ancheta

Morar: Apariţia în presă a unor probe din dosarul Voicu nici nu ajută, nici nu strică anchetei

Apariţia în presă a unor probe din dosarul Voicu nici nu ajută, nici nu strică anchetei, pentru că acestea au fost administrate, a declarat, pentru RFI, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar.

Poliţistul de frontieră a reuşit să tragă două focuri de armă înainte de a fi dezarmat

Poliţistul de frontieră din Sânnicolau Mare, Tiberiu Sârbu, ar fi reuşit să tragă două focuri de armă înainte de a fi dezarmat, iar restul de patru gloanţe au fost trase de atacator, a declarat, duminică, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Timiş, Ion Braşoveanu.

Două adolescente, violate de şeful unui centru de plasament – VIDEO

Poliţia a declanşat o anchetă în cazul şefului unui centru pentru copii abuzaţi din Piteşti care este acuzat că a violat două adolescente în vârstă de 14 ani internate acolo, iar conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială Argeş a anunţat că directorul respectiv a fost schimbat din funcţie.

UEFA anchetează circa 40 de meciuri suspectate de pariuri trucate

UEFA anchetează un număr de aproximativ 40 de meciuri în cadrul luptei împotriva pariurilor trucate, a anunţat, vineri, la Londra, responsabilul serviciului disciplinar din cadrul Uniunii Europene de Fotbal.

Şapte foşti directori CIA cer închiderea anchetei asupra interogatoriilor antiteroriste

Şapte foşti directori CIA i-au cerut preşedintelui american, Barack Obama, să închidă ancheta preliminară deschisă împotriva funcţionarilor agenţiei pentru excese comise în cursul interogatoriilor antiteroriste în timpul mandatului lui George W. Bush.

Elena Udrea s-a prezentat la Comisia parlamentară de anchetă

Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a prezentat, marţi, la şedinţa Comisiei parlamentare de anchetă în cazul sumelor cheltuite de Ministerul Turismului, însoţită de doi secretari de stat.

Bănicioiu îi cere lui Ridzi să renunţe la imunitatea parlamentară pe perioada anchetei

Preşedintele Tineretului Social Democrat (TSD), deputatul Nicolae Bănicioiu, i-a cerut, sâmbătă, fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, să demisioneze din Parlament şi să renunţe la imunitate pe perioada anchetei.

Orban: Activitatea Comisiei Udrea este marcată de „mici răutăţi”

Preşedintele comisiei de anchetă în cazul Elenei Udrea, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că activitatea comisiei este marcată de "mici răutăţi şi mici frecuşuri" din partea conducerii Camerei Deputaţilor, dar că aceste lucruri vor fi "depăşite".

IPS Teodosie, audiat patru ore de procurori într-o anchetă privind fapte de corupţie

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost audiat, joi, timp de patru ore, în dosarul care a fost deschis ca urmare a unei investigaţii jurnalistice, care a relevat anumite practici în modul de înscriere la Facultatea de Teologie, înaltului ierarh fiind suspectat de corupţie şi fals.

Raportul Sterling, aprobat de subcomisia parlamentară de anchetă

Subcomisia parlamentară de anchetă în cazul Sterling a aprobat, joi, cu 13 voturi "pentru" şi trei abţineri, raportul în care se stabileşte termenul de 60 de zile de la aprobarea acestuia de către plen pentru ca Guvernul să decidă dacă reziliază sau renegociază contractul cu firma Sterling.

Boc spune că nu ştia că şeful DGIPI e anchetat

Premierul Emil Boc a declarat că nici el şi nici ministrul Internelor, Dan Nica, nu au ştiut că şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), Cornel Şerban, este anchetat de DNA şi că dacă ar fi avut astfel de informaţii, nu l-ar fi numit pe acesta la conducerea Direcţiei.

Orban: CE verifică dacă la Nokia s-a acordat ajutor de stat

Comisia Europeană (CE) face verificări dacă la proiectul Nokia de la Cluj au fost acordate ajutoare de stat şi ar putea începe o investigaţie oficială, a declarat joi comisarul european pentru Multilingvism Leonard Orban.

CE ar putea deschide o investigaţie în cazul privatizării Antibiotice Iaşi

Comisia Europeană a transmis Guvernului o scrisoare în care avertizează că ar putea deschide o investigaţie referitoare la privatizarea Antibiotice Iaşi în cazul în care cumpărătorul va primi ajutoare de stat nenotificate şi cere autorităţilor să trimită informaţii până cel târziu la 12 martie.

Moarte suspectă într-un campus din Bucureşti

Politiştii bucureşteni încearcă să stabilească identitatea unui bărbat găsit mort sâmbătă la prânz lângă un cămin din complexul studentesc Leu din Capitală şi care, cel mai probabil, a căzut de la un etaj al imobilului.