Știrile zilei

Un suspect a fost reţinut în cazul morţii jurnalistei din Irlanda de Nord/ Gruparea Noua IRA revendică uciderea: Poliţia a provocat moartea Lyrei McKeen

Autorităţile din Irlanda de Nord au reţinut o femeie în vârstă de 57 de ani, în cazul uciderii jurnalistei Lyra McKee în timpul unor manifestaţii care au avut loc în localitatea Londonberry, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Bugetul Bucureştiului, de peste 1,4 miliarde de euro, supus astăzi la vot. Ce planuri are Primăria Capitalei cu aceşti bani

Consiliul General al Municipiului Bucureşti supune votului, marţi, proiectul care prevede aprobarea bugetului propiru al Municipiului Bucureşti. Valoarea acestuia este de aproape 6,8 miliarde de lei, adică peste 1,4 miliarde de euro.

Udrea, despre achitarea lui Tăriceanu: A avut şansa să fie judecat de magistraţi care nu sunt controlaţi de SRI. Revolta sa este însă ipocrită

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, scrie, pe Facebook, că achitarea definitivă a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost dată de un complet de la instanţa supremă care nu este controlat de Serviciul Român de Informaţii (SRI), ea spunând că nu a avut această şansă.

Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai îndrăgiţi în rândul creştinilor. Când se va celebra sărbătoarea în acest an

Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai îndrăgiţi de creştini, fiind ocrotitorul Moldovei, iar numeroase biserici poartă hramul său. Anul acesta, Biserica Ortodoxă Română a decis ca slujba dedicată să aibă loc a doua zi de Paşti, pentru că sărbătoarea cade în Săptămâna Patimilor, perioadă de post.

ONU condamnă dur atentatele din Sri Lanka. Apelul Consiliului de Securitate

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a condamnat dur seria de atacuri teroriste comise duminică în Sri Lanka şi a făcut apel la asumarea responsabilităţii pentru atentate, conform unui comunicat emis luni, relatează agenţia de presă Tass.

Horoscop, 23 Aprilie 2019 | Astrologul Anca Martin îţi spune care zodii vor STRĂLUCI astăzi

Horoscop, 23 Aprilie 2019. Marţi îşi dau mâna Soarele şi Uranus în semnul Taurului şi Luna şi Jupiter în cel al Săgetătorului. Aşa se face că zodiile de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn) şi cele de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător) ies la rampă şi-şi fac cunoscute ideile şi simţirile.

Comisia ”Iordache” dă astăzi raport pe proiectele de modificare a codurilor penale

Comisia specială pentru revizuirea legilor justiţiei se va reuni marţi, de la ora 14.00, pentru a da raport pe cele două proiecte legislative de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, adoptate de Senat, urmând ca acestea să fie trimise la plenul Camerei Deputaţilor de miercuri.

Meteo #azi 23 aprilie: Ploi în vest şi centru/ Temperaturi mai ridicate decât cele normale

Vremea rămâne şi azi mai rece decât normalul perioadei. Cerul va fi noros în vest si sud-vest unde sunt anunţate ploi. Vântul va sufla moderat în cea mai mare parte a ţării, iar în sudul Banatului va sufla la rafală. Maximele termice se vor încadra între 12 şi 19 grade, informează ANM.

Coreea de Nord confirmă viitorul summit dintre Kim Jong-Un şi Vladimir Putin

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un va face o vizită oficială în Rusia, pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, conform informaţiilor publicate de agenţia de presă nord-coreeană KCNA.

Cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter, produs în Mexic

Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter s-a produs luni seară în Mexic, fiind resimţit puternic în capitala Ciudad de Mexico, au transmis autorităţile locale, citate de Reuters.

Vremea se menţine mai rece decât în mod normal. Prognoza METEO pentru următoarele trei zile

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 12 şi 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, transmite ANM.

Instanţa supremă l-a achitat DEFINITIV pe Călin Popescu Tăriceanu în dosarul în care era acuzat de mărturie mincinoasă/ Tăriceanu: Decizia nu poate decât să mă bucure, dar bucuria mea este parţială

Magistraţii instanţei supreme au decis, luni seară, să-l achite pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care a fost acuzat de DNA de mărturie mincinoasă, fiind menţinută, astfel, decizia din prima instanţă. Decizia este definitivă.

Senator PSD: Cel mai probabil miercuri vom da un vot în Parlament pe restructurarea Guvernului

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat luni, la un post TV, că ”cel mai probabil” miercuri Parlamentul va vota restructurarea Executivului dacă preşedintele Klaus Iohannis nu va accepta propunerile Vioricăi Dăncilă pentru înlocuirea a trei miniştri, inclusiv numirea lui Eugen Nicolicea la Justiţie.

Medic neonatolog: România se află în topul listei de infecţie tuberculoasă în Europa în rândul nou-născuţilor

Şeful Secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului Elias, medicul Simona Vlădăreanu a declarat luni, în timpul unui eveniment dedicat vaccinării, că România se află în topul listei de infecţie tuberculoasă în Europa în rândul nou-născuţilor.

MONITORUL APĂRĂRII | Iranul ameninţă cu închiderea Strâmtorii Hormuz din cauza sancţiunilor impuse de Statele Unite

Un responsabil militar de la Teheran a declarat, luni, că Iranul ar putea bloca tranzitul maritim prin Strâmtoarea Hormuz ca reacţie la decizia Administraţiei Donald Trump de a nu mai accepta excepţii privind importurile de petrol iranian.

Asasinarea jurnalistei Viktoria Marinova: Un tânăr bulgar a fost condamnat la 30 de ani de închisoare/ Individul a plâns în instanţă

Un tânăr bulgar a fost condamnat luni la 30 de ani de închisoare, în primă instanţă, pentru violarea şi uciderea jurnalistei Viktoria Marinova, în octombrie 2018, anunţă Tribunalul din oraşul Ruse, conform cotidianului Le Figaro.

Donald Trump susţine că nu poate fi demis de Congres, în contextul investigaţiei privind ingerinţele electorale ruse

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că nu poate fi demis de Congres, argumentând, referindu-se la investigaţia privind ingerinţele electorale ruse, că nu a comis niciun delict pasibil de procedura demiterii.

Microbuz din România, răsturnat pe o autostradă din Germania: Cel puţin două persoane sunt în stare gravă

Cel puţin doi cetăţeni români sunt în stare gravă după ce un microbuz înmatriculat în România s-a răsturnat pe o autostradă din Germania, anunţă autorităţile germane, citate de site-ul de ştiri HNA.de.

Dosarul în care Elena Udrea contestă condamnarea din Gala Bute, suspendat. ÎCCJ sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene/ Reacţia fostului ministru

Dosarul în care Elena Udrea contestă condamnarea în dosarul Gala Bute este suspendat, după ce ÎCCJ a decis, luni, să transmită 3 întrebări CJUE privind respectarea unei decizii CCR când sunt afectate interese financiare europene. Decizia privind suspendarea nu e definitivă.

Magistraţii Instanţei supreme au stabilit ultimul termen în dosarul secretarului general al Guvernului, Toni Greblă

Magistraţii Instanţei supreme au declarat, luni, închisă cercetarea în apel în dosarul secretarului general al Guvernului, Toni Greblă, şi au stabilit data de 27 mai pentru ultimul termen. În acest dosar, Greblă a fost achitat în primă instanţă.

Autorităţile din Sri Lanka admit că au IGNORAT avertismentele primite înaintea atentatelor din duminica Paştelui catolic

Autorităţile din Sri Lanka admit că nu au ţinut seama de multiplele avertismente primite din partea agenţiilor de informaţii internaţionale înaintea atacurilor teroriste din duminica Paştelui catolic, care s-au soldat cu aproximativ 290 de morţi, a declarat luni ministrul sănătăţii, relatează CNN.

Tudorel Toader a publicat situaţia proiectelor de acte normative transmise la Ministerul Justiţiei pentru avizare | DOCUMENT

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a publicat, luni, situaţia proiectelor de acte normative primite pentru avizare în perioada 3 ianuarie 2018 - 15 aprilie 2019, acestea fiind soluţionate, în medie, în 2-3 zile lucrătoare. Ministerul a soluţionat 1.161 de proiecte transmise de 33 de instituţii.

Peste 1000 de activişti au fost arestaţi la Londra, în timpul protestelor pentru protecţia mediului | VIDEO

Numărul activiştilor de mediu arestaţi în cele opt zile de proteste de pe străzile din Londra a trecut de 1000, a anunţat luni poliţia, adăugând că Podul Waterloo, unul dintre locurile blocate de manifestanţi, a fost redeschis traficului, relatează Reuters.

Viorica Dăncilă, întâlnire neprogramată cu Liviu Dragnea la Parlament/ Posibilă discuţie despre remaniere

Viorica Dăncilă are o întrevedere, la momentul transmiterii ştirii, cu Liviu Dragnea, potrivit unor surse politice, pentru a discuta despre situaţia remanierii şi o posibilă restructurare guvernamentală. Ea avea programată participarea la un eveniment care figura pe agenda oficială a Executivului.

Samsung a amânat lansări ale Galaxy Fold din cauza ecranelor sparte în timpul testelor

Samsung a amânat două evenimente de lansare pentru smartphone-ul său pliabil, la câteva zile după ce câteva recenzii au prezentat ecrane sparte în timpul folosirii dispozitivelor, relatează BBC.

Rapperul american Kanye West vinde „haine pentru mers la biserică”. Preţul articolelor vestimentare cu influenţe religioase | FOTO

Rapperul american Kanye West a lansat pe piaţă haine inspirate de concertul pe care l-a susţinut la ediţia de anul acesta a festivalului american Coachella, organizat în deşertul Colorado, care a avut o puternică influenţă religioasă, relatează variety.com.

Liderul eurodeputaţilor PSD, Dan Nica: PNL să ceară scuze românilor că au votat în PE împotriva sancţionării dublului standard

Liderul eurodeputaţilor PSD, Dan Nica, a declarat luni că lideralii ar trebui să-şi ceară scuze românilor pentru votul împotriva sancţionării dublului standard în privinţa alimentelor din Parlamentul European şi să explice de ce au ales să susţină companiile neloiale în detrimentul cetăţenilor.

