Video Cu 561 de sărituri pe o roată, ciclistul Orban Barra Gabor ar putea intra din nou în Guinness Book - GALERIE FOTO & VIDEO

Ciclistul covăsnean Orbán-Barra Gábor a doborât, sâmbătă, recordul la sărituri pe roata din spate, momentul filmat, inclus în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, urmând să fie trimis către Guinness Book în vederea omologării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

955 afișări

Orbán-Barra Gábor, multiplu campion naţional la trial-bike, şi-a propus să doboare recordul Guinness Book sărind pe roata din spate de 555 de ori, marcând astfel, simbolic cei 555 de ani de la prima atestare documentară ca oraş a localităţii Sfântu Gheorghe.

Pe scena amplasată în centrul oraşului, Orbán-Barra Gábor a sărit, sâmbătă, de 561 de ori pe roata din spate, depăşind recordul de 495 de sărituri, stabilit în 2015 de un italian. Momentul a avut loc în faţa spectatorilor, martori fiind viceprimarul oraşului, Tischler Ferenc, un notar public şi secretarul general al Federaţiei Române de Ciclism.

”Sunt foarte fericit! El al treilea record mondial şi sperăm că va fi omologat de Guinness! M-am simţit foarte bine. La aproximativ 450 de sărituri am simţit că nu mai pot, dar din fericire, cineva a început să strige , să mă încurajeze, a venit o doză în plus de adrenalină şi am bătut recordul. Fără public nu ştiu dacă reuşeam! (...). Trebuie forţă maximă şi ambiţie. După 300 de sărituri te doare peste tot – braţe, picioare. Zilnic m-am antrenat 4 ore, din care 30 de minute- alergat, 5 minute, coardă şi exerciţii pentru braţe, dar cel mai mult contează antrenamentul cu bicicleta!” a declarat Orbán-Barra Gábor.

”Eu ştiu de ce e capabil, dar, ca părinte, am simţit că mor (n.r – de emoţie). Sunt fericit!”, a declarat tatăl ciclistului.

Purtătorul de cuvânt al Zilelor Sfântu Gheorghe, Erdely Andras, a declarat că momentul s-a înregistrat, filmarea urmând să fie trimisă către oficialii Guinness Book, pentru omologare. În anul 2014, Orbán-Barra Gábor a doborât recordurile la mersul cu spatele, cu bicicleta, (parcurgând 27,58 de metri) şi la sărituri pe roata din spate (făcând 309 sărituri).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici