Știrile zilei

PDL solicită Guvernului Ponta să majoreze salariile bugetarilor cu 16%, nu cu 8%

PDL solicită Guvernului Ponta să majoreze salariile bugetarilor cu 16%, aşa cum se angajase Executivul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, şi nu cu 8%, această decizie anunţată de Florin Georgescu reprezentând, în opinia democrat-liberalilor, "un eşec" al negocierilor cu FMI şi CE.

Georgescu: Adoptarea euro va fi stabilită după alegeri, în funcţie de contextul intern şi extern

Intrarea României în zona euro va fi stabilită după alegeri, în funcţie de contextul intern şi internaţional, a declarat luni Florin Georgescu, desemnat în funcţiile de ministru al Finanţelor Publice şi vicepremier în guvernul Ponta.

PROGNOZA METEO: Vremea va fi instabilă, cu averse de ploaie şi descărcări electrice. Ce temperaturi vor fi marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti

Marţi, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor marca o scădere. Temporar înnorările vor fi accentuate şi, mai ales în cursul zilei, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în Maramureş, Transilvania, Moldova, Muntenia şi Dobrogea.

AUDIEREA MINIŞTRILOR ÎN PARLAMENT: Toţi miniştrii cabinetului Ponta, avizaţi de comisiile de specialitate – FOTO

Audierile miniştrilor desemnaţi în Guvernul condus de Victor Ponta au loc luni, în comisiile de specialitate din Parlament. Cabinetul Ponta cere luni după-amiază votul de încredere al Parlamentului, după ce miniştrii propuşi au fost audiaţi în comisii.

Boc: Mihai Răzvan Ungureanu e în măsură să-şi explice declaraţiile şi ceea ce vrea să facă

Preşedintele PDL Emil Boc a afirmat luni că Mihai Răzvan Ungureanu "e în măsură să-şi explice declaraţiile şi ceea ce vrea să facă", liderul PDL făcând această precizare la întrebarea cum comentează îndemnul lui Ungureanu "fiţi ungurenii mei!" adresat democrat-liberalilor duminică, la reuniunea PDL.

Meciul dintre Carl Froch şi Lucian Bute, în pericol de amânare. Boxerul român are o infecţie la picior

Campionul mondial la supermijlocie în versiunea IBF, Lucian Bute, a suferit o infecţie cauzată de o băşică la picior, care s-a întins până în zona genunchiului, astfel că meciul cu britanicul Carl Froch, programat la 26 mai în Nottingham, este în pericol de amânare.

Nica: Poşta va fi restructurată şi privatizată până la finele anului. Din 100 de directori rămân 10

Privatizarea Poştei Române se va încheia la finele acestui an, prin atragerea unui investitor, proces care va fi însoţit de restructurarea profundă a activităţii, pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare, a declarat ministrul desemnat pentru Comunicaţii, Dan Nica.

Preşedintele rus a preluat valiza nucleară. Putin poate ordona declanşarea unui atac nuclear

Preşedintele rus Vladimir Putin a preluat, imediat după învestirea în funcţie, valiza nucleară, care îi permite să controleze arsenalul nuclear al ţării sale, au anunţat agenţiile ruse.

Presa internaţională despre noul preşedinte al Franţei: Victoria lui François Hollande anunţă schimbări în Europa

Alegerea socialistului François Hollande ca preşedinte al Franţei ar urma să marcheze o schimbare pentru Europa, în faţa crizei, în special în privinţa politicilor exclusiv de austeritate, a scris duminică seara şi luni dimineaţa presa europeană şi asiatică.

Lucian Duţă demisionează de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Lucian Duţă a anunţat, luni, că demisionează de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precizând că urează succes echipei care va veni la CNAS. El şi-a anunţat demisia după ce a prezentat bilanţul activităţii sale la conducera CNAS de la prelunarea mandatului, în decembrie 2009, şi până în prezent.

Boc: PDL va participa la vot şi va vota împotriva Guvernului Ponta

Conducerea PDL a decis, luni, ca parlamentarii săi să participe la şedinţa plenului reunit pentru învestirea Cabinetului Ponta şi să voteze împotrivă, a anunţat Emil Boc.

Francois Hollande a câştigat scrutinul prezidenţial din Franţa, cu 51,62 la sută din voturi, potrivit rezultatelor finale

Preşedintele ales al Franţei, Francois Hollande, a obţinut 51,62 la sută din voturile exprimate, faţă de 48,38 de procente cât a obţinut Nicolas Sarkozy, potrivit rezultatelor finale anunţate luni de Ministerul de Interne.

Ponta: Nu se pune problema participării UDMR la guvernare. Uniunea nu va vota Guvernul

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, luni, după întrevederea cu liderii UDMR, că nu se pune problema participării Uniunii la guvernare. "Lucrurile sunt foarte clare pentru ambele părţi: nu se pune problema unei participări a UDMR la guvernare. Dânşii vor fi în opoziţie, noi vom fi la putere", a spus Ponta.

Ponta: Nu iau în calcul varianta plafonării despăgubirilor pentru casele naţionalizate

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat luni că nu ia în calcul varianta plafonării la 15% a despăgubirilor pentru casele naţionalizate şi că trebuie găsită, în acest caz, soluţia constituţională, echitabilă, pentru restituirea în primul rând în natură a proprietăţilor, acolo unde este posibil.

Chiţoiu: Preţurile gazelor naturale vor fi liberalizate în perioada 2013 – 2018

Preţurile gazelor naturale vor fi dereglementate în perioada 2013-2018, a declarat luni ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chiţoiu, după ce a primit avizul comisiilor parlamentare de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor.

Ponta: Reprezentarea minorităţilor în Parlament nu va fi afectată de votul uninominal pur

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat luni că minorităţile naţionale trebuie să fie reprezentate în continuare în Parlament, el precizând că reprezentarea lor nu va fi afectată de modificarea legii electorale în sensul introducerii votului uninominal pur.

Putin se întoarce la Kremlin. Revenirea grandioasă a preşedintelui Rusiei – VIDEO

Liderul rus Vladimir Putin revine luni la Kremlin, pentru un al treilea mandat prezidenţial, după o mişcare de contestare fără precedent de la sosirea sa la putere în 1999 şi o opoziţie care se teme de înăsprirea regimului.

Grecia riscă ieşirea din zona euro după ce principalele partide au obţinut rezultate slabe la alegeri

Grecii, furioşi după ani de austeritate, au ignorat riscul ieşirii ţării din zona euro şi au pedepsit în alegerile de duminică principalele două partide, susţinătoare ale măsurilor de austeritate, care nu au obţinut suficiente locuri în parlament pentru a forma executivul.

Victor Ponta a semnat protocolul de colaborare cu deputaţii minorităţilor

Premierul desemnat Victor Ponta a semnat, luni, protocolul de colaborare cu deputaţii minorităţilor naţionale. După semnarea protocolului dintre PSD şi Grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Ponta a amenţionat că acest acord conţine puncte "clare" şi care sunt în sprijinul funcţionării unui guvern bun pentru România şi în sprijinul respectării şi protejării drepturilor minorităţilor naţionale.

Ponta: Bugetarii vor primi din iunie o majorare de 8% la salarii. Restul până la 15% – în octombrie sau noiembrie

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, luni, după întrevederea cu delegaţia FMI, BM şi CE că de la 1 iunie salariile bugetarilor vor creşte cu 8%, restul de până la 15% urmând să fie acordat tot în cursul anului 2012, în luna octombrie sau noiembrie.

Salariul mediu a crescut în martie cu 4,8%, la 1.543 lei. În ce domenii au fost cele mai mari creşteri

Câştigul salarial mediu net a crescut în luna martie cu 4,8% (71 lei), la 1.543 lei, cele mai mari valori fiind înregistrate în industria tutunului, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Bursele mondiale şi petrolul au scăzut, după alegerile din Franţa şi Grecia

Bursele, petrolul şi alte active riscante au scăzut luni, după ce politicienii aflaţi la putere în Franţa şi Grecia au pierdut alegerile desfăşurate duminică în cele două ţări, stârnind temeri că ar putea fi afectat consensul politic necesar pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro.

Antonis Samaras, liderul partidului clasat pe primul loc la alegerile din Grecia, propune formarea unui Guvern de uniune naţională

Liderul dreptei guvernamentale Antonis Samaras, care s-a clasat duminică pe primul loc în alegerile legislative din Grecia, a propus formarea unui "Guvern de uniune naţională" pentru a menţine ţara în zona euro, angajându-se să "schimbe politica memorandumului" de austeritate.

Barack Obama l-a felicitat pe Francois Hollande şi l-a invitat la Casa Albă

Barack Obama l-a felicitat duminică pe Francois Hollande pentru alegerea sa la preşedinţia Franţei şi l-a invitat la o întâlnire bilaterală la Casa Albă, înaintea summiturilor G8 şi NATO, care se vor desfăşura luna aceasta în Statele Unite, a anunţat preşedinţia americană.

Liderul Al-Qaida căutat de SUA pentru atentatul împotriva USS Cole a fost ucis

Un lider Al-Qaida, yemenitul Fahd al-Quso, căutat pentru atentatul împotriva USS Cole din 2000, a fost ucis într-un raid aerian duminică seară în provincia Chabwa, în estul Yemen, a declarat pentru AFP un lider tribal.

Francois Hollande: Francezii au ales schimbarea

Francois Hollande a afirmat că francezii "au ales schimbarea" duminică, aducându-l la preşedinţia Republicii după ce a câştigat al doilea tur de scrutin în faţa preşedintelui în exerciţiu Nicolas Sarkozy.

O elevă de 16 ani s-a aruncat de la etaj, pentru că obţinuse locul şapte la olimpiada de astronomie

O elevă în vârstă de 16 ani de la Colegiul Naţional "Carol I" din Craiova s-a aruncat, duminică seară, de la etajul al optulea al blocului în care locuia, supărată că obţinuse locul al şaptelea la olimpiada judeţeană de astronomie, medicii sosiţi la faţa locului constatând decesul fetei.

Ponta: Voi solicita votul Parlamentului bazându-mă pe cei 232 de parlamentari ai USL

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, duminică seară, că va solicita, luni, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului bazându-se pe cei 232 de parlamentari care costituie gruprurile parlamentare ale USL, dar şi pe voturile UNPR şi ale grupului minorităţilor.

ALEGERI ÎN GRECIA: Alegătorii sancţionează politica de austeritate în cadrul alegerilor parlamentare

Cele două partide greceşti pro-austeritate Pasok (socialist) şi Noua Democraţie (de dreapta) au pierdut alegerile legislative de duminică, obţinând împreună între 31 şi 37 la sută dintre voturi, punând la îndoială capacitatea Greciei de a îşi onora angajamentele din cadrul zonei euro.

Senatorul Ioan Mang, nominalizat la Educaţie, în locul Corinei Dumitrescu

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, duminică seară, că a rugat-o pe Corina Dumitrescu să accepte ca pentru acest moment să nominalizeze o altă persoană pentru portofoliul Educaţiei, noua propunere fiind senatorul PSD Ioan Mang.

Nicolas Sarkozy recunoaşte înfrângerea „onorabilă”: François Hollande este noul preşedinte al Franţei şi trebuie respectat

Nicolas Sarkozy a recunoscut implicit înfrângerea, la limită, în scrutinul prezidenţial, spunându-le liderilor partidului UMP că trebuie să fie uniţi şi să câştige alegerile parlamentare din iunie.

Echipa lui Nicolas Sarkozy a anulat reuniunea care ar fi fost organizată în cazul victoriei

Echipa de campanie a lui Nicolas Sarkozy a anulat reuniunea care urma să aibă loc în Piaţa Concorde din Paris în cazul victoriei actualului preşedinte, relatează site-ul publicaţiei belgiene Le Soir.

O maşină în care se aflau patru persoane, a căzut într-o râpă adâncă de 200 de metri pe Valea Prahovei. Două dintre victime sunt copii

Un autoturism în care se aflau patru persoane a căzut, duminică după-amiază, într-o râpă adâncă de aproape 200 de metri, după ce a derapat pe DN1, pe serpentinele de la Posada. Cele patru persoane au fost scoase şi transportate la spital, între răniţi fiind şi doi copii.

Francois Hollande are un uşor avans în scrutinul prezidenţial din Franţa

Rezultatele preliminare ale sondajelor efectuate la ieşirea de la urne arată că socialistul Francois Hollande tinde să conducă, cu 52,5 - 53 la sută, în scrutinul prezidenţial, informează site-ul postului belgian RTBF.

Băsescu: Nu vom avea sistem sanitar performant fără accesul sectorului privat la fondul de sănătate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că legea sănătăţii ar trebui să rămână o prioritate, iar convingerea sa este că sistemul sanitar din România nu va fi unul performant până când sectorul privat al sistemului nu va avea acces la finanţare prin fondul de sănătate.

ANALIZĂ: Pot alegerile din Grecia să amplifice criza datoriilor din zona euro?

Alegerile din Grecia ar putea arunca din nou ţara în dezordine, agitând investitorii care credeau că acordul de restructurare a datoriilor şi de evitare a intrării în default a ţării a marcat sfârşitul unui capital major al crizei datoriilor din zona euro.

Băsescu: Susţin fără rezerve revenirea la salariile de dinainte de reducere. Declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că susţine fără rezerve revenirea la salariile de dinainte de reducerea acestora. "Astăzi aflu că preşedintele nu e de acord cu revenirea la salarii dacă afectează deficitul structural de la salarii şi pensii, e o mare minciună", a spus Băsescu, duminică, făcând referire la unele interpretări ale declaraţiilor sale de la întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM.

Francois Hollande îl devansează pe Nicolas Sarkozy în majoritatea teritoriilor din străinătate

Socialistul Francois Hollande îl devansează pe Nicolas Sarkozy în majoritatea Departamentelor franceze de peste mări, conform rezultatelor parţiale anunţate duminică şi citate de site-ul postului belgian RTBF.

Ministrul bulgar de Finanţe: FMI dă sfaturi greşite ţărilor aflate în criză

Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu promovează politici adecvate în ţările aflate în criză financiară, precum Grecia şi Spania, potrivit ministrului bulgar de Finanţe, Simeon Djankov.

PROGNOZA METEO: Averse de ploaie şi descărcări electrice în cea mai mare parte a ţării. Ce temperaturi vor fi luni şi marţi

Luni, vremea se va menţine caldă, dar va deveni instabilă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în jumătatea de vest a ţării şi pe arii restrânse, mai ales noaptea, în rest, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.