ARESTĂRI în Turcia în urma unei agresiuni asupra unui membru al opoziţiei/ Printre persoanele reţinute, un membru al AKP, partidul lui Erdogan

Nouă persoane au fost arestate în Turcia, inclusiv un membru al partidului de la putere, AKP, pentru o agresiune asupra unui membru al opoziţiei care a fost lovit în timpul funeraliilor unui militar în weekend, a anunţat luni Ministerul turc de Interne, relatează Reuters.

CIA se infiltrează în „Urzeala tronurilor”: Un fost şef al agenţiei americane a avut o apariţie specială, interpretând rolul unui ţăran | FOTO

David S. Cohen, fost director adjunct al CIA în perioada preşedintelui american Barack Obama, a avut o apariţie specială în sezonul al optulea al serialului de succes "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", în rolul unui cetăţean al Winterfell, potrivit dailymail.co.uk.

DNA extinde urmărirea penală faţă de Mircea Drăghici pentru încă o faptă de delapidare

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au extins, luni, urmărirea penală faţă de Mircea Drăghici, trezorier PSD, cu privire la o altă infracţiune de delapidare, informează DNA.

Inginer de la Exploatarea Minieră Roşia, BĂTUT de hoţii pe care i-a prins la furat/ Jefuitorii încercau să sustragă mai multe traverse metalice

Un inginer de la Exploatarea Minieră Roşia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, judeţul Gorj, a fost atacat de mai multe persoane pe care le-a surprins la furat de traverse metalice din carieră. Agresorii se află, luni, la audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul prim adjunct SRI Florian Coldea urmează să fie audiat de Secţia de anchetare a magistraţilor în dosarul lui Kovesi, privind extrădarea lui Nicolae Popa

Fostul prim adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, urmează să fie audiat în luna mai de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa. Coldea s-a prezentat, luni, la sediul structurii pentru a-şi ridica citaţia aferentă.

Klaus Iohannis a semnat decretul privind excluderea din magistratură a fostului procuror Mircea Negulescu

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Mircea Negulescu, în prezent suspendat din funcţie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură.

Monitorul Justiţiei | Avocatul Mihnea Stoica: Nu cred că un sistem judiciar a fost atât de naiv încât să fie deturnat de protocol

Avocatul Mihnea Stoica, prodecanul Baroului Bucureşti şi candidat pentru funcţia de decan, a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru Monitorul Justiţiei, despre planurile pe care le va pune în aplicare în cazul obţinerii mandatului, despre provocările care-i aşteaptă pe avocaţi în 2019, dar şi despre mult discutatele protocoale încheiate de Ministerul Public sau ANAF cu SRI.

Vosganian produce iritare în PSD/ Un lider local îl acuză pe vicepreşedintele ALDE de comportament „pueril”

Preşedintele PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat, luni, întrebat despre reacţia lui Varujan Vosganian, după alegerile din organizaţia judeţeană a social-democraţilor, că este „o motivaţie puerilă”, pentru că reprezentantul ALDE trebuia să ajungă la marşul de Florii.

Fostul şef DIICOT Daniel Horodniceanu a contestat în instanţă procedura de numire a procurorului general

Fostul şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că a contestat la Curtea de Apel Iaşi, în contencios, procedura de numire a procurorului general organizată de Ministerul Justiţiei. Horodniceanu s-a înscris pentru selecţie, însă ministrul Toader a refuzat toţi candidaţii.

Deputat din Cehia, spitalizat după un atac de tip rasist/ Ce au strigat atacatorii în momentul incidentului

Un deputat ceh, Dominik Feri, a fost spitalizat după ce a fost agresat de doi indivizi, în ceea ce pare a fi un atac rasist, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate cehe, citate de site-ul Politico.eu.

Sorina Pintea: Mai avem un caz de meningită meningococică la Botoşani, o pacientă de 18 ani. Nu se impune vaccinarea

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, la Bistriţa, că nu se impune introducerea obligatorie a vaccinării împotriva meningitei, chiar dacă au existat cazuri de deces, deoarece numărul îmbolnăvirilor este mic. Un nou caz de meningită meningococică a fost semnalat la Botoşani.

Tudorel Toader se întâlneşte miercuri cu grupul de raportori ai Comisiei de la Veneţia

Ministrul demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader, are programată miercuri o întrevedere cu grupul de raportori ai Comisiei de la Veneţia, potrivit agendei publicate pe site-ul ministerului.

O nouă tragedie în Sri Lanka, evitată în ultima clipă: Explozie controlată, în apropierea unei biserici | VIDEO

O explozie s-a produs luni după-amiază în apropierea unei biserici din Sri Lanka, în momentul în care geniştii dezamorsau o presupusă bombă aflată într-un vehicul utilitar parcat lângă lăcaşul de cult, a anunţat poliţia, potrivit cotidianului The Guardian.