Știrile zilei

Demisia lui Ponta a ajuns la Cotroceni. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, propus premier INTERIMAR. Reacţia lui Duşa

Demisia lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru a ajuns, miercuri seară, la Preşedinţie, în acelaşi document fiind înaintată şi propunerea ca Mircea Duşa să fie premier interimar, conform unor surse oficiale.

Iohannis: Vreau ca în această săptămână să terminăm prima rundă de consultări cu partidele

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că vrea să termine în această săptămână prima rundă de consultări cu partidele parlamentare, iar după aceea va expune primele concluzii şi opinia sa în ce priveşte demersul ulterior.

PRIMA REACŢIE a lui Iohannis, după depunerea mandatului Guvernului Ponta: A fost nevoie să moară oameni pentru ca această demisie să se întâmple. Manifestanţii au avut dreptate. Propunerile lor trebuie luate în seamă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, după accidentul în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină tragedia din Clubul Colectiv a atins nervul naţiunii române, arătând că Guvernul a demisionat foarte târziu şi că a fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se întâmple.

INCENDIU din Colectiv – Un pacient critic de la Spitalul de Arşi, transferat la un spital din Ierusalim

Unul din pacienţii critici de la Spitalul de Arşi, dintre victimele incendiului din clubul Colectiv, va fi transferat în Israel pentru tratament, în spital fiind în continuare nouă pacienţi critici, trei în stare gravă, dar care evoluează bine, şi alţi 14 în stare bună.

DOSARUL privind accidentul în care a murit Bogdan Gigină. Oprea – 1.607 deplasări cu coloană oficială la instituţii publice şi la destinaţii private. Se fac cercetări pentru abuz în serviciu

Ministrul Gabriel Oprea a avut, în 10 luni, 1.607 deplasări cu coloană oficială, la instituţii publice şi la destinaţii private, în timp ce primul ministru a avut 814 deplasări, iar preşedintele a avut 580 de deplasări, PICCJ urmând să facă cercetări în cazul vicepremierului pentru abuz în serviciu.

Reprezentanţii tinerilor îşi încurajează colegii să iasă în stradă: „Demisiile nu rezolvă problemele”

Consiliul Tineretului din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi Consiliul Naţional al Elevilor încurajează toţi tinerii să iasă în stradă, spunându-le că doar câteva demisii nu rezolvă problemele de fond ale sistemului şi că trebuie să reacţioneze public la nereguli.

Cum se poate ajunge la alegeri anticipate

Alegerile anticipate în România nu pot fi organizate, potrivit Constituţiei, decât în cazul în care două propuneri de Executiv sunt respinse de către Parlament în termen de 60 de zile una de cealaltă, iar preşedintele României solicită celor două Camere dizolvarea Parlamentului.

INCENDIUL din Colectiv – Specialist: Soluţia cu buretele pe tavan nu a fost adecvată, mai bine rămânea doar beton

Ligia Andreica, specialist în siguranţa la foc a construcţiilor, crede că soluţia aleasă la Colectiv de montare a bureţilor fonoabsorbanţi pe tavan nu a fost adecvată, în condiţiile în care materialul nu oferă un timp minim de evacuare în caz de incendiu, apreciind că betonul ar fi rezistat mai bine

REACŢIA lui Oprea, după demisia Guvernului: Aseară m-am consultat cu Ponta şi am decis că trebuie să ascultăm vocea străzii. Nu voi mai face parte din niciun guvern, UNPR va intra în negocieri

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, după demisia Guvernului Ponta, că marţi seară, la ora 23.00, a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta şi împreună au decis să asculte ”glasul străzii”, spunând că ”cea mai bună şi cea mai normală” decizie a fost depunerea mandatului Guvernului. Ulterior, Oprea a declarat că nu va mai face parte din niciun guvern, dar că UNPR va intra în negocieri pentru a face parte din noua echipă guvernamentală.

VREMEA se va menţine frumoasă, cu cer senin. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

În majoritatea zonelor ţării, vremea se va menţine frumoasă, cu cer senin, iar ziua va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru prima decadă a lunii noiembrie, cu precădere la deal şi la munte. În schimb, pe arii restrânse în zonele joase în special din centru, din vest şi din sud-est, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă sau nebulozitate joasă, izolat vor fi condiţii de burniţă, astfel că valorile termice se vor situa în jurul normelor specifice datei, informează ANM.

