Tren care măsoară peste 400 de metri, oprit între Topleț și Valea Cernei din cauza unei locomotive defecte
Un tren de marfă aparținând operatorului privat GFR, încărcat cu cereale, format din 26 de vagoane și având o lungime totală de 424 metri, care circula pe relația Topolovăț – Palas, a declarat locomotiva defectă.
Acesta avea una dintre osii blocate, fapt care a determinat întreruperea traficului feroviar în zonă.
În prezent sunt afectate trenurile de călători IR 1692 și IR 72 , care vor înregistra întârzieri până la eliberarea liniei și reluarea circulației în condiții de siguranță .
Echipele de intervenție sunt prezente la fața locului pentru remedierea defecțiunii și reluarea cât mai rapidă a traficului.