Știrile zilei

Zăpadă de 20 de centimetri în Pasul Tihuţa, unde drumarii au împrăştiat zeci de tone de antiderapant

Iarna revine în zonele montane ale judeţului Bistriţa-Năsăud, iar în ultimele 12 ore zăpada a ajuns în Pasul Tihuţa la 20 de centimetri. Drumarii bistriţeni au intervenit pentru curăţarea carosabilului şi au împrăştiat zeci de tone de material antiderapant.

Iohannis vrea să se adreseze Parlamentului la 140 de ani de la proclamarea independenţei României

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri o scrisoare preşedinţilor Camerei Depitaţilor şi Senatului, prin care solicită să adreseze un mesaj Parlamentului cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României, dar şi cu ocazia zilei Europei.

Atacul SUA din Siria arată o schimbare radicală a politicii lui Trump. Ce critici îi aducea lui Obama pe tema conflictului sirian

Decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a ordona un atac militar asupra bazei aeriene din Siria, de unde a fost lansat atacul chimic, din urmă cu câteva zile, în care au murit aproape 90 de persoane, între care mulţi copii, arată o schimbare radicală a politicii liderului de la Casa Albă, care, în trecut, nu ezita să îl critice pe predecesorul său, Barack Obama, în privinţa intervenţiei în Siria, notează CNN.

Angela Merkel şi Francois Hollande cer tragerea la răspundere a preşedintelui sirian pentru ”acţiuni criminale”

Angela Merkel, cancelarul german, şi Francois Hollande, preşedintele francez, solicită ca liderul sirian, Bashar al-Assad, să fie tras la răspundere pentru ”acţiuni criminale”, potrivit unui comunicat al Guvernului de la Berlin, transmis de Reuters.

Premierul Grindeanu: Noi ca stat condamnăm atacul cu arme chimice care a avut loc în urmă cu câteva zile în Siria. Aceste lucruri trebuie pedepsite. Vom respecta angajamentele noastre ca ţară membră NATO

România condamnă atacul cu arme chimice care a avut loc în urmă cu câteva zile în Siria, a declarat vineri premierul Sorin Grindeanu, adâugând că "aceste lucruri trebuie pedepsite".

Ministerul rus de Externe: Statele Unite aveau de mult timp intenţia agresiunii. Atacul chimic a fost doar pretextul

Statele Unite pregătiseră cu mult înainte bombardamentul cu rachete asupra bazei armatei siriene, iar atacul chimic a fost folosit ca pretext, acuză Ministerul rus de Externe, într-un comunicat.

Preţul petrolului a crescut cu 2% ca reacţie a atacului cu rachete al Statelor Unite în Siria: „A fost o reacţie instinctivă”

Preţul petrolului a înregistrat o creştere de 2%, iar aurul şi yenul au crescut, vineri, în Asia, în timp ce activele au scăzut, ca reacţie la bombardamentul cu rachete al Statelor Unite asupra unei baze militare din Siria, potrivit Reuters.

Administraţia Prezidenţială îi răspunde lui Liviu Dragnea: Informaţia vehiculată nu este corectă. Preşedintele Comisiei de la Veneţia a fost la CCR

Administraţia Prezidenţială a transmis vineri că "informaţia vehiculată de domnul Dragnea", conform căreia Preşedinţia nu a organizat o întâlnire între Comisia de la Veneţia şi Curtea Constituţională, cu ocazia vizitei oficialilor de la Strasbourg la Bucureşti "nu este corectă".

Românca rănită în atentatul de la Londra, care a căzut de pe podul Westminster, a MURIT. Andreea Cristea avea 31 de ani

Andreea Cristea, românca în vârstă de 31 de ani rănită grav în atentatul de la Londra, a decedat în spital, anunţă poliţia metropolitană londoneză.

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, după atacul SUA: A fost un răspuns proporţional la gestul inacceptabil al Damascului

Atacul SUA este "un răspuns proporţional la gestul inacceptabil al Damascului de a lovi cu armă chimică", a spus vineri, pentru MEDIAFAX, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

Iranul a condamnat atacul american din Siria, Marea Britanie şi Australia şi-au oferit sprijinul SUA

Iranul a condamnat atacul american asupra bazei aeriene siriene, în timp ce Marea Britanie şi Australia şi-au oferit sprijinul SUA, premierul australian, Malcom Turnbull descriind operaţiunea drept un ”răspuns proporţionat şi calibrat” în faţa utilizării armelor chimice, informează Reuters.

