„Stat polițienesc! Stasi! Persecuție politică!” Netanyahu în scandal cu judecătorii, în dosarul de corupție

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu ar fi izbucnit astăzi în timpul interogatoriului în cazul 2000, lovind masa și strigând „Stat polițienesc! Stasi! Persecuție politică!”, după ce a fost confruntat cu inconsecvențe, relatează editorul Yedioth Ahronoth, Arnon (Noni) Mozes și Kann news.

El i-a acuzat pe anchetatori că folosesc programe spyware „într-o campanie de a răsturna un prim ministru”.

Judecătoarea Rivka Friedman-Feldman a încercat în mod repetat să-l calmeze, însă Netanyahu continuat să strige, spunând judecătorilor „veți petrece fiecare zi în această sală de judecată” din cauza a ceea ce a numit un tratament rușinos.

Times of Israel relatează pe larg despre procesul lui Benjamin Netanyahu. Ziarul susține că „dosarul este adesea prezentat ca o anomalie democratică: un prim-ministru în exercițiu care se prezintă în fața unei instanțe în timp ce conduce țara printr-un război pe mai multe fronturi, sub lupa întregii lumi.

Timp de aproape un deceniu, anchetatorii, procurorii, avocații apărării și judecătorii au alocat resurse enorme pentru a răspunde la o întrebare simplă în formularea sa, dar extraordinar de dificil de dovedit: și-a folosit prim-ministrul funcția pentru a obține beneficii private sau politice?

Anchetele au început în 2016. Rechizitoriul a fost depus în 2019. Procesul a început în 2020. Șase ani mai târziu, încă nu a fost pronunțată nicio hotărâre de primă instanță.

În majoritatea țărilor democratice, astfel de proceduri împotriva șefului puterii executive ar fi fost suspendate până la sfârșitul mandatului liderului, fie prin imunitate temporară, fie din motive de oportunitate politică. În Israel, nimic de genul acesta nu s-a întâmplat.

Poliția a investigat. Procuratura a pus sub acuzare. Judecătorii judecă.

Indiferent dacă îl considerăm pe Netanyahu victima unui excese judiciar sau un lider care trebuie să răspundă pentru acțiunile sale, un fapt rămâne: puține democrații ar fi permis instituțiilor lor de aplicare a legii și judiciare să dedice atât de multă energie, timp și resurse, pe parcursul a aproape un deceniu, examinării conduitei unui șef de guvern în exercițiu.

Criticii procesului îl văd ca o dovadă a unei instituții judiciare conduse nu doar de considerații juridice, ci și de dorința de a influența viitorul politic al țării. Apărătorii acestuia susțin contrariul: că demonstrează că niciun oficial public, oricât de puternic, nu este deasupra legii”, arată jurnaliștii.

Ei prezintă cele două tabere in Israel, susținând că Netanyahu este calm în audieri : „Susținătorii lui Netanyahu indică slăbiciunile apărute în timpul procedurilor – uneori mărturii ezitante ale martorilor cheie ai statului, dispute privind cronologia întâlnirii centrale din Dosarul 4000, discuții neconcludente în Dosarul 2000 și interpretări discutabile ale cadourilor implicate în Dosarul 1000 – ca dovadă că nu a fost stabilit niciun schimb ilegal de favoruri dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Acuzarea răspunde că temeinicia dosarului său nu se bazează pe o singură probă sau pe un martor decisiv, ci pe convergența numeroaselor indicii a căror importanță trebuie acum evaluată de judecători.

Cazul dezvăluie, de asemenea, independența extraordinară a autorităților polițienești și ale procuraturii din Israel față de puterea politică. În multe țări, o astfel de anchetă nu ar fi început niciodată sau ar fi fost îngropată în liniște. În Israel, a prosperat.

Totuși, această independență ridică o întrebare mai amplă despre echilibrul puterilor. Deși sistemul judiciar trebuie să fie suficient de independent pentru a-i investiga pe cei puternici, acesta trebuie să rămână conștient de responsabilitățile sale și să acționeze cu diligență, proporționalitate și reținere.

O procedură judiciară care se întinde pe zece ani ridică inevitabil o întrebare legitimă: oare justiția mai servește pe deplin democrației atunci când aceasta devine o sursă majoră de paralizie politică?

În centrul acestui proces judiciar aparent fără sfârșit se află însuși Netanyahu, a cărui conduită a atras și ea atenția. Nu este un inculpat nervos sau agresiv, ci unul calm, metodic și remarcabil de disciplinat. Audiere după audiere, contestă faptele, nu recunoaște nicio vină, critică metodele de investigație și contestă anumite concluzii la care a ajuns acuzarea. Cu toate acestea, continuă să se prezinte în fața instanței și nu a pus niciodată la îndoială legitimitatea autorității judecătorilor de a-l judeca.

Atitudinea sa amintește de o trăsătură străveche a tradiției politice ebraice. (…) Nu ne mai aflăm în domeniul profețiilor, ci în cel al dreptului penal modern. Totuși, aceeași intuiție străbate secolele: puterea nu exonerează pe nimeni de răspundere.

Poate că aceasta este adevărata singularitate a Israelului. Nu că un prim-ministru poate fi judecat, ci că un prim-ministru poate fi judecat în timp ce guvernează, de către instituții suficient de independente pentru a-l urmări penal și suficient de legitime pentru ca el să le accepte autoritatea.

Însă o democrație nu se măsoară doar prin capacitatea sa de a-i trage la răspundere pe cei puternici. Se măsoară și prin capacitatea sa de a face acest lucru într-un termen rezonabil.

Istoria își va aminti, în cele din urmă, această imagine singulară: un șef de guvern care conduce un război pe mai multe fronturi, negociază cu liderii mondiali și se prezintă în fața judecătorilor săi de mai multe ori pe săptămână, în timp ce o parte semnificativă a aparatului polițienesc și judiciar israelian rămâne mobilizată timp de aproape un deceniu pentru a stabili dacă exercitarea puterii a depășit limitele legalității. Pentru unii, această imagine reflectă o democrație model. Pentru alții, reflectă un sistem care și-a pierdut simțul proporției”.