Războiul cu Iranul ar putea afecta puterea militară a SUA ani la rând

„Trăim într-o lume a penuriei”, declara J.D. Vance, pe atunci senator, la Conferința de Securitate de la Conferința de Securitate de la München din 2024. „Nu producem suficiente muniții pentru a susține un război în Europa de Est, unul în Orientul Mijlociu și, potențial, un conflict în Asia de Est”.

Vance, care acum este vicepreședinte, avea dreptate. Războiul început de șeful său, Donald Trump, în Iran va crește presiunea asupra forțelor armate americane deja suprasolicitate, lăsându-le mai puțin pregătite pentru un conflict în Asia. Impactul Operațiunii Furia Epică ar putea dura ani de zile, scrie La Vanguardia.

Statele Unite au folosit probabil puțin peste 5.000 de muniții de diferite tipuri în primele patru zile de război și aproximativ 11.000 în primele 16 zile, potrivit unei analize realizate de Jahara Matisek, Morgan Bazilian și Macdonald Amoah, de la Payne Institute of Public Policy din Colorado. Acest lucru ar face din Furia Epică „cea mai intensă campanie aeriană inițială din istoria modernă”, depășind chiar și primele trei zile ale bombardamentelor NATO asupra Libiei din 2011.

După ce avioanele americane și israeliene au obținut controlul spațiului aerian iranian, în urma distrugerii apărării antiaeriene a țării, au putut zbura aproape de ținte și au folosit bombe cu rază scurtă de acțiune, mai ieftine și disponibile în cantități mari. Se crede că Statele Unite dispun de sute de mii de JDAM, un kit de ghidare care poate fi atașat bombelor convenționale

. „Avem o rezervă practic nelimitată”, s-a lăudat recent Pete Hegseth. La două săptămâni de la începutul conflictului, Pentagonul estima că 99 % din munițiile folosite în Iran erau de acest tip.

Munițiile scumpe și rare, principala problemă

Problema apare în special în cazul munițiilor folosite la început. În primele șase zile de război, când avioanele americane trebuiau să opereze de la distanță, CSIS estimează că au fost lansate peste 1.000 de muniții rare și costisitoare de atac la distanță. Se crede că au fost folosite și câteva sute de rachete cu rază medie, precum și rachete antiradiație, care detectează radarele de apărare aeriană. Stocurile acestora sunt mult mai limitate, iar cifrele exacte sunt secrete.

O problemă și mai mare este legată de apărarea antiaeriană. Primele valuri de rachete balistice și drone lansate de Iran au consumat o parte semnificativă din interceptoarele americane și ale aliaților. În prima săptămână de război, Statele Unite ar fi lansat aproximativ 140 de interceptoare Patriot PAC-3 MSE și peste 150 de interceptoare THAAD. Stocurile erau deja reduse. Se pare că anul trecut SUA au folosit un sfert din inventarul lor de interceptoare THAAD în apărarea Israelului împotriva atacurilor iraniene.

„Avem suficiente sisteme Patriot pentru a continua”, spune Cancian, de la CSIS. „Dar fiecare pe care îl folosim este unul mai puțin pe care l-am putea avea pentru Ucraina sau pentru Pacificul de Vest.”

Refacerea acestor stocuri va dura ani. Costul înlocuirii muniției folosite doar în primele patru zile este estimat între 20 și 26 de miliarde de dolari. Problema nu ține însă doar de bani, ci mai ales de lipsa de producție. De exemplu, Statele Unite ar fi folosit peste 300 de rachete de croazieră Tomahawk în primele zile ale războiului, în timp ce Pentagonul plănuia să achiziționeze doar 57 în anul fiscal curent.

Nu au mai fost livrate interceptoare THAAD din 2023, iar Pentagonul nu a făcut comenzi noi în acest an. Pentru 2027 sunt prevăzute doar 39 de interceptoare, la șase ani după comandă.

Presiune pe portavioane și pe personal

Pentagonul are planuri mari pentru creșterea producției prin contracte multianuale. De exemplu, dorește să crească producția de Tomahawk de la 60 la 1.000 pe an și pe cea de PAC-3 MSE de la 600 la 2.000. Însă Congresul nu a aprobat finanțarea necesară.

În plus, lanțul de aprovizionare este complicat și blocat. Unele materiale, precum combustibilul pentru rachete, sunt produse de foarte puține companii și necesită timpi mari de livrare. Alte componente depind de minerale critice controlate de China. „Congresul poate aproba 26 de miliarde de dolari peste noapte”, arată autorii analizei, „dar nu poate crea din nimic galiu, neodim sau perclorat de amoniu.”

Pierderile de echipamente au fost limitate, însă uzura este o problemă majoră, mai ales pentru marina americană. Statele Unite au 11 portavioane mari, dar doar câteva sunt disponibile simultan. Două, USS Abraham Lincoln și USS Gerald R. Ford, participă la operațiune, iar USS George H.W. Bush se îndreaptă spre zonă.

Ford se află pe mare de aproape 270 de zile și urmează să stabilească un record pentru cea mai lungă desfășurare a unui portavion de la războiul din Vietnam. În același timp, nava a suferit un incendiu de 30 de ore, care a lăsat peste 600 de marinari fără loc de dormit, potrivit The New York Times.

Desfășurările prelungite vor avea efecte pe termen lung. „Este ca și cum ai conduce o mașină cu 320 km/h luni întregi, fără să schimbi uleiul”, spune Costa, fost oficial al Pentagonului.

Riscuri pentru viitoarele conflicte, mai ales cu China

Ritmul actual al operațiunilor ar putea duce la perioade în care SUA nu vor putea desfășura portavioane în anumite regiuni ale lumii timp de doi sau trei ani, potrivit lui Stacie Pettyjohn, de la CNAS. În același timp, personalul este epuizat, iar misiunile lungi cresc stresul și riscul de probleme grave, inclusiv suicid.

Există și unele beneficii. Michael Horowitz, fost oficial al Pentagonului, menționează apariția unor arme mai ieftine, precum sistemul LUCAS, experiența de luptă acumulată și utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale pentru luarea deciziilor.

Totuși, aceste avantaje pot veni cu riscuri. „Ne dezvăluim tacticile Chinei”, avertizează Costa. Dacă Beijingul învață cum operează SUA, aceste informații ar putea fi folosite într-un eventual conflict, de exemplu în cazul unei invazii a Taiwanului.

Vance și alți apropiați ai lui Trump susțineau că SUA trebuie să își conserve resursele pentru un posibil conflict cu China. Cu toate acestea, războiul din Iran reduce capacitățile din Asia, unde au fost deja redislocate trupe și sisteme de apărare.

„Nu există o modalitate de a prezenta această situație într-o lumină mai bună”, afirmă Tom Karako, de la CSIS. „Volumul uriaș de muniții consumate și slăbirea apărării antirachetă ar putea afecta descurajarea în Pacific pentru restul acestui deceniu.”