accident

VIDEO | MAE: Un român MORT, unul rănit şi doi daţi DISPĂRUŢI în urma ciocnirii între două ambarcaţiuni în sudul Marii Britanii/ Paza de Coastă a suspendat operaţiunile de căutare în Canalul Mânecii

Echipaj ale Pazei de coaste britanice caută doi români care au fost daţi dispăruţi în urma scufundării unei ambarcaţiuni în Canalul Mânecii, în apropiere de localitatea Shoreham din comitatul West Sussex, au anunţat autorităţile, care au precizat că un bărbat a fost descoperit decedat, potrivit BBC News online.

UPDATE Traficul pe DN 6, în Mehedinţi, unde cinci persoane au fost rănite în urma unui accident, a fost reluat

Cinci persoane au fost rănite grav într-un accident petrecut duminică în judeţul Mehedinţi, pe DN6 (E70), la ieşirea din municipiul Drobeta-Turnu Severin, circulaţia fiind oprită pe ambele sensuri de mers, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO | Două persoane au fost rănite, după ce un autoturism a acroşat remorca tractată de maşina lor

Două persoane, tată şi fiică, au fost rănite, sâmbătă, după ce maşina lor a fost implicată într-un accident rutier, mai exact un alt autoturism acroşând remorca ataşată la autovehiculul în care se aflau victimele, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu.

Autobuz cu 40 de pasageri implicat într-un accident de circulaţie, în Prahova

Un autobuz în care se aflau 40 de persoane a fost implicat, sâmbătă, într-un accident de circulaţie. Cincisprezece persoane au fost asistate medical după coliziunea dintre mijlocul de transportul în comun şi un autoturism, dar au refuzat transportul la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

TRAGEDIE pe litoral: Un bărbat a murit la Costineşti/ UPDATE Poliţie: Bărbatul care a murit conducea skijetul, nu a fost lovit de acesta

Poliţiştii din Constanţa precizează că bărbatul în vârstă de 41 de ani care a murit, sâmbătă, la Costineşti, conducea skijetul şi a intrat cu viteză într-un ansamblu de plase pescăreşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Două persoane rănite, în urma unui accident cu o maşină şi un microbuz, în Braşov

Două persoane au fost rănite, vineri seara, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un autoturism pe DN 1, în localitatea braşoveană Şercaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin un mort, după prăbuşirea acoperişului unei clădiri, în Grecia

Un imigrant a murit, iar altul a fost rănit după prăbuşirea acoperişului unei clădiri, în portul grec Patras, anunţă autorităţile locale, citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

Accident dramatic în Staţiunea Durău: Un adolescent a intrat cu bicicleta, cu viteză mare, într-o maşină

Un adolescent a fost salvat, vineri, de un salvamontist din Neamţ, după ce a intrat cu viteză mare, cu bicicleta, într-o maşină. Adolescentul se sufoca deoarece şi-a înghiţit limba, însă salvamontistul a reuşit să-i deschidă căile respiratorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ACCIDENT la Arad: Cinci copii la spital, după ce maşina în care se aflau a lovit un autocar cu turişti

Cinci copii au ajuns, vineri, la spital, după ce maşina în care se aflau a lovit, în localitatea arădeană Zerind, un autocar cu turişti. Niciunul dintre cei 15 turişti aflaţi în autocar nu a fost rănit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accident pe DN 58 B, în Caraş-Severin/ O persoană a murit, alte cinci au fost duse la spital

O persoană a murit în accidentul care s-a produs, vineri dimineaţă, pe DN 58 B, în localitatea Bocşa din judeţul Caraş-Severin, iar alte cinci persoane au fost duse la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi oameni au murit loviţi de un avion ce executa o aterizare de urgenţă pe o plajă din Portugalia

Doi oameni au murit, miercuri, după ce un avion de mici dimensiuni a fost obligat să aterizeze de urgenţă pe o plajă aglomerată din Portugalia, aflată în apropierea capitalei Lisabona, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Trei morţi şi trei răniţi grav, într-un accident pe DN 73A, între Râşnov şi Predeal

Trei persoane au murit şi alte trei au fost grav rănite, în urma unui accident care a avut loc miercuri pe Drumul Naţional 73 A, între Predeal şi Râşnov. Pentru una dintre victime a fost solicitat un elicopter SMURD.

Maramureş: Trei persoane decedate şi alte trei rănite într-un accident rutier în localitatea Mesteacăn

Trei persoane au decedat, printre care şi un copil, iar alte trei fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri în localitatea Mesteacăn, judeţul Maramureş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin 34 de oameni au murit, iar alte zeci au fost răniţi după ce un autocar a căzut într-o prăpastie, în Madagascar

Cel puţin 34 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite după ce un autocar a căzut într-o prăpastie, în Madagascar, anunţă autorităţile locale, citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

Accident în Delta Dunării: Doi bărbaţi au fost răniţi după ce au intrat cu barca într-un copac

Doi bărbaţi au fost răniţi, marţi, în urma unui accident naval care a avut loc în Delta Dunării, în zona localităţii Gorgova, judeţul Tulcea, barca în care se aflau intrând într-un copac de pe marginea apei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO | Accident grav la Timişoara: Două persoane au murit şi alte patru au fost rănite, în urma impactului între trei maşini

Două persoane au murit, luni, şi patru au fost rănite, după ce trei maşini s-au ciocnit la ieşirea din Timişoara spre Parţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei persoane, rănite uşor în urma unui accident produs de actorul Ion Dichiseanu

Trei persoane au fost rănite, duminică, în Eforie Sud, într-un accident rutier produs de actorul Ion Dichiseanu, victimele care traversau strada pe marcaj pietonal, fiind rănite uşor.

Argeş: Un copil în stare gravă după un accident produs de fratele său

Un copil este în stare gravă, iar medicii iau în calcul transportul cu un elicopter SMURD la o clinică din Bucureşti, în urma unui accident produs duminică în Mioveni, judeţul Argeş, de un tânăr de 20 de ani, fratele minorului, alte trei persoane fiind rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cinci persoane rănite într-un accident în judeţul Vrancea. Maşina Poliţiei a ajuns în şanţ înainte de intervenţie

Cinci persoane au ajuns la spital, una fiind în stare gravă, în urma impactului dintre două maşini, accidentul având loc în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, pe DN 23, în Mândreşti, judeţul Vrancea. Maşina Poliţiei, care se deplasa la eveniment, a ajuns într-un şanţ.

FOTO| Trei persoane rănite, în urma unui accident grav între o maşină şi un TIR pe Autostrada Deva – Sibiu

Trei persoane, între care o fată de 14 ani, au fost rănite, sâmbătă dimineaţa, în urma unui accident între un autoturism şi un TIR, pe Autostrada Deva - Sibiu, după ce şoferul maşinii nu a păstrat distanţa în mers.

ACCIDENT în Capitală: Trei persoane au fost rănite, în urma unui incident dintre un autobuz şi o maşină

Trei persoane au suferit răni uşoare după ce autobuzul în care se aflau a frânat brusc din cauza unui automobil care i-ar fi tăiat calea, fără a exista impact între cele două autovehicule, iar în urma incidentului, o persoană a ajuns la Spitalul Floreasca, iar alte două, la Spitalul Elias.

FOTO | Cel puţin 17 răniţi într-un grav accident produs pe o autostradă din Franţa

Cel puţin 17 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, într-un grav accident produs joi pe o autostradă din Franţa, anunţă autorităţile regionale, citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

VIDEO | Accident pe Autostrada Soarelui. Un şofer a lovit trei persoane la intrarea într-o benzinărie

Un accident a avut loc joi pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 49, pe sensul de mers spre Constanţa. Trei persoane, dintre care un minor, au fost rănite de un şofer care ar fi intrat cu viteză în pacarea unei benzinării, potrivit ISU Călăraşi.

Un militar de la o unitate din Medgidia a murit într-un accident rutier la intrare pe A2

Un militar în vârstă de 32 de ani, de la o unitate din Medgidia, a murit într-un accident rutier produs, joi, la intrarea pe Autostrada Soarelui, tânărul, care era singur în maşină, întrând cu autoturismul într-un parapet de beton, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Magistraţii din Ungaria decid dacă îl arestează pe şoferul microbuzului implicat în accidentul în care au murit trei români

Magistraţii din Ungaria urmează să hotărască dacă îl arestează preventiv pe şoferul microbuzului implicat în accidentul de marţi, în care au murit trei români. Conducătorul auto a fost reţinut, fiind suspectat că a adormit la volan, intrând într-un tir.

Accident grav pe Splaiul Independenţei din Bucureşti, în care a fost implicat şi un taxi. Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite | FOTO

Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite în urma unui accident care a avut loc joi dimineaţa, pe Splaiul Independenţei, în zona Sema Parc. Circulaţia este restricţionată, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră.

Un om a murit, iar un altul a fost rănit, după ce TIR-ul în care se aflau s-a răsturnat pe DE 70

Un cetăţean din Bosnia a murit, iar un altul a fost rănit, după ce TIR-ul în care se aflau s-a răsturnat, joi dimineaţa, pe o ţeavă de gaze, pe DE 70, în localitatea Brădeşti, din judeţul Dolj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Carambol pe DN 14 | Un bărbat, rănit grav. Traficul este blocat

Un bărbat de 50 de ani a fost rănit grav, joi dimineaţa, într-un accident produs pe Drumul Naţional 14, între localităţile Târnava şi Mediaş, din judeţul Sibiu, după ce a efectuat o depăşire riscantă şi a lovit o furgonetă şi un TIR. Traficul în zonă este blocat.

Un poliţist detaşat pe litoral a murit noaptea trecută, într-un accident rutier produs între 2 Mai şi Vama Veche. Un jandarm, rănit

Un poliţist în vârstă de 53 de ani, din Vaslui, detaşat pe litoral, a murit într-un accident rutier produs în timpul nopţii de miercuri spre joi, între staţiunile 2 Mai şi Vama Veche. În evenimentul rutier a fost rănit şi un jandarm, starea acestuia fiind stabilă.

Accident la un parc de distracţii din Ohio: o persoană a murit, iar alte şapte au fost rănite

O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite, dintre care trei se află în stare critică, după ce o parte a unui carusel dintr-un parc de distracţii Ohio s-a rupt , informează ABC News.

Novak Djokovic nu va mai juca tenis în acest an din cauza unei accidentări

Novak Djokovic, numărul 4 mondial, a anunţat, miercuri, pe pagina sa Facebook, că nu va mai juca la niciun turneu în 2017, din cauza unei accidentări la cot.

Accident grav în Teleorman: Şase oameni, între care cinci bulgari, transportaţi la spital

Şase persoane, între care cinci cetăţeni bulgari, au fost transportate la spital, marţi seara, în urma unui accident rutier produs din cauza unei depăşiri riscante, pe Drumul European 70, în judeţul Teleorman, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO | Trei români morţi şi alţi şase răniţi, într-un accident pe o autostradă din Ungaria. Microbuzul în care se aflau a lovit un tir staţionat/ Raed Arafat: Vom transfera în România cei şase răniţi

Trei români au murit şi alţi şase au fost răniţi marţi dimineaţa, în jurul orei 06.00, într-un accident pe o autostradă din Ungaria, informează MAE. Victimele se aflau într-un microbuz care se îndrepta spre România. UPDATE Raed Arafat: Vom transfera în România cei şase răniţi în accidentul din Ungaria, imediat ce vom putea

Cluj: 11 militari americani, răniţi după o paraşutare, la exerciţiul Swift Response 17-1, au fost externaţi din spital. Unul singur a rămas internat

Unsprezece militari americani, care au fost răniţi în urma paraşutării de noapte din cadrul exerciţiului Swift Response 17-1, desfăşurat la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, au fost externaţi din Spitalul Militar Cluj-Napoca. Unul singur a rămas internat, fiind diagnosticat cu contuzie la coloană.

Intervenţie extrem de dificilă, la un accident în Munţii Ţibleşului: Medicul şi rănitul, preluaţi cu troliul de elicopterul SMURD şi transportaţi în afara acestuia până a putut ateriza în siguranţă

Elicopterul SMURD a intervenit vineri pentru salvarea unui bărbat de 45 de ani, din Bistriţa-Năsăud, care s-a răsturnat cu tractorul în Munţii Ţibleşului, medicul şi rănitul fiind ridicaţi cu troliul şi transportaţi astfel până la locul unde aeronava a putut ateriza.

FOTO | ACCIDENT GRAV pe un drum judeţean din Dolj: Doi oameni au murit şi alţi doi sunt răniţi

Doi oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi grav într-un accident rutier care a avut loc vineri dimineaţa, pe DJ 561 în judeţul Dolj. Victimele se îndreptau spre locul de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ACCIDENT în care au fost implicate patru maşini, în comuna argeşeană Merişani. Circulaţie rutieră este oprită pe DN7C

Circulaţia rutieră este oprită, joi la prânz, pe DN7C, în comuna argeşeană Merişani, după un accident în care au fost implicate patru maşini. În urma impactului dintre acestea, o personă a fost rănită uşor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO | Două persoane au murit în urma unui accident la trecere la nivel cu calea ferată în judeţul Mehedinţi

Două persoane au murit după ce un autoturism a intrat într-un tren, fără să acorde prioritate, în localitatea Gârniţa, judeţul Mehedinţi, traficul feroviar fiind oprit pe Magistrala 900, a anunţat Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

FOTO | Trei persoane au fost rănite după ce un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit în Timiş

Trei persoane au fost rănite, joi dimineaţă, după ce un microbuz în care se aflau nouă cetăţeni bulgari şi un autoturism s-au ciocnit în Timiş, pe autostrada A1 Timişoara - Lugoj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO, VIDEO| Autocar răsturnat la Câţcău, în judeţul Cluj: Cinci din cele şapte persoane rănite au fost transportate la spital. Autorităţile, în alertă maximă

Şapte persoane au fost rănite, miercuri seara, în urma unui accident între o maşină şi un autocar, petrecut în localitatea clujeană Câţcău. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei, traficul rutier a fost reluat pe DN1C Dej – Baia Mare, la ieşirea din localitatea clujeană Câţcău către Dej, începând cu ora 20.20.