Piedone, după demisie: Este o greşeală că nu mi-am dat demisia în prima zi de la tragedia din Colectiv. Sunt şi eu om

Cristian Popescu Piedone a declarat, miercuri, că a făcut o greşeală, pe care şi-o asumă, că nu a demisionat în prima zi de la tragedia din Clubul Colectiv şi că îşi va reproşa toată viaţa acest lucru, susţinând că atât a putut comunica el, fiind emoţionat şi neavând o consiliere psihologică.

Gheorghe Popescu, eliberat condiţionat, după ce a executat un an şi opt luni din pedeapsă

Tribunalul Ilfov a decis miercuri, definitiv, ca fostul internaţional Gheorghe Popescu să fie eliberat condiţionat, după ce a executat un an şi opt luni din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători.

Cursul anunţat de BNR a CRESCUT după demisia Guvernului cu 1,4 bani, la maximul ultimelor aproape patru luni

Cursul pentru euro anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut miercuri cu 1,44 bani, la 4,4462 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele paroape patru luni, după ce anunţul privind demisia Cabinetului Ponta a pus presiune pe moneda naţională în piaţa interbancară. Euro se întărise în piaţa interbancară în raport cu leul încă de dimineaţă, piaţa reacţionând astfel la perspectiva incertitudinilor generate de anunţul că premierul îşi depune mandatul.

PNL cere ALEGERI ANTICIPATE printr-un acord politic, după demisia Guvernului Ponta. Răspunsul PSD: Coaliţia are majoritate în Parlament, vrem în continuare guvernarea

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, după demisia Cabinetului Ponta, că PNL cere alegeri anticipate printr-un acord politic. În replică, liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că PSD nu vrea un scrutin înainte de termen, social-democraţii urmând să vină în faţa şefului statului cu o propunere pentru un guvern stabil, în condiţiile în care actuala coaliţie are încă majoritate în Parlament.

ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ la Parlament: Liderii coaliţiei se reunesc după demisia Guvernului Ponta

Liderii actualei coaliţii se reunesc la Palatul Parlamentului, începând cu ora 13.00, într-o şedinţă extraordinară, după demisia Cabinetului Ponta, iar discuţiile au loc în contextul în care social-democraţii au transmis că nu mai doresc să continue în actuala formulă cu UNPR.

Presa străină anunţă demisia lui Ponta, în urma protestelor de stradă: „Furia fierbea de ceva timp în România împotriva Guvernului”

Principalele agenţii de presă străine şi publicaţii din întreaga lume anunţă miercuri demisia premierului Victor Ponta şi a Guvernului României, după ample proteste de stradă, în urma incendiului care a avut loc vineri într-un club din Bucureşti, soldat cu peste 30 de morţi.

Kelemen Hunor: Aşteptăm invitaţie din partea preşedintelui Klaus Iohannis la consultări. Poate fi un guvern minoritar sau de tehnocraţi

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să convoace partidele la consultări pentru formarea cât mai rapidă a unui nou guvern, precizând că cele mai bune soluţii ar fi un guvern minoritar al opoziţiei sau un guvern de tehnocraţi.

Victor Ponta a demisionat în urma „recomandării” lui Liviu Dragnea – surse

Preşedintele PSD Liviu Dragnea i-ar fi transmis lui Victor Ponta că este cazul să demisioneze în urma protestelor din Bucureşti şi a scandalului provocat de liderul UNPR, Gabriel Oprea, în condiţiile în care PSD nu mai dorea să fie asociat cu UNPR, potrivit unor surse social-democrate.

Primarul Cristian Popescu Piedone A DEMISIONAT şi el: Îmi asum vina morală, las justiţia să se pronunţe despre cea legală

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, căruia mii de oameni i-au cerut în stradă să plece, în urma tragediei din Clubul Colectiv, a demisionat şi el. Piedone a declarat, miercuri, că îşi asumă vina morală pentru tragedia din clubul Colectiv, iar pentru vina legală, lasă justiţia să se pronunţe, menţionând, în finalul unui comunicat, că este "de profesie om".

Guvernul Ponta a demisionat de ziua lui Traian Băsescu. REACŢIA fostului preşedinte

Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat, pe Facebook, demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier, spunând că ”a făcut ce trebuia să facă”.

AVIONUL cargo rus prăbuşit în Sudan: Au murit 41 de persoane. Un membru al echipajului şi un copil aflat la bord au supravieţuit – VIDEO

Avionul cargo rusesc prăbuşit miercuri la scurt timp după decolarea din capitala Sudanului de Sud a provocat moartea a 41 de persoane aflate la bord şi la sol, au declarat un oficial şi un martor, citaţi de Reuters în pagina online.

PSD NU va negocia cu UNPR formule privind formarea unui nou Guvern – surse. UNPR vrea menţinerea coaliţiei de guvernare

Liderii PSD nu vor să discute sau să negocieze cu UNPR formule sau posibile majorităţi pentru formarea unui nou Guvern, după demisia prim-ministrului Victor Ponta, decizia fiind susţinută şi promovată de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate.

REACŢIILE liderilor PSD după demisia lui Ponta: „Să facem alegeri anticipate”. „O demisie bărbătească”. „Noul premier, când cineva o să-i scrie răspunsul pe prompter lui Iohannis”

Reacţiile liderilor PSD după anunţul făcut miercuri de premierul Victor Ponta privind depunerea mandatului nu au întârziat să apară. Aceştia cataloghează gestul premierului drept unul de onoare şi vorbesc despre alegeri anticipate, dar şi despre numirea unui premier tot din PSD.

Klaus Iohannis urmează să numească un premier interimar, după demisia Guvernului, potrivit legii

Preşedintele Klaus Iohannis are, potrivit legilor şi Constituţiei, atribuţia de a desemna un prim-ministru interimar după demisia premierului Victor Ponta, care va asigura funcţionarea Guvernului până în momentul formării noului Guvern.

Judecătoarea Camelia Bogdan, mutată de la Secţia penală la cea de contencios administrativ a CAB

Judecătoarea Camelia Bogdan a fost mutată de la Secţia penală la cea de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, reprezentanţii instanţei spunând că mutarea este una temporară, datorată deficitului de magistraţi.

Victor Ponta A DEMISIONAT: Oamenii simt nevoia de mai mult şi ar fi o mare greşeală să ignor acest lucru. Este cazul să-i lăsăm pe alţii mai buni – VIDEO

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că îşi depune mandatul şi că speră că demisia guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă, adăugând că este nevoie de soluţii raţionale.

Consilierul premierului României îi IRONIZEAZĂ pe cei 25.000 de protestatari din Piaţa Universităţii: „Ce are Ponta cu tragedia de la Colectiv? Păi are. Nu are bască”

Consilierul premierului Victor Ponta Mirel Palada îi ironizează, într-o postare pe blogul său, pe manifestanţii care au cerut în stradă demisia premierului, întrebându-se "ce are Ponta cu tragedia de la clubul Colectiv?" şi răspunzând tot el: "Păi are. N-are direct. Dar are. Că nu are bască".

TRAGEDIA din Colectiv – Mesaj emoţionant transmis de Cabral despre un prieten rănit în incendiu: „Ne-au mutilat prietenii. Ne-au nenorocit prietenii”

La patru zile de la tragedia petrecută în Clubul Colectiv, victimele incendiului continuă lupta de supravieţuire în mai multe spitale din Capitală. Alături de ei se află sute de apropiaţi care îşi oferă sprijinul şi care se luptă, la rândul lor, cu durerea lăsată în urmă de dezastrul soldat cu zeci de vieţi pierdute. Una dintre aceste persoane, Cabral Ibacka, transmite un mesaj emoţionant despre starea unui prieten de-al său rănit în incendiu, fotograful Alex Chelba.

CRIZA IMIGRANŢILOR: Donald Tusk convoacă un nou summit al liderilor UE, la 12 noiembrie, în Malta

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat marţi că va convoca un nou summit de urgenţă al liderilor UE pe tema imigraţiei, la 12 noiembrie, în Malta, relatează site-ul Politico.eu.

ATERIZARE de urgenţă în Suedia: Un pasager dintr-un avion care decolase din România a încercat să spargă uşa cabinei piloţilor

Un avion al companiei Wizz Air care efectua o cursă din România spre Norvegia a efectuat o aterizare de urgenţă în oraşul suedez Malmo, marţi, după ce un pasager a încercat să spargă uşa de la cabina piloţilor, a anunţat poliţia, citată de Associated Press în pagina electronică.

