Un tren de artă ucrainean a pornit într-un turneu internațional. România, pe lista următoarelor opriri
Un tren de artă al Ukrzaliznytsia, compania de căi ferate a Ucrainei, a părăsit pentru prima dată granițele țării și a început un turneu internațional.
Expoziția itinerantă a ajuns la Chișinău, potrivit Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova.
Acest tren va mai avea opriri în Ungheni și Bălți. Vizitarea trenului este gratuită.
Potrivit informațiilor publicate de Ukrzaliznytsia, după Republica Moldova, trenul este așteptat să continue către România, Bulgaria și Ungaria.
Căile Ferate Ucrainene precizează însă că, pentru aceste etape, negocierile sunt încă în desfășurare.
„Courage of a Nation”, în tren
Potrivit Ambasadei, vagoanele trenului au fost transformate în spații expoziționale, unde fotografiile, lumina și muzica creează o poveste emoțională despre Ucraina.
În centrul proiectului se află expoziția fotografică „Courage of a Nation”, care prezintă lucrările fotografului american Howard Buffett, realizate în timpul numeroaselor sale călătorii prin Ucraina după începerea invaziei rusești pe scară largă.
„Sunt imagini ale războiului, dar, în același timp, povești ale oamenilor, ale forței, demnității, sprijinului reciproc și credinței de neclintit în viitor”, arată reprezentanții ambasadei.
În primul an de funcționare, trenul de artă a parcurs aproximativ 9.000 de kilometri prin Ucraina, a vizitat 43 de orașe.
Expoziția a fost văzută de peste 48.000 de persoane.
Preşedintele ucrainean Zelenski a anunţat pe Twitter, în iunie 2022, că l-a primit la Kiev pe filantropul american Howard Buffet, fiul miliardarului Warren Buffet, pentru a discuta despre reconstrucţia ţării. Zelenski şi-a exprimat „mulţumirea pentru sprijinul umanitar” şi l-a invitat pe Buffet să participe la „proiecte pentru restaurarea sistemelor de irigare din regiunea Odesa, sprijin pentru refugiaţi, deminare şi reforma alimentaţiei şcolare”.