Știrile zilei

Uber propune mai multe forme de reglementare, după ce au fost acuzaţi că nu respectă legea: Nu respectăm o lege, pentru că nu există

Uber nu încalcă nici o lege, dar nici nu respecta una, pentru că nu există, de aceea compania propune mai multe forme de reglementare, printre care şi modelul lituanian, a declarat miercuri Alexandra Corolea, purtător de cuvânt al Uber pentru zona Balcani, în cadrul unei conferinţe.

LEGEA BUGETULUI pe 2018 | Vosganian: Dacă parlamentarii tineri se contaminează de la năravurile noastre, nu ajungem nicăieri

USR a propus, miercuri, ca Academia Oamenilor de Ştiinţă să nu mai fie finanţată de la bugetul de stat, deputatul Claudiu Năsui numind instituţia „o sinecură”, deputatul ALDE Varujan Vosganian replicându-i că dacă tinerii „se contaminează” de la năravurile celor cu experienţă, nu se ajunge nicăieri.

Curtea Constituţională a respins sesizările PNL şi USR privind înfiinţarea Comisiei pentru legile Justiţiei

Curtea Constituţională a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, ca neîntemeiate, sesizările PNL şi USR privind modul în care a fost înfiinţată Comisia specială pentru Legile Justiţiei, potrivit unor surse CCR.

Cum s-au scurs ultimele clipe din viaţa fetei UCISE cu sânge rece: A fost lovită cu piciorul când a încercat să se ridice. Suspecta, incoerentă la audieri

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că după ce ar fi fost împinsă în faţa metroului, tânăra de 25 de ani ar fi încercat să se ridice, însă a fost împiedicată şi lovită cu piciorul de agresoare. Crima s-a petrecut la staţia de metrou Dristor. La audieri, suspecta nu şi-a recunoscut fapta, fiind incoerentă.

FUNERALIILE Regelui Mihai | Trupul Majestăţii Sale a fost adus în ţară. Ceremonia de la Aeroportul Otopeni în imagini

Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost adus, miercuri, în România, cu o aeronavă militară, racla Majestăţii Sale a fost purtată de 11 militari ai Brigăzii 30 Gardă, iar pe Aeroportul Otopeni s-a desfăşurat o ceremonie, în cadrul căreia au fost intonate imnul naţional şi cel regal.

Accident grav la o şcoală din Buzău | O maşină a lovit un grup de persoane: Nouă persoane au ajuns în total la spital/ Automobilul, condus de directoarea unităţii

Maşina care a lovit, miercuri, un grup de persoane aflate în faţa Şcolii nr. 1 din municipiul Buzău era condusă de directorarea unităţii de învăţământ. Aceasta ar fi intrat în panică după o manevră greşită.

BREAKING: Regele Juan Carlos şi Regina Sofia vor fi prezenţi la înmormântarea Regelui Mihai

Ambasada Spaniei în România a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că Spania va fi reprezentată de Regele Juan Carlos şi Regina Sofia la înmormântarea Regelui Mihai I.

Preşedintele Erdogan cataloghează Israelul drept un stat al ocupaţiei şi al terorii: Ierusalimul este capitala Palestinei/ Kremlin: Rusia nu împărtăşeşte poziţia preşedintelui Turciei

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri, în cadrul summitului Organizaţiei Cooperării Islamice de la Istanbul, că Israelul este "un stat al ocupaţiei şi al terorii" şi le-a cerut puterilor lumii să recunoască Ierusalimul drept capitala statului palestinian, relatează Anadolu.

Modificarea Regulamentului Camerei, adoptată în ciuda criticilor vehemente ale opoziţiei/ PNL şi USR au încercat să împiedice şedinţa de plen. Un deputat PNL şi-a lipit bandă adezivă pe gură

Plenul Camerei a votat, miercuri, modificarea Regulamentului Camerei, care prevede că dacă unul dintre amendamente a fost acceptat, celelalte amendamente se consideră respinse, în condiţiile în care PNL, USR şi PMP s-au opus vehement.

”Revoluţia fiscală” | Cum ne păstrăm în 2018 salariile din acest an. Cele şapte SCENARII posibile

Romanian Software, un furnizor de soluţii software în domeniul resurselor umane, a lansat aplicaţia Convertor Salarii, pentru a le permite angajatorilor realizarea automată de calcule şi comparaţii pentru aducerea salariilor la zi de la 1 ianuarie 2018, prin majorarea salariilor brute, adăugarea de prime brute şi tichete de masă, scrie Ziarul Financiar.

Simona Halep vorbeşte despre singura sportivă de care îi era teamă: Mi se părea imposibil să o înving

Simona Halep (26 de ani) e lider mondial şi nu îi mai e frică de nicio adversară în acest moment, dar lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. În trecut, Simona a dezvoltat un complex faţă de o jucătoare la care puţini s-ar gândi.

Premiile oferite de MEDIAFAX la Gala Trofeelor Super-Ferma României şi Super-Hrana României – GALERIE FOTO

Mediafax şi Agrointeligenţa au premiat marţi seara, în cadrul Galei Trofeelor Premiilor Super-Ferma României şi Super-Hrana României, 20 de fermieri, antreprenori şi companii din agricultură şi industria alimentară.

Comisia de Regulament a Camerei Deputaţilor: Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat, celelalte se consideră respinse

Comisia de Regulament a Camerei a adoptat, miercuri, cu 4 voturi "pentru" şi 3 voturi "împotrivă", o modificare la Regulament care reglementează strict dezbaterea şi votul amendamentelor în plen, stabilind că dacă unul dintre amendamente a fost acceptat, celelalte se consideră respinse.

Ministrul turc de Externe: Încurajăm şi celelalte state să recunoască Ierusalimul de Est drept capitala Palestinei

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat miercuri, în cadrul summitului Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) de la Istanbul, că toate statele lumii trebuie încurajate să recunoască Ierusalimul de Est drept capitala statului palestinian, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Autostrada Ploieşti-Braşov, mai aproape de realitate: Banca Mondială va oferi asistenţă pentru implementarea proiectului

Banca Mondială va oferi asistenţă pentru implementarea proiectului autostrăzii Ploieşti-Braşov, în urma întâlnirii care a avut loc marţi la Guvern, la care au participat şi miniştrii Transporturilor, Finanţelor, Justiţiei şi Fondurilor Europene, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Primarul suspendat al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, va participa la funeraliile Regelui Mihai

Primarul suspendat al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, va participa la funeraliile Regelui Mihai I al României, după ce magistraţii Judecătoriei Chişinău i-au permis acestuia să părăsească teritoriul Republicii Moldova în perioada 13-17 decembrie, deşi se află sub control judiciar, relatează Unimedia.

#100 | 100 de ani în 100 de momente: Primul gol din istoria echipei de fotbal a României

Cele mai importante, sugestive, tragice sau fericite momente. Toate sunt cuprinse de agenţia MEDIAFAX în Campania "100 de ani în 100 de momente", care vă oferă câte un eveniment al fiecărui an din ultimul centenar.

Parlamentul Ungariei a adoptat o rezoluţie privind respingerea cotelor UE de imigranţi

Parlamentul Ungariei a adoptat, marţi, rezoluţia prezentată de către partidul de guvernământ, Fidesz, prin care este respinsă decizia Parlamentului European privind impunerea unor cote obligatorii de relocare a imigranţilor în toate statele membre UE, relatează agenţia MTI.

Măsuri sporite de securitate la New York, de sărbători: ”Veţi vedea mai multe arme şi mai mulţi ofiţeri de poliţie foarte bine pregătiţi”

Departamentul de Poliţie din New York va spori măsurile de securite de Anul Nou, din moment ce sute de mii de oameni se adună în mod tradiţional în Times Square pentru a celebra intrarea în noul an, au anunţat, marţi, autorităţile locale, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Kim Jong-Un promite să facă din Coreea de Nord cea mai mare putere nucleară din lume

Kim Jong-Un, liderul regimului de la Phenian, a declarat, marţi, că recentul test balistic al ţării sale reprezintă "o victorie istorică" şi a promis să facă din Coreea de Nord cea mai mare putere nucleară şi militară din lume, a relatat agenţia KCNA, citată de site-ul agenţiei Yonhap.

