Știrile zilei

Procurorul Oana Hăineală, unul dintre sutele de magistraţi cu dosar la DNA. Dosarul a fost deschis pe vremea când era preşedinte CSM şi închis cinci ani mai târziu pentru că nu există fapta

Procurorul Oana Hăineală, şeful Corpului de Control al Ministerului Justiţiei, este unul din magistraţii care a avut dosar la DNA, pe abuz în serviciu, cauza fiind recent clasată pentru că fapta nu există. Surse arată că Hăineală a aflat de existenţa acestui dosar când a primit soluţia de clasare.

Audierea prefectului şi ministrului de Interne în Comisia de apărare din Senat a fost anulată

Membrii Comisiei de apărare din Senat au eliminat, marţi, de pe ordinea de zi punctul referitor la audirea prefectului Capitalei Speranţa Cliseru şi a ministrului de Interne, Carmen Dan, cu privire la protestul din 10 august. Solicitarea a venit din partea senatorului PSD Şerban Nicolae.

Sandu Matei, plângere împotriva lui Darius Vâlcov: Prin mine, atacă mişcarea Rezist. Cer daune un milion de euro

Sandu Matei s-a prezentat, marţi, la sediul Parchetului General, pentru a depune o plângere împotriva lui Darius Vâlcov, pentru că a publicat pe Facebook fişa lui medicală. Matei a spus că se constituie parte civilă şi că cere daune un milion de euro, pentru a construi un azil de bătrâni.

Robert Turcescu (PMP): Directorul Editurii Pedagogice, Maria Nistor, va fi chemat la audieri în Parlament

Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a hotărât marţi ca pe 12 septembrie să fie invitată la audieri în cadrul Comisiei directorul Editurii Pedagogice, Maria Mihaela Nistor. Audierea are loc pe tema greşelilor din noile manuale şcolar, a anunţat deputatul PMP, Robert Turcescu.

Tudorel Toader: Au fost finalizate interviurile. Joi facem cunoscută propunerea pentru procurorul-şef DNA

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus printr-o postare pe Facebook, că au fost finalizate interviurile pentru ocuparea funcţiei de şef al DNA şi că joi, la ora 13:00, va anunţa propunerea sa. Tot atunci vor fi publicate şi programele de management ale candidaţilor.

Tudorel Toader: Nu intenţionez să demisionez de la Ministerul Justiţiei

Tudorel Toader a spus, marţi, că nu intenţionează să demisioneze din funcţia de ministru al Justiţiei, după ce a apărut, în spaţiul public, informaţia potrivit căreia a a cerut să fie admis în Uniunea Notarilor Publici.

Eugen Teodorovici susţine că se va face rectificarea bugetară şi fără avizul CSAT

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat referitor la decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind rectificarea bugetară, că este nevoie de consens, dar nu este obligatoriu.

Gabriela Scutea, candidat la şefia DNA: Activitatea de urmărire penală, de calitate în mandatul lui Kovesi

Gabriela Scutea, candidat la şefia DNA, a declarat, după ce a susţinut interviul în faţa lui Tudorel Toader, că îşi propune, dacă va fi admisă, ca şefii din instituţie să se implice mai puţin în echipe operative, subliniind şi că Direcţia nu a comis abuzuri şi că activitatea a fost una de calitate.

O carte pe zi: „Alternativă la fuga în Egipt”, de Gabriel Gafiţa

Gabriel Gafiţa are un simţ deosebit al detaliilor semnificative, o fineţe a observaţiei surprinzătoare, un verb ironic. Şi mai ales surprinde micimea lumii înconjurătoare cu o acurateţe deosebită.

DGPI, despre conversaţiile prezentate de Carmen Dan în CEx: Interceptările nu au fost efectuate de noi

DGPI precizează că discuţiile de pe WhatsApp, despre care Gabriela Firea a spus că ministrul Carmen Dan le-ar fi adus în CEx pe hârtii, nu au fost efectuate de instituţie şi respinge ferm încercarea implicării acesteia în dispute politice.

George Maior: Văd că există un interes politic să plec din funcţie. Nu-mi explic raţiunile | VIDEO

George Maior, ambasadorul României în SUA, a declarat marţi, înainte de a intra la audierile de la Comisia de Control SRI, că există un interes politic pentru a pleca din această funcţie, determinat de raţiuni pe care nu şi le explică.

Primarul Gabriela Firea, la sediul Parchetului General pentru a fi audiată în dosarul protestelor

Gabriela Firea s-a prezentat, marţi, la Parchetul General, pentru a fi audiată în dosarul protestelor din 10 august, primarul adăugând, la intrarea în sediul parchetului, că întotdeauna vorbeşte pe bază de argumente şi că are dovezi pentru a-şi demonstra afirmaţiile.

Echipa de fotbal SOS Satele Copiilor, primul meci cu jucători recunoscuţi

Echipa de fotbal a SOS Satele Copiilor va avea, miercuri, primul meci cu jucători recunoscuţi din Liga 1 şi Echipa Naţională, ce va fi arbitrat de Radu Petrescu. Acţiunea are drept scop implicarea copiilor pe care organizaţia îi are în grijă în activităţi care să le sporească încrederea în ei.

Magistraţii au admis cererea lui Victor Becali de liberare condiţionată. Decizia poate fi atacată

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au admis cererea lui Victor Becali de liberare condiţionată, acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Jilava, în dosarul Transferurilor. Decizia instanţei poate fi atacată de către procurori.

Speranţa Cliseru, la ieşirea de la Parchetul General: Nu are legătură cu dosarul protestelor/ Cliseru: Nu renunţ la funcţia asta, pentru că nu am greşit cu nimic

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a plecat, marţi dimineaţă, de la sediul Parchetului General. Ea neagă că a fost audiată în dosarul deschis după violenţele de la protestul din 10 august. Prefectul Capitalei a mai declaratla că dacă va fi chemată de ministrul de Interne, Carmen Dan, pentru discuţii pe tema violenţelor din 10 august, va merge ”cu fruntea sus” şi a precizat că nu renunţă la funcţie pentru că nu a greşit cu nimic.

Prefectul Speranţa Cliseru este audiată din nou la Parchetul General în dosarul protestului din 10 august

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, s-a prezentat, marţi dimineaţă, la sediul Parchetului General, pentru a fi din nou audiată de către procurorii militari, în dosarul deschis după violenţele de la protestul din 10 august. Cliseru a refuzat să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor.

Un cutremur cu magnitudinea de 2,3 grade s-a produs în judeţul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 2,3 grade pe scara Richter s-a produs, în noaptea de luni spre marţi, în judeţul Buău, la adâncimea de 129 de kilometri.

Sindicaliştii din penitenciare, sesizare la DNA: Deţinutul-vip Borcea a fost favorizat de directorul ANP

Sindicaliştii din penitenciare au sesizat DNA cu privire la posibile fapte de corupţie, după ce directorul ANP i-ar fi acordat ilegal lui Cristian Borcea, atunci când era închis, zece permisiuni de ieşire din detenţie într-un an, ceea ce arată că el a beneficiat de 54 de zile de permisie.

Zeci de persoane evacuate, în Braşov, după ce un tren încărcat cu propan prezenta scurgeri

45 de persoane au fost evacuate, în noaptea de luni spre marţi, după ce un tren încărcat cu propan prezenta scurgeri în Gara Racoş din judeţul Braşov.

Gabriela Firea va fi audiată marţi de către procurorii Parchetului General în dosarul protestelor

(Ştire redifuzată. Difuzarea iniţială, în data de 3 septembrie)

George Maior, ambasadorul României în SUA, chemat marţi la Comisia de control SRI să dea explicaţii

George Maior, ambasadorul României în SUA, va fi audiat marţi de Comisia de Control SRI, după ce Maior a declarat că scrisoarea trimisă de Rudolph Giuliani autorităţilor române este expresia unui lobby pentru persoane care au probleme cu legea.

Carmen Dan şi Speranţa Cliseru vor audiate marţi în Comisia de Apărare din Senat

Ministrul de Interne, Carmen Dan, prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, dar şi comandantul Jandarmeriei, Laurenţiu Cazan, vor fi audiaţi, marţi, la Comisia de Apărare din Senat cu privire la violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei.

Rectificarea bugetară se discută marţi în CSAT, la aproape două săptămâni de la cererea Guvernului

Rectificarea bugetară se va discuta, marţi la ora 13, în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării care are înscrisă pe ordinea de zi analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018.

Corpul de control al ministrului Muncii face verificări în cazul pensiei de invaliditate primită de protestatarul atacat de Vâlcov pe Facebook

Corpul de control al ministrului Muncii face verificări în cazul pensiei de invaliditate pe care o primeşte protestatarul Sandu Matei, potrivit documentului publicat de consilierul premierului Darius Vâlcov şi apoi şters, având în vedere că diagnosticul acestuia s-a modificat între timp.

Dragnea, despre plângerea penală a PNL: Şi PSD poate să facă una, pentru semnăturile false ale liberalilor

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la Parlament, despre plângerea penală pe numele său pentru neconvocarea unei sesiuni extraordinare, demers pregătit de PNL, că şi grupul PSD ar putea să facă o plângere penală pentru „semnăturile false" ale liberalilor.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale îi cere premierului DEMITEREA lui Darius Vâlcov

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale i-a cerut, printr-o scrisoare, premierului Viorica Dăncilă demiterea consilierului Darius Vâlcov, pentru postarea în care acesta asocia însemnele Forumului Democrat al Germanilor cu svastica.

PSD Online, entitatea condusă până în 2014 de Sebastian Ghiţă, are un nou şef. Acesta este deputatul Mircea Drăghici

Deputatul Mircea Drăghici a anunţat, luni, pe Facebook, că a fost numit de CExN al partidului în funcţia de coordonator al comunicării online a partidului şi că printre priorităţile sale se numără o „reacţie rapidă pentru a demonta imediat fake-news-urile".

Turcan, despre postarea lui Vâlcov: Ar fi trebui să zboare din secunda doi din funcţie

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a declarat luni, după ce Darius Vâlcov, consilierul premierului, a făcut publică fişa medicală a unui protestatar, că acesta ar fi trebuit „să zboare din funcţie în secunda doi”, susţinând că România a ajuns un stat poliţienesc.

Programul de credite Investeşte în Tine: Plafon de 600 de milioane de lei, dobânda – ROBOR la 3 luni + 2% pe an

Plafonul de garantare pentru programul guvernamental Investeşte în Tine a fost stabilit la 600 de milioane de lei, iar dobânda pentru creditele obţinute de beneficiari va fi calculată după formula ROBOR la 3 luni + 2% pe an, reiese din normele de aplicare publicate luni de Ministerul Finanţelor.

Liviu Dragnea: Aş fi fost bucuros dacă Toader ducea la capăt ordonanţa privind şefia Inspecţiei Judiciare. Vreau o discuţie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a criticat, luni, pe Tudorel Toader, acuzându-l că nu a dus la capăt ordonanţa care permitea actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare să-şi continue mandatul, precizând că vrea să aibă o discuţie cu ministrul Justiţiei şi cu premierul Viorica Dăncilă pe subiect.

Cel puţin 5 persoane au murit şi alte 16 au fost rănite după ce un autocar a intrat într-un pilon al unui viaduct în Spania/ MAE: Autorităţile spaniole nu au notificat asupra existenţei unor cetăţeni români printre victime

Cel puţin cinci persoane au decedat, iar aproximativ 16 au fost rănite, după ce un autocar a intrat luni într-un pilon al unui viaduct din nordul Spaniei, informează site-ul The Local.

Pianistul trupei Nick Cave and the Bad Seeds a încetat din viaţă

Pianistul Conway Savage cunoscut pentru activitatea sa timp de trei decenii alături de Nick Cave & The Bad Seeds a murit duminică la vârsta de 59 de ani, anunţă revista Rolling Stone.

Korodi: Dacă Legea lobby-ului va fi corectă, o putem sprijini

UDMR ar putea sprijini o lege a lobby-ului dacă aceasta va fi una corectă, liderii Uniunii susţinând că este nevoie de o reglementare privind interacţiunea dintre zona privată şi cea publică pentru reprezentarea intereselor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dragnea, despre postarea lui Vâlcov: O acţiune nefericită, nu cred că trebuie să demisioneze/ Referitor la declaraţiile Gabrielei Firea privind spionajul în PSD: Să facă plângeri sau să aducă dovezi | VIDEO

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a răspuns, luni, la declaraţiile Gabrielei Firea privind spionajul în PSD. El i-a cerut primarului Capitalei să facă plângeri sau să aducă dovezi pentru a-şi susţine adfirmaţiile. Legat de postarea lui Darius Vâlcov, în care acesta a folosit elemente naziste, Dragnea a spus că aceasta a fost nefericită, dar că nu crede că fostul ministru trebuie să demisioneze. Totodată, potrivit liderului PSD, comisarul european Corina Creţu regretă discuţia pe care a avut-o cu Gabriela Firea. Tot cu această ocazie, Dragnea l-a criticat pe Tudorel Toader, acuzându-l că nu a dus la capăt ordonanţa care permitea actualei conduceri a Inspecţiei Judiciare să-şi continue mandatul.

CNN a retras episoadele emisiunii „Anthony Bourdain: Parts Unknown” legate de Asia Argento

Reţeaua CNN a renunţat la mai multe episoade legate de Asia Argento din emisiunea "Parts Unknow" realizată de Anthony Bourdain, după ce actriţa a fost acuzată că l-a agresat sexual pe actorul Jimmy Bennett înainte ca tânărul să împlinească 18 ani, arată BuzzFeed News

Incident MISTERIOS: Un inginer din Ploieşti a dispărut în timpul unei excursii în Istanbul/ Soţia acestuia: Am tot felul de presupuneri, răpire, sechestrări

Un inginer din Ploieşti, în vârstă de 51 de ani, a dispărut în timpul unei excursii pe care o făcea împreună cu familia în Istanbul, la Palatul Topkapi. ”Am tot felul de presupuneri, răpire, sechestrări. Sunt temeri”, declară soţia inginerului.

Procurorii militari au înregistrat 770 de plângeri împotriva jandarmilor

Procurorii militari de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au înregistrat, până în prezent, 770 de plângeri depuse împotriva jandarmilor care au intervenit la protestul din 10 august.

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, despre postarea lui Vâlcov: Klaus Iohannis este exact opusul unui om cu convingeri naziste

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, a reacţionat luni la una dintre postările publicate de Darius Vâlcov, afirmând că preşedintele Iohannis este exact opusul unui om cu convingeri naziste, antisemite sau xenofobe.

Eugen Teodorovici: SIE, SPP şi STS primesc mai mulţi bani la rectificare, dar rămân pe minus

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că va prezenta, marţi, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), o variantă diferită a rectificării bugetare, cu alocări suplimentare pentru SIE, SPP şi STS, dar care vor rămâne pe minus la rectificare.

Barna, despre postarea lui Vâlcov: Este iresponsabilă. Arată dispreţul cu care sunt tratate victimele

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat luni, referitor la publicarea consilierului premierului, Darius Vâlcov, a fişei medicale a unui protestatar, că abordarea lacestuia este ”iresponsabilă şi arată continuarea dispreţului cu care sunt tratate victimele protestului din 10 august”.