Ziua Crucii, marcată pe Vârful Caraiman cu un moment dedicat memoriei eroilor români căzuți în Primul Război Mondial
Evenimentul va avea loc la ora 11:30.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, militari, veterani, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, salvatori montani și voluntari vor urca împreună către Crucea Eroilor.
Acțiunea reprezintă un gest simbolic de recunoștință pentru cei care s-au jertfit pentru țară, de respect față de istorie și de responsabilitate față de generațiile viitoare.
Ascensiunea va începe la ora 08.00, de la Cabana Piatra Arsă.
Crucea de pe Caraiman, ridicată la peste 2.200 de metri altitudine, este unul dintre cele mai importante simboluri ale jertfei și memoriei naționale.
În perioada 2016–2020, în contextul Centenarului Marii Uniri, monumentul a fost reabilitat și pus în valoare prin proiectul „Crucea Caraiman”.
Proiectul a fost implementat de Ministerul Apărării Naționale, prin Secretariatul General, cu sprijinul de specialitate al Direcției Domenii și Infrastructuri, cu finanțare din fonduri europene.