LEGILE JUSTIŢIEI | Comisia discută miercuri transpunerea Directivei privind prezumţia de nevinovăţie

Comisia pentru Legile justiţiei se va reuni, miercuri, pentru a începe dezbaterile privind propunerile de modificare şi completare a Codurilor Penal şi de procedură Penală prin raportare la transpunerea Directivei PE referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi la dreptul de a fi prezent la proces.

Regele Mihai s-a întors pentru totdeauna în România | Corpul neînsufleţit al fostului suveran a ajuns la Castelul Peleş/ Scurtă slujbă ortodoxă, oficiată la sosirea pe Aeroportul Otopeni/ Clopotele bisericilor au sunat în toată ţara | FOTO, VIDEO

Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost adus, miercuri, în România, cu o aeronavă militară, iar racla Majestăţii Sale a fost purtată către catafalc de 8 militari ai Brigăzii 30 Gardă. Pe Aeroportul Otopeni s-a desfăşurat o ceremonie, în cadrul căreia au fost intonate imnul naţional şi cel regal. Clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară au fost trase la ora 11.00, atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a sosit pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, dar şi la slujbele de înmormântare, anunţă Patriarhia Română.

Curtea Constituţională amână pronunţarea sesizarea lui Klaus Iohannis privind Statutul funcţionarilor publici

CCR a amânat, miercuri, pentru 23 ianuarie, pronunţarea la sesizarea depusă de preşedintele Klaus Iohannis referitoare la Statutul funcţionarilor publici, care prevede ca funcţionarii publici să nu mai fie suspendaţi din funcţie în cazul în care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni.

CRIMA de la metrou. Femeia suspectată că a ucis o tânără de 25 de ani, împingând-o în faţa metroului, a fost reţinută/Ministrul de Interne mulţumeşte cetăţenilor pentru solidaritate

Principalul suspect în cazul crimei de la metrou, o femeie de 36 de ani, a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie dusă în faţa judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă. Anchetatorii încearcă să afle care este motivul crimei.

Deficitul bugetar al Rusiei a crescut brusc în ultima lună

Deficitul bugetar al Rusiei a crescut brusc în mod semnificativ în ultima lună, arată date ale Ministerului de Finanţe de la Moscova, informează site-ul agenţiei Reuters.

STATISTICĂ SUMBRĂ: Jumătate din populaţia României se confruntă cu lipsuri de natură materială şi socială

Jumătate din populaţia României se confruntă cu deprivare materială şi socială, ţara fiind urmată de Bulgaria (48%), la polul opus situându-se statele nordice, potrivit datelor din 2016 publicate, marţi, într-un raport al Eurostat.

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte opt au fost rănite în urma unui incendiu produs în Beijing

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte opt au fost rănite în urma unui incendiu ce a izbucnit, miercuri, într-un cartier din capitala Chinei, Beijing, au anunţat autorităţile locale, relatează site-ul agenţiei Xinhua.

Rex Tillerson: Statele Unite sunt pregătite să poarte discuţii cu Coreea de Nord

Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, a declarat, marţi, că Washingtonul este pregătit să poarte discuţii cu Coreea de Nord fără condiţii prealabile, însă a adăugat că Phenianul va trebui să ia o decizie cu privire la programele sale balistice şi nucleare, relatează CNBC şi CNN.

Ministrul de Externe al Turciei: Unele state arabe au avut o reacţie slabă în problema Ierusalimului, de teama SUA

Mevlut Cavasoglu, ministrul de Externe al Turciei, a criticat, marţi, ”reacţia slabă” a ţărilor arabe după decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaşte Iersualimul drept capitala Israelului, relatează agenţia Anadolu, citată de site-ul Reuters.

