Știrile zilei

Sentinţa în dosarul „Fraudă la referendum”, aşteptată miercuri

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este aşteptată să dea miercuri sentinţa în dosarul în care ministrul Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane sunt judecaţi pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Basarabean suspectat de uciderea unui om de afaceri din Bacău, extrădat în România din Belarus

Un cetăţean basarabean, suspectat că în vara anului 2011, împreună cu alţi cinci cetăţeni de origine basarabeană, a participat la uciderea omului de afaceri băcăuan Valeriu Damian, a fost extrădat, marţi, din Belarus, fiind urmărit internaţional din octombrie 2014.

DNA critică propunerile de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală: Ar diminua eficienţa DNA şi ar afecta statutul procurorilor

Adoptarea unei propuneri legislative de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală, iniţiată de mai mulţi deputaţi, ar diminua eficienţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi ar afecta în mod sever statutul procurorilor, potrivit unui punct de vedere transmis de DNA.

Comisie PE: Rusia modifică situaţia strategică în zona Mării Negre şi face presiuni asupra României

Acţiunile Rusiei în Ucraina au modificat situaţia strategică în zona Mării Negre, existând riscuri la adresa arhitecturii europene, consideră Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, denunţând presiunile Moscovei asupra unor ţări precum România şi avertizând cu noi sancţiuni.

PSD Iaşi îl acuză pe Adomniţei că a politizat în mod aberant ”o dramă sentimentală”

PSD Iaşi susţine că, prin afirmaţiile referitoare la primarul Gheorghe Nichita, liderul PNL Iaşi, Cristian Adomniţei, a politizat în mod aberant ”o dramă sentimentală”, social-democraţii precizând că liberalii nu se pot substitui unei instanţe pentru a lansa atacuri la adresa întregii filiale PSD.

Djohar Ţarnaev a plâns pentru prima dată în faţa curţii de la începutul procesului

Autorul atacului de la Maratonul din Boston, Djohar Ţarnaev, a vărsat o lacrimă în faţa curţii după ce a văzut-o pe mătuşa lui plângând în timp ce depunea mărturie în apărarea lui, relatează Sky News, în pagina electronică.

Omul de afaceri Jim Rogers: Aş cumpăra Coreea de Nord dacă mi s-ar permite – VIDEO

Omul de afaceri american Jim Rogers afirmă, într-un interviu acordat CNN Money, că ar cumpăra Coreea de Nord, dacă i s-ar permite, explicând că nu ar reveni în Statele Unite, în contextul în care acum trăieşte în Asia.

Dragnea, despre dosarul referendumului: Am emoţii, dar cred că instanţa nu are ”vreo probă serioasă”

Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, spune că are emoţii în legătură cu sentinţa pe care instanţa supremă o va da miercuri în dosarul Referendumului, dar se declară "absolut convins" de nevinovăţia sa şi crede că nici instanţa nu a identificat "vreo probă serioasă", ci doar afirmaţii şi deducţii.

Dragnea: Forma finală a POR va fi trimisă la CE cel mai târziu până la sfârşitul săptămânii

Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi, că s-au încheiat negocierile cu DG Regio, astfel că forma finală a POR 2014-2020 va fi trimisă Comisiei Europene cel mai târziu până la sfârşitul săptămânii, estimând că începând cu luna septembrie se vor putea depune proiecte pe acest program.

Nivelul radiaţiilor este normal la Kiev şi în zona interzisă din Cernobîl

Nivelul radiaţiilor era normal, luni seara, la Kiev şi în zona interzisă din Cernobîl, a anunţat serviciul ucrainean pentru situaţii de urgenţă, după incendiul declanşat în această zonă şi stins sâmbătă, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică.

Gorghiu: Cer demiterea lui Bănicioiu pentru probleme privind implementarea cardurilor de sănătate

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a cerut, marţi, demiterea ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, pentru problemele de implementare a cardurilor de sănătate şi asumarea responsabilităţii politice de către premierul Ponta, pentru gravele probleme din sistemul de sănătate.

Cum arată T-14 Armata, cel mai puternic şi sofisticat tanc produs de Rusia – FOTO, VIDEO

Rusia a prezentat cel mai puternic şi sofisticat tanc al său după sfârşitul Războiului Rece, în timpul repetiţiilor pentru parada militară ce va avea loc la Moscova pe 9 mai.

Nouă TRAGEDIE pe Mediterana: Zeci de imigranţi africani s-au înecat după scufundarea unei ambarcaţiuni – VIDEO

Cel puţin 40 de imigranţi africani s-au înecat în Marea Mediterană după scufundarea unei ambarcaţiuni, anunţă filiala italiană a organizaţiei Salvaţi Copiii.

