Știrile zilei

Ianukovici: Am părăsit Ucraina din cauza unor ameninţări la adresa vieţii mele. Voi continua lupta pentru viitorul Ucrainei. Rusia e obligată să acţioneze

Viktor Ianukovici a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Rostov-pe-Don, că nu a fost "răsturnat" de la putere, ci a fost obligat să părăsească Ucraina din cauza unor ameninţări la adresa vieţii sale, el adăugând că situaţia din Crimeea este o "reacţie naturală" faţă de o uzurpare a puterii. Preşedintele destituit s-a declarat uimit de tăcerea preşedintelui Putin şi a arătat că "Rusia trebuie şi este obligată să acţioneze".

Turistul scoţian care a încercat să-l salveze pe Liviu Babeş s-a întors după 25 de ani în România. Babeş şi-a dat foc pe pârtie în 1989 în semn de protest faţă de regimul comunist – FOTO

Turistul scoţian care a încercat să-l salveze pe Liviu Corneliu Babeş, în timp ce acesta şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, în 2 martie 1989, în semn de protest faţă de regimul comunist, s-a întors pentru prima dată în România după 25 de ani pentru a participa la comemorarea acestuia.

Călătorii au împins un tramvai oprit pe şine, la Timişoara – VIDEO

Un tramvai s-a oprit, joi, în mijlocul unei intersecţii din Timişoara, din cauza unei căderi de tensiune, fiind repornit cu ajutorul călătorilor şi al vatmalului, care l-au împins pe şine.

Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi intră pe lista PNL pentru europarlamentare – surse

Fostul ministru Ramona Mănescu, dar şi fostul şef al CNAS Cristian Buşoi se vor regăsi pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, în discuţii fiind de asemenea Mircea Diaconu, fostul şef al ANSVSA Mihai Ţurcanu şi preşedintele CSL Claudia Benchescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.

Cine este noul şef al magazinelor Praktiker din România

Noul proprietar al magazinelor de bricolaj Praktiker l-a adus la conducerea operaţiunilor pe Cansu Derintuna, fost director de achiziţii în cadrul Praktiker România, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de profil.

VREMEA de 1 martie. Prognoza meteo pentru weekend în ţară, la Bucureşti şi la munte

Pe 1 martie vremea va fi mai caldă decât în mod normal în prima zi a primăverii, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Ministrul moldovean al Apărării a demisionat în urma unor neînţelegeri cu şeful statului

Ministrul moldovean al Apărării Vitalie Marinuţa şi-a anunţat demisia, vineri, afirmând că decizia a fost motivată de criticile preşedintelui Nicolae Timofti referitoare la reforma armatei, relatează IPN în pagina electronică.

Dragnea, despre Tăriceanu: M-a sunat Crin, i-am spus că USD nu face alianţă cu o persoană fizică

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Alexandria, că liderul PNL Crin Antonescu l-a sunat joi, pentru a-l întreba dacă USD va face alianţă cu Călin Popescu Tăriceanu, răspunsul acestuia fiind că USD nu poate face alianţă cu o persoană fizică.

Mitrea: Victor Ponta ar trebui să fie candidatul PSD la Preşedinţie

Miron Mitrea a declarat, vineri, că, din punct de vedere istoric şi ca un principiu al partidului, preşedintele PSD a fost şi ar trebui să fie în continuare candidatul la alegerile prezidenţiale, astfel că Victor Ponta ar trebui să fie prezidenţiabilul PSD.

Dragnea: Sper ca lui Crin să îi pară rău de ruperea USL, noul Guvern va avea 60% în Parlament

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Alexandria, că speră ca lui Crin Antonescu să îi pară rău de ruperea USL, pentru că lui, premierului Victor Ponta, lui Daniel Constantin, le pare rău, el adăugând că USD va continua politica USL.

Oltean: Călin Popescu Tăriceanu este un Petre Roman, dar la altă vârstă şi în alte momente

Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, că se aştepta ca Tăriceanu să fie promotorul unui grup în interiorul PNL care să susţină plecarea liberalilor de la guvernare, considerând acum că acesta este "un Petre Roman la altă vârstă şi în alte momente".

Tăriceanu: Nu am cum să revin asupra deciziei de a părăsi PNL. Nu mă mai regăsesc în partid

Senatorul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că nu are cum să revină asupra deciziei de a părăsi PNL, el arătând că nu se mai regăseşte în partid în condiţiile în care PNL a devenit o formaţiune lipsită de toleranţă faţă de libertatea de gândire şi de expresie politică a propriilor membri.

Peste 14.400 de locuri de muncă vacante. Care sunt judeţele cu cele mai multe oferte

Peste 14.400 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, cele mai multe fiind în Bucureşti şi judeţele Cluj, Prahova, Arad şi Iaşi informează vineri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Evenimente de 1 martie: Filme, concerte şi piese de teatru în Bucureşti pentru weekendul 28 februarie – 2 martie

Nu ştii ce să faci în weekend-ul de 1 martie? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele care au loc în Capitală în acest sfârşit de săptămână.

Iohannis: Cu siguranţă că ne putem imagina un tandem Antonescu – preşedinte, Iohannis – premier

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă că se poate "imagina un tandem Antonescu - preşedinte, Iohannis - premier", fără a fi "visători sau nerealişti" şi ştiind că "acest lucru nu se realizează automat", dar consideră că "e o şansă foarte bună" ca acest lucru să devină realitate.

Iohannis, despre intrarea UDMR la guvernare: Ce să vă spun, dacă este oportun, frumos sau moral?

Klaus Iohannis declară că intrarea UDMR la guvernare era "previzibilă", fiind "singura mişcare a premierului care-i asigură majoritatea", dar întrebat dacă i se pare oportun ca UDMR să primească un post de vicepremier, a răspuns: "Ce să vă spun, dacă este oportun, frumos sau moral?".

Elveţia a lansat o anchetă penală împotriva „clanului Ianukovici” pentru spălare de bani

Autorităţile judiciare de la Geneva au anunţat vineri că au lansat o anchetă penală împotriva lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei de către Parlament săptămâna trecută, şi a fiului său, Aleksandr Ianukovici, pentru "spălare de bani".

AFP: Puţin adevăr şi multă mâhnire în arhivele secrete bulgare

Deschiderea arhivelor secrete comuniste a adus un pic de adevăr în Bulgaria, dar şi multă supărare celor supravegheaţi de serviciile secrete, deşi multe dintre ele au fost distruse la căderea comunismului.

Iohannis: Sunt convins că USD s-a format pentru a rupe USL

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, s-a declarat, vineri, convins că "USD s-a format pentru a rupe USL", nefiind, aşa cum declară liderii partidelor ce formază Uniunea, doar o alianţă pentru europarlamentere, ci pentru alegerile prezidenţiale.

ANALIZĂ Mediafax Monitorizare: Ponta, învingător la mediatizare în faţa lui Antonescu în 20 de zile de criză

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a fost mult mai mediatizat faţă de preşedintele PNL Crin Antonescu în cele 20 de zile de criză politică, soldată cu ruperea USL şi ieşirea liberalilor de la guvernare, relevă o analiză a Mediafax Monitorizare, dată publicităţii vineri.

Ucraina promite adoptarea rapidă a noii legi privind limbile regionale

Preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov a cerut înfiinţarea unui grup de lucru format din lingvişti, filologi şi specialişti în probleme sociale care să redacteze rapid noua lege privind limbile regionale, în condiţiile în care mai multe ţări UE au criticat Kievul pe această temă.

Iohannis: Acţiunea lui Tăriceanu este uşor deplasată. S-a pregătit, nu a putut fi o decizie de moment

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, că acţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu este "uşor deplasată" şi că "s-a pregătit pentru această fază", nefiind "o decizie luată pe moment" având în vedere că ştia "şi cum se va numi partidul şi că va candida din partea USD".

Ucraina face apel la SUA şi Marea Britanie să îi garanteze suveranitatea

Parlamentul ucrainean a votat vineri o rezoluţie care cere Statelor Unite şi Marii Britanii să îi garanteze suveranitatea după preluarea controlului a două aeroporturi din Crimeea de către persoane înarmate.

CONCERTELE lunii martie în Bucureşti – Mireille Mathieu, Metal All Stars, dar şi Şuie Paparude

Mireille Mathieu, Kitaro, Goran Bregovic, Richard Clayderman, Metal All Stars, Hiromi se numără printre starurile internaţionale ce vor concerta în martie la Bucureşti, acestora alăturându-li-se vedete autohtone precum Ştefan Bănică, Vunk, Smiley şi, după o pauză de câteva luni, Şuie Paparude.

Blaga: Moţiunea de cenzură este finalizată, liberalii să fie bărbaţi politici şi s-o semneze

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, declară că democrat-liberalii au finalizat moţiunea de cenzură la adresa Guvernului şi aşteaptă parlamentarii liberali să o semneze, "dacă sunt bărbaţi politici", el precizând totodată că nu poate exista altă colaborare cu PNL, decât una "punctuală în Parlament".

Tişe: PDL cere PSD şi PNL retragerea proiectului de revizuire a Constituţiei din Parlament

Vicepreşedintele PDL Alin Tişe a anunţat că partidul cere PSD şi PNL retragerea proiectului de revizuire a Constituţiei din Parlament, invocând faptul că documentul este unul "eşuat" şi "un cadavru politic pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu".

Rata şomajului a stagnat în ianuarie faţă de ultima lună a anului trecut. Câţi şomeri sunt în România

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a stagnat în ianuarie faţă de ultima lună a anului trecut, la 7,3%, dar comparativ cu ianuarie 2013 este mai mare cu 0,2 puncte, numărul şomerilor ajungând la 730.000 de persoane, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).

Joe Biden îl asigură pe premierul ucrainean de susţinerea totală a SUA faţă de noua conducere

Vicepreşedintele american, Joe Biden, i-a telefonat joi premierului interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk pentru a promite "susţinerea totală" a Statelor Unite faţă de noua conducere a ţării.

Coreea de Sud: Lansarea rachetelor nord-coreene a fost un act calculat de provocare

Coreea de Sud a calificat, vineri, lansarea de către Phenian a patru rachete cu rază scurtă de acţiune drept un "act calculat de provocare", destinat să coincidă cu manevrele militare dintre Seul şi Washington.

Şeful NSA vrea să pună capăt scandalului privind interceptările telefonice

Şeful Agenţiei americane pentru Securitate Naţională (NSA), generalul Keith Alexander, a declarat joi că vrea să pună capăt controversei iscate în jurul programelor de interceptare şi să avanseze în problemele-cheie ale apărării naţionale şi cibernetice.

AFP: Care sunt probabilităţile unei intervenţii militare ruse în Crimeea

Escaladarea tensiunilor separatiste în Crimeea, o regiune rusofonă din Ucraina, a atins niveluri periculoase, dar analiştii sunt împărţiţi în legătură cu posibilitatea unei intervenţii militare a Rusiei.

Primăria Capitalei va cere Guvernului un teren din centrul Bucureştiului pentru a construi un „cartier de justiţie”

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va cere Guvernului un teren de peste 100.000 de metri pătraţi de lângă Biblioteca Naţională, pentru a construi un "cartier de justiţie", o sală de concerte, dar şi spaţii administrative, potrivit unui proiect aprobat de consilierii generali.

CGMB a aprobat depunerea candidaturii Bucureştiului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat joi un proiect de hotărâre privind depunerea candidaturii municipiului Bucureşti la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Bugetul Capitalei pe 2014 a fost aprobat în CGMB, cu votul consilierilor PSD şi PNL

Bugetul Capitalei pe 2014 a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), cu 14 amendamente, fiind votat favorabil de consilierii PSD şi PNL, în timp ce consilierii PDL s-au abţinut la vot.

Antonescu: Dacă Tăriceanu face cerere de reprimire în PNL, eu mă voi pronunţa în favoare

Crin Antonescu a declarat joi, la Ploieşti, că se va pronunţa în favoarea reprimirii lui Călin Popescu Tăriceanu în PNL dacă acesta va dori să revină în partid, preşedintele PNL ironizându-l pe Victor Ponta, despre care a spus că s-a aflat într-o "situaţie jenantă" în ceea ce-l priveşte pe Tăriceanu.

Majorarea pensiilor şi salariului minim pe economie, în bilanţul Marianei Câmpeanu la Ministerul Muncii

Fostul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, şi-a prezentat, joi, bilanţul de activitate, în care a inclus, printre altele, creşterea pensiilor şi a salariului minim pe economie şi revenirea indemnizaţiei de creştere a copilului la 85 la sută din media veniturilor nete lunare.

Antonescu: Nu am motive să demisionez de la Senat, dar dacă PSD sau PNL îmi cer atunci voi renunţa

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a afirmat, joi seară, la Ploieşti, că nu are motive să demisioneze din funcţia de la Senat, dar, dacă vreuna dintre formaţiunile care l-au propus pentru această funcţie îi va cere acest lucru, atunci va renunţa la preşedinţia Senatului.

Antonescu: Ponta se dovedeşte crescut la şcoala lăcomiei. Dacă Ponta crede că e bine în opoziţie, să cedeze mandatul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, joi seară, la Ploieşti, că Victor Ponta "se dovedeşte crescut la şcoala lăcomiei nesfârşite", Antonescu spunând că a constatat acest lucru "foarte repede" după ce partidul său a intrat la guvernare alături de PSD.

Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă pentru că a pierdut procesele cu Alpiq, Energy Holding, EFT

Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursurile formulate de traderii de energie Alpiq, Energy Holding şi EFT, dar şi de Andritz Hydro, Alro, Elsid Titu şi Direcţia Venituri Buget Local Sector 2.

Sindicaliştii afiliaţi la Blocul Naţional Sindical anunţă PROTESTE la nivel naţional

Sindicaliştii afiliaţi la Blocul Naţional Sindical (BNS) vor să organizeze, de la începutul lunii martie, proteste în stradă, la nivel naţional, acuzând probleme grave ce afectează sectoare-cheie ale economiei pe care Guvernul nu a vrut sau nu a ştiut să le rezolve.