Știrile zilei

Şase din 10 din români întâmpină probleme când apar cheltuieli importante, relevă un studiu asupra bugetului personal în România

Aproape 60% din români întâmpină probleme atunci când apar cheltuieli importante, având bani doar pentru a-şi acoperi nevoile primare, potrivit unui studiu al Grupului Kruk.

Anchetă la Penitenciarul Iaşi după ce un deţinut s-a spânzurat după 3 zile de închisoare

Un bărbat de 47 de ani, care ispăşea o pedeapsă de aproape 3 ani de închisoare pentru furt calificat, s-a spânzurat noaptea trecută cu un cearşaf în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, echipajul SMURD care a intervenit nemaiputând să facă nimic pentru el, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei morţi şi 15 răniţi în urma unui accident dintre o maşină şi un microbuz, pe DN2. Victimele, transportate la spitalele din Capitală. Doi dintre răniţii de la Spitalul Floreasca urmează să fie operaţi. – GALERIE FOTO, VIDEO

Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 15 sunt rănite şi evaluate de medici, în urma unui accident rutier care a avut loc, sâmbătă dimineaţă, pe DN2, în zona localităţii Şindriliţa, între un autoturism şi un microbuz, potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Ultimele schiţe şi desene ale lui Nicolae Grigorescu, expuse pentru prima dată la Câmpina – GALERIE FOTO

După ce s-a luptat ani de zile în instanţă pentru 202 de schiţe şi desene ale lui Nicoale Grigorescu, care erau ale municipalităţii, Primăria Câmpina a expus operele pictorului, vineri, pentru prima oară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Guvernul a renunţat să mai publice în Monitorul Oficial o ordonanţă de referitoare la Cuminţenia Pământului

Guvernul a renunţat să mai publice în Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă referitoare la Cuminţenia Pământului, prin care a decis să achite diferenţa de bani pentru cumpărarea operei, adoptată pe 12 octombrie, preferând să trimită unele amendamente la o ordonanţă existentă deja în Parlament.

Tehnologie de ultimă generaţie la Vama Moraviţa: Scanare facială a persoanelor care trec graniţa

La Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa au fost montate porţi automate de control, în cadrul unui proiect unic la nivelul Uniunii Europene, care permit scanarea facială a persoanelor care doresc să treacă graniţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reţeaua de socializare LinkedIn, blocată de autorităţile din Rusia

Site-ul LinkedIn va fi blocat în Rusia, după ce o instanţă de judecată a declarat compania ca fiind vinovată de încălcarea legilor de stocare a datelor, relatează BBC.

FIFA a deschis o procedură disciplinară în urma incidentelor de la meciul România – Polonia

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a demarat, vineri, o procedură disciplinară în urma incidentelor de la partida România-Polonia (0-3, 11 noiembrie), din preliminariile Cupei Mondiale din 2018, conform oficialilor forului fotbalistic mondial, citaţi de AFP.

ACCIDENT grav în Timiş: O femeia a murit după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren de persoane

O femeie în vârstă de 30 de ani şi-a pierdut viaţa, vineri seara, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren de persoane, în judeţul Timiş, la o trecere la nivel cu calea ferată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 10 mii de oameni, în Piaţa Mare din Sibiu, la deschiderea Târgului de Crăciun – GALERIE FOTO, VIDEO

Peste 10 mii de oameni au fost prezenţi, vineri seara, în Piaţa Mare din Sibiu, unde a început a zecea ediţie a Târgului de Crăciun, eveniment aniversar, marcat printr-o proiecţie de lumini pe clădirile istorice din centrul oraşului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Barack Obama, cel de-al 44-lea preşedinte SUA: Cele mai frumoase momente – VIDEO

Barack Obama, cel de-al 44-lea preşedinte SUA, a fost protagonistul a nenumate momente memorabilie în timpul celor două mandate ale sale la Casa Albă.

Zeci de elevi, răniţi după răsturnarea unui autobuz şcolar în Statele Unite – FOTO, VIDEO

Cel puţin 23 de elevi au fost spitalizaţi după ce un autobuz şcolar s-a răsturnat, vineri, în statul american Tennessee, anunţă autorităţile americane.

John Kerry şi Serghei Lavrov au discutat „despre criza din Siria, în special despre situaţia din oraşul Alep”

Secretarul de Stat american, John Kerry, a discutat prin telefon vineri cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, despre criza din Siria, anunţă diplomaţia rusă, conform site-ului agenţiei Tass.

Ministerul Finanţelor lansează a doua rectificare bugetară pe anul 2016. Care sunt domeniile prioritare

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) propune o a doua rectificare bugetară din acest an, „ţinând cont de majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 306 milioane de lei şi a cheltuielilor bugetului general consolidat tot cu 306 milioane de lei”, a comunicat vineri MFP.

OIM: Cel puţin 365 de imigranţi s-au înecat în Mediterană în 5 zile. Bilanţul în 10 luni: 4636 de morţi/ „Sub ochii noştri se desfăşoară o catastrofă”

Cel puţin 365 de imigranţi s-au înecat în ultimele cinci zile în Marea Mediterană în încercarea de a ajunge în Europa, anunţă Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), precizând că bilanţul în primele zece luni ale acestui an este de 4.636 de morţi, relatează Le Figaro.

Daniel Prodan a primit, postmortem, Emblema de Onoare a Armatei României, cu însemn de pace – VIDEO

Mihnea Moţoc, ministrul Apărării Naţionale, a anunţat vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că i-a conferit, postmortem, Emblema de Onoare a Armatei României, cu însemn de pace, lui Daniel Prodan, decedat la 44 de ani.

Militant palestinian, ucis în confruntări cu armata israeliană. Zeci de palestinieni, într-o zonă interzisă în încercarea de a se infiltra în Israel

Un militant palestinian a murit în urma unui schimb de focuri cu armata israeliană la frontiera Fâşiei Gaza cu Israelul, anunţă surse medicale citate de site-ul agenţiei Associated Press.

Jens Stoltenberg şi Donald Trump vor suplimentarea bugetelor alocate apărării de statele NATO

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat vineri că a avut o discuţie "bună" cu preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, despre viitorul Alianţei Nord-Atlantice, cei doi lideri evidenţiind angajamentul suplimentării bugetelor alocate apărării.

ALERTĂ CU BOMBĂ la Paris: Spitalul Georges Pompidou a fost închis. Urgenţele sunt redirecţionate

Spitalul Georges Pompidou, situat în arondismentul al XV-lea din capitala Paris, a fost închis vineri după-amiaza, din cauza unei alerte cu bombă, anunţată prin intermediul unui apel telefonic anonim, informează site-ul postului BFMTV.

Ministru scoţian: Guvernul britanic, lipsit de claritate în ceea ce priveşte negocierile pentru Brexit. Este frustrant!

Guvernul britanic continuă să fie lipsit de claritate în ceea ce priveşte obiectivele negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din UE, a declarat Michael Russell, ministrul scoţian pentru negocierile cu Regatul Unit, relateză agenţia de ştiri Reuters.

Accident în Cluj-Napoca: Trei persoane au fost rănite după ce un autobuz de transport în comun a derapat şi a intrat într-un stâlp

Trei persoane au fost rănite, vineri, şi au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autobuzul de transport în comun în care se aflau a derapat pe o stradă din Cluj-Napoca şi a intrat într-un stâlp, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Donald Trump ar fi acceptat să plătească 20-25 milioane dolari într-un litigiu privind fraude ale Universităţii Trump

Preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, a acceptat să achite între 20 şi 25 de milioane de dolari pentru soluţionarea unui litigiu privind activităţile Universităţii Trump, o instituţie acuzată de fraude, afirmă surse citate de presa americană.

INCIDENTE violente în Grecia: O tabără pentru refugiaţi unde dormeau aproximativ o sută de femei şi copii, atacată cu pietre şi sticle incendiare

Mai mulţi indivizi neidentificaţi au atacat cu pietre şi dispozitive incendiare artizanale o tabără de refugiaţi de pe insula Chios, distrugând mai multe clădiri improvizate în care locuiau imigranţi, au anunţat autorităţile, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Management prost al traficului din Bucureşti. Mai puţin de jumătate din intersecţiile din Bucureşti sunt monitorizate. Ce propune primarul general

Un număr de 176 din cele 434 de intersecţii din Bucureşti sunt monitorizate, Primăria Capitalei având prevăzută în bugetul pe 2017 o sumă pentru finanţarea sistemului de monitorizare a traficului, potrivit primarului general al Capitalei, Gabriela Firea.

Lideri ai unor state UE şi Barack Obama au stabilit menţinerea sancţiunilor impuse Rusiei

Lideri ai unor state membre UE au convenit cu preşedintele în funcţie al SUA, Barack Obama, menţinerea cooperării în cadrul NATO şi a sancţiunilor contra Rusiei, două subiecte faţă de care viitoarea Administraţie Donald Trump ar putea avea poziţii diferite, informează ziarul Le Figaro.

Şapte interlopi arestaţi la Craiova după un scandal cu violenţă produs într-un bar

Magistraţii au admis solicitarea procurorilor de la Parchetul judeţean privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a 7 persoane, printre care şi interlopul Gigi Vadik Zavera, care au provocat un scandal cu violenţă într-un bar din centrul Craiovei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul preşedinte AEP, Ana Maria Pătru, ar fi primit mită de la SIVECO pentru contracte, se arată în motivarea deciziei de arestare

Fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a primit mită de la reprezentanţii firmei SIVECO pentru a derula contracte cu instituţia pe care a condus-o, potrivit motivării deciziei de arestare dată de magistraţii Tribunalului Prahova.

Cine este omul care a ajuns şeful spionilor din Statele Unite. Este un critic dur al fostului preşedinte Obama, se consideră un luptător împotriva terorismului şi susţine cea mai controversată agenţie din SUA

Donald Trump l-a desemnat pe noul director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA). Este vorba despre congresmanul Mike Pompeo, au declarat surse din echipa preşedintelui ales al Statelor Unite, care au adăugat că acesta a acceptat propunerea, informează site-ul cotidianului Washington Post.

Premierul britanic Theresa May i-a dat asigurări cancelarului german Angela Merkel: Pregătirile pentru Brexit decurg conform planului

Theresa May, premierul britanic, a asigurat-o pe Angela Merkel, cancelarul german, că măsurile pregătitoare pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se desfăşoară conform planului şi procesul legal pentru Brexit ar putea fi iniţiat până la sfârşitul lui martie 2017, informează Reuters.

Tokes Laszlo contestă retragerea Ordinului ”Steaua României”: „Am făcut o declaraţie prost tradusă“

Preşedintele CNMT, europarlamentarul Tokes Laszlo, va contesta la ICCJ şi chiar la Strasbourg sentinţa Curţii de Apel Bucureşti prin care i s-a retras Ordinul ”Steaua României”, susţinând că este vorba despre o greşeală de traducere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ce credite bancare pot obţine persoanele care câştigă salariul mediu pe economie. Lista principalelor bănci

Beneficiarii care au un salariu lunar de 2.000 de lei net pot verifica, pe baza simulărilor făcute de MEDIAFAX, care sunt creditele bancare pe care le pot obţine, ce costuri au acestea şi ce rată lunară vor avea de plătit.

Vladimir Putin a testat o rachetă supersonică, ce poate ajunge în Marea Britanie în 13 minute

O rachetă supersonică ce ar putea ajunge în Marea Britanie în 13 minute a fost lansată de Vladimir Putin în cadrul unui exerciţiu militar considerat a fi un adevărat succes, informează Daily Mail.

Lucian Croitoru, consilierul lui Mugur Isărescu: „Suntem mai aproape decât am putea crede, fie de o ajustare, fie de o recesiune”

Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, avertizează, într-o analiză publicată pe pagina de opinii a BNR, că suntem în plin boom, iar aceasta aceasta ar mai putea înseamna şi că suntem mai aproape decât am putea crede, "fie de o ajustare care să aducă producţia spre potenţial, fie de o o recesiune, dacă ajustările nu se fac la timp".

Noua Zeelandă, ameninţată de noi cutremure majore în următoarele săptămâni, avertizează seismologii – VIDEO

Recentul cutremur de 7,8 grade pe scara Richter din Noua Zeelandă a fost unul dintre cele mai complexe evenimente de acest fel, au declarat seismologii, care au avertizat asupra riscului producerii unor noi cutremure majore în această zonă în următoarele săptămâni, informează postul France24.

Igor Dodon: Maia Sandu urmărea unirea cu România şi practic „distrugerea” Republicii Moldova

Obiectivul politicianului proeuropean Maia Sandu ar fi fost unirea cu România şi practic "distrugerea" Republicii Moldova dacă ar fi devenit preşedinte, susţine socialistul Igor Dodon, câştigătorul scrutinului prezidenţial.

Omagii pentru Daniel Prodan, la Arena Naţională. Steaua a trimis o coroană de flori şi tricoul cu numărul 6. Argăseală: „Când Prodan intra se cânta imnul Stelei” – VIDEO

Valeriu Argăseală şi Mihai Stoica s-au prezentat la Arena Naţională în numele Stelei, pentru a aduce un ultim omagiu celui care a fost Daniel Prodan, iar preşedintele Stelei a avut numai cuvinte de laudă despre omul şi fotbalistul Daniel Prodan.

Marea Britanie ar putea fi forţată să cotizeze la bugetul UE pentru încă zece ani după Brexit

Statul britanic ar putea fi forţat să cotizeze la bugetul Uniunii Europene pentru zece ani începând din momentul părăsirii Blocului comunitar, a declarat ministrul de Finanţe din Germania, Wolfgang Schäuble, citat de site-ul ziarului The Independent.

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. PROGNOZA METEO pentru Sâmbătă şi Duminică

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, mai ales în regiunile intracarpatice şi la munte, informează ANM.

111 blocuri din Bucureşti rămân fără apa caldă şi căldură, pentru 24 de ore, din cauza lucrărilor la metrou

Lucrările la metrou întrerup, de luni, căldura şi apa caldă pentru 111 blocuri din cartierul bucureştean Drumul Taberei, potrivit RADET.

Nou maxim istoric pentru dolarul american: 1 dolar american, cotat la 4,2523 lei/ BNR: Decizia convenabilă SUA este deprecierea dolarului american

Moneda americană a ajuns la un nou maxim istoric, fiind cotată vineri, la cursul BNR, la valoarea de 4,2523 lei, după ce în ultimele zile s-au înregistrat mai multe creşteri succesive.