PROBLEME la folosirea cardurilor de sănătate în ţară şi în Bucureşti. REACŢIA CNAS: „Sistemul nu este blocat, nu a fost blocat, dar a existat o întârziere în răspuns”

Din 1 mai, cardul naţional de sănătate a devenit unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Peste 224.000 de servicii medicale au fost acordate luni, la nivel naţional, dintre care aproape 88.000 cu cardul de sănătate şi restul fără card, a anunţat, marţi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Miercuri, valorile termice vor continua să crească uşor în cea mai mare parte a ţării şi vor caracteriza o vreme caldă, chiar deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii mai în regiunile intracarpatice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Unele magazine vor afişa preţurile la alimente atât cu TVA-ul de 24%, cât şi cu noua taxă de 9%, pentru a se vedea diferenţa

Mai mulţi retaileri au anunţat, marţi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Ministerului Finanţelor Publice, ANPC, ANSV şi Consiliului Concurenţei, că vor afişa, de la 1 iunie, atât preţurile cu TVA vechi de 24%, cât şi pe cele noi cu 9%.

Duşa: România este o oază de stabilitate. Strategia naţională militară va fi în acord cu măsurile NATO

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, consideră că România este o oază de stabilitate în zonă şi spune că viitoarea Strategie naţională militară şi Carta Albă a Apărării, care vor fi întocmite de minister, vor fi puse în acord cu măsurile de reasigurare pe flancul estic al NATO şi UE.

CE: Deficitul bugetar al României se va înrăutăţi în 2016 la 3,5%, din cauza reducerilor de taxe

Comisia Europeană anticipează pentru 2015 un deficit bugetar de 1,6% din PIB în România, uşor peste nivelul de 1,5% înregistrat în 2014, dar în 2016 prognozează deteriorarea semnificativă a indicatorului, la 3,5%, din cauza reducerilor de taxe care pun sub semnul întrebării consolidarea bugetului.

Ministrul Sănătăţii cere medicilor de familie să nu refuze acordarea asistenţei medicale

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, cere medicilor de familie să nu refuze acordarea asistenţei medicale motivând blocarea sistemului informatic de preluare a cardului de sănătate, atenţionând că sunt obligaţi să acorde servicii medicale pacienţilor de pe listele lor.

Andreea Paul (PNL): „Ministrul Teodorovici s-a hotărât să bărbierească bacşişul cu lingura de lemn”

Prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul a declarat, marţi, în legătură cu afirmaţiile ministrului Finanţelor potrivit cărora "cine vrea să dea bacşiş băiatului care aduce pizza merge la unitate pentru bon fiscal", că "ministrul s-a hotărât să bărbierească bacşişul cu lingura de lemn".

Ruxandra Dragomir: Udrea a fost primită foarte bine la penitenciar, stă în celulă cu trei persoane

Ruxandra Dragomir a declarat, marţi, la instanţa supremă, că Elena Udrea a fost primită foarte bine la Penitenciarul Târgşor şi că stă în celulă cu trei persoane, exprimându-şi speranţa că prietena sa va fi eliberată din arest.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a născut cel de-al treilea băieţel, pe care îl va chema Zian Mihail – FOTO

Senatoarea PSD Gabriela Firea a născut, marţi, cel de-al treilea băieţel, care a cântărit la naştere 3,4 kilograme şi pe care îl va chema Zian, după numele de botez al părintelui Arsenie Boca.

ALERTĂ Interpol în legătură cu pericolul reprezentat de consumul unor pastile de slăbit

Interpol a emis o alertă globală în legătură cu pastilele de slăbit 2.4-Dinitrophenol (DNP), despre care se crede că ar fi responsabile de moartea unei britanice şi îmbolnăvirea gravă a unui francez, relatează Sky News, în pagina electronică de marţi.

Secretar de stat în Ministerul Finanţelor: Anul acesta nu sunt emoţii privind deficitul bugetar, stăm foarte bine la trei luni

Încadrarea în ţinta de deficit bugetar în termeni ESA stabilită pentru anul acesta prin programul de convergenţă, de 1,45% din PIB, nu prezintă "emoţii" pentru Guvern, întrucât situaţia după primele trei luni este foarte bună, cu un excedent de 0,69%, a afirmat secretarul de stat MFP Enache Jiru.

STUDIU: Creditarea revine pe creştere în acest an cu 2,3% şi 4,3% în 2016. Depozitele vor avansa cu 1%

Creditele acordate de bănci vor înregistra în acest an o creştere de 2,3% şi de 4,3% anul viitor, cu accent pe retail, unde creditarea va avansa cu 5,2% în 2016, susţinută de finanţările ipotecare acordate prin Prima Casă, în timp ce depozitele atrase vor urca doar cu circa 1%, potrivit unui studiu.

Statul Islamic revendică atacul de la expoziţia de caricaturi cu Mahomed din SUA – VIDEO

Gruparea teroristă Statul Islamic (SI) a revendicat marţi, într-un buletin de ştiri difuzat pe postul său de radio al-Bayan, atacul comis duminică la o expoziţie de caricaturi cu profetul Mahomed, la Garland, în Texas.

Ministrul Internelor şi zece foşti şefi ai MAI au discutat despre securitatea regională a României. Apel pentru Schengen

Vicepremierul Gabriel Oprea şi zece foşti miniştri de Interne au discutat, marţi, despre securitatea regională a României şi au decis să transmită un apel Consiliului JAI şi o scrisoare tuturor miniştrilor de Interne din UE, în care să susţină intrarea în spaţiul Schengen.

Amendament în Senat la Codul Penal: Măsurile preventive să fie luate dacă există probe sau indicii temeinice – VIDEO

Senatorii Cristiana Anghel (PC) şi Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD) au propus, marţi, în comisia juridică, un amendament la Codul Penal şi cel de procedură penală, prin care ”măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice”, înlocuind sintagma ”suspiciuni rezonabile”.

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au amânat discutarea contului de execuţie bugetară al TVR

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au decis, marţi, să amâne pentru o săptămână discutarea contului de execuţie bugetară al TVR, din lipsa cvorumului de sedinţă.

Finanţele ar putea lansa în iunie obligaţiuni pentru populaţie, pentru prima dată din 2005

Ministerul Finanţelor Publice ar putea lansa în iunie, pentru prima dată începând cu anul 2015, o emisiune de titluri de stat destinate populaţiei.

Amenzi de aproape 2 milioane de lei, date de inspectorii antifraudă în minivacanţa de 1 Mai

Inspectorii de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) au dat amenzi de aproape două milioane de lei şi au confiscat venituri şi bunuri în sumă de 200.000 de lei, în urma unor controale făcute în minivacanţa de 1 Mai în ţară, cele mai multe abateri fiind constatate în cluburile din Mamaia.

Oprescu: Dobânda pentru obligaţiunile lansate de Bucureşti, cea mai bună obţinută de o municipalitate

Bucureştiul a lansat obligaţiuni de 2,2 miliarde de lei, la o dobândă medie de 3,98%, cea mai bună obţinută de o municipalitate din România, bugetul Primăriei economisind astfel aproximativ patru milioane de lei anual, a declarat marţi primarul general Sorin Oprescu, la Bursa de Valori Bucureşti.

Preşedintele Iohannis cheamă miercuri partidele la consultări, pe tema legilor Big Brother

Preşedintele Klaus Iohannis invită, miercuri, liderii partidelor parlamentare, la o nouă rundă de consultări, pe tema legilor privind securitatea cibernetică, numite în spaţiul public legile Big Brother, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Administraţia Prezidenţială.

Primul lanţ de magazine care a redus TVA: Profi a aplicat măsura la o serie de alimente

Reţeaua Profi a redus TVA la o serie de alimente, fiind primul retailer care aplică măsura obligatorie de la 1 iunie, a anunţat marţi compania.

Udrea, dusă din Penitenciarul Târgşor la ICCJ. Avocat: E îngrijorată din cauza scrisorii de ameninţare

Elena Udrea a fost dusă, marţi, de la Penitenciarul Târgşor la instanţa supremă, care va judeca o contestaţie a acesteia la decizia de prelungire a arestului preventiv, avocatul fostului ministru spunând că aceasta este îngrijorată din cauza scrisorii de ameninţare primite în penitenciar.

Angela Merkel apără cooperarea Germaniei cu spionajul american

Cancelarul Angela Merkel a insistat că este necesar ca Germania să coopereze cu agenţiile americane de informaţii, în urma unor dezvăluiri potrivit cărora Berlinul a ajutat Washingtonul să spioneze lideri şi companii din Uniunea Europeană, relatează AFP în pagina electronică.

Rubla rusească cucereşte estul separatist al Ucrainei

Rubla rusească cucereşte noi teritorii în fostele republici sovietice, inclusiv în Ucraina, unde acordul de încetare a focului cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării asigură un calm relativ între părţile beligerante, transmite Bloomberg.

Fosta iubită a primarului Nichita: M-a lovit, m-a hărţuit şi m-a ameninţat că mă va distruge. A mers şi la psiholog, se trata pentru gelozie

Adina Samson, fosta iubită a primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, spune că a fost lovită de edil, care o hărţuia şi ameninţa că o va distruge, iar în septembrie 2014 i-a comunicat acestuia că vrea să încheie relaţia, precizând că în octombrie a făcut o plângere la Parchet împotriva primarului.

Jean-Marie Le Pen, suspendat din Frontul Naţional, îi declară război fiicei sale Marine Le Pen

Liderul istoric al Frontului Naţional timp de 40 de ani, Jean-Marie Le Pen, suspendat luni de către partidul condus de către fiica sa, a trecut la contraatac şi a denunţat o "felonie" din partea lui Marine Le Pen, fără să excludă vreun recurs, relatează AFP în pagina electronică.

Primarul Iaşiului s-a întors la serviciu: Va veni momentul în care voi spune tot ce trebuie spus

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, cercetat de procurorii DNA, care îl acuză că folosea Poliţia Locală pentru a-şi urmări iubita, s-a întors, marţi, la primărie, şi a afirmat că acum nu va face declaraţii, adăugând că sunt multe întrebări şi va veni momentul în care va spune ”tot ce trebuie spus”.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da