Steve Witkoff anunță că negocierile de pace privind Ucraina au ajuns la „o singură problemă”

Publicat: 22 01. 2026, 10:17

„Cred că mai este un singur punct de rezolvat, am discutat mai multe versiuni ale acestui punct, ceea ce înseamnă că poate fi rezolvat. Așadar, dacă ambele părți vor să-l rezolve, îl vom rezolva”, a declarat emisarul american în marja Forumului Economic de la Davos, adăugând că în cadrul discuțiilor s-au înregistrat progrese semnificative, notează Reuters.

Declarația lui Witkoff vine după ce Statele Unite au purtat în ultimele luni negocieri separate cu Rusia, Ucraina și lideri europeni, însă până acum nu s-a ajuns la un acord de încheiere a Războiului.

Miercuri, tot în marja forumului de la Davos, președintele Donald Trump le-a transmis liderilor Rusiei și Ucrainei: „Cred că au ajuns acum într-un punct în care se pot uni și pot încheia un acord. Și dacă nu o fac, sunt proști. Asta e valabil pentru amândoi. Și știu că nu sunt proști, dar dacă nu reușesc să facă asta, sunt proști”.

Joi, Witkoff urmează să meargă la Moscova pentru continuarea discuțiilor.