anaf

Loteria bonurilor fiscale a avut nouă extrageri în acest an, cu premii acordate de circa 5 mil. lei

Ministerul Finanţelor Publice, Loteria Română şi ANAF au organizat în acest an nouă extrageri ale Loteriei bonurilor fiscale, valoarea totală a premiilor fiind de circa 4,94 milioane lei, iar cel mai mare câştig s-a ridicat la 250.000 lei, au anunţat marţi Finanţele.

Fiscul rambursează miercuri TVA de 915,7 milioane lei pentru deconturile din perioada 9-21 decembrie

ANAF va plăti miercuri firmelor 915,7 milioane lei, reprezentând sumele de restituit aferente deconturilor de TVA stabilite luni printr-o selecţie suplimentară, în valoare totală de 1,09 miliarde lei, pentru perioada 9-21 decembrie, în plus faţă de cele 1,28 miliarde lei anunţate la începutul lunii.

ANAF a dat peste 4.300 de amenzi în cadrul Operaţiunii Cristal, de aproape 25 milioane lei

ANAF a verificat în cadrul "Operaţiunii Cristal" aproximativ 4.000 de contribuabili şi a dat peste 4.300 de amenzi, în valoare totală de 24,72 milioane lei, suspendând activitatea a circa 250 de comercianţi pentru că nu aveau sau nu utilizau casele de marcat.

ANAF a recuperat 2,5 milioane lei de la o persoană din cele 10 verificate cu averi de peste 20 milioane de euro

Fiscul a încasat 2,5 milioane lei de la una dintre primele zece persoane fizice verificate cu averi de peste 20 milioane euro, suma reprezentând impozit pe venituri suplimentare nedeclarate şi penalităţi de întârziere şi dobânzi, a anunţat miercuri ANAF.

Verificarea MARILOR AVERI: Alte 30 de persoane fizice cu averi mari, verificate începând din noiembrie de ANAF

ANAF a început în noiembrie verificarea a încă 30 de persoane fizice din grupul selectat de 336 de contribuabili cu averi mari, de peste 20 milioane de euro, după ce a finalizat verificarea pentru primele 10 persoane, care au avut venituri nedeclarate de circa 87 milioane de lei.

Operaţiunea „REVELION 2016”: ANAF va verifica localurile unde au loc petreceri de sfârşit de an

Inspectorii antifraudă vor controla în intervalul 31 decembrie - 5 ianuarie restaurantele şi cluburile care organizează petreceri de revelion, în cadrul unei noi operaţiuni, denumită "Revelion 2016", a anunţat, luni, conducerea ANAF.

Organizatorii de pariuri acuză ANAF că aplică greşit impozitarea veniturilor

Asociaţia Organizatorilor de Sloturi ROMSLOT susţine că ANAF interpretează eronat legislaţia, aplicând impozitul minim pe profit, de 5%, la veniturile totale, nu la cele rezultate după scăderea sumelor date ca premii, şi cere sprijinul asociaţiei europene EUROMAT pentru clarificarea situaţiei.

ANAF avertizează în privinţa unui site fals, care cere contribuabililor date privind cardurile

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează privind existenţa unui site care nu aparţine instituţiei şi prin intermediul căruia contribuabililor li se cer date personale, inclusiv numărul cardului bancar, în vederea restituirii unei taxe.

ANAF: Primele 10 persoane cu averi mari verificate au avut în 2011 venituri nedeclarate de 87 milioane lei

Primele zece persoane fizice din grupul celor 336 cu averi mari, de peste 20 milioane euro, identificate şi verificate de ANAF au realizat în anul 2011 venituri nedeclarate de 86,9 milioane lei, pentru care trebuie să plătească un impozit de circa 14 milioane lei, a anunţat luni autoritatea.

Percheziţii la ANAF şi la Consiliul Judeţean Satu Mare, într-un dosar privind fapte de corupţie

Procurorii DNA fac percheziţii, marţi, la sediul ANAF şi cel al Consiliului Judeţean Satu Mare, la mai multe firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de fapte de corupţie legate de atribuirea unor contracte de achiziţii publice, potrivit unor surse judiciare.

ANAF mută temporar Direcţia Regională Vamală Bucureşti în fostul sediu al Primăriei Sectorului 1

ANAF va muta de luni, 16 noiembrie, Direcţia Regională Vamală Bucureşti într-un sediu nou, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 9-13, în clădirea unde şi-a desfăşurat activitatea Primăria Sectorului 1, până când locaţia actuală va fi consolidată şi modernizată.

Şeful ANAF îl atacă dur pe Vasile Marica: Cu un astfel de personaj nu voi negocia niciodată nimic

Preşedintele Fiscului, Gelu Ştefan Diaconu, a reacţionat dur la adresa preşedintelui Sed Lex, Vasile Marica, după anunţul protestelor la Finanţe şi ANAF, spunând că este un personaj nociv, cu care nu va negocia niciodată, şi a precizat că examenele de promovare sunt organizate potrivit legii.

PROTEST la Finanţe: Angajaţii întrerup joi lucrul şi cer demisia preşedintelui ANAF

Angajaţii din direcţiile de Finanţe şi finanţiştii din primării întrerup, joi, lucrul între orele 11.00 şi 14.00, acuzând un comportament abuziv al preşedintelui ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, şi cerând demisia acestuia, anunţă Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex.

ANAF a încasat suplimentar 5 miliarde lei din TVA la 10 luni, cu venituri totale de 165,3 miliarde lei

Veniturile încasate de ANAF în primele zece luni s-au ridicat la 165,32 miliarde lei, în creştere cu 7,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 1,2% peste programul de încasări rectificat, încasările suplimentare din TVA reprezentând 5 miliarde lei din cele 11,2 miliarde lei în total.

Oamenii de afaceri cer un sediu nou pentru ANAF în următoarele şase luni

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) vrea construirea unui nou sediu pentru ANAF în următoarele şase luni, în care să îşi poată desfăşura cât mai eficient activitatea, în urma procesului de informatizare, care să asigure mult mai facil relaţia cu contribuabilii.

Şeful ANAF i-a destituit pe directorii Finanţelor Publice Timişoara şi Iaşi. Reacţia Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

Preşedintele ANAF i-a eliberat din funcţie pe directorii generali de la direcţile generale regionale ale Finanţelor Publice Timişoara şi Iaşi, Ioan Dragomir şi Marian Bosianu, după ce aceştia au refuzat să primească un inspector de la Integritate în comisiile de examinare pentru promovare.

Salariile de bază din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor cresc cu 22%. Măsura va fi aplicată pentru 5.700 de angajaţi. CNS Cartel Alfa: Creşterea va fi de peste 60%

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat, vineri, că salariile de bază ale angajaţilor din minister, din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, din Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAP vor fi majorate de la 1 noiembrie cu 22%, iar de această creştere vor beneficia în jur de 5.700 de angajaţi. Decizia este cuprinsă într-o ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial şi nu a fost anunţată public de Guvern la momentul adoptării ei.

ANAF va face zilnic controale în Dragonul Roşu şi aduce la Bucureşti inspectori din provincie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va controla zilnic firmele din complexul comercial Dragonul Roşu, unde volumul de mărfuri vândut şi evaziunea sunt ridicate, şi va aduce la Bucureşti inspectori de la celelalte regionale antifraudă, pentru a-şi intensifica acţiunile.

ANAF: Bunurile confiscate în dosarul ICA valorează 32,6 milioane euro, peste suma stabilită de evaluatori

Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) evaluează bunurile confiscate în dosarul ICA, respectiv fostul sediu Antena 3 şi terenuri şi clădiri Grivco, la 32,58 milioane euro, cu 7,13 milioane euro peste suma stabilită de evaluatori.

Controale ANAF în complexul comercial Dragonul Roşu

ANAF a început luni dimineaţă verificări în complexul comercial Dragonul Roşu, parte a operaţiunii "Cristal", în cadrul căreia în urmă cu o săptămână au avut loc controlale simultane în 15 complexuri engros la nivel naţional.

Hotărâre irevocabilă: O instanţă s-a pronunţat împotriva ANAF pentru că nu a recunoscut CAS plătite în alt stat

Curtea de Apel Timişoara a emis o hotărâre irevocabilă împotriva ANAF, după ce Fiscul nu a recunoscut contribuţiile sociale plătite de o persoană fizică angajată într-un stat al Uniunii Europene şi care a fost detaşată într-o multinaţională din România, refuzând să le deducă la calculul impozitului.

Fiscul execută silit Complexul Energetic Oltenia pentru datorii totale de 24,8 milioane lei la stat. REACŢIA companiei

Fiscul a demarat procedura de executare silită a Complexului Energetic Oltenia pentru datorii totale la stat de 24,8 milioane de lei acumulate până la jumătatea anului, din care cea mai mare parte o reprezintă suma restantă la bugetul asigurărilor sociale, de 14,53 milioane lei, potrivit datelor ANAF. Compania a anunţat, miercuri, că CE Oltenia a plătit în primele nouă luni, la buget, 413 milioane de lei şi nu are datorii către bugetul de stat.

Fiscul controlează luni 15 complexuri engros, vizând în total 60 de unităţi

Circa 600 de inspectori antifraudă au început luni dimineaţă, la ora 9:30, controlale simultane în 15 complexuri engros la nivel naţional, printre care Smart Expo Flora din Bucureşti şi Expomarket Doraly din comuna Afumaţi, vizând în total 60 de engros-uri în cadrul operaţiunii "Cristal".

Banca Românească va verifica la ANAF veniturile celor care vor credite

Banca Românească, deţinută de grupul elen National Bank of Greece (NBG), va verifica la ANAF veniturile celor care solicită un credit, în baza unui protocol încheiat, astfel că aceştia nu mai trebuie să prezinte la bancă adeverinţa de venit sau cuponul de pensie.

Guvernul a aprobat reorganizarea ANAF: Schema de personal se suplimentează cu 1.000 de posturi

ANAF se va reorganiza în sensul în care Direcţia de executare silită va funcţiona în cadrul aparatului propriu al ANAF, va fi înfiinţat un post de secretar general adjunct şi schema de personal va fi suplimentată cu 1.000 de posturi, a decis miercuri Executivul, printr-o hotărâre de guvern.

ANAF îi răspunde lui Kovesi: Sumele de confiscat sunt de doar 150 milioane euro. Jumătate din sumă este nerecuperabilă

Valoarea prejudiciilor provenite din dosarele instrumentate de DNA cu sentinţe judecătoreşti anul trecut este de 150 milioane euro, nu de 300 milioane euro, cum a comunicat procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, sumă din care peste jumătate oricum nu poate fi recuperată, transmite ANAF.

Inspector ANAF din Ilfov, arestat după ce a luat 3.000 de lei mită

Un inspector al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (ANAF) Ilfov a fost arestat de Tribunalul Bucureşti, marţi, fiind acuzat că a luat 3.000 de lei mită de la asociaţii unei firme pentru deblocarea conturilor societăţii.

DNA: Ponta a trimis ANAF documente preluate copy-paste şi i-a ameninţat pe inspectori că îi dă în judecată

Rapoartele cu activităţile pe care le-ar fi prestat trimise de Victor Ponta la solicitarea ANAF sunt "copia fidelă, literalmente, inclusiv în privinţa greşelilor de ortografie," a activităţilor efectuate de avocaţii colegi de cabinet ai lui Dan Şova, se arată în rechizitoriul DNA. Totodată, Victor Ponta le-a transmis inspectorilor ANAF care efectuau un control privind activităţile pe care le-ar fi prestat pentru Şova şi Asociaţii că va sesiza instanţa şi parchetul dacă verificările nu se încheie cât mai curând.

PROIECT: ANAF reorganizează sau înfiinţează direcţii noi şi vrea suplimentarea cu 1.000 posturi

Fiscul se va reorganiza, cu Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili ca organ fiscal cu buget propriu, înfiinţând o direcţie de executare silită a cazurilor speciale şi va reconfigura direcţia de verificări fiscale, proces pentru care va avea nevoie de 1.000 de posturi suplimentare.

Vicepreşedintele ANAF Romeo Nicolae, cercetat pentru trafic de influenţă, şi-a depus demisia

Vicepreşedintele ANAF Romeo Florin Nicolae, şef al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă de DNA Ploieşti, şi-a înaintat, joi, demisia din funcţie premierului Victor Ponta, a anunţat Fiscul.

Vicepreşedintele ANAF Romeo Nicolae, pus sub control judiciar cu interdicţia de a-şi exercita funcţia

Vicepreşedintele ANAF Romeo Florin Nicolae, şef al Direcţiei Generale Antifraudă, urmărit penal pentru trafic de influenţă, a fost pus sub control judiciar cu interdicţia de a-şi exercita funcţia, el părăsind sediul DNA Ploieşti după nouă ore de audieri şi percheziţii şi spunând că nu este vinovat.

Şeful ANAF îi cere lui Ponta suspendarea vicepreşedintelui Romeo Nicolae, suspectat de corupţie

Preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, i-a propus, miercuri, premierului Victor Ponta suspendarea din funcţie, până la clarificarea situaţiei, a şefului Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, Nicolae Romeo-Florin, vicepreşedinte ANAF, suspectat de fapte de corupţie.

Veniturile colectate de ANAF au crescut cu 9% în luna august, la 15,08 miliarde lei

Veniturile colectate de ANAF au crescut în august cu 9,05%, sau 1,25 miliarde lei, la 15,08 miliarde lei, a informat, miercuri agenţia, la o zi după ce premierul Victor Ponta a anunţat încasări mai mari cu 1,2 miliarde lei decât în aceeaşi lună a anului trecut, în pofida reducerii unor taxe.

Teodorovici: E normal ca ANAF să fie separată de Ministerul Finanţelor. Persoanele din board, desemnate transparent

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că este normal ca ANAF să fie o agenţie separată de minister, arătând că a discutat cu primul ministrul Victor Ponta această idee şi că persoanele din board-ul ANAF vor fi desemnate transparent, pe criterii pur profesionale.

ANAF: Reforma agenţiei nu se poate finaliza din poziţia de „rudă săracă” a Ministerului Finanţelor

Reforma ANAF nu se poate finaliza din poziţia de "rudă săracă" a Ministerului Finanţelor Publice, a avertizat, miercuri, şeful agenţiei, Gelu Ştefan Diaconu, adăugînd că pentru a susţine schimbarea profundă a instituţiei a propus premierului un board de specialişti după modelul Fiscului din SUA.

Ponta: Încasările ANAF în august, mai mari cu 250 miloane euro faţă de august 2014

Premierul Victor Ponta a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, date recente ale ANAF care arată că Administraţia Fiscală a încasat, în luna august 2015, cu 1,2 miliarde lei mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Ponta vrea un „board al ANAF” care să asigure implementarea politicilor bugetare

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Palatul Victoria, că doreşte înfiinţarea unui "board al ANAF" care să asigure implementarea politicilor bugetare, precizând că vrea să continue modernizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

ANAF: Contribuabilii pot cere returnarea taxei auto după aprobarea procedurii de restituire

Persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme, taxa de poluare sau taxa pentru emisii poluante pot cere returnarea pe cale administrativă doar după adoptarea procedurii de restituire, care va stabilită în termen de 45 de zile, a anunţat joi ANAF.

Taxa auto poate fi recuperată printr-o cerere la ANAF, inclusiv de cei care au procese pe rol

Taxa auto va putea fi recuperată printr-o cerere la ANAF, fără a mai fi nevoie de o acţiune în instanţă a solicitanţilor, şi inclusiv cei care au procese pe rol pot renunţa la ele pentru a recupera banii pe cale administrativă, potrivit unei ordonanţe adoptate miercuri de Guvern.

ANAF: Verificări la mall-uri, hypermarket-uri, dezvoltatori şi retailul de bricolaj

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început verificări la mai multe mall-uri şi hypermarket-uri, precum AFI Cotroceni, Unirea Shoping Center, Iulius Mall din Timişoara şi Cluj-Napoca, Billa sau cora, dar şi la retailerul de bricolaj Bricostore, vizând bilanţurile pe ultimii cinci ani.