Știrile zilei

SUA şi Rusia promit să-şi intensifice cooperarea în lupta împotriva terorismului

Statele Unite şi Rusia au promis să-şi intensifice cooperarea în combaterea terorismului, în special prin exerciţii comune ale forţelor de securitate din cele două ţări, potrivit unui comunicat comun publicat joi, la sfârşitul vizitei preşedintelui Dmitri Medvedev la Casa Albă.

Guinness Book: Jucătorii celui mai lung meci din istoria tenisului au stabilit 12 noi recorduri – VIDEO

Jucătorii John Isner şi Nicolas Mahut, care au disputat cel mai lung meci de tenis din istorie, au stabilit 12 noi recorduri, au anunţat, joi, reprezentanţii Guinness World Record (Cartea Recordurilor).

Şase meciuri din optimi stabilite după încheierea a şase grupe la Cupa Mondială

Şase meciuri din optimile de finală ale Cupei Mondiale au fost stabilite în urma încheierii partidelor din primele şase grupe ale competiţiei din Africa de Sud.

Japonia s-a calificat în optimile Cupei Mondiale, Danemarca eliminată

Reprezentativa Japoniei s-a alăturat echipei Olandei şi s-a calificat în optimile Cupei Mondiale, în timp ce Danemarca, împreună cu naţionala Camerunului, a părăsit competiţia după încheierea ultimei etape a grupei E a competiţiei.

EXCLUSIV: Membri ai clanului lui Sile Pietroi au spart o cafenea din Sectorul 3 al Capitalei

Aproximativ 20 de membri ai clanului lui Sile Pietroi au spart, joi după-amiază, o cafenea din complexul Alba din Sectorul 3 al Capitalei, unde au distrus o scară şi termopanele localului, în urma unui conflict legat de un document imobiliar, a declarat, pentru MEDIAFAX, patronul cafenelei.

Ponta: PSD-iştii care încă se roagă de liberali au atitudine de pierzători

Preşedintele PSD, Victor Ponta, afirmă că acei membri ai partidului său "care încă se roagă de liberali au atitudine de pierzători", fiind aceia care "nu sunt în stare să câştige niciodată singuri alegerile".

Ponta: Îmi pare rău că afirmaţia mea că PDL e un partid fascist abia acum începe să fie realizată

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi seară, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, că PDL este un "partid fascist" şi că regretă că societăţii româneşti i-a fost necesar mult timp pentru a realiza acest lucru.

Ponta, despre amânarea decisă de CC: Nu-i nici bună, nici rea; să judece ca oameni ai Constituţiei

Liderul PSD Victor Ponta afirmă că amânarea deciziei Curţii Constituţionale privind măsurile de austeritate nu este "nici bună, nici rea", adăugând că cere scuze judecătorilor CC pentru faptul că legile au ajuns în faţa lor, dar doreşte ca ei "să judece cu adevărat, ca oameni ai Constituţiei".

Obama şi Medvedev au mers împreună la un restaurant de hamburgeri – VIDEO, FOTO

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, şi-au oferit o pauză de masă joi la prânz, la un restaurant de hamburgeri din sudul Washingtonului.

Chiliman a fost chemat telefonic la DNA, dar spune că nu are nicio legătură cu Dan Diaconescu

Primarul Andrei Chiliman a fost chemat telefonic la DNA în dosarul patronului OTV, însă apreciază că citarea sa în acest caz este "cel puţin ciudată", pentru că nu are nicio legătură cu Dan Diaconescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1, Alexandru Ichim.

Jaf armat la o bancă din Călăraşi

Doi bărbaţi care aveau cagule pe faţă şi erau îmbrăcaţi în negru au pătruns, joi după-amiază, într-o unitate bancară din municipiul Călăraşi, iar după ce i-au ameninţat pe angajaţi cu un pistol au sustras o sumă de bani, fugind apoi cu o dubiţă care îi aştepta în faţa băncii.

Grecia pregăteşte un program de zece miliarde de euro pentru susţinerea băncilor

Grecia pregăteşte legislaţia necesară înfiinţării unui mecanism cu fonduri de zece miliarde de euro destinat sprijinirii băncilor care înregistrează o scădere a ratei de adecvare a capitalului şi nu se pot finanţa de pe pieţele financiare.

Personalul Ministerului Economiei ar putea fi redus cu 10-15% până la sfârşitul anului

Personalul angajat al Ministerului Economiei ar putea fi diminuat cu 10-15% până la sfârşitul anului, iar numărul secretarilor de stat ar putea fi redus de la cinci la trei posturi, au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Lăzăroiu: N-am observat la PDL valori sau doctrină, singurul liant e dorinţa de a rămâne la putere

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, a declarat, joi, că nu a observat la PDL valori sau doctrină şi că singurul liant din interiorul partidului este "dorinţa de a rămâne la putere".

Slovacia şi Paraguay în optimile Cupei Mondiale, Italia şi Noua Zeelandă eliminate

Reprezentativele Slovaciei şi Paraguayului s-au calificat, joi, în optimile de finală ale Cupei Mondiale, în timp ce selecţionatele Italiei şi Noii Zeelande au fost eliminate după meciurile din grupa F a competiţiei.

Partida de tenis cea mai lungă din istorie, încheiată după 11 ore şi 5 minute

Partida dintre John Isner, cap de serie numărul 23, şi Nicolas Mahut, din turul întâi al turneului de la Wimbledon, devenită cea mai lungă din istorie, dar şi meciul cu cele mai multe ghemuri jucate, s-a încheiat, joi, cu victoria americanului după 11 ore şi 5 minute, scor 70-68 în decisiv.

Primăriile vor fi obligate să publice pe internet bugetele, execuţiile trimestriale şi investiţiile

Autorităţile publice locale vor fi obligate să publice pe pagina de internet bugetele anuale, inclusiv anexele lor, precum şi execuţiile trimestriale, plăţile restante şi programul de investiţii publice, potrivit unui proiect de ordonanţă care modifică legea finanţelor publice locale.

MAE trebuie să disponibilizeze peste 500 de angajaţi

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat într-un interviu acordat Deutsche-Welle că trebuie disponibilizate, la MAE, 573 de persoane, adăugând că acest lucru va determina şi închiderea de oficii consulare sau ambasade.

Aproximativ 400 de persoane dintr-o localitate din Prahova sunt izolate în urma inundaţiilor

Mai multe tronsoane de drumuri judeţene şi comunale din judeţul Prahova au fost afectate de viiturile produse în urma ploilor torenţiale din ultimele zile, iar aproximativ 400 de persoane din localitatea Starchiojd au rămas izolate după ce drumul de acces a fost complet distrus de ape.

Ideea schimbării prim-vicepreşedinţilor PDL, nesusţinută de unii lideri ai partidului

Unii membri ai conducerii PDL nu susţin ideea schimbării prim-vicepreşedinţilor partidului, pe motiv că nu ar fi statutar sau că cei care se ocupă de organizare o fac în mod corespunzător, în timp ce alţii consideră că trebuie să vină alţi lideri care să-şi poată dedica timpul partidului.

Ruşanu: Reducerea de 25% nu se poate aplica în Senat, pentru că oricum nu mai avem bani

Chestorul Senatului Dan Radu Ruşanu a afirmat, la ultima şedinţă a BP, că reducerea de 25% a indemnizaţiilor senatorilor şi a salariilor angajaţilor acestei Camere nu poate fi aplicată decât în proporţie de 2,79%, deoarece Senatul mai are bani pentru plata acestora numai până la 31 octombrie.

Un eurodeputat PSD a reclamat la CE şi Consiliu prevederile despre presă din Strategia de apărare

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan, membru al Comisiei de Educaţie, Cultură şi Mass-Media din PE, a iniţiat o întrebare orală către CE şi Consiliu împotriva pasajelor din Strategia Naţională de Apărare care se referă la eventualele vulnerabilităţi din partea mass-media.

Băsescu, românilor din Germania: Uneori pierdem imaginea corectă în vâltoarea vieţii de acasă

Preşedintele Traian Băsescu i-a primit joi pe reprezentanţii comunităţii româneşti din Republica Federală Germania, cărora le-a spus că îi face plăcere să afle cum se vede România din străinătate, deoarece "uneori s-ar putea să pierdem imaginea corectă în vâltoarea vieţii de zi cu zi de acasă".

Marko: Afirmaţiile lui Boc privind împărţirea administrativ-teritorială au un conţinut etnic

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat joi pentru MEDIAFAX că afirmaţiile premierului Emil Boc că o nouă împărţire administrativ-teritorială nu trebuie să fie făcută în structuri independente şi cu conţinut etnic au, la rândul lor, un conţinut etnic.

Norica Nicolai avertizează PE asupra libertăţii de exprimare în România

Norica Nicolai a tras un semnal de alarmă în Parlamentul European asupra libertăţii de exprimare în România, după ce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a inclus presa pe lista principalelor vulnerabilităţi ale statului, informează un comunicat al delegaţiei PNL din PE remis MEDIAFAX.

Jaroslaw Kaczynski, acuzat pe propriul site că este „garantul haosului şi distrugerii”

Un mesaj postat pe site-ul de campanie al lui Jaroslaw Kaczynski afirmă că acesta este "garantul haosului şi distrugerii", textul fiind atribuit simpatizanţilor adversarului acestuia în scrutinul prezidenţial, Bronislaw Komorowski, informează site-ul postului Radio Polonia.

Poliţia percheziţionează sediul Bisericii Catolice din Belgia

Poliţia belgiană a percheziţionat, joi, sediul Bisericii Catolice din această ţară în urma acuzaţiilor de abuzuri sexuale împotriva minorilor lansate la adresa clericilor, a anunţat un purtător de cuvânt al Parchetului din Bruxelles.

