Știrile zilei

Preţul petrolului creşte, pe fondul datelor economice bune şi al reducerilor de producţie

Preţurile petrolului au crescut luni, susţinute de îmbunătăţirea datelor economice, dar evoluţia a fost limitată de sporirea infecţiilor cu coronavirus în întreaga lume, relatează Reuters. Petrolul Brent a crescut cu 15 centi, sau cu 0,4%, la 41,17 dolari pe baril la 11:45 GMT, iar referinţa americană WTI a crescut cu 26 de centi, sau cu […]

De miercuri, transportul public din Capitală capătă un „plus de stil”. Investiţie de 3 milioane de lei pentru uniformele conducătorilor STB

Fie că au sau nu sacou, în condiţiile unor temperaturi ridicate, şoferii vor purta în mod obligatoriu pantalon şi cămaşă cu mânecă lungă sau mânecă scurtă, iar – opţional – cravată ori eşarfă. „În prezent, toate eforturile noastre sunt îndreptate spre transformarea fostei regii într-o companie eficientă şi mai apropiată de public şi dorim mai […]

Călin Popescu Tăriceanu vrea armata pe străzi înarmată cu măşti

Blindate militare pe străzi din care să nu scoatem armele, ci măştile. Este ideea lui Călin Popescu Tăriceanu, care crede că întoarcerea soldaţilor pe stradă ar responsabiliza mai mult populaţia. În condiţiile în care odată cu ridicarea restricţiilor au crescut şi cazurile de infectare cu coronavirus, liderul ALDE ar vrea un nou proces educaţional. De […]

METEO. Vreme rea în mai multe localităţi. COD ROŞU de ploi abundente emis de meteorologi

Meteorologii au emis luni o avertizare Cod roşu de ploi abundente pentru mai multe localităţi din judeţul Neamţ.

Tratamentul anti-coronavirus cu Remdesivir va fi disponibil la scară largă în toamnă. Cât va costa pentru fiecare pacient

Compania farmaceutică americană Gilead Sciences, care produce medicamentul Remdesivir, folosit ca tratament împotriva Covid-19, va vinde o doză cu 390 de dolari către Statele Unite, dar şi către alte state dezvoltate ale lumii, informează Bloomberg.   Într-un comunicat de presă emis de Gilead Sciences, compania spune că vrea să ofere un preţ unitar către mai […]

Fostul premier francez Francois Fillon şi soţia sa, condamnaţi în cazul unor angajări fictive

Fostul premier francez François Fillon şi soţia sa Penelope au fost găsiţi vinovaţi de o instanţă judiciară de la Paris în investigaţia privind angajări fictive, informează cotidianul Le Figaro. François Fillon a fost condamnat la cinci ani de închisoare, dintre care trei cu suspendare, iar Penelope Fillon a primit trei ani de închisoare cu suspendare. […]

Ce afaceri are în Iaşi Clemens Tonnies, patronul controversatelor abatoare din Germania

Cea mai mare firmă pe care magnatul german Clemens Tonnies  o deţine la Iaşi se numeşte Orgapic şi  are zeci de de coduri CAEN, dar cele mai multe sunt legate de agricultură. Activitatea principală a firmei este  „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase.”  Într-o vreme, firma era unul […]

Orban, îngrijorat de nerespectarea regulilor: „Voi convoca toţi miniştrii” / Guvernul va decide miercuri dacă va adopta noi măsuri de relaxare

Premierul Ludovic Orban s-a declarat îngrijorat de faptul că terasele nu mai respectă regulile de distanţare socială.

Evaluarea Naţională 2020, sesiunea specială: Vezi aici SUBIECTELE şi BAREMUL. Câţi elevi au susţinut azi prima probă

Luni s-a desfăşurat prima probă scrisă din cadrul etapei speciale a Evaluării Naţionale. „Din cei 192 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea probei de Limbă şi literatură română au fost prezenţi 170 de candidaţi, iar doi candidaţi au beneficiat de recunoaşterea probei. Nu s-au prezentat 20 de candidaţi”, arată MEC, într-un comunicat de presă. Subiectul şi […]

Încă o echipă de fotbal din România a intrat în izolare: doi jucători au COVID-19

Virusul loveşte şi în Liga a 2-a din România. Concordia Chiajna începuse pregătirile pentru viitorul sezon, dar doi jucători au fost testaţi pozitiv la COVID-19. Este vorba despre Andrei Marc, fundaş care a trecut şi pe la FCSB, şi Ionuţ Biceanu, mijlocaş transferat de la Astra. Potrivit protocoalelor impuse de Ministerul Sănătăţii, toată echipa a […]

FOTO & VIDEO: Apartament în flăcări. Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital cu arsuri grave, pe 40% din corp

Incendiul a izbucnit într-un apartament mic şi s-a extins în balconul tip terasă de la etajul întâi. Un bărbat de 66 de ani a suferit arsuri de gradele 1 şi 2 pe 40% din suprafaţa corpului şi a fost dus la spital. De asemenea, o femeie a făcut atac de panică. Patru persoane au fost […]

Sorin Cârţu, interviu exclusiv pentru Mediafax: „Ar fi bine să o imităm pe Liverpool. Ne vom bucura în stilul nostru, al oltenilor”

Craiova visează la primul titlu după 29 de ani după victoria de la Cluj cu CFR. Oltenii sunt la 1 punct sub CFR şi au început deja petrecerea. Jucătorii au dansat în vestiar şi au fost aşteptaţi de către fani cu torţe la revenirea la Craiova.   Campion cu Universitatea la ultimul titlu câştigat de […]

Tensiuni între Austria şi Turcia după violenţe între protestatari turci şi kurzi

Austria şi Turcia au semnalat luni că vor convoca ambasadorii pentru a oferi explicaţii privind violenţe produse între grupuri kurde şi turce în centrul oraşului Viena, relatează agenţia de presă Reuters. Ministerul austriac de Externe a comunicat că îl va convoca luni pe ambasadorul Turciei, în contextul tensiunilor bilaterale. La rândul său, Administraţia Recep Tayyip […]

Cartel Alfa: Guvernul reglementează oficial sclavagismul în România

Confederaţia sindicală „Cartel Alfa” susţine că Ministerul Muncii intenţionează să „forţeze” adoptarea unei ordonanţe „care dă puteri nelimitate angajatorilor de a reduce discreţionar programul de lucru, fără a fi responsabili pentru plata lucrătorilor”. „Conform proiectului de act normativ, angajatorii pot schimba oricând şi oricum programul de lucru, de pe-o zi pe alta, fără acordul sindicatului […]

ANRE a stabilit preţul reglementat pentru energia electrică

Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat luni deciziile privind stabilirea preţului reglementat pentru energia electrică livrată şi a cantităţilor de energie electrică vândute pe bază de contracte reglementate în perioada 1 iulie-31 decembrie 2020 de către producători, informează un comunicat.  Producătorii în cauză sunt S.N. Nuclearelectrica S.A., S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., OMV Petrom S.A. şi […]

Acceleratorul de cariere in cloud – un exemplu excelent de parteneriat public-privat în beneficiul educaţiei digitale din universităţile româneşti

Fundaţia EOS România a lansat în luna mai 2020 Acceleratorul de cariere în cloud – un program pilot gratuit de învăţare accelerată şi certificare cu resurse actualizate în domeniile de tehnologii în cloud, inteligenţă artificială şi servicii digitale integrate: Microsoft Azure, Microsoft 365, Microsoft Dynamics, sau Microsoft Power Platform. Programul este finanţat cu sprijinul programului […]

Odată cu aflarea notei de la Evaluarea Naţională, o elevă din Craiova a aflat şi că are coronavirus / Ce s-a întâmplat cu elevii şi profesorii din sală

În ciuda triajului epidemiologic făcut la intrarea în examene, virusul covid-19 tot a reuşit să se strecoare printre elevi. O fată din Craiova a fost diagnostictă cu Covid-19, la doar câteva zile după ce a dat Evaluarea Naţională.Eleva de 14 ani a luat virusul de la tatăl ei care a fost testat pozitiv. Chiar şi […]

FOTO. Un ou gigantic, vechi de 66 de milioane de ani, îi intrigă pe cercetători. Dinozaur sau…altceva? Cum ar putea arăta animalul

Descoperirea este importantă în mai multe sensuri. Întâi de toate, este singurul ou de acest fel cunoscut: o fosilă cu coajă moale, de o asemenea vechime în timp şi depusă de o reptilă marină dispărută, pe continentul antarctic. Oamenii de ştiinţă consideră că „mama” poate fi un exemplar de Mosasaur, o reptilă care a trăit […]

Ludovic Orban: „Nu cred că economia românească va scădea cu mai mult de 3% în 2020”

Ludovic Orban, premierul României, a declarat pentru Ziarul Financiar că datele privind evoluţia economică din România vor fi revizuite după execuţia bugetară la şase luni, însă nu crede economia va scădea cu mai mult de 3% în 2020. În acest moment Guvernul lucrează cu o prognoză de scădere economică de 1,9% şi un deficit bugetar […]

