Știrile zilei

Comisia juridică din Senat aprobă amânarea intrării în vigoare a Codului de procedură civilă

Membrii Comisiei juridice a Senatului au adoptat, marţi, în unanimitate, un raport de admitere la Ordonanţa de urgenţă 44/2012 care modifică legea pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă în sensul amânării termenului de aplicare până la 1 februarie 2013.

Liderii PPE salută revenirea lui Traian Băsescu în funcţie

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, şi liderul grupului popular din Parlamentul European, Joseph Daul, salută întoarcerea în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu în urma implementării deciziei Curţii Constituţionale privitoare la referendumul din 29 iulie.

Trei preşedinţi de secţii de votare, puşi sub acuzare de către Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Trei preşedinţi de secţii de votare, din Drobeta Turnu Severin, Orşova şi Gârla Mare, au fost puşi sub acuzare de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul privind fraudarea referendumului, care au constatat că cele mai multe neregului s-au înregistrat în Mehedinţi

Tentative de fraude la bacalaureat. Câţi elevi au fost prinşi după prima probă scrisă

La prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, desfăşurată luni, au fost eliminaţi 116 elevi din sălile de examen din cauza tentativelor de fraudă la care au recurs, un număr de 33 de astfel de situaţii înregistrându-se în Bucureşti, informează Ministerul Educaţiei.

Traian Băsescu a revenit la Palatul Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a revenit, marţi, la Palatul Cotroceni, după 52 de zile de suspendare prin decizia Parlamentului din 6 iulie şi după ce la referendumul de demitere din 29 iulie nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ca acesta să fie validat.

Veste tristă pentru fanii Iris: Cristi Minculescu părăseşte trupa

Cântăreţul Cristi Minculescu, solistul legendarei trupe Iris, va părăsi formaţia, fiind înlocuit, din data de 3 septembrie a acestui an, de Toni Şeicărescu, informează pagina oficială de Facebook a artiştilor.

Aspazia Cojocaru: Nimeni nu mă poate determina să încalc legea indiferent de gradul ameninţărilor

Judecătoarea Aspazia Cojocaru de la Curtea Constituţională susţine, într-o declaraţie de presă, remisă agenţiei MEDIAFAX, că nu a făcut şi nu face politică, precizând că nimeni nu o poate determina să încalce legea indiferent de gradul ameninţărilor, metodele folosite şi din partea cui vin.

ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ: Cod galben de vânt. Care sunt zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare privind intensificări susţinute ale vântului marţi, între orele 09.00 şi 21.00. Vântul va continua să prezinte intensificări pe litoral şi în deltă şi în cursul nopţii de miercuri spre joi (28/29 august).

DIICOT: 65 de persoane cercetate pentru fraude bancare în judeţul Braşov

Procurorii DIICOT cercetează 65 de persoane care au obţinut în mod fraudulos credite de la unităţi bancare de pe raza judeţului Braşov, marţi dimineaţa fiind realizate în acest caz 36 de percheziţii în Braşov, Cluj, Hunedoara şi Neamţ.

Furtuna tropicală Isaac s-a soldat cu 19 morţi şi şase dispăruţi în Haiti

Nouăsprezece persoane au murit şi şase sunt date dispărute în Haiti după trecerea sâmbătă a furtunii tropicale Isaac, care avansa luni în golful Mexic către Louisiana, conform unui nou bilanţ al protecţiei civile.

Franţa este pregătită să acţioneze direct în Siria dacă regimul al-Assad va folosi arme chimice

Utilizarea armelor chimice de către regimul sirian ar fi "o cauză legitimă pentru intervenţia directă" a comunităţii internaţionale, a declarat luni preşedintele francez Francois Hollande.

Hotărârea CC privind referendumul a fost publicată în MO. Traian Băsescu se poate întoarce la Cotroceni

Hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial, iar preşedintele Traian Băsescu se poate reîntoarce la Palatul Cotroceni, pentru reluarea mandatului.

Judecătorii CC Predescu, Gaspar, Toader: Referendumul trebuia validat. Nu am fost consultaţi la erată

Judecătorii CC Ion Predescu, Acsinte Gaspar şi Tudorel Toader, care au făcut opinie separată la hotărârea de invalidare a referendumului din 29 iulie, şi-au argumentat dezacordul prin faptul că decizia a fost luată în baza "eratei" la adoptarea căreia ei nu au fost consultaţi.