Un nou cutremur produs în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 2,2 grade pe scara Richter s-a produs marţi seara, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 74.7 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Emmanuel Macron avertizează că lumea pierde lupta împotriva schimbărilor climatice

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a avertizat, marţi, că lumea pierde lupta împotriva schimbărilor climatice, adăugând că liderii mondiali nu iau suficiente măsuri pentru contracararea efectelor încălzirii globale, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Ultima slujbă închinată Regelui Mihai în Elveţia a avut loc la Catedrala Ortodoxă de la Lausanne – GALERIE FOTO

Marţi, la Catedrala Ortodoxă Greacă de la Lausanne a avut loc ultima slujbă închinată Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I, care a locuit în Confederaţia Elveţiană timp de aproape 70 de ani, fiind ultima zi în care Regele odihneşte pe pământ elveţian, transmite Casa Regală.

BREXIT | Românii vor putea continua să locuiască, să studieze şi să muncească în Marea Britanie, în baza unui nou STATUT

Cetăţenii europeni cu reşedinţa legală în Marea Britanie vor beneficia, în continuare, de drepturile oferite de legislaţia europeană, în baza obţinerii unui nou statut care le va garanta dreptul la şedere înainte de data retragerii, după o perioadă de rezidenţă de minim cinci ani, potrivit MAE.

Statele Unite exprimă scepticism privind retragerea trupelor Rusiei din Siria

Statele Unite nu observă nicio retragere semnificativă a efectivelor militare ruse din Siria, în pofida declaraţiilor în acest sens făcute de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, transmite Departamentul american al Apărării, exprimând scepticism privind anunţul Moscovei.

O tânără a murit după ce a fost împinsă în faţa metroului de o femeie/ Imaginile cu agresoarea, surprinse de camerele de supraveghere/ Aceasta ar fi încercat înainte să împingă în faţa metroului o altă persoană/ Poliţiştii patrulează la metrou

Tânăra în vârstă de 25 de ani, care a fost găsită moartă la staţia de metrou Dristor 1, ar fi fost împinsă de către o femeie în vârstă de aproximatv 45 de ani, atacatoarea fiind căutată la această oră de către poliţişti, anunţă Poliţia Capitalei.

Netflix s-a dat de gol că şi-ar SPIONA abonaţii: “Cine v-a rănit?”

Cea mai recentă postare a celor de la Netflix a stârnit numeroase controverse în online, după ce compania s-a dat de gol că şi-ar spiona utilizatorii, scrie BBC.

Regele Mihai este adus miercuri în ţară. De la Otopeni, sicriul va fi transportat la Castelul Peleş

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este adus miercuri, la ora 11 , în ţară, după care va fi transferat la Castelul Peleş.Timp de trei zile, românii care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Palatul Regal din Capitală, slujba de înmormântare urmând să aibă loc la Curtea de Argeş.

Autorul atacului din New York transmisese înaintea atentatului un mesaj adresat lui Donald Trump

Presupusul autor al atentatului comis în oraşul New York transmisese înaintea atacului un mesaj în care îl acuza pe preşedintele SUA, Donald Trump, că nu reuşeşte să protejeze naţiunea, afirmă surse din cadrul comisiei de anchetă.

Legile justiţiei | Comisia specială a adoptat Raportul privind modificarea Legii CSM

Comisia pentru legile justiţiei a adoptat, marţi, Raport de admitere privind propunerile de modificare a Legii 317/2004 privind CSM, urmând ca acesta să intre miercuri, spre dezbatere şi vot final, în plenul Camerei Deputaţilor, ca şi modificările la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

Transportatorii rutieri suspendă protestul de miercuri, „din respect pentru regele Mihai”/ Peste 50.000 de persoane erau aşteptate să protesteze în faţa Guvernului

Transportatorii suspendă protestul de miercuri, din faţa Guvernului, „din respect pentru regele Mihai” şi pentru că ministrul Transporturilor a promis că va scoate din Legea 38/2003 sintagma „în mod repetat”, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.