Octavian Cotescu, omagiat online de Teatrul „Bulandra”

„De-a lungul anilor, la Teatrul «Lucia Sturdza Bulandra» au jucat cei mai mari actori ai scenei româneşti şi au montat regizori care au înnoit şi schimbat perspectiva asupra teatrului. În tot acest răstimp, publicul Teatrului s-a format şi fidelizat. Ca un semn de recunoştinţă pentru cei care au revenit mereu în sala de spectacol şi […]

Iranul a emis un mandat de arestare pe numele lui Donald Trump şi solicită ajutorul Interpol pentru localizarea şi arestarea preşedintelui SUA

Iranul a emis un mandat de arestare şi a cerut ajutorul Interpol pentru a-l reţine pe preşedintele american Donald Trump şi alte zeci de persoane pe care le consideră vinovate de atacul cu dronă care l-a ucis pe generalul Qassem Soleimani în Bagdad, relatează Aljazeera.

Orban: „Digitalizarea ANAF e obiectivul nostru fundamental. Paşii mari nu-i poţi face în şase luni”

Ludovic Orban a făcut noi precizări despre ANAF, luni. „Cât priveşte taxele şi impozitele, nu ştiu dacă ştiţi, dar ANAF nu are compartiment pentru digitalizare, compartiment informatic. De digitalizarea ANAF se ocupă compartimentul din Ministerul Finanţelor care, probabil, trebuie întâi să digitalizeze Ministerul Finanţelor. Sigur că n-o să aşteptăm înfiinţarea unui comaprtiment. Avem obiective clare, […]

Report de peste 3,34 milioane lei la categoria I la Loto 6/49

Joi vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminica s-au înregistrat 17.220 de câştiguri în valoare totală de 1.110.637,87 lei, însă marele premiu nu a fost câştigat, anunţă Loteria Română.

Florile de munte, în pericol din cauza turiştilor/Salvamont: „Tufele distruse de bipedul din imagine au cel puţin 30 de ani şi se vor usca imediat”

Drumeţiile la munte vin la pachet cu pericole… pentru natură, mai ales. Unii turişti aleg să rupă florile întâlnite la munte, fără să ştie că este ilegal şi inutil, ele nerezistând în alt mediu.   Este şi cazul femeii din imagine, care, aflată în drumeţie, a rupt o tufă de bujori de munte. Reprezentanţii Salvamont […]

Educaţia sexuală nu va fi predată în şcoli în următorul an şcolar. Legea privind predarea „educaţiei sanitare” în şcoli va fi analizată de Curtea Constituţională pe 16 septembrie

Legea adoptată de Parlament prin care educaţia sexuală va putea fi predată copiilor în şcoli doar dacă părintele sau tutorele îşi dă acordul scris va fi analizată de judecătorii constituţionali în data de 16 septembrie, conform oficialilor Curţii Constituţionale Române (CCR).

Un instructor de yoga te învaţă cum să meditezi acasă şi să scapi de stres

Într-o lume care se mişcă într-un ritm ameţitor, nu este de mirare că te simţi copleşit. Sunt perioade în care te poţi confrunta cu depresie, anxietate sau stres ridicat. Jani Costache, instructor de yoga, îţi spune cum să meditezi, la tine acasă. Trebuie să te concentrezi pe un obiect din exterior sau pe o parte […]

VIDEO. Jocul anului pe PlayStation. S-au vândut peste 4 milioane de copii în doar două zile de la lansare

PlayStation anunţă vânzări record pentru jocul „The Last Us Part 2”. În weekendul de lansare, jocul s-a vândut în peste 4 milioane de copii în toată lumea. Asta duce jocul pe primul loc în clasamentul celor mai rapid vândute jocuri de PlayStation4. Producătorii au anunţat că jocul nu va avea un mod multiplayer, datorită complexităţii […]

Curs valutar BNR 29 iunie 2020. Banca Naţională a indicat luni o cotaţie de 4,8439 lei/ euro

Curs valutar BNR 26 iunie 2020. Banca Naţională a indicat luni o cotaţie de 4,8439 lei/ euro. Francul elveţian a scăzut la 4,5446 faţă de 4,5515 lei în şedinţa anterioară. În data de 23 aprilie, francul elveţian a atins maximul istoric de 4,6058 lei. Preţul gramului de aur a crescut la 244,6308, faţă de 244,4582 […]

Rusia neagă informaţiile conform cărora scurgerile de materiale nucleare detectate în Scandinavia ar proveni de la una dintre centralele sale