Udrea: Preşedintele este singurul actor politic credibil, ar putea repara răul făcut României

Deputatul PDL Elena Udrea susţine că preşedintele Traian Băsescu este, "în mod evident", singurul actor politic credibil pentru partenerii europeni şi americani şi ar putea repara răul făcut României de "acţiunile abuzive ale USL împotriva democraţiei şi a statului de drept".

Oltean: Sperăm ca astăzi hotărârea Curţii Constituţionale să fie publicată în Monitorul Oficial

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean (PDL) a declarat, luni, după şedinţa Parlamentului, că speră că astăzi va fi publicată în Monitorul Oficial hotărârea în privinţa referendumului şi preşedintele Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, iar viaţa politică va intra în normalitate.

Bugetul Societăţii Române de Televiziune, suplimentat cu 65 milioane de lei. Banii sunt folosiţi pentru transmisia canalelor TVR

Bugetul Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a fost suplimentat, la rectificarea bugetară, cu o sumă de 65.104.000 lei, cea mai mare parte a banilor mergând direct la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR), care asigură transmisia pentru canalele din portofoliul Televiziunii Române.

Hrebenciuc: Băsescu se întoarce la Cotroceni, azi, mâine, poimâine, când se întoarce de la crâşmă

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat, luni, că parlamentarii PNL şi PSD vor asigura cvorumul la şedinţa plenului celor două Camere ale Parlamentului, iar Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni "când vine de la crâşmă".

SUA domină topul mondial al companiilor cu cea mai mare capitalizare de piaţă

Dominaţia companiilor americane în topul celor mai mari entităţi de afaceri la nivel mondial în funcţie de capitalizarea de piaţă este cea mai puternică din ultimul deceniu, după ce profiturile acestora au crescut mai rapid odată cu redresarea economiei globale.

Zegrean: Presiunile se văd la televizor, dar nu am fost sunat de niciun lider politic

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, luni, la Parlament că ar exista în continuare presiuni publice asupra judecătorilor Curţii prin intermediul televiziunilor, însă a precizat că nu a fost sunat până acum de niciun lider politic.

Un val de peste 100 de cutremure zguduie California

Peste 100 de replici cu o magnitudine de până la 5,5 au zguduit sudul Californiei, provocând panică în rândul membrilor unei comunităţi de la Brawley, care au ieşit afară din locuinţe, dar şi evacuarea unor bolnavi din spitalul local.

Kelemen Hunor: Nu este nevoie de cvorum la şedinţa de plen. UDMR va fi prezent

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că, potrivit Regulamentului celor două Camere ale Parlamentului, nu ar fi nevoie de cvorum la şedinţa plenului reunit în care se va citi hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul, precizând că parlamentarii UDMR vor fi prezenţi.

Blaga: Trebuie să fie cvorum. UDMR va fi prezentă. Boicotul individual este o copilărie

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că din punctul de vedere al democrat-liberalilor trebuie ca la şedinţa plenului să fie cvorum, apreciind că parlamentarii UDMR vor fi prezenţi, dar şi că "boicotul individual" anunţat de PNL este "o copilărie".

Hrebenciuc, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului: Nu ajută la nimic

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului, că aceasta nu ar ajuta la nimic, el menţionând însă că o hotărâre urmează să fie luată în şedinţa grupurilor parlamentare social-democrate.

PROGNOZA METEO: Vreme frumoasă, răcoroasă în timpul nopţii. Ce temperaturi vor fi marţi şi miercuri

Marţi, vremea va deveni în general frumoasă, dar răcoroasă în timpul nopţii. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări la începutul intervalului doar în sud-est şi la munte, unde izolat va ploua slab.

Soprana Mirela Zafiri, de la Opera din Braşov, a murit luni, la 41 de ani

Soprana Mirela Zafiri, de la Opera din Braşov, a murit luni, la vârsta de 41 de ani, după o lungă suferinţă în privinţa căreia a fost foarte discretă, ea susţinând ultimul spectacol pe scena operei braşovene pe 31 martie, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul muzical al instituţiei, Ovidiu Mezei.

Cursul BNR a coborât la 4,4667 lei/euro, NIVELUL MINIM din ultimele opt săptămâni

Banca Naţională a României (BNR) a publicat luni un curs de referinţă în scădere cu 1,52 bani, de 4,4667 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din ultimele opt săptămâni, leul recuperând cea mai mare parte din pierderea consemnată de la începutul lunii iulie din cauza tensiunilor politice.

Duşa: Am cerut restructurarea Departamentului de comunicare publică a Jandarmeriei

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, luni, că a cerut restructurarea Departamentului de comunicare publică a Jandarmeriei, iar până miercuri a solicitat "un audit pe comunicare" la nivelul întregului minister.

Anchetă în cazul incendiului de la Olăneşti. Una dintre ipoteze e că focul ar fi fost pus cu intenţie

Poliţiştii şi pompierii au început o anchetă luni în cazul incendiului de la Pavilionul Apelor Minerale din Băile Olăneşti, mai mulţi localnici susţinând că focul ar fi fost pus cu intenţie la clădirea în privinţa căreia autorităţile se contrazic asupra încadrării la categoria imobile de patrimoniu.

Iliescu: Parlamentul ar trebui SĂ CORECTEZE AZI decizia Curţii Constituţionale. El poate lua decizia finală dacă Băsescu revine la Cotroceni

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, declară că Parlamentul "trebuie să aibă o poziţie activă", nu doar să înregistreze decizia CC privind referendumul de demitere a preşedintelui, el susţinând că Legislativul "poate lua decizia finală" în acest caz.

Antonescu a eliberat din funcţie consilierii numiţi de el la Cotroceni

Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat, luni, decrete pentru eliberarea din funcţie a tuturor consilierilor numiţi de el la Administraţia Prezidenţială. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Crin Antonescu a semnat decrete pentru eliberarea din funcţiile de consilier prezidenţial a lui Vasile Enache, Gheorghe Rotaru, Daniel Barbu, Maria-Cristina Manda, Radu Zlati, Victor Voicu.

Blaga:Parlamentarii PDL vor fi prezenţi la plen, avem şapte absenţe, din care patru absolut motivate

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că speră ca la şedinţa Parlamentului în care va fi prezentată decizia CC privind referendumul să fie cvorum, arătând că parlamentarii PDL vor fi prezenţi şi că sunt doar şapte absenţe, din care patru absolut motivate.

Pont pentru studenţi: Cum să plăteşti chirie mai puţin de 100 euro

Studenţii pot plăti mai puţin de 100 de euro pe lună chirie, dacă închiriază împreună cu unul sau mai mulţi prieteni un apartament sau chiar o casă la curte în Bucureşti şi în celelalte oraşe universitare.

Leul s-a apreciat la începutul sesiunii interbancare

Moneda naţională s-a apreciat la începutul sesiunii interbancare de luni, iar cursul a coborât până la 4,4590 lei/euro, într-o piaţă cu volume foarte reduse de valută tranzacţionată, potrivit dealerilor.

MAMAIA 2012: Trofeul a fost câştigat de interpreta Rodica Elena Tudor

Marele premiu al Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2012, în valoare de 5.000 de euro, a fost câştigat de Rodica Elena Tudor din judeţul Prahova.

BACALAUREAT 2012, sesiunea de toamnă: SUBIECTELE pentru proba scrisă la limba şi literatura română

Eminescu, Blaga şi viziunea lumii într-un roman studiat sunt subiectele care trebuie rezolvate de candidaţii la cea de-a doua sesiune de bacalaureat, acestea fiind prevăzute în varianta a treia, extrasă luni.

Merkel vrea un nou tratat al UE, pentru un grad mai ridicat de integrare

Cancelarul german Angela Merkel vrea să îşi convingă partenerii europeni asupra necesităţii unui nou tratat pentru UE, în vederea unei integrări mai profunde a ţărilor membre.

Cutremur puternic cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor statului El Salvador. Seismul a provocat un tsunami

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,3, s-a produs luni dimineaţă în largul statului El Salvador, a anunţat institutul american de geofizică USGS.

Accident grav în Suceava. Un mort, două persoane în comă şi 14 răniţi după ciocnirea unui microbuz cu un autotren cisternă

O persoană a murit, iar alte 16 au fost rănite, după ce un microbuz cu pasageri s-a ciocnit cu un autotren, luni dimineaţă, pe DN 17, în judeţul Suceava, afirmă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului fiind trimise nouă ambulanţe.

Duşa: Alegerile parlamentare vor fi în 2 decembrie. Şedinţa Guvernului pe această temă va fi la 1 septembrie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat că alegerile parlamentare vor avea loc în data de 2 decembrie, Guvernul urmând să ia hotărârile legate de organizarea scrutinului în şedinţa din 1 septembrie.

Hrebenciuc: Conform legii, nu este loc de surprize; Cred că va exista cvorum la Parlament

Social-democratul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, referitor la şedinţa Parlamentului pentru citirea hotărârii CC privind referendumul, că, potrivit legii, "nu este loc de surprize", adăugând că în mod normal nu ar trebui nici să existe probleme cu cvorumul.