Numărul românilor titulari de firme în Italia a crescut de aproape zece ori din 2003 până în 2009

Peste 28.000 de români erau, în 2009, titulari de firme în Italia, numărul lor crescând de aproape zece ori comparativ cu anul 2003, românii reprezentând al doilea grup de întreprinzători străini în Italia, rezultă dintr-un raport de cercetare, prezentat joi de Caritas România.

Bilanţul inundaţiilor: 10 judeţe afectate, mii de locuinţe inundate

Numărul judeţelor afectate de inundaţii şi ploi a scăzut la zece, în cursul nopţii de miercuri spre joi, 147 de persoane fiind, în continuare, evacuate din locuinţe sau gospodării, dintre care cele mai multe în judeţul Arad, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Udrea: E doar un zvon că aş prelua şefia PDL Bucureşti

Secretarul executiv al PDL Elena Udrea a declarat, joi, că este doar un zvon ideea că ar prelua preşedinţia organizaţiei PDL Bucureşti, arătând că acest lucru nu a fost discutat de conducerea partidului.

Blaga: Toate partidele politice sunt blocate de ideea Secuimii

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a criticat, joi, la o dezbatere, faptul că toate partidele politice sunt blocate de ideea "Secuimii" când se discută de regionalizare, menţionând că românii şi maghiarii trebuie să renunţe la discursurile electorale şi să ajungă la o formulă.

Guvernul elveţian a aprobat o finanţare nerambursabilă de 181 milioane franci pentru România

Guvernul elveţian a aprobat miercuri un acord cadru prin care România va primi o finanţare nerambursabilă în valoare de 181 milioane de franci elveţieni (circa 130 milioane euro) în următorii cinci ani pentru domenii precum mediul şi infrastructura sau promovarea sectorului privat.

Ministerul Sănătăţii: Peste 50% dintre maşinile de consultaţii la domiciliu, folosite neadecvat

Mai mult de jumătate dintre maşinile de consultaţii la domiciliu achiziţionate de Ministerul Sănătăţii (MS) în anul 2007 au fost utilizate neadecvat de către serviciile judeţene de ambulanţă, astfel că 152 de autospeciale vor fi redistribuite către alte servicii.

Blaga: Nu am discutat în Guvern de ajutoare pentru sinistraţi, nu am avut încă situaţii excepţionale

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, joi, că Executivul nu a discutat încă despre posibilitatea despăgubirii sinistraţilor în urma recentelor inundaţii, menţionând că vor trebui făcute evaluări şi că până acum nu au fost situaţii "cu totul excepţionale".

Tampiza, Lukoil: România a „produs” cheltuieli ridicate. Politicenii abordează criza în mod populist

România a "produs" în ultimii ani cheltuieli ridicate, fără legătură cu productivitatea muncii, iar partidele politice abordează criza economică în mod populist şi nu se gândesc la consecinţe, apreciază Constantin Tampiza, coordonatorul strategiei de dezvoltare a grupului rus Lukoil în România.

Participarea României la South Stream ar putea îmbunătăţi relaţiile cu Rusia

O eventuală participare a României la gazoductul South Stream, dezvoltat de Rusia şi Italia, ar putea îmbunătăţi relaţiile Bucureştiului cu Moscova, între care a apărut o "deschidere", a declarat, pentru MEDIAFAX, Constantin Tampiza, coordonatorul strategiei de dezvoltare a Lukoil România.

Kelemen: Planul de austeritate dă roade doar privind reducerea cheltuielilor, fără a stimula economia

Programul de austeritate al Guvernului va da roade numai în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor bugetare, fără să stimuleze economia, de aceea este nevoie de adoptarea rapidă a unor măsuri în acest sens, a apreciat, la RFI, liderul UDMR Kelemen Hunor.

Tribunalul Bucureşti judecă vineri contestaţia lui Diaconescu şi Pârv la arestarea preventivă

Tribunalul Bucureşti judecă, vineri, contestaţia patronului OTV, Dan Diaconescu, şi a realizatorului TV Dorel Pârv la decizia de arestare preventivă pentru şantajarea primarului comunei arădene Zărand.

Pârv i-a spus lui Moţ că Diaconescu va face 20-30 de episoade denigratoare şi va fi „ca un malaxor”

Dorel Pârv i-a spus primarului comunei arădene Zărand, Ion Moţ, că Dan Diaconescu va face 20-30 de episoade denigratoare şi că va fi "ca un malaxor, când ai intrat, te-a tocat Dumnezeu şi sufletul tău", ca să îl convingă să plătească banii ceruţi, potrivit motivării Judecătoriei sectorului 1.

Blaga, întrebat dacă presa este un pericol pentru stat: „Întrebaţi la Preşedinţie”

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, joi, după participarea la un seminar, că ar trebui întrebat la Preşedinţie dacă presa este un pericol la adresa siguranţei statului.