UPDATE: Un avion de vânătoare american a fost doborât deasupra Iranului/Un pilot a fost salvat
UPDATE
Unul dintre membrii echipajului avionului de luptă american doborât în Iran a fost recuperat de forțele SUA, relatează sursele citate de CNN.
Pilotul este în viață și primește îngrijiri medicale.
Operațiunile de căutare și salvare sunt în desfășurare și pentru ce de-al doilea membru al echipajului.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un avion de luptă american a fost doborât deasupra teritoriului iranian, au confirmat trei surse pentru CNN, confirmând informațiile transmise anterior de presa de stat iraniană.
Agenția iraniană de stat Tasnim a anunțat că încercările de localizare a echipajului nu au avut succes până acum, iar publicația Fars a relatat că se oferă o recompensă pentru capturarea piloților.
Locul exact al prăbușirii nu a fost confirmat oficial, însă în urma geolocalizării imaginilor distribuite pe rețelele de socializare se indică prezența unor aeronave militare la joasă altitudine în provincia Khuzestan.
Dacă informația va fi confirmată, ar marca primul incident în care un avion american a fost doborât deasupra Iranului de la începutul ostilităților.
La începutul conflictului, trei avioane americane au fost doborâte de apărarea antiaeriană din Kuweit, într-un incident de foc accidental.
Casa Albă și Pentagonul nu au făcut declarații în acest sens.