ANCHETA privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA: Şeful Comisiei pentru Informaţii se retrage din investigaţii

Preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, Devin Nunes, a anunţat joi că se retrage temporar din ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA de anul trecut, în condiţiile în care este cercetat de Comisia de Etică, relatează Associated Press.

Rusia vrea reuniune urgentă a Consiliului de Securitate ONU, condamnând dur atacul SUA în Siria

Rusia va solicita o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate ONU după atacul Statelor Unite asupra unei baze din Siria, Moscova avertizând că este vorba de o "agresiune" împotriva unui stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Circulaţie ÎNCHISĂ pe Valea Oltului, în reprize de câte 15 minute, până la sfârşitul lunii mai

Circulaţia rutieră este închisă, pe Drumul Naţional 7, între Călimăneşti şi Brezoi, în reprize de câte 15 minute, începând de joi şi până la sfârşitul lunii mai, pentru efectuarea unor lucrări de dislocare din versant a blocurilor de stâncă fisurate.

Rodrigo Duterte, preşedintele filipinez, a cerut forţelor armate să fortifice toate posesiunile filipineze din Marea Chinei de Sud

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a anunţat că a cerut forţelor armate să ocupe şi fortifice toate posesiunile controlate de Manila în Marea Chinei de Sud, în contextul disputelor teritoriale între statele reiverane, Beijingul revendicând aproape întreaga suprafaţă a mării.

Universitatea Central Europeană, invitată să se mute la Arad după ce Ungaria vrea să-i închidă porţile

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, invită Universitatea Central Europeană să se mute la Arad. Edilul anunţă că municipalitatea oferă spaţiile necesare pentru procesul educaţional şi cazarea studenţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SUA au atacat cu rachete o bază militară siriană. Pentagon: Ţinta au fost avioanele folosite în atacul chimic de acum câteva zile/ Rusia a suspendat acordul cu SUA privind securitatea aeriană în Siria

Statele Unite au lansat la ora 4.40 (ora României) un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria de unde ar fi fost lansat atacul cu arme chimice de zilele trecute, atribuit administraţiei al Assad şi în care au murit aproape 90 de persoane, între care mulţi copii. Şase persoane au murit în urma atacului, conform armatei siriene. Oficiali americani au declarat că trupele ruseşti au fost informate înaintea atacurilor cu rachete asupra bazei siriene şi că loviturile nu au vizat zone unde acestea erau prezente. Rusia a anunţat că va solicita o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU şi că suspendă acordul de cooperare cu SUA în Siria, legat de prevenirea incidentelor militare între forţele aeriene. Prima reacţie a lui Putin a venit de la purtătorul de cuvânt al Kremlinului, acesta calificând atacul SUA ca pe o „agresiune” care încalcă legea internaţională şi a susţinut că Siria nu deţine arme chimice. El a arătat că relaţiile SUA-Rusia vor suferi „daune semnificative”.

Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, către funcţionarii publici: Vor fi salarii care vor scădea, după Legea salarizării

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, joi, la Sinaia, că vor fi salarii care vor scădea ca urmare a adoptării Legii salarizării unitare, întrucât în acest moment există angajaţi din „anumite” instituţii care au salarii „total scăpate de sub control”.

Rusia consideră Ierusalimul de Vest, capitala Israelului, iar Ierusalimul de Est, a viitorului stat palestinian

Rusia a exprimat preocupare pentru stagnarea procesului de pace israelo-palestinian, reiterând susţinerea pentru soluţia coexistenţei a două state, anunţând recunoaşterea Ierusalimului de Vest capitală a Israelului şi propunând Ierusalimul de Est drept capitală a viitorului stat palestinian.

Călin Popescu-Tăriceanu: Constantin a „încercat” să blocheze conturile ALDE. Eu nu mă ocup de conturile partidului

Co-preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, joi, la Sinaia, că Daniel Constantin, care deţine şi el funcţia de co-preşedinte, a „încercat” să blocheze conturile ALDE, el adăugând că nu se ocupă de conturile formaţiunii, dar evitând să spună dacă are acces acum la acestea.

Liviu Dragnea îi reproşează lui Klaus Iohannis: Trebuia organizată o întâlnire între Comisia de la Veneţia – CCR

Liderul PSD Liviu Dragnea le-a reproşat, joi, preşedintelui Klaus Iohannis şi Administraţiei prezindenţiale, în calitate de organizatori, faptul că nu au organizat o întâlnire între Comisia de la Veneţia şi CCR, dată fiind prezenţa Comisiei de la Veneţia în România.

Alina Bica, fost şef DIICOT: Renunţarea la pragul pentru abuzul în serviciu, o variantă corectă

Fostul procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, a declarat, pentru MEDIAFAX, că neinstituirea pragului valoric pentru abuzul în serviciu, prevăzută în proiectul de modificare a Codului Penal elaborat de Ministerul Justiţiei, este o măsură corectă, dar şi că stabilirea unui prag ar respecta decizia CCR.

Reuters: „Este cerul albastru? Depinde de ce spune Donald Trump”/ Cetăţenii americani îşi orientează opiniile în funcţie de raportarea faţă de Donald Trump

Majoritatea cetăţenilor americani îşi orientează opiniile în funcţie de ceea ce cred despre preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi de poziţiile acestuia, electoratul republican fiindu-i favorabil liderului de la Casa Albă, arată un sondaj de opinie prezentat de agenţia Reuters.

ASF: 9 din 10 petiţii ale consumatorilor de servicii financiare se referă la asigurări

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a primit, în 2016, un total de 16.919 petiţii, din care 91,1% pentru piaţa asigurărilor, 6,6% pentru piaţa pensiilor private şi 2,2% pentru piaţa instrumentelor şi investiţiilor financiare, se arată într-un raport publicat joi de instituţie.

Ministrul Muncii: Şeful statului va avea cel mai mare salariu din România, 17.400 de lei

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a precizat, joi, la Sinaia, că, potrivit draftului de Lege a salarizării, semnat de către liderii coaliţiei de guvernare, cel mai mare salariu din România va fi cel al şefului statului, acesta urmând să fie remunerat cu suma de 17.400 de lei brut.

Patru bulgari, între care doi minori, răniţi în urma impactului dintre un autocar şi un autoturism

Patru cetăţeni bulgari, între care doi minori, au fost răniţi grav, joi seara, în judeţul Arad, în urma impactului frontal dintre un autocar cu 28 de persoane şi un vehicul, una dintre victime fiind preluată cu elicopterul SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cod galben de vânt şi ploi cu descărcări electrice în opt judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi seara, cod galben de vânt şi ploi cu descărcări electrice pentru opt judeţe din ţară.

VIDEO Corina Creţu, apostrofată de un politician de extremă-stânga, în cursul unei dezbateri a CE, în Atena

Corina Creţu, comisarul Uniunii Europene pentru Politici Regionale, a fost apostrofată, în cursul unei dezbateri organizate la Atena, de politicianul de extremă-stânga Zoe Konstantopoulou, fost preşedinte al Parlamentului grec.

Liviu Dragnea: Nu au fost probleme privind semnarea de PSD şi ALDE a proiectului legii salarizării

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi seara, la Sinaia, că nu a existat vreo neînţelegere privind semnarea proiectului salarizării unitare de PSD şi ALDE, însă liderii ALDE au avut nevoie de timp să citească legea.

Coaliţia de guvernare nu a ajuns la un ACORD asupra formei finale a Legii salarizării unitare. Semnarea proiectului trenează

Coaliţia de guvernare s-a reunit, joi, la Sinaia, într-o a doua şedinţă, pentru a discuta despre Legea salarizării unitare, semnarea acestui draft de act normativ fiind trenată din cauza unor probleme ridicate de reprezentanţii ALDE, potrivit unor surse participante la discuţii.

EXCLUSIV Ce conţine proiectul de modificare a codurilor penale. Prevederile legate de abuzul în serviciu şi conflictul de interese

Potrivit proiectului de modificare a codurilor penale, pentru abuz în serviciu nu a fost impus un prag de la care infracţiunea să poată fi cercetată. Astfel, abuzul constituie fapta funcţionarului care nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe sau a unei OUG.

O cafenea din Braşov unde se vând produse care au în denumire cuvântul „cannabis”, sub anchetă

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov a deschis, joi, o anchetă la o cafenea situată într-un mall din Braşov care vinde produse de genul biscuiţi şi cafea care au în denumire cuvântul „cannabis“, administratorii societăţii fiind cercetaţi pentru ”practică comercială înşelătoare".

Cum a BLOCAT Daniel Constantin banii ALDE. Călin Popescu Tăriceanu nu mai poate avea acces la conturile partidului fără un acord prealabil

Conturile ALDE nu mai pot fi accesate fără semnătura lui Daniel Constantin. După scandalul cu Călin Popescu Tăriceanu, acesta a notificat banca, invocând litigiul deschis la Tribunalul Bucureşti, litigiu în care s-a contestat legalitatea Delegaţiei Permanente care a hotărât organizarea Congresului în luna aprilie. Concret, până la definitivarea procesului, conturile nu vor mai putea fi accesate decât cu semnăturile celor doi copreşedinţi, Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu.

În PREMIERĂ: Schimb de focuri între TRAFICANŢII de imigranţi şi Paza de Coastă libiană, în Marea Mediterană. Patru suspecţi au murit

Patru presupuşi traficanţi de imigranţi au murit într-un schimb de focuri cu agenţi ai Pazei de Coastă libiene, joi, în sudul Mării Mediterane, anunţă autorităţile libiene, citate de site-ul agenţiei Reuters.

GALERIE FOTO/ REPORTAJ Catedrala Mântuirii Neamului, ridicată în proporţie de 70%. Noutatea: în loc de pictură clasică, pereţii vor fi acoperiţi cu mozaic. Când va fi gata întreaga construcţie

Una dintre cele mai controvestate construcţii din România, Catedrala Mântuirii Neamului, este gata în proporţie de 70%. La subsol, se vor găsi şase adăposturi antiatomice, iar luna viitoare urmează să ajungă unul dintre cele mai mari clopote din Europa, care are pe el chipul Patriarhului Daniel.

GALERIE FOTO, VIDEO Doroftei, alături de copiii de la CSM Ploieşti, care protestează antrenându-se în faţa Primăriei după ce au rămas fără săli de sport

Peste 100 de copii de la mai multe secţii ale Clubului Sportiv Municipal Ploieşti protestează antrenându-se, joi după amiază, în faţa Primăriei, după ce au rămas fără sălile în care îşi desfăşurau activitatea sportivă, juniorii fiind susţinuţi în demersul lor de Leonard Doroftei.

Agenţia Naţională de Integritate: Modificarea legii privind incompatibilităţile, impact negativ în exercitarea funcţiilor publice

Modificarea de către Camera Deputaţilor a Legii 161/2003 restrânge cadrul normativ al incompatibilităţilor şi poate avea un impact negativ în exercitarea funcţiilor şi a calităţilor publice în condiţii de integritate, avertizează Agenţia Naţională de Integritate.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader: Proiectul de modificare a codurilor, trimis la DNA, DIICOT, CSM şi PG. Aştept sugestii până joi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că a trimis la Parchetul General, DNA, Consiliul Superior al Magistraturii şi la DIICOT proiectul de modificare a codurilor penale, precizând că aşteaptă sugestii şi propuneri până joi.

Bashar al-Assad: Statele Unite, Israelul şi UE susţin teroriştii implicaţi în conflictul din Siria. Cum răspunde acuzaţiilor că a ordonat ATACUL CHIMIC

Bashar al-Assad, preşedintele Siriei, a acuzat Statele Unite, Israelul şi Uniunea Europeană de susţinerea "teroriştilor" implicaţi în războiul civil sirian, subliniind că singura opţiune pe care o are este "victoria".

CCR: Persoana vizată de măsura supravegherii tehnice, care nu e inculpată, poate contesta măsura

CCR a decis, joi, că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art.145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalităţii măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituţională.