Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că Turcia este implicată activ în demersuri diplomatice pentru reducerea tensiunilor dintre SUA și Iran, prelungirea armistițiului existent și reluarea negocierilor.
„Declarațiile părților arată că, deși masa negocierilor nu a fost abandonată, acestea au ajuns la un impas în problema nucleară. Transmitem sugestiile necesare și luăm inițiative pentru a reduce tensiunile, a prelungi încetarea focului și a menține dialogul. Nu se poate negocia cu pumnii strânși”, a spus șeful statului turc în fața parlamentului de la Ankara, notează Reuters.
Erdogan a precizat că Ankara menține contacte strânse cu Statele Unite, Iranul și Pakistanul, care joacă rol de mediator, și a reiterat poziția Turciei conform căreia conflictul este nejustificat și trebuie încheiat.
Președintele american Donald Trump a sugerat că discuțiile ar putea fi reluate în curând cu un rezultat spectaculos, deși negocierile recente din Pakistan s-au încheiat fără un progres concret.
„Cred că vă așteaptă două zile uimitoare. S-ar putea termina oricum, dar cred că o înțelegere este preferabilă pentru că atunci își pot reconstrui țara. Acum chiar au un regim diferit. Indiferent de situație, i-am eliminat pe radicali”, a spus liderul de la Casa Albă, citat de ABC News.