care a anunţat, luni, prin apel la 112, că aruncă în aer o benzinărie din sectorul 3 al Capitalei a fost internat pentru investigaţii de specialitate. În interiorul maşinii, poliţiştii nu au găsit materiale pirotehnice. Poliţia Capitalei a transmis că după ce a fost verificată maşina bărbatului care spunea că aruncă în aer o […]

Rusia acuză SUA de periclitarea securităţii mondiale prin instalarea de rachete, inclusiv în Europa

Statele Unite intenţionează să instaleze rachete cu raze scurte şi medii de acţiune în Europa şi în Asia, în paralel cu plasarea de arme în spaţiul cosmic, acuză Administraţia Vladimir Putin, avertizând că măsurile Washingtonului vor degrada mediul de securitate la nivel mondial.

Motivarea Tribunalului în cazul Beuran: A transformat o instituţie de prestigiu în propria piaţă de desfacere

Magistraţii Tribunalului Bucureşti spun, în motivarea de arestare la domiciu a medicului Mircea Beuran, că acesta a transformat facultatea în propria piaţă de desfacere pentru obţinerea de venituri ilicite. Potrivit aceluiaşi document, Beuran a fost interceptat şi a recunoscut că a luat mită.

Titus Corlăţean solicită dezbaterea ordonanţei de urgenţă pe anticipate: Sunt probleme grave în actul normativ

Biroul permanent al Senatului a decis, luni, ca ordonanţa de urgenţă care reglementează alegerile anticipate să fie dezbătută marţi în comisiile de specialitate în procedură de urgenţă. „E repartizată la comisia juridică şi alte comisii de specialitate, e sesizată în fond. Termenul este ziua de mâine (marţi – n.r.). Vom vedea în funcţie de decizia […]

A fost formată prima alianţă electorală din ţară între PSD, Pro România şi ALDE

Prima alianţă electorală din ţară între PSD, Pro România şi ALDE pentru alegerile locale s-a format în judeţul Bistriţa-Năsăud, au anunţat, luni, liderii judeţeni ai celor trei formaţiuni politice. Alianţa va fi înregistrată oficial şi va avea candidaţi unici la CJ şi primării. Liderii locali ai PSD, Pro România şi ALDE din judeţul Bistriţa-Năsăud au […]

Vreme mult mai caldă decât ar fi normal. În unele zone temperaturile vor atinge niveluri record

În primele zile ale săptămânii vor fi temperaturi record, mai mari chiar şi cu 10 grade faţă de normalul perioadei. De miercuri, însă, vremea se va răci, dar temperaturile tot nu vor scădea sub valorile normale pentru această perioadă Săptămâna a debutat cu temperaturi neobişnuit de ridicate pentru mijlocul lunii februarie. Luni şi marţi vor […]

Inspectoratul Şcolar Bucureşti începe controlul în toate grădiniţele şi şcolile postliceale private

Inspectoratul Şcolar Bucureşti va controla toate grădiniţele şi şcolile postlicealele particulare din Bucureşti, la începutul lunii martie a acestui an. Verificările vor fi efectuate după ce presa a semnatat că la unele şcoli postliceale din Bucureşti nu este organizată proba pratică, necesară în aceste programe de studiu. La un prim control la unităţile de învăţământ […]

Mario Iorgulescu ar putea ajunge după gratii. Procurorii au cerut arestarea preventivă

Procurorii au cerut, luni, Tribunalul Bucureşti, arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu, după accidentul mortal de anul trecut, când fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal a condus cu alcoolemie de aproape 2 g/litru  şi sub influenţa cocainei, provocând un accident mortal. Potrivit procurorilor, Mario Iorgulescu a condus beat şi drogat, în data de 8 septembrie […]

Marcel Vela, propus la Interne în Guvernul Orban 2, a primit aviz negativ în comisii

Ministrul propus pentru Afacerile Interne, Marcel Vela, a primit, luni, aviz negativ în comisiile de specialitate din Parlament. Marcel Vela a fost audiat mai bine de o oră.

Numărul migranţilor care au încercat să treacă ilegal în România a crescut

Numărul celor care au încercat să treacă ilegal frontierele României a crescut, în ultimul an, cu 24%, cei mai mulţi migranţi fiind din Irak, Afganistan, Siria, Bangladesh, Algeria, Turcia, Iran, Somalia, Maroc şi Vietnam. Potrivit raportului Poliţiei de Frontieră din România, comparativ cu anul 2018, se constată o creştere a numărului persoanelor depistate în timp […]

Aterizare spectaculoasă a celui mai mare avion de pasageri din lume, lovit de rafale de vânt puternice, pe aeroportul Heathrow | VIDEO

Un Airbus 380, cel mai mare avion de pasageri din lume, lovit de rafale puternice de vânt, a aterizat aproape lateral pe pista aeroportului Heathrow din Londra. Imagini cu aterizarea spectaculoasă pe furtună a avionului Airbus 380, operat de compania Etihad, au apărut în mediul online. Evenimentul a avut loc sâmbătă pe aeroportul Heathrow din […]

Adina Florea vrea să părăsească SIIJ. Procuroarea candidează pentru un post în altă instituţie

Adina Florea, adjunctul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), s-a înscris pentru un un post în Inspecţia Judiciară, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din parchet.

Costel Alexe susţine că poluarea face mii de victime în fiecare an în România: Capitala, cea mai afectată

Ministrul interimar al mediului, Costel Alexe, trage un semnal de alarmă cu privire la nivelul de poluare din Românoa, acesta afirmând că anual zeci de mii de români mor din cauza aerului poluat.

Furtuna Dennis face ravagii în Marea Britanie

Furtuna Dennis este a doua care loveşte Marea Britanie în ultimele 10 zile, după Ciara. Numele a fost ales bine – furtuna este un pericol pentru public, notează jurnaliştii de la The Guardian. Cinci oameni au murit şi alte câteva mii au fost evacuaţi din cauza inundaţiilor. În două zile a plouat cât pentru o […]

Secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean din Bistriţa va fi modernizată. Investiţii de peste 30 de milioane de euro

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud au semnat, luni, un contract în valoare de 2 milioane de euro cu firma care va realiza lucrări de extindere şi modernizare a Secţiei de Urgenţe a Spitalului Judeţean, unitate care a beneficiat până acum de investiţii de peste 35,5 milioane de euro. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a semnat, luni, un contract […]

UDMR vrea sesizarea CCR privind OUG pe anticipate: Este inacceptabilă schimbarea mascată a sistemului electoral

„Ne adresăm Avocatului Poporului deoarece în Monitorul Oficial a fost publicată OUG care modifică Legea electorală pentru alegerile parlamentare. Luni am transmis o scrisoare oficială doamnei Renate Weber, în care am subliniat faptul că este inacceptabilă schimbarea mascată a sistemului electoral, mai multe puncte ale actului normativ fiind neconstituţionale. Am încredere că Avocatul Poporului va […]

Caz de revenge porn la Mehedinţi: Cât i-a plătit o femeie fostului iubit ca să nu posteze poze compromiţătoare

O femeie de 30 de ani din Mehedinţi i-a plătit fostului iubit aproape 2.000 de euro pentru ca acesta să nu publice pe reţelele de socializare poze cu ea în ipostaze compromiţătoare. Bărbatul, cu 6 ani mai tânăr, a şantajat-o aproape un an de zile. Acum a fost reţinut de poliţişti. Potrivit unor surse locale, […]

Pentru fiecare leu plătit de clujeni prin taxe locale, primăria îşi propune să atragă 2,5 lei din fonduri europene. Anunţul lui Boc

Primarul Emil Boc a anunţat că la fiecare leu plătit de locuitorii din Cluj-Napoca prin taxe şi impozite locale, primăria va aduce în bugetul oraşului în acest an 2,5 lei din fondurile europene.

