Știrile zilei

Procurorul general al României, mesaj referitor la modificarea legilor justiţiei: A hărţui procurorii însemnă a încălca grav principiile statului de drept

Procurorul general al României a transmis un mesaj public, referitor la modificarea legilor justiţiei, precizând că "a hărţui procurorii" şi "a transforma parchetul într-o verigă slabă aflată între poliţie şi instanţe judecătoreşti" înseamnă a încălca principii fundamentale ale statului de drept.

Florin Iordache, despre legile justiţiei: Nu destabilizăm justiţia; am eliminat amestecul politic

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache, a precizat, joi, că modificările aduse la legile privind Statutul magistraţilor şi organizarea judiciară nu destabilizează justiţia, el arătând că au fost eliminate toate ingerinţele politice.

Incident armat într-un liceu din Statele Unite | Cel puţin trei persoane au murit, inclusiv atacatorul

Cel puţin trei persoane, inclusiv atacatorul, au murit într-un atac armat comis joi într-un liceu din statul american New Mexico, anunţă autorităţile regionale, citate de CBS News şi Associated Press.

Al-Qaida condamnă decizia lui Donald Trump privind Ierusalimul şi cere intensificarea atacurilor

Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA) a condamnat, joi, decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul ca fiind capitala Israelului, cerându-le membrilor şi simpatizanţilor să se solidarizeze cu palestinienii şi să comită atacuri.

Liviu Pop: Învăţământul românesc va ajunge peste şase ani la nota 10

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, joi, că învăţământul românesc va ajunge să fie de nota 10 peste şase ani, după modificarea platformelor şcolare, instruirea cadrelor didactice şi realizarea investiţiilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un grup paramilitar ameninţă cu atacarea trupelor SUA din Irak după decizia privind Ierusalimul

Un grup paramilitar şiit susţinut de Iran a ameninţat că va ataca trupele americane din Irak ca reacţie la decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului, informează cotidianul Times of Israel.

Florin Iordache vrea modificarea Regulamentului Camerei, după blocada Opoziţiei la Statutul magistraţilor/ Iordache, despre propunerea sa: După ce a fost ieri, ce facem la buget?

Deputaţii Florin Iordache şi Tudor Ciuhodaru (PSD) şi Marian Cucşa (ALDE), au depus un proiect de modificare a Regulamentului Camerei, după blocada organizată miercuri de Opoziţie la Statutul magistraţilor, prin care reglementează strict modalitatea de dezbatere şi vot în plen.

Adriana Săftoiu, despre dezbaterile din plen: Balamucul face rating, dar legile pot fi blocate doar prin vot

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a afirmat că liberalii au reuşit să amâne votul final utilizând doar mijloacele prevăzute de Regulament, criticând indirect deputaţii USR pentru faptul că au recurs la folosirea unei portavoci şi au preferat să se ”deifice” pe Facebook.

Călin Popescu Tăriceanu: În pofida strigăturilor şi ţipuriturilor din piaţă, vrem să întărim independenţa justiţiei

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, la Arad, cu privire la protestele din ţară, că “în pofida strigăturilor şi ţipuriturilor din piaţă, vrem să întărim independenţa justiţiei”. “Fantezia celor care manifestă n-are probabil o limită”, a spus Tăriceanu.

Nouăsprezece elevi au fost trimişi la spital, după ce în şcoală s-a simţit un miros iritant

Nouăsprezece elevi ai Colegiului Naţional "Eudoxiu Hurmuzachi" Rădăuţi, judeţul Suceava, au fost trimişi, joi, la spital, după ce paznicul unităţii de învăţământ a simţit în şcoală un miros iritant, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bilete de tren mai SCUMPE către Valea Prahovei, în pragul sărbătorilor de iarnă

„Întârzierea subvenţiilor de transport şi necesitatea de a majora salariile pentru a ne apropia de nivelurile din CFR Călători ne-a determinat să scumpim biletele de tren”, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Radu Zlatian, directorul de comunicare al transportatorului feroviar privat Softrans.

Recep Tayyip Erdogan denunţă decizia ilegală a lui Donald Trump privind Ierusalimul

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a denunţat, joi, decizia "nefericită" a omologului său din SUA, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, avertizând că este vorba de o măsură care încalcă reglementările internaţionale.

Ce spune un protestatar despre Ioan Terea: M-a lovit cu oglinda, m-am agăţat de capotă şi m-a târât vreo 10 metri

Cristian Mihai Dide, unul dintre cei doi protestatari au fost implicaţi într-un incident cu deputatul Ioan Terea, la protestul de miercuri seara, susţine că parlamentarul l-a lovit cu maşina, un alt participant fiind rănit la genunchi.

Nicolae a cerut detalii despre funeraliile bunicului său/ Avocat: Dacă nu primeşte răspuns, merge ca orice cetăţean

Fostul principe Nicolae a trimis o adresă către Familia Regală, prin care cere să i se comunice detalii privind înmormântarea Regelui Mihai, avocatul său precizând pentru MEDIAFAX că, dacă nu i se va răspunde, va participa la înmormântarea bunicului său din public.

UDMR ia distanţă de remarca lui Marton Arpad cu privire la „minerii” din faţa Camerei Deputaţilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu este de acord cu declaraţia deputatului Marton Arpad despre protestatari, considerând afirmaţiile acestuia ca fiind neinspirate şi care nu reprezintă poziţia UDMR, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare în primă instanţă

Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat, joi, de instanţa supremă, la 4 ani şi 8 luni de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani, în aceeaşi cauză fiind condamnat la 2 ani cu suspendare şi omul de afaceri Lucian Colţea. Decizia nu este definitivă.

Legile justiţiei | Comisia specială a votat înfiinţarea „Secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie”. Articolul, contestat de PNL şi USR pentru că diminuează competenţele DNA

Comisia specială pentru Legile justiţiei a adoptat, joi, înfiinţarea „Secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie”, PNL şi USR votând împotrivă.

Mihai Tudose şi-a numit finul în funcţia de prefect al judeţului Brăila

Noul prefect al judeţului Brăila, George Adrian Paladi, este finul de cununie al premierului Mihai Tudose. El a fost cununat de Tudose în urmă cu 14 ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisia specială: Concurs pentru încadrarea procurorilor DNA; vechimea, majorată de la 6 la 8 ani

Comisia specială pentru legile justiţiei a adoptat, joi, un amendament la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară care prevede că încadrarea procurorilor DNA se face în urma unui concurs, stabilind, totodată, şi criterii noi – vechime de cel puţin 8 ani şi să nu fi fost sancţionaţi.

Bitcoin stabileşte noi recorduri şi trece de 15.000 de dolari

Criptomoneda bitcoin a trecut, joi, pentru prima dată, de pragul de 15.000 de dolari, la ora transmiterii acestei ştiri tranzacţionându-se la preţul de 15.020,89 dolari, după ce miercuri a depăşit valoarea de 12.000 de dolari, potrivit coindesk.com.

Un ONG va construi primul spital de radioterapie şi oncologie pediatrică din ţară

Asociaţia Dăruieşte Viaţa a strâns, în ultimii doi ani de zile, patru milioane de euro din donaţii, pentru a demara construcţia primului spital de radioterapie şi oncologie pediatrică din ţară, dar suma este doar jumătate din totalul necesar finalizării proiectului.

Administraţia Vladimir Putin condamnă decizia lui Donald Trump privind Ierusalimul

Administraţia Vladimir Putin a exprimat preocupare, joi, în legătură cu decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, avertizând că hotărârea va amplifica tensiunile.

CNN: Rex Tillerson, James Mattis şi directorul CIA s-au opus deciziei preşedintelui Donald Trump privind Ierusalimul/ Tillerson: Prin decizia privind Ierusalimul,Trump a îndeplinit voinţa poporului american

Rex Tillerson, secretarul american de Stat, James Mattis, secretarul pentru Apărare, şi Mike Pompeo, directorul CIA, s-au opus deciziei de recunoaştere a Ierusalimului drept capitala Israelului şi mutarea ambasadei SUA în oraşul disputat, potrivit unor surse din Administraţia Trump citate de CNN.

Protest Camera Deputaţilor | Organizaţia lui Ioan Terea crede că printre protestatari există ”grupuri manipulate de indivizi extrem de periculoşi”, coordonaţi de ”statul paralel”

Există grupuri manipulate de câţiva indivizi extrem de periculoşi, coordonaţi de cei care conduc statul paralel, susţine PSD Sibiu referitor la incidentul în care a fost implicat deputatul Ioan Terea, acuzat de unii protestatari că a vrut să dea cu maşina peste ei.

Românii caută ”lucruri trăsnite”. Care au fost cele mai populare căutări ale românilor pe Google în 2017

Cele mai populare căutări pe Google, în România, în 2017 au fost „rezultate bac”, „rezultate evaluarea naţională”, „Emag Black Friday”, „Stela Popescu” şi „iPhone 8”, românii mai fiind interesaţi de modul în care arată ambrozia sau de dieta minune, potrivit datelor publicate joi de Google.

Proteste violente în Cisiordania şi Fâşia Gaza după decizia lui Trump privind Ierusalimul: Peste 100 de răniţi / Geamurile unui restaurant evreiesc din Europa, sparte – VIDEO

Mii de palestinieni protestează violent în mai multe oraşe din Cisiordania şi Fâşia Gaza faţă de hotărârea preşedintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Australian Open | Intrăm cu şase românce pe tabloul principal al turneului la care este aşteptată să se întoarcă Serena Williams. Simona Halep, în fruntea listei

Liderul mondial Simona Halep se află în fruntea listei de intrare la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se va desfăşura în perioada 15-28 ianuarie 2018. Pe tabloul principal se mai regăsesc cinci românce.

Ministerul Sănătăţii: Taxa de clawback pentru toate medicamentele, inclusiv pentru cele ieftine care riscă să fie retrase de pe piaţă, regândită/ Duţă: Dacă va fi scoasă taxa, sistemul de sănătate ar putea intra în colaps

Un grup de lucru, care are ca obiectiv regândirea taxei clawback pentru toate medicamentele, inclusiv pentru cele ieftine care riscă să fie retrase de pe piaţă din considerente economice, va fi înfiinţat după discuţii purtate de ministrul Sănătăţii cu reprezentanţii producătorilor de medicamente.

Comisia Europeană a „îndemnat insistent” România să transpună o directivă privind combaterea spălării banilor

Comisia Europeană a "îndemnat insistent" România şi alte şapte state membre să transpună în legislaţia lor naţională "A patra directivă privind combaterea spălării banilor", potrivit unui comunicat publicat joi de către instituţia europeană.

Comisia Europeană dă în judecată Polonia, Ungaria şi Cehia pentru refuzul lor de a găzdui refugiaţi/ România îndemnată să pună corect în aplicare directivele privind migraţia legală

Comisia Europeană va reclama Polonia, Ungaria şi Republica Cehă la Curtea de Justiţie a UE în legătură cu faptul că nu şi-au respectat obligaţiile legale privind transferul solicitanţilor de azil, se arată într-un comunicat publicat joi de instituţia UE.

Comisia Europeană dă în judecată România pe tema gestiunii colective a drepturilor de autor

Comisia Europeană trimite Bulgaria, Luxemburg, România şi Spania în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu au notificat transpunerea integrală în legislaţia naţională a normelor UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor, a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe multiteritoriale.

Guvernul BLOCHEAZĂ angajările şi obligă autorităţile să reducă cheltuielile cu 10%. Orele suplimentare nu se mai plătesc, doar se compensează

Guvernul limitează angajările şi obligă autorităţile să reducă cheltuielile cu 10% la bunuri şi servicii. Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă, se restricţionează achiziţia de autoturisme, mobilier şi aparatură de birotică, iar munca suplimentară nu se va mai compensa cu bani, ci cu timp liber.

Cel mai scump tablou din lume, creaţie a lui Leonardo da Vinci, expus la nou inauguratul MUZEU Luvru Abu Dhabi

"Salvator Mundi", de Leonardo da Vinci, devenit cel mai scump tablou din lume după ce a fost vândut la licitaţie pentru suma de 450,3 milioane de dolari, în noiembrie, va fi expus la noul muzeu Luvru din Abu Dhabi.

DECLARAŢIA ZILEI | Daniel Funeriu, mesaj pentru Principesa Margareta: Cucoană, nu aţi făcut nimic pentru Săvârşin

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, o critică pe Principesa Margareta, reproşându-i că nu a făcut nimic pentru Săvârşin " în afară de a-i exploata frumuseţile" şi îi recomandă ca,înainte să aibă grija românilor,să-i plătească în mod corect pe oamenii care lucrează acolo pentru Casa Regală.

Cele mai inovatoare companii în 2017, premiate de revista Business MAGAZIN

Companiile Bitdfender, APS, Itsy Bitsy, Fan Curier şi Immochan România au fost premiate de revista Business MAGAZIN, în cadrul conferinţei „Cele mai inovatoare companii din România”, pentru că au avut proiectele cu cel mai mare impact.

Bărbat dat în urmărire naţională, prins la coadă la moaştele Sfântului Nicolae duse la Brăila

Un bărbat dat în urmărire naţională pentru furturi în ţară şi în Grecia a fost prins la un pelerinaj, în timp ce stătea la coadă la moaştele Sfântului Nicolae duse la Brăila. Bărbatul a atras atenţia deoarece se manifesta zgomotos şi avea un bagaj voluminos, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO Camera Deputaţilor | Momentul în care parlamentarul PSD nu opreşte la trecerea de pietoni. Dosar penal pentru acesta, acuzat că ar fi vrut să dea cu maşina peste protestatari

Poliţia Capitalei a deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă ce va fi înaintat Parchetului General, în cazul deputatului PSD Ioan Terea, care a susţinut că autoturismul i-a fost lovit de protestatari, aceştia din urmă declarând că parlamentarul a vrut să dea cu maşina peste ei.

După ce conflictul Firea-Tudose s-a stins, soţul primarului Capitalei ţinteşte tot în Palatul Victoria. Bădălău: Florin Pandele s-a grăbit puţin

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat, joi, că primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, s-a ”grăbit puţin” când şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la bugetul de stat pentru 2018, explicând că toţi primarii ”vor fi mulţumiţi” de sumele alocate.

Două penitenciare noi în Prahova şi Buzău

Guvernul a aprobat, miercuri, memorandumul care prevede construcţia de două penitenciare, cu o capacitate de câte 1.000 de locuri, în judeţele Prahova şi Buzău, dar şi înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie Penitenciară şi Probaţiune, a anunţat, joi, ministrul Tudorel Toader.

Dana Gîrbovan, preşedinte UNJR, despre secţia ce va investiga magistraţii: Numirea procurorului-şef se face de CSM

Procurorul-şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie este numit de către plenul CSM, spre deosebire de numirile procurorilor şefi de parchete, care se fac de preşedinte, deci cu aport politic, arată preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR),Dana Gîrbovan.