Însă, într-o declaraţie, organismul energetic nuclear din Rusia a declarat că cele două centrale ale sale din nord-vestul – PNP Leningrad şi PNP Kola – funcţionau normal şi că nu au fost raportate scurgeri, relatează BBC. „Nu au existat nicio plângere cu privire la echipament”, a declarat pentru agenţiei de ştiri Tass, un purtător de […]

Ludovic Orban: „Sănătatea are nevoie de schimbări majore. Este nevoie de mai mulţi bani”

Ludovic Orban a făcut o serie de precizări recent, despre capitolele la care trebuie lucrat în continuare.  Sănătate „Am resimţit absenţa digitalizării. Cardul de sănătate nu a funcţionat. Aplicarea despre cardul de sănătate trebuie refăcută. Investiţiile pentru Sănatate trebuiesc să fie foarte importante şi vin din programul SURE. Va trebuie să ne adoptam propriului program […]

Veşti bune: 12 judeţe au avut ZERO noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore

Numărul noilor infectări în 24 de ore este de 269. Totuşi existp şi veşti bune: în 12 judeţe s-au înregistrat zero noi cazuri de infectare nu noul coronavirus.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 29 iunie: 269 de cazuri noi şi 22 de decese

Bilanţ CORONAVIRUS în România – 29 iunie. 269 de cazuri noi şi 22 de decese Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.582 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.912 au fost declarate vindecate şi externate. Până astăzi, 1.634 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 […]

Alexander Zverev a fost filmat la o petrecere, fără mască şi fără să păstreze distanţarea socială

Numărul 7 mondial, Alexander Zverev, şi-a atras numeroase critici după ce a fost filmat la o petrecere cu zeci de persoane. Jucătorul de tenis nu purta mască şi nu păstra distanţa faţă de cei din jur, deşi anunţase în urmă cu o săptămână că se va autoizola.   Zverev este unul dintre jucătorii care a […]

Ţara care se confruntă cu epidemia de OBEZITATE: „Este o problemă foarte mare!”

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a precizat că britanicii se confruntă cu obezitatea, aceştiia fiind mai graşi decât majoritatea europenilor, precizează Bloomberg.

Peste 14.000 de copii de la sate vor participa la şcoala de vară organizată de World Vision România

Peste 14.000 de copii din mediul rural vor participa, în această vară, la activităţi educaţionale în programele Şcolii de vară World Vision România. Activităţile vor fi atât de educaţie formală, unde vor fi predate lecţii la materiile importante, pentru a-i ajuta pe copii să recupereze sau să recapituleze noţiunile de bază, cât şi de educaţie […]

Trei ieşeni au sunat la 112, noaptea trecută, să se plângă că au fost bătuţi de neveste

Trei ieşeni au sunat, în noaptea de duminică spre luni, la 112 să se plângă că au fost bătuţi de neveste.

Start la relaxare, dar şi la verificare. Terasele, barurile, plajele şi cluburile în aer liber, în vizorul poliţiştilor

Timp de trei zile, la nivel naţional, Poliţia Română a acţionat pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, la terase, baruri, plaje, cluburi în aer liber.   Verificările au vizat în special transportul în comun şi activităţile de divertisment. În acţiunile de duminică au fost angrenaţi peste 3.200 de poliţişti (din […]

Imagini spectaculoase pe Muntele Caraiman. Fanii Stelei au aprins torţele la Crucea Eroilor| VIDEO

Peste 20 de suporteri care fac parte din Peluza Sud a Stelei au mers duminică pe Muntele Caraiman la Crucea Eroilor, denumită oficial Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial.   Inaugurată în 1928, ea se află în Munţii Bucegi, în judeţul Prahova, şi a fost desemnată în 2013 de către Guinness World […]

Alertă cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti s-a dovedit falsă. Traficul în zonă a fost reluat.

Poliţia Capitalei a efectuat verificări, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, după ce un bărbat a sunat la 112 şi a spus că în sediul instanţei este o bombă.

COVID-19 în lume. Un oraş din Anglia, „somat” să rămână în carantină pentru încă două săptămâni

Creşterea numărului de cazuri de COVID-19 menţine un oraş britanic în carantină, conform news.sky.com. Deşi în alte oraşe englezeşti se renunţă la măsurile restrictive, primarul din Leicester anunţă că măsura carantinei va continua, spunând totodată că el o contestă.   „Ce recomandă specialiştii din Sănătate este extinderea carantinei cu încă două săptămâni, deşi în restul […]