Vizita ministrului Sănătății la Timișoara a avut ca obiectiv evaluarea centrului de mari arși, analiza capacității de intervenție și dezvoltarea rețelei naționale pentru tratamentul pacienților cu arsuri severe.
Alexandru Rogobete a subliniat importanța strategică a obiectivului de investiții în fața președintelui României, Nicușor Dan, și a președintelui Consiliului Județean, prezenți la eveniment. Ministrul a felicitat echipa spitalului, echipa Consiliului Județean, constructorii și echipa Ministerului Sănătății pentru derularea proiectului.
Rogobete a anunțat că investiția de la Timișoara nu este un punct final, ci un punct de plecare. România mai are nevoie de cel puțin un centru de mari arși la București, a spus ministrul. Proiectul urmează să fie început împreună cu Banca Mondială, în viitorul apropiat.
Evenimentul a fost marcat și ca prilej de recunoaștere a eforturilor profesioniștilor din sănătate. „La mulți ani celor care țin sănătatea României pe umeri în fiecare zi”, a transmis Rogobete în deschiderea vizitei.