Colegiul Medicilor: 232 de medici au fost reclamaţi în 2015. Care au fost problemele înregistrate şi ce sancţiuni au fost date

În total, 232 medici au fost reclamaţi la colegiile medicilor din ţară în 2015, iar 23 dintre aceştia au fost sancţionaţi, numărul fiind înscădere faţă de 2014, când au fost 33 de sancţiuni în urma a 192 de plângeri, potrivit raportului de activitate al Colegiului Medicilor din România (CMR).

2083 afișări
Imaginea articolului Colegiul Medicilor: 232 de medici au fost reclamaţi în 2015. Care au fost problemele înregistrate şi ce sancţiuni au fost date

Colegiul Medicilor: 232 de medici reclamaţi în 2015, cei mai mulţi pe probleme chirurgicale

Raportul de activitate pe 2015 al Colegiului Medicilor din România arată că 23 de doctori din 232 de medici reclamaţi, au fost sanţionaţi, 11 au primit mustrare, opt au primit avertisment şi doi au primit interdicţia de a exercita profesia sau alte activităţi medicale. Prin comparaţie, în 2014 au fost 33 de sancţiuni la 192 de plângeri.

De asemenea, potrivit raportului pe 2015, au rămas nesancţionate 113 cauze, iar în şapte dintre acestea s-a retrimis dosarul la colegiul teritorial pentru luarea unei decizii. Totuşi, în 11 cazuri a fost respinsă contestaţia, iar pentru un caz a fost retrasă.

„Sancţiunile încep de la mustrare, amendă, suspendarea temporară a calităţii de membru al Colegiului şi ridicarea dreptului de a practica. Cele mai multe reclamaţii sunt pe cazuistică de specialităţi chirurgicale, apoi urmează cele de medicina de urgenţă, apoi sunt cele obstreticale şi cele de medicină de familie, dar şi reclamaţii pentru un întreprins prejudiciu, modul în care se poartă şi comunică medicul cu familia şi cu pacientul”, a declarat pentru MEDIAFAX Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici