Știrile zilei

Cei cu vize şi permise din state Schengen nu mai au nevoie de viză de scurtă şedere pentru România

Posesorii de vize uniforme, vize de lungă şedere şi permise de şedere emise de state membre ale Spaţiului Schengen nu vor mai fi supuşi obligativităţii vizei de scurtă şedere pentru a intra pe teritoriul României, începând de sâmbătă, informează Inspectoratul General pentru Imigrări.

Aproape 10.500 de posturi vacante la nivel naţional. Unde sunt cele mai multe oferte de muncă

Aproape 10.500 de locuri de muncă sunt vacante, la nivel naţional, cele mai multe fiind pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi, în Capitală şi în judeţele Cluj, Arad şi Prahova, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Prefectul judeţului Brăila a cerut să fie eliberat din funcţie. Gheorghi Obreja a fost înzăpezit două zile în localitatea Gemenele

Prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, care a fost înzăpezit două zile în localitatea Gemenele, în timp ce în judeţ erau izolate zeci de sate din cauza viscolului şi zăpezii, şi-a dat, vineri, demisia din funcţie, în zonă aflându-se ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Ponta s-a întâlnit cu şeful MI-6

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit la Guvern cu şeful Serviciului de Informaţii Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - MI6, John Sawers, cu care a discutat despre colaborarea dintre instituţiile de securitate româneşti şi britanice în prevenirea şi combaterea terorismului.

Băsescu: Marioarei Murărescu îi datorăm recunoştinţa noastră pentru întreaga activitate

Preşedinte Traian Băsescu a transmis vineri, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a realizatoarei de televiziune Marioara Murărescu, în care precizează că a admirat-o pentru capacitatea extraordinară de a crea evenimente care au pus în lumină tradiţiile româneşti.

Udrea: Boc s-ar putea regăsi categoric în PMP sau ar putea susţine formaţiunea chiar din PDL

Primarul Clujului, Emil Boc, s-ar putea regăsi "categoric" în Partidul Mişcarea Populară, spune într-un interviu la RFI deputatul Elena Udrea, care a demisionat joi din PDL, ea precizând însă că fostul premier ar putea susţine PMP "de la distanţă, chiar rămânând în PDL".

ANALIZĂ: Facturi la căldură mai mari şi cu 60% în decembrie 2013 faţă de decembrie 2012 în unele oraşe. Cât plătesc românii pentru încălzire

Facturile la căldură pentru luna decembrie 2013 au fost mult mai mari faţă de perioada similară a anului 2012, când a fost mai frig. La Arad diferenţa este, în medie, de 60%, în timp ce la Ploieşti ajunge la 50%, administratorii de blocuri punând acest fapt pe seama creşterii preţului la gigacalorie

Cristian Preda: Am decis să intru în PMP, susţin afilierea la PPE, candidez pentru un nou mandat la PE

Europarlamentarul Cristian Preda anunţă pe blog că a decis să intre în Mişcarea Populară, că susţine afilierea partidului la PPE şi că va candida pentru un nou mandat în Parlamentul European.

Visa: Trebuie analizate toate efectele reducerii comisioanelor pentru plăţile cu cardul

Autorităţile trebuie să ia în calcul şi să analizeze toate efectele posibile ale unei reduceri "drastice şi bruşte" a comisioanelor interbancare pentru plăţile cu cardul prin legislaţie,astfel încât să nu impacteze negativ investiţiile în tehnologiile de plată şi utilizarea cardurilor, potrivit Visa.

BIOGRAFIE: Marioara Murărescu – ambasadoarea folclorului românesc

Marioara Murărescu, care a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 66 de ani, a fost o ambasadoare a folclorului românesc, despre care obişnuia să spună că este "ceva viu, care ne reprezintă, şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta".

Marioara Murărescu a murit. Realizatoarea TV avea 66 de ani

Realizatoarea de televiziune Marioara Murărescu a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 66 de ani. Realizatoarea de televiziune era bolnavă de multă vreme.

Băsescu, în vizită de lucru în Germania, unde se întâlneşte cu preşedintele Joachim Gauck

Preşedintele Traian Băsescu se află, vineri, în Germania, unde se întâlneşte cu preşedintele Joachim Gauck şi cu Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European, având programată şi participarea la "conferinţa federală de presă cu jurnaliştii acreditaţi la Parlamentul german".

SCHIMBĂRI la Microsoft: Compania îl va numi CEO pe şeful diviziei de business şi cloud. Bill Gates ar putea fi înlocuit

Microsoft se pregăteşte să-l numească CEO pe Satya Nadella, directorul diviziei de servicii enterprise şi cloud, iar board-ul companiei discută de asemenea înlocuirea lui Bill Gates din funcţia de preşedinte, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.

Cea mai scăzută temperatură din acest an: Minus 22 de grade Celsius în Vaslui

Oraşul vasluian Negreşti a fost polul frigului din România în cursul nopţii de joi spre vineri, în condiţiile în care mercurul termometrelor a coborât până la minus 22 de grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată în acest an.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică vrea să treacă la „lucruri mai dificile” în dosarul nuclear iranian

AIEA vrea să treacă la "lucruri mai dificile", după progresele înregistrate recent în dosarul iranian, şi anume la abordarea problemei unei eventuale dimensiuni militare a programului nuclear al Teheranului, a declarat Yukiya Amano, directorul Agenţiei, într-un interviu exclusiv pentru AFP.

Autostrada A2 Lehliu – Feteşti şi 14 drumuri naţionale sunt închise. LISTA drumurilor cu restricţii

Autostrada A2 Lehliu - Feteşti şi 14 drumuri naţionale din judeţele Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa şi Galaţi sunt în continuare închise, vineri, pe alte nouă drumuri fiind restricţionat traficul greu, informează Centrul Infotrafic.

CFR Călători: Peste 70 de trenuri de călători sunt anulate. RESTRICŢII de trafic pe opt linii

Peste 70 de trenuri de călători sunt anulate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe opt linii sunt restricţii de trafic, iar unele trenuri ajung la destinaţie cu întârzieri, din cauza intervenţiilor pentru deszăpezirea liniilor şi a instalaţiilor de pe calea ferată.

Radu Zamfir a participat la prima prelevare de organe după accidentul aviatic. Medic Cluj: Lucrez cu el de mulţi ani, ştiam că o să se întoarcă pe teren

Medicul Radu Zamfir a participat, în noaptea de joi spre vineri, la prima acţiune de prelevare de organe de după accidentul aviatic din 20 ianuarie, din Apuseni, un coleg de-al său de la Cluj spunând că lucrează cu el de mulţi ani şi că se aştepta ca acesta să revină "pe teren".

Cinci localităţi din judeţul Constanţa, încă izolate vineri dimineaţă din cauza nămeţilor

Cinci localităţi din judeţul Constanţa erau încă izolate vineri dimineaţă din cauza nămeţilor, iar echipele de intervenţie lucrează pentru deszăpezirea drumurilor care fac legătura cu aceste sate şi comune, în prezent, toate localităţile constănţene fiind alimentate cu electricitate şi apă potabilă.

YAHOO!, vizat de un atac informatic. Ce măsuri a luat grupul de Internet pentru protejarea utilizatorilor

Grupul american de Internet Yahoo! a anunţat joi că a identificat "un efort coordonat vizând să obţină acces în mod neautorizat" la conturi din cadrul serviciului de mesagerie Yahoo Mail.

Guvernul şi Congresul SUA discută despre posibilitatea impunerii unor SANCŢIUNI Ucrainei

Guvernul american discută cu Congresul despre posibilitatea impunerii unor sancţiuni Ucrainei, o ţară afectată de grave tulburări politice, a anunţat joi diplomaţia americană.

Viceamiralul Michael Rogers, nominalizat de Obama la conducerea NSA

Preşedintele american Barack Obama l-a nominalizat pe viceamiralul US Navy Michael Rogers la conducerea Agenţiei Naţionale americane de Securitate (NSA), a anunţat joi şeful Pentagonului, Chuck Hagel.

Cota de popularitate a lui Erdogan, în scădere din cauza crizei politice

Cota de popularitate a premierului turc Recep Tayyip Erdogan a scăzut brusc de la începutul scandalului politico-financiar, la mijlocul lui decembrie, care afectează grav Guvernul, potrivit unui sondaj publicat joi.

Regimul sirian şi opoziţia se acuză reciproc, la Geneva, de acte de „terorism”

Regimul de la Damasc şi opoziţia s-au acuzat reciproc, joi, în cursul negocierilor de la Geneva, de comiterea unor acte de terorism în războiul care durează deja trei ani.

Tiraspolul a deblocat conturile liceului cu predare în limba română Lucian Blaga – presă

Conturile liceului teoretic cu predare în limba română Lucian Blaga de la Tiraspol au fost deblocate, a anunţat joi directorul instituţiei, Ion Iovcev, relatează site-ul postului Radio Chişinău.

SUA cer pedeapsa cu moartea pentru Djohar Ţarnaev – CNN

Procurorii americani au anunţat joi că vor cere pedeapsa cu moartea pentru Djohar Ţarnaev, acuzat că împreună cu fratele său Tamerlan au orchestrat dublul atentat de la Maratonul din Boston, în 2013, soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi.

Dr. Radu Zamfir a ajuns la Sibiu, pentru a participa la operaţie de prelevare de organe la Spitalul Judeţean

Medicul Radu Zamfir, rănit în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, va participa la o operaţie de prelevare de organe la Spitalul Judeţean din Sibiu, unde vor ajunge şi medici din Bucureşti, Târgu Mureş şi Cluj.

Deputatul Gheorghe Coman, condamnat la un an de închisoare cu EXECUTARE

Deputatul Gheorghe Coman a fost condamnat, joi, de instanţa supremă, la un an de închisoare cu executare, urmând să îi fie confiscată suma de 3.140 de lei pe care acesta ar fi primit-o de la denunţător în schimbul menţinerii acestuia în funcţia de director adjunct al DSVSA Buzău.

Cazul „Carpatica Asig”: ASF reevaluează poliţele de reasigurare ale Carpatica Asig şi cere informaţii despre solvabilitate

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus reevaluarea contractelor de reasigurare ale Carpatica Asig, inclusiv în ceea ce priveşte reflectarea acestora în situaţiile financiare ale firmei, şi a solicitat informaţii suplimentare cu privire la indicatorii de solvabilitate şi lichiditate.

Udrea susţine că „e foarte posibil” să mai fie plecări din PDL

Deputatul Elena Udrea a declarat, joi, că este foarte posibil să mai fie plecări din PDL înainte de şedinţa BPN al PDL de sâmbătă.

Ţiriac: E foarte uşor ca România să co-organizeze un Campionat European la fotbal. Jocurile Olimpice sunt însă ceva complex

Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat, joi, că ar fi foarte uşor pentru România să organizeze alături de o altă ţară un Campionat European la fotbal, dar nu şi o ediţie a Jocurilor Olimpice, pe care o consideră un eveniment "complex".

CSM trimite MJ propuneri de completare a Codului de procedură penală şi a legii de aplicare a CP

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, să sesizeze Ministerul Justiţiei pentru iniţierea unor modificări în cazul Codului de procedură penală, a Legii de punere în aplicare a Codului Penal şi a Legii 304/2004.

Ponta anunţă că este nemulţumit de prefecţii din Constanţa şi Brăila

Premierul Victor Ponta a anunţat că este nemulţumit de activitatea prefecţilor din Brăila şi Constanţa, vicepremierul Gabriel Oprea precizând la rândul său că i-a propus premierului să fie analizată activitatea acestor doi prefecţi în timpul deszăpezirilor.

Ponta: Îmi pare foarte rău din punct de vedere uman pentru Fenechiu. A fost un ministru foarte bun

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că îi pare foarte rău din punct de vedere uman pentru condamnarea lui Relu Fenechiu, arătând că acesta a fost un ministru foarte bun, dar precizând că nu poate comenta decizia instanţei.

ANM: Ninsoarea va fi nesemnificativă, dar temperatura scade noaptea până la minus 15-17 grade

Ninsoarea din zilele următoare, până duminică seara, va fi în cantităţi nesemnificative care nu impun nici măcar emiterea unui cod galben, dar temperaturile vor scădea foarte mult şi vor ajunge la minus 15-17 grade Celsius la Bucureşti, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu.

Certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic, emis în favoarea Roşia Montană Gold Corporation, a fost suspendat temporar

Tribunalul din Suceava a admis, joi, solicitarea înaintată de trei ONG-uri de suspendare temporară a certificatului de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic emis în iulie 2011 în favoarea Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), însă decizia nu este irevocabilă şi poate fi atacată în instanţă.

Relu Fenechiu a demisionat din PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat joi seară pentru MEDIAFAX că deputatul Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare, şi-a dat demisia din PNL.

Cazanciuc, despre noile coduri: Voi redacta un proiect de act normativ. Guvernul va decide forma acestuia. Nu va exista un capitol pentru interceptări

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat joi că va redacta un proiect de act normativ, pe care îl va înainta "de îndată" Guvernului, care va decide dacă va fi proiect de lege sau OUG, precizând că nu vor fi propuneri de modificare a Codului penal, ci referitoare la Codul de procedură penală.

Relu Fenechiu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare CU EXECUTARE. El s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenehiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul "Transformatorul".

ICCJ: Modificările propuse pentru noile coduri să fie făcute înaintea intrării în vigoare a acestora

Modificările şi completările propuse de ICCJ şi de celelalte instituţii implicate în aplicarea noilor coduri penal şi de procedură penală trebuie realizate înainte de data stabilită pentru intrarea în vigoare a acestor acte normative, a declarat joi preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da