Tulpina Omicron se extinde în Europa. Două cazuri de infectare sunt confirmate în Anglia

Publicat: 27 11. 2021, 16:57
Actualizat: 27 11. 2021, 16:59

Două cazuri de infectare cu varianta Omicron din sudul Africii au fost descoperite în Marea Britanie, a anunţat sâmbătă ministrul britanic al Sănătăţii, potrivit Sky News.

Sajid Javid a mai spus că în Chelmsford şi Nottingham, zonele în care au fost descoperite persoanele infectate, vor fi făcute teste pentru depistarea virusului.

Persoanele infectate cu Omicron s-au izolat împreună cu cei care locuiesc împreună cu ele. Cele două cazuri sunt legate, a precizat ministrul Sajid Javid.

Totodată, Marea Britanie a adăugat pe lista roşie încă patru ţări africane. Este vorba despre Angola, Mozambic, Malawi şi Zambia în cazul cărora restricţiile se aplică de duminică. Ministrul nu a exclus să fie anunţate şi alte restricţii.

„Am fost foarte clari că nu vom ezita să luăm noi măsuri dacă este nevoie”, a precizat Sajid Javid.

Prima dată, noua variantă a virusului SARS-CoV-2 a fost descoperită în Europa, la o persoană din Belgia. Este vorba despre un pacient care recent a călătorit în străinătate, au anunţat autorităţile belgiene. Suspiciuni sunt şi la doua persoane din Germania şi Cehia.