Costel Alexe a dezvăluit care sunt judeţele unde se fură cel mai mult lemn

Costel Alexe a declarat, la audierea luni în comisiile reunite ale Parlamentului, că Maramureş este judeţul unde este tăiat ilegal lemn. Ministrul Mediului a precizat că în numai doi ani au fost tăiate ilegal 110.00 metri cubi de lemne. Ministrul desemnat al Mediului a declarat că topul judeţelor în care se taie lemn în mod […]

Cîţu, la audierile din comisiile de specialitate: Primul spital regional va fi construit la Iaşi. Guvernul nu va opta pentru cota progresivă

Primul spital regional la care vor începe lucrările de construcţie este cel de la Iaşi, a declarat luni, în Parlament, Florin Cîţu, ministrul desemnat al Finanţelor. El a spus că Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi alte bănci de investiţii vor furniza fondurile necesare pentru aceste construcţii. „Toate spitalele regionale sunt pe ultima […]

Au scăpat „basma curată”. O bătrână s-a împăcat cu hoţii, după ce i-au furat 8.000 de lei din casă

Patru femei şi un bărbat din judeţul Dolj, acuzaţi că au furat toţi banii din casa unei bătrâne din Gorj, au scăpat „basma curată”, după ce femeia s-a împăcat cu hoţii. Pensionara şi-a primit înapoi întreaga sumă şi a decis să-i ierte pe hoţi.

Data pe care Ludovic Orban o consideră „rezonabilă” pentru organizarea alegerilor locale

Întrebat, luni, într-o declaraţie de presă, când ar putea fi organizate alegerile locale, premierul Ludovic Orban a spus că ar fi o „impietate” faţă de creştini să organizeze alegerile în 31 mai sau în 1 iunie, astfel că o dată „rezonabilă” ar fi 14 iunie. „Ar fi o impietate faţă de creştini să stabilim data […]

VIDEO: O cascadorie spectaculoasă pe platourile de filmare pentru „Matrix 4″ face furori printre fani

Regizat de Lana Wachowski, filmul „Matrix 4” va avea premiera în cinema pe 21 mai 2021. Filmările pentru cea de-a patra parte a francizei „Matrix” au debutat săptămâna trecută, în oraşul american San Francisco şi deja au apărut pe reţelele de socializare online imagini spectaculoase. Într-o înregistrare video, doi cascadori suspendaţi de nişte cabluri se […]

Presupusă poveste amoroasă, sfârşită cu violenţe, în Harghita. Un tată a fost lovit cu o furcă, iar fiul lui a fost împuşcat de un bărbat la care au mers să-i ceară socoteală

Un bărbat a fost lovit în cap cu o furcă, iar fiul său împuşcat în picior cu un pistol cu bile de cauciuc, în Lunca de Jos, judeţul Harghita. Autorul e un bărbat la care cei doi au mers „să-i ceară socoteală” pentru o presupusă relaţie amoroasă cu soţia primului, respectiv mama celui de-al doilea. […]

Grecia a lansat moneda de 2 euro care comemorează Bătălia de la Termopile

Grecia a lansat moneda de 2 euro care comemorează Bătălia de la Termopile. Anul acesta se împlinesc 2.500 de ani Bătălia de la Termopile.

Orban îl sfătuieşte pe Teodorovici să consulte un doctor. „Trebuie să se ducă să se trateze”

„Eu cred că Eugen Teodorovici trebuie să se ducă să se trateze. El este principalul vinovat”, a spus luni premierul desemnat. Orban e de părere că ancheta ar trebui să îi vizeze pe Eugen Teodorovici şi Viorica Dăncilă. „S-a emis o Ordonanţă de Urgenţă special ca să permită premierului şi ministrului Finanţelor să nu dea […]

Accident cumplit de muncă. Angajatul unei companii de salubritate a murit strivit de vidanja firmei, condusă de colegul său. VIDEO

Potrivit reprezentantului firmei unde cei doi bărbaţi erau angajaţi, şeful de echipă era împreună cu colegul său, şofer, la o acţiune de golire a apei dintr-un canal. Bărbatul, în vârstă de 57 ani, ar fi coborât să-l dirijeze pe colegul său care dădea cu spatele. Omul s-ar fi împiedicat şi ar fi căzut sub roţile […]

PSD se laudă cu măsurile luate împotriva tăierilor ilegale de păduri. „Ce a făcut PNL?”

„#PSD este singurul partid care a luat măsuri drastice împotriva tăierilor ilegale de păduri! ? Radarul Pădurilor. ? Sistemul #112 pentru transportul de lemn. ? Un nou #CodSilvic. ? O nouă Lege a contravenţiilor silvice cu amenzi uriaşe pentru tăierile ilegale şi pentru transportul de lemn taiat ilegal (inclusiv confiscarea mijlocului de transport care transporta […]

IMM: Legea care stabileşte indicatori pentru salariul mimim ar genera 11 tipuri de salarii şi ar încărca bugetul peste posibilităţi

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) spune că legea pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare ar genera 11 tipuri de salarii şi ar încărca bugetul peste posibilităţile economiei din România. Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România, Florin Jianu, declară: „Parlamentul stabileşte alte tipuri de care, […]

Un stat permite servicii funerare ecologice: cadavrele umane devenite compost

Washington a devenit recent primul stat american unde transformarea cadavrelor umane în compost este legală. Tehnica este considerată un serviciu funerar prietenos cu mediul şi a fost testată într-un proiect pilot. Compostul este cunoscut ca îngrăşământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a resturilor vegetale şi animale. În ultima vreme s-a înregistrat o creştere […]

Contre la audierea ministrului desemnat la Finanţe. Zamfir: De ce v-aţi împrumutat pe 30 de ani? Cîţu: E mai ieftin

Preşedintele comisiei economice a Senatului Daniel Zamfir a acuzat că audierea ministrul desemnat la Finanţe face parte dintr-o procedură de învestire a Guvernului Orban 2, un fenomen unic de la Revoluţie încoace. Redăm integral discuţia din comisiile reunite pentru buget ale Parlamentului unde este audiat ministrul Florin Cîţu: „Daniel Zamfir: Aş vrea să discutăm despre […]

Primarul unei comune din Gorj a făcut o adopţie mai puţin obişnuită. Edilului i s-a făcut milă de animalul abandonat: „Roby” era slăbit şi neîngrijit

Primarul comunei Drăguţeşti, judeţul Gorj, Ion Popescu, a adoptat un măgăruş abandonat de ciobani, pe străzile din localitate. „Roby” a ajuns vedetă locală, după ce şi-a găsit adăpost în gospodăria edilului, transmite corespondentului MEDIAFAX. În momentul în care a fost abandonat de ciobani în comuna Drăguţeşti, măgăruşul „Roby” era slăbit şi neîngrijit. Primarul din localitate, […]

Imagini de la descinderea cu mascaţii la adresa greşită. „Bună dimineaţa! Ce faci? Cu cine mai eşti?”

Pe imaginile surprinse de camera de pe casca mascatului se poate vedea cum, în beznă, mascaţii intră în curte şi mai apoi în casa în care se presupunea că se ascunde unul dintre suspecţii dintr-un dosar de fraude informatice. La aceeaşi oră percheziţii aveau loc în nu mai puţin de şapte case. Imediat ce pătrund […]

Un supravieţuitor al Colectiv candidează la Primăria Sectorului 2. „S-a ars la propriu cu nepăsarea autorităţilor din ţara asta”

Adrian Albu este activist pentru drepturile pacienţilor şi supravieţuitor al incendiului de la Colectiv din octombrie 2015. El a fost desemnat drept candidat pentru Primăria Sectorului 2 al Capitalei din partea PLUS, partid condus de Dacian Cioloş. Vlad Voiculescu spune despre Adrian Albu că „E un om care s-a ars la propriu cu nepăsarea autorităţilor […]

Surse: Legiştii au stabilit cauzele morţii bebeluşului de 6 luni, despre care s-a spus că a fost sufocat de mama lui

Bebeluşul de 6 luni al deputatului Angel Agache a murit din cauza unei insuficienţe cardio respiratorie şi a unui edem pulmonar, arată primele cercetări, potrivit unor surse din anchetă. Medicii legişti de la Institutul de Medicină Legală din Iaşi au făcut necropsia bebeluşului care a murit duminică dimineaţă la un hotel din Iaşi. Potrivit unor […]

Mihai Şora intervine în controversa Irina Rimes – Brâncuşi: „Brâncuşologi” apăruţi peste noapte

„Ce suflet schingiuit trebuie să ai ca să batjocoreşti un copil talentat şi inteligent, scoţând din tastatură, la suprafaţa ecranului tău, frustrări, eşecuri personale, infirmităţi morale…”, a scris Mihai Şora, luni, pe Facebook. „Pun rămăşag că agitaţii «brâncuşologi» apăruţi peste noapte sunt aceiaşi care, nu de mult, căutau pe ascuns aria cercului”, a scris filosoful […]