Turcia: Un primar din partidul de opoziție a fost reținut într-un dosar privind autorizații de construcție

Publicat: 29 07. 2026, 10:03

Dosarul în cadrul căruia au fost reținuți viceprimarul districtului, consilieri ai administrației locale și directori ai unei companii municipale vizează presupuse nereguli în procedurile de emitere a autorizațiilor de construire și a permiselor de locuire, notează Turkiye Today

Procurorul din Istanbul susține că societatea municipală Kent A.S., deși nu avea competențe legale în acest domeniu, ar fi coordonat procesul de aprobare a autorizațiilor. 

Angajații companiei ar fi utilizat o rețea internă de e-mail criptată și sisteme de monitorizare a dosarelor pentru a direcționa activitatea funcționarilor și pentru a gestiona cererile privind autorizațiile de construire. 

Anchetatorii susțin că Kent A.S. a încheiat contracte de consultanță în valoare totală de aproximativ 1 miliard de lire turcești (circa 21 de milioane de dolari) cu companii din sectorul construcțiilor. 

Procurorii afirmă că 361.4 milioane de lire turcești din aceste sume ar fi fost obținute prin presiuni exercitate asupra dezvoltatorilor imobiliari care solicitau autorizații de construire, invocând plângeri formulate de presupuse victime și concluziile autorităților responsabile de mediu, urbanism și schimbări climatice. 

În vârstă de 45 de ani, Sinem Dedetaș ocupă funcția de primar al districtului Üsküdar din aprilie 2024, după ce a câștigat alegerile locale din partea Partidului Republican al Poporului (CHP), principala formațiune de opoziție din Turcia. 

Ancheta se înscrie într-o serie de investigații privind presupuse fapte de corupție care au vizat, începând din 2025, mai multe administrații locale din Turcia, în cadrul cărora a fost vizat și primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, arestat în martie 2025.