concediu medical

Tragedia din COLECTIV. Medicii pot elibera concedii medicale răniţilor timp de trei luni de la incident

Medicii pot elibera certificate medicale răniţilor în incendiul din clubul Colectiv, în termen de cel mult 90 de zile de la data internarii, adică până cel târziu în 30 ianuarie, potrivit unui ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Igaş: Peste 400 de jandarmi şi pompieri sunt în concediu medical. Trebuie făcut un control

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, joi, că peste 400 de jandarmi şi pompieri sunt, în acest moment, în concediu medical, el subliniind că situaţia concediilor medicale trebuie verificată de Corpul de control şi de structurile abilitate ale MAI.

Comisia de muncă a Camerei a eliminat poliţia concediilor medicale din proiectul de lege

Prevederea din OUG 36/2010 care permitea verificarea cu poliţişti a prezenţei la domiciliu a persoanelor aflate în concediu medical a fost aliminată de Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.

Concediile medicale sau cum îşi prelungesc românii vacanţele

Românii şi-au luat anul trecut 292 de ani de concediu medical, ca număr cumulat de zile nelucrate. Tendinţa nu poate fi controlată nici de catre stat, nici de către angajatori.

Poliţia bulgară a lansat o operaţiune împotriva acordării abuzive de concedii medicale

Poliţia bulgară a demarat o operaţiune specială cu numele de cod "concediu medical", menită să pună capăt neregulilor de la Institutul pentru securitate socială (NOI), a anunţat vineri ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, citat de site-ul Novinite.com.

Ordonanţa privind „poliţia concediilor medicale” a trecut tacit de Senat

Senatorii au discutat în contradictoriu privind oportunitatea adoptării ordonanţei de urgenţă care prevede verificarea prezenţei la domiciliu a asiguraţilor aflaţi în incapacitate temporară de muncă.

Ce fac patronii pentru a-şi urmări angajaţii în concediu medical?

Companiile plătesc chiar şi 3.500 de euro pentru a angaja detectivi privaţi care să verifice ce fac angajaţii atunci când îşi iau concediu medical, potrivit cotidianului Gândul.

Autorităţile vor verifica dacă cei aflaţi în concediu medical sunt acasă

Autorităţile vor putea verifica dacă beneficiarul concediului medical tratat în regim ambulator se află la domiciliu, iar cuantumul amenzilor pentru eliberarea ilegală a certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori se va dubla, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.

Şomerii din Prahova şi-au luat 144 de ani de concedii medicale în 2009

Aproape 3.000 dintre şomerii înscrişi pe listele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova au intrat în concediu medical anul trecut, zilele de concediu medical de care au beneficiat şomerii însumând 144 de ani în 2009 şi aproape 40 de ani în primele luni ale lui 2010.

Boc: Peste o sută de angajaţi AVAS au intrat în concediu medical pentru a scăpa de Legea salarizării

Peste o sută de angajaţi ai Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) au intrat în concediu medical, încercând astfel să scape de sub incidenţa Legii de salarizare unitară, prin care salariile individuale sunt reduse de la 17.000 lei la 2.500 lei, a afirmat premierul Emil Boc.

Steve Jobs continuă să se implice în conducerea Apple

Directorul general al Apple, Steve Jobs, continuă să se implice în aspectele esenţiale ale conducerii companiei, cu toate că de trei luni se află în concediu medical, au declarat persoane apropiate situaţiei, relatează publicaţia Wall Street Journal (WSJ).

Medicii de familie vor intra în concediu, în semn de protest (Video)

Medicii de familie depun, luni, la casele de asigurări de sănătate, cereri de intrare în concediu de odihnă sau de studii, începând de miercuri, până vineri, în semn de protest faţă de alocaţia bugetară pe 2009.

Sindromul apneei în somn creşte durata concediilor medicale

Persoanele care suferă de sindromul apneei în somn (SAS), ce constă în perioade în care respiraţia se opreşte în timpul somnului, prezinte riscuri de două ori mai mari de îmbolnăvire, potrivit unui studiu ce va fi publicat în luna decembrie în Jurnalul European de Pneumologie (ERJ).