Știrile zilei

Uniunea Europeană avertizează că nu va semna un acord comercial cu Marea Britanie înaintea producerii Brexit

Bruxellesul şi Londra nu pot definitiva un acord comercial privind viitoarele relaţii până în momentul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în martie 2019, afirmă negociatorul-şef european, Michel Barnier.

Fesul purtat de Cioloş la protest, promovat de Ambasada Suediei pe Facebook. În replică, fostul premier îi face cadou ambasadorului şosete de lână, împletite manual la Roşia Montană – FOTO

Fostul premier Dacian Cioloş a scris, marţi, pe Facebook că i-a făcut cadou ambasadorului Suediei în România o pereche de şosete de lână, lucrate manual, cum sunt cele împletite de femeile de la Roşia Montană, gestul venind după ce ambasada i-a promovat fesul purtat la proteste.

ZF: Raiffeisen se retrage de pe Bursa de Valori Bucureşti. „Începând de anul viitor, nu vom mai oferi servicii de tranzactionare cu acţiuni, titluri de stat şi alte instrumente financiare intermediate pe piaţa bursieră, în numele şi pentru clienţii noştri”

Raiffeisen Bank a anunţat marţi seară că nu va mai oferi în portofoliul său serviciile de tranzactionare cu acţiuni, titluri de stat şi alte instrumente financiare intermediate pe piaţa bursieră, în numele şi pentru clienţii săi, în condiţiile în care cererea pentru astfel de produse este modestă, iar costurile sunt în creştere în urma noilor reglementări europene în domeniu, scrie Ziarul Financiar.

Un copil de 6 ani a câştigat peste 11 milioane de dolari, anul acesta. Proiectul care i-a adus succesul pe YouTube – VIDEO

Un băieţel în vârstă de 6 ani a câştigat peste 11 milioane de dolari, anul acesta, datorită canalului său de pe platforma online YouTube pe care sunt difuzate clipuri în care acesta poate fi văzut testând jucării, informează people.com.

Noua taxă AUTO va intra în vigoare la începutul anului 2018. Ministrul Mediului: Nu ştiu cum va ieşi forma finală a acestei penalităţi pentru maşinile care vor polua

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat marţi, în şedinţa Comisiilor de Mediu ale Parlamentului, că timbrul de mediu ar putea fi înlocuit până în luna martie sau aprilie 2018 conform directivelor europene, pentru diminuarea poluării.

Eurostat: 40% din aeronavele comerciale ale României au o vechime de cel puţin 20 de ani

România are a opta cea mai veche flotă comercială din Uniunea Europeană, aproape 40% din aeronove având o vechime de cel puţin 20 de ani, potrivit datelor din 2015 publicate într-un raport al Eurostat.

Fetiţă de 3 ani, „încurajată” de familie să fumeze. Poliţiştii din Tulcea au deschis dosar de cercetare penală

Poliţiştii tulceni au deschis un dosar de cercetare penală după ce o fetiţă de trei ani din comuna Niculiţel apare într-o înregistrare video în timp ce este ”încurajată” de familie să bea cafea şi să fumeze ”ca oamenii mari“.

Petre Daea spune că produsele alimentare nu se vor scumpi în perioada sărbătorilor de iarnă: „Omenia trebuie să rămână la ea acasă şi să fim omenoşi în relaţia cu consumatorul”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, luni, că a primit asigurări din partea reprezentanţilor industriei alimentare că produsele alimentare nu se vor scumpi în perioada sărbătorilor de iarnă, afirmând că aceştia s-a păcăli singuri dacă ar majora preţurile.

Legile Justiţiei | Inspecţia judiciară rămâne structură cu personalitate juridică în cadrul CSM / Iordache: Spaima dispare

Preşedintele Comisiei speciale pentru Legile Justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a precizat, marţi, că PSD renunţă la înfiinţarea Consiliului Naţional de Integritate a magistraţilor, menţionând că Inspecţia Judiciară va rămâne structură cu personalitate juridică în cadrul CSM.

Jens Stoltenberg rămâne în funcţia de secretar general al NATO până în 2020

Cei 29 de membri ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au decis, marţi, să prelungească mandatul lui Jens Stoltenberg în funcţia de secretar general, până la data de 30 septembrie 2020, informează publicaţia EUObserver.

Instanţa supremă a respins cererea lui Dinu Pescariu de a pleca de sărbători în Turcia la un turneu/ Procuror: Vrea în vacanţă de sărbători

Dinu Pescariu, aflat sub control judiciar în dosarul Microsoft, a cerut marţi judecătorilor ICCJ să plece, în perioada 28 decembrie - 8 ianuarie, din ţară, întrucât trebuie să fie alături de doi copii de la clubul său sportiv, care participă la un turneu. Procurorul spune că acesta vrea în vacanţă. UPDATE: Instanţa a respins cererea.

FUNERALIILE Regelui Mihai. Restricţii de trafic în Capitală, începând de miercuri

Poliţia Rutieră anunţă că în perioada 13-16 decembrie, traficul rutier va fi restricţionat pe mai multe străzi din Bucureşti, pentru desfăşurarea funeraliilor Regelui Mihai.

Simona Halep renunţă la sesiunile de antrenament mental şi la colaborarea cu mental coach-ul

Simona Halep a colaborat cu un mental coach, inclusiv în sezonul 2017, dar constănţeanca a hotărât să renunţe la sesiunile de antrenament mental. Deşi admite că un astfel de om este foarte important în staff-ul unei jucătoare de tenis, Simona doreşte să lucreze pe cont propriu.

Centru medical cu 16 specializări, destinat persoanelor nevoiaşe, deschis în Sectorul 6. Patriarhul Daniel a oficiat slujba de sfinţire a clinicii

Bucureştenii din sectorul 6 al Capitalei au la dispoziţie, de marţi, un centru medical ambulatoriu, „Sfântul Nectarie”, care se adresează îndeosebi persoanelor nevoiaşe şi care sunt deja înregistrate în programele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 (DGASPC).

Oscar Pistorius, probleme şi în închisoare. Campionul paralimpic, rănit după o altercaţie cu un alt deţinut

Oscar Pistorius are probleme şi în închisoare. Campionul paralimpic a fost implicat într-un incident cu un alt prizonier, motivul fiind utilizarea unui telefon public, a anunţat, marţi, un oficial al penitenciarului. Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână.

Fost prefect de Teleorman: Eu nu l-aş vota niciodată pe Liviu Nicolae Dragnea în nicio funcţie publică

Fostul prefect de Teleorman, Teodor Niţulescu, a fost audiat din nou, marţi, la sediul central DNA, în calitate de martor în dosarul Tel Drum, acesta precizând că Liviu Dragnea i-a cerut în mai multe rânduri anumite lucruri referitoare la compania Tel Drum.

Preşedinte PNL Sector 6: Pasajul Ciurel, prima fază a celui mai scump proiect de infrastructură din istoria Capitalei, nu va fi terminat la timp. Nici hobanele nu au fost montate

Preşedinte PNL Sector 6, Cornel Pieptea, susţine că Pasajul Ciurel – cel mai mare proiect de fluidizare a traficului din Bucureşti – nu va fi finalizat până la sfârşitul acestui an, aşa cum a anunţat primarul general, Gabriela Firea, la jumătatea lunii noiembrie.

Muzeul de Istorie: Brăţara dacică descoperită în Olt este din aur natural, în proporţie de 86% / Augustin Lazăr: Accesul cu detectoare în siturile arheologice este o infracţiune şi trebuie adaptată legislaţia

Muzeul Naţional de Istoria României a anunţat, în cadrul unei conferinţe, că brăţara dacică descoperită în urmă cu o săptămână, în judeţul Olt, este autentică şi este confecţionată, în proporţie de 86%, din aur natural. Obiectul ar fi aparţinut unui reprezentant de elită din acea perioadă.

Bugetul SRI pentru 2018, majorat cu 13% faţă de anul în curs, a fost avizat favorabil în comisie

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI a avizat favorabil proiectul de buget pentru anul 2018 al Serviciului, creşterea faţă de 2017 fiind de 13 %, a anunţat preşedintele comisiei, Claudiu Manda.

Chiriţoiu: Salariile vor scădea pentru jumătate din personalul Consiliului Concurenţei de la 1 ianuarie

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că salariile vor scădea pentru jumătate din personalul Consiliului de la 1 ianuarie, odată cu aplicarea legislaţiei în domeniul salarizării şi mutarea contribuţiilor la angajaţi.

Bodog: România nu e afectată de problema laptelui praf contaminat cu Salmonella

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, marţi, că România nu este afectată de problema privind laptele praf contaminat cu Salmonella Enterica, adăugând că a solicitat preventiv, luni, controale de la Ministerul Sănătăţii, în cazul în care se confirmă o astfel de situaţie.

China vrea să construiască tabere de refugiaţi la graniţa cu statul nord-coreean

China plănuieşte să construiască tabere de refugiaţi la graniţa cu statul nord-coreean, ca urmare a intensificării tensiunilor din Peninsula Coreea şi a posibilităţii declanşării unui conflict în regiune, informează site-ul cotidianelor The Telegraph şi The Guardian.

Legile Justiţiei |Modificările privind Legile organizării judiciare şi CSM vor fi dezbătute miercuri de către Cameră

Propunerile de modificare a legilor 304/2004 privind organizarea judiciară şi 317/2004 privind CSM vor intra, miercuri, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, după ce, în prealabil, se va dezbate şi supune votului final propunerea de modificare a Regulamentului Camerei, potrivit unor surse.

IGPR: Şapte dosare penale privind instigarea la violenţe, pe Facebook, în timpul protestelor

Poliţia Română are în cercetare şapte dosare penale privind instigarea la violenţe, în mediul virtual, la proteste. IGPR precizează că anchetele nu se referă la persoanele care participă la mitinguri, ci la cele care îndeamnă la violenţe.

Petronela, fetiţa din Iaşi, bolnavă de cancer, nu poate beneficia deocamdată de transplant de celule stem

Fetiţa de opt ani din judeţul Iaşi, în cazul căreia instanţa a decis să oblige părinţii să accepte tratamentul pentru cancer, a ajuns, marţi dimineaţa, la Spitalul de Copii din Timişoara, dar nu poate beneficia de transplant de celule stem, deocamdată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Apel umanitar al MAI pentru poliţistul rănit, în misiune, cu sabia: „Lupta pe care Ciprian o va duce în continuare va fi una de lungă durată”

Ministerul Afacerilor Interne şi Corpul Naţional al Poliţiştilor au iniţiat un apel umanitar pentru a-l ajuta pe Ciprian Sfichi, poliţistul de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Suceava care a fost lovit, săptămâna trecută, în zona capului şi a braţului.

Oraş din Gorj, decorat cu ornamente în formă de lenjerie intimă / „S-au pus chiloţii pe sârmă”. Primar: Fiecare vede ce doreşte | FOTO

Primăria oraşului Târgu-Cărbuneşti din judeţul Gorj a instalat ghirlande luminoase care seamănă cu lenjeria intimă. Unii dintre localnici se declară deranjaţi, însă primarul din localitate îşi apără investiţia, pentru că a plătit 12.000 de lei pentru ornamentele de sărbători.

Unul dintre cei mai bogaţi bucătari din lume se retrage de la conducerea companiei sale după ce a fost acuzat de hărţuire sexuală. Decizia reţelei TV ABC

Starul TV Mario Batali, unul dintre cei mai bogaţi maeştri bucătari din lume, a fost acuzat de hărţuire sexuală şi a decis să retragă de la conducerea companiei sale, informează AFP.

Explozie la un terminal de gaze naturale, lângă Viena: cel puţin un mort şi 18 răniţi/ Italia va declara stare de urgenţă / Gazprom redirecţionează fluxul de gaze / Preţurile gazelor din Marea Britanie au crescut cu 20% | FOTO, VIDEO

O explozie la un nod de distribuţie a gazelor naturale de la Baumgarten, de lângă Viena, s-a soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor 18 persoane, informează site-ul postului Deutsche Welle.

Un muncitor a murit şi altul a fost rănit grav după ce au căzut într-un vas de colectare pe platforma Oltchim

Un muncitor a murit şi altul a fost rănit după ce au căzut, marţi, de la o înălţime de patru metri, într-un vas de colectare, pe platforma Oltchim. Poliţiştii au deschis o anchetă, accidentul de muncă fiind investigat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea.

PNL şi USR i-au cerut demisia ministrului Transporturilor, Felix Stroe

PNL şi USR i-au cerut, marţi, ministrului Transporturilor, Felix Stroe, să demisioneze, după ce a lipsit de la dezbaterea proiectului de buget pe anul 2018 pentru Ministerul Transporturilor, Comisiile reunite de Transport ale Parlamentului avizând favorabil proiectul de buget.

Rata anuală a preţurilor a fost de 3,2% în noiembrie 2017, cel mai ridicat nivel din august 2013

Preţurile de consum au crescut cu 3,2% în luna noiembrie 2017 comparativ cu aceeaşi lună de anul trecut, înregistrându-se cel mai ridicat nivel din august 2013, când indicele preţurilor de consum era de 3,6%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Bogdan Stan, şeful Agenţiei naţionale de Integritate: Modificarea Legii ANI ne va împiedica să aplicăm interdicţii

Preşedintele Agenţiei naţionale de Integritate, Bogdan Stan, a declarat, marţi, că modificările aduse de deputaţi la Legea ANI duce la imposibilitatea de a aplica interdicţii, afirmând că se va adresa inclusiv Curţii Constituţionale.

Simona Halep finanţează o echipă din campionatul de hochei dedicat juniorilor la sugestia lui Ţiriac, dar are o condiţie

Simona Halep sponsorizează o echipă de hochei pe gheaţă la sugestia lui Ţiriac, dar omul de afaceri a trebuit să-i îndeplinească Simonei o doleanţă pentru a o convinge să accepte provocarea.

Donald Trump vrea să trimită o misiune cu echipaj uman pe Lună: „Vom crea o fundaţie pentru o misiune ulterioară pe Marte”

Preşedintele american Donald Trump a semnat o directivă pentru iniţierea a noi misiuni cu echipaj uman pe Lună, care ulterior să deschidă drumul pentru călătorii pe Marte, informează AFP.

Bugetele de stat pe 2018 ale MAI, PÎCCJ, Avocatul Poporului, ÎCCJ, CSM au trecut de comisiile speciale/ UPDATE: Dispută între putere şi opoziţie în comisia în care se dezbate bugetul pentru transporturi

Bugetele instituţiilor din justiţie şi ordine publică au trecut de comisiile speciale din Parlament. În Şedinţa comună a Comisiei pentru transporturi ale celor două Camere, în care se dezbate proiectul de buget al Ministerului Transporturilor pentru anul 2018, s-a iscat un scandal între membrii PSD şi USR, după ce social-democraţii au propus să nu fie dezbătute şi nici votate cele 187 de amendamente.

Emmanuel Macron se declară „destul de sigur că Donald Trump se va răzgândi” în privinţa acordului de la Paris

Preşedintele francez Emmanuel Macron susţine că este "destul de sigur" că omologul său american, Donald Trump, se va răzgândi în privinţa acordului climatic de la Paris, reamintindu-i liderului SUA că are o responsabilitate în faţa istoriei, informează site-ul postului France 24.

Doi deputaţi USR, acuzaţi că votează ”cot la cot cu PSD, fără să crâcnească”/ Parlamentar PMP: PSD şi USR au sfidat încă o dată românii din Diaspora, au făcut front comun

Deputatul PNL Mihai Voicu a acuzat, marţi, doi deputaţi USR că au votat ”cot la cot cu PSD, fără să crâcnească” în şedinţa comisiilor pentru românii de pretutindeni, astfel încât 350 de amendamente nu au fost dezbătute, ci trimise la comisiile de buget-finanţe.

TOPUL SCUMPIRILOR: Combustibilii şi ţigările, în lista de preţuri majorate în luna noiembrie

Preţul ouălor a crescut cu aproape 30%, iar cel al untului cu 7%, în timp ce combustibilii s-au scumpit cu 2,7%, iar tutunul şi ţigările cu circa 2%, în noiembrie faţă de luna anterioară, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ambulanţa Botoşani, împiedicată să preia un copil de 12 ani, în comă alcoolică şi cu hipotermie. A fost nevoie de intervenţia poliţiei

Un echipaj al Serviciului de Ambulanţa din Botoşani a fost împiedicat de părinţi să preia, în noaptea de luni spre marţi, un copil de 12 ani, în comă alcoolică după ce tatăl îi dăduse să bea la un bar din localitate. Copilului i s-a făcut rău şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor.