Traian Băsescu avertizează: Să facem orice ca Lukoil să vândă rafinăria, nu să ne-o pună în brațe

Publicat: 16 11. 2025, 22:09

Întrebat ce măsuri ar trebui luate, Băsescu a fost categoric: România trebuie să ceară o derogare, exact cum au făcut Bulgaria și Ungaria, pentru a evita preluarea forțată a rafinăriei.

„Să ceară o derogare. Cum au făcut bulgarii, cum au făcut ungurii. Trebuie să facem orice este posibil ca Lukoil să vândă rafinăria, nu să ne o pună în brațe”, a subliniat la Digi24 Tv Băsescu.

Băsescu explică riscurile: rafinăria costă enorm, iar statul nu și-o poate permite

Fostul președinte a explicat în detaliu de ce preluarea rafinăriei ar fi o lovitură grea pentru statul român. Acesta a amintit că are experiență directă, lucrând timp de 12 ani în transportul de țiței pentru rafinărie.

„Eu am cărat pentru această rafinărie 12 ani țiței. M-am uitat astăzi la prețul Brent: 64 de dolari barilul. Rafinăria asta are nevoie de 2,5 milioane de tone pe an. Costă enorm să o ții în funcțiune”, a explicat Băsescu.

El a subliniat că România nu are resurse interne suficiente de țiței pentru a acoperi aceste costuri, ceea ce ar transforma rafinăria într-o pierdere constantă pentru bugetul statului.

„Dacă aveam țiței autohton, era în regulă. Dar așa, te frigi. În procesul de rafinare, de regulă, se pierd bani. Se câștigă pe distribuție”, a punctat fostul președinte.

Băsescu: benzinăriile Lukoil nu sunt o problemă, dar rafinăria este

În timp ce benzinăriile Lukoil pot funcționa fără riscuri majore, fiind operate prin contracte de gestiune de privați, rafinăria reprezintă partea critică.

„Benzinăriile Lukoil nu sunt o problemă… Dar rafinăria, dacă o iei, te frigi”, a explicat Băsescu.