Adrian Despot vorbeşte despre tragedia din Colectiv: Majoritatea oamenilor implicaţi în acest dezastru care s-a întâmplat nu erau pregătiţi. Lumea mea s-a schimbat

Liderul trupei Viţa de Vie, Adrian Despot, rănit în incendiul de vineri seară din Clubul Colectiv din Capitală, a declarat, marţi, la Sibiu, că majoritatea oamenilor implicaţi în dezastrul care a avut loc "nu erau pregătiţi, de la instituţiile statului până la funcţionari".

După trei zile de doliu, revolta: 25.000 de oameni, în stradă pentru a impune schimbarea – FOTO, VIDEO

După cele trei zile de doliu naţional, după un marş al tăcerii în memoria victimelor de la Colectiv, oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi exprima revolta. Peste 25.000 de persoane au manifestat animate de acelaşi gând: duşamanul comun - corupţia, iar schimbarea trebuie să aibă loc de acum.

TRAGEDIA din clubul Colectiv: Manifestanţii din Capitală au cerut demisia premierului Victor Ponta, a primarului Piedone şi a lui Gabriel Oprea. Protestul s-a încheiat după miezul nopţii – VIDEO, FOTO

Protestul care a început marţi seară în Piaţa Universităţii din Capitală a luat sfârşit, după mai mult de şase ore, în care mii de oameni au mers în marş prin centrul Capitalei, la Guvern, MAI, Parlament şi Primăria Sectorului 4, cerând demisia lui Piedone, Oprea şi Ponta.

Iohannis: Sunt impresionat de manifestări. Următorul pas trebuie să fie al politicienilor

Preşedintele Klaus Iohannis scrie pe Facebook că este impresionat de manifestările din această seară şi că următorul pas trebuie să fie al politicienilor, care nu pot ignora acest sentiment de revoltă.

Cei trei patroni ai clubului Colectiv, ARESTAŢI PREVENTIV

Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Judecătoriei Sectorului 4. Cei trei acţionari ai clubului, unde vineri seară a izbucnit un incendiu ce a dus la pierderea vieţii a 32 de oameni şi rănirea a aproape 200, fuseseră aduşi, marţi, în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Ce scrie presa străină despre protestele de la Bucureşti: „România: manifestaţie antiguvernamentală după incendiul din club”

Principalele agenţii de presă internaţionale au relatat despre protestele desfăşurate marţi seară la Bucureşti, notând că mii de oameni cer demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea şi a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, după incendiul soldat cu 32 de morţi.

PROTESTE şi COMEMORĂRI în ţară: Lumânări pentru victimele de la Colectiv şi scandări împotriva Guvernului, la Braşov. La Iaşi s-a cerut demisia lui Oprea. Mii de tineri s-au strâns şi la Ploieşti, Alba Iulia, Miercurea Ciuc – FOTO

Câteva sute de persoane s-au adunat, marţi seară, în centrul municipiului Braşov, pentru a-şi arăta solidaritatea cu victimele incendiului de la Colectiv, dar şi pentru a scanda împotriva Guvernului şi a cere demisia vicepremierului Gabriel Oprea.

ANCHETA INCENDIULUI din Colectiv: Ce au declarat acuzaţii şi martorii în faţa procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) i-au reţinut, luni, pe cei trei patroni ai Clubului Colectiv - Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - şi cer Judecătoriei Sectorului 4 arestarea lor preventivă pe o perioadă de 30 de zile, pentru ucidere din culpă, în dosarul privind incendiul din 30 octombrie, în urma căruia au murit 32 de persoane au murit şi alte aproximativ 200 au fost rănite.

Prima DEMITERE după tragedia din Colectiv – Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, înlocuit de Ponta. Dunca: Am aflat în direct

Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a fost demis, marţi seară, de către premierul Victor Ponta. Dunca spune că a aflat ”în direct” că a fost demis din funcţie de către şeful Executivului, arătând că primise o sesizare privind Clubul Colectiv joi, cu o zi înainte de tragedie, iar un reprezentant al clubului trebuia să se prezinte vineri la Autoritate.

Alin Anastasescu, în faţa procurorilor: Am aflat despre folosirea artificiilor ulterior, de pe Facebook

Cei trei acţionari ai Colectiv au susţinut în faţa procurorilor că la semnarea contractului pentru concertul Goodbye to Gravity nu ştiau că vor fi folosite materiale pirotehnice, Alin Anastasescu spunând că a aflat ulterior, de pe Facebook, şi a cerut lămuriri, aflând că se va ocupa un pirotehnist.