fran a

Războiul din Libia, în blocaj: Patru foşti eurodeputaţi s-au întâlnit la Tripoli cu oficiali ai regimului libian

Patru foşti eurodeputaţi, trei francezi şi unul britanic, au efectuat, la începutul lui august o vizită la Tripoli, unde au avut contacte cu oficiali ai regimului colonelului Muammar Kadhafi, a anunţat unul dintre ei.

Preţul aurului a ajuns la un nou nivel record, de peste 1.800 de dolari pe uncie

Preţul aurului a urcat miercuri la un nou record, de peste 1.800 de dolari pe uncie, după ce declinul puternic al acţiunilor băncilor din Franţa s-a repercutat pe pieţele financiare şi a agravat declinul burselor.

Declinul bursei din Statele Unite se accelerează, din cauza temerilor privind Franţa

Declinul bursei din Statele Unite s-a accelerat la 3% în prima oră de la deschiderea şedinţei de miercuri, din cauza temerilor că sectorul bancar francez, cu expunere masivă faţă de criza datoriilor suverane de la periferia zonei euro, ar putea avea probleme.

Bursele globale scad din cauza temerilor că Franţa şi-ar putea pierde ratingul „AAA”

Bursele globale au scăzut miercuri, din cauza temerilor că Franţa şi-ar putea pierde ratingul "AAA", chiar dacă agenţiile Fitch şi Moody's au confirmat calificativul ţării. Acţiunile europene au coborât cu 1,5%, cele mai mari scăderi fiind înregistrate de băncile franceze.

Franţa a arestat 34 de persoane de la începutul lui 2011 în cadrul luptei împotriva terorismului

Direcţia centrală de informaţii interne (DCRI) a arestat 34 de persoane de la începutul lui 2011 în cadrul luptei împotriva terorismului, o ameninţare care rămâne "importantă", a declarat luni ministrul francez de Interne, Claude Gueant.

S&P: Perspectiva ratingului AAA al Franţei rămâne stabilă

Standard & Poor's (S&P) a anunţat că perspectiva ratingului AAA al Franţei rămâne stabilă, în pofida crizei datoriilor de stat din zona euro şi posibilelor consecinţe ale reducerii ratingului SUA la AA+.

Sarkozy şi Merkel cer aplicarea rapidă a măsurilor anunţate de Italia şi Spania împotriva crizei

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, au făcut apel duminică la "implementarea rapidă şi completă a măsurilor anunţate" de Italia şi Spania pentru a ieşi din criză.

Patru militari din cadrul NATO, dintre care doi francezi, ucişi în Afganistan

Doi militari francezi au fost ucişi şi alţi cinci răniţi, duminică, în Afganistan, în valea Tagab (est), în cursul unor confruntări cu insurgenţii, a anunţat preşedinţia franceză într-un comunicat.

Franţa: Trei români au ocupat apartamentul unui bărbat plecat în vacanţă

Trei români, cu vârste cuprinse între 28 şi 50 de ani, care au ocupat ilegal apartamentul unui bărbat din Montpellier plecat într-o vacanţă de două săptămâni, au fost reţinuţi de poliţişti, relatează Midi Libre.

Franţa are încredere totală în soliditatea economiei americane

Franţa "are încredere totală în soliditatea economiei americane", a declarat sâmbătă ministrul francez al Economiei, Francois Baroin, primul oficial european care reacţionează la reducerea ratingului Statelor Unite de către Standard&Poors.

Liliecii vampiri nu îşi simt prada după mirosul sângelui, ci după căldura acestuia

Liliacul vampir nu îşi găseşte prada după mirosul sângelui, ci după căldura emisă prin piele, acesta creându-şi o proteină pentru a se proteja de arsuri, dar care de obicei este folosită ca alarmă pentru mamifere, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Starea de sănătate a romilor români din Paris, afectată de campaniile împotriva lor

Starea de sănătate a romilor de origine română din regiunea Parisului este agravată de "hărţuirea" acestora de către autorităţi, afirmă o reprezentantă a organizaţiei Médecins du Monde.

Încercarea dezonorabilă a lui Nicolas Sarkozy de a hărţui romii din Franţa a fost un eşec

Încercarea lipsită de onoare a lui Nicolas Sarkozy de a hărţui romii din Franţa a fost un eşec, pentru că romii repatriaţi în Bulgaria şi România s-au întors şi trăiesc în condiţii mai dure, iar adevărul trist este că preşedintele ştia ce se va întâmpla.

Piţurcă: Am speranţa că putem câştiga şase puncte din dubla cu Luxemburg şi Franţa

Selecţionerul Victor Piţurcă speră ca în urma partidelor cu Luxemburg şi Franţa, de la începutul lunii septembrie, echipa naţională să obţină maximum de puncte, şase, însă a precizat, luni, că reprezentativa României va pleca cu cea de-a doua şansă în partida contra "cocoşului galic".

Înmatriculările Dacia au înregistrat în primele şapte luni cea mai mare scădere din Franţa

Înmatriculările Dacia au înregistrat în primele şapte luni cea mai mare scădere dintre mărcile vândute în Franţa, de 25,5%, la 52.311 unităţi, pe o piaţă în stagnare, la 1,385 milioane autovehicule, potrivit datelor anunţate, luni, de asociaţia constructorilor francezi de automobile, CCFA.

Erori ale piloţilor, printre cauzele prăbuşirii avionului Air France în 2009 în largul Braziliei

Anchetatorii francezi au identificat o serie de erori ale piloţilor avionului Airbus al companiei Air France care s-a prăbuşit în largul coastelor braziliene în iunie 2009, cu 228 de persoane la bord, relatează AFP, citând raportul comisiei de anchetă.

Tatăl lui Anders Breivik nu vrea să mai vorbească despre fiul său, „un terorist”

Tatăl lui Anders Behring Breivik, norvegianul de 32 de ani care a recunoscut că a ucis 76 de persoane la 22 iulie, a declarat vineri pentru cotidianul francez La Depeche du Midi că nu vrea să mai vorbească despre fiul său, "un terorist", şi a subliniat că vrea să rămână în Franţa.

FMI: Franţa va rata ţinta de 3% pentru deficitul bugetar din 2013 dacă nu va lua noi măsuri

Franţa va rata ţinta de 3% pentru deficitul bugetar din 2013, dacă nu va lua măsuri suplimentare de reducere a cheltuielilor pe termen mediu, a avertizat miercuri Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Situaţia romilor din Franţa continuă să se degradeze. Guvernul îi prezintă ca pe o ameninţare şi continuă expulzările

Situaţia romilor din Franţa continuă să se degradeze, iar expulzările continuă, la un an după declanşarea unei politici de expulzări masive, avertizează organizaţia Medecins du Monde, într-un raport publicat marţi, relatează L'Express în ediţia electronică.

Camerista care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn a apărut pentru prima dată la televiziune

Nafissatou Diallo, camerista care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn că a violat-o, a hotărât să apară în mod public, pentru a "spune adevărul" şi a-şi reabilita onoarea.

Franţa este cea mai slabă verigă în lanţul ratingurilor „AAA” din zona euro

Rolul preşedintelui francez Nicolas Sarkozy în a calma criza din zona euro contribuie la reducerea presiunii asupra propriei ţări, confