Obama şi Putin au vorbit la telefon pe tema situaţiei din Ucraina. Preşedintele american: SUA sunt pregătite să impună sancţiuni suplimentare
23:20, 16 Mart. 2014
Preşedintele american, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au vorbit la telefon, duminică, pe tema situaţiei din Ucraina. Obama a evocat eventuale sancţiuni suplimentare vizând Rusia şi l-a avertizat pe omologul său rus, Vladimir Putin, că Statele Unite şi aliaţii lor nu vor recunoaşte "niciodată" referendumul desfăşurat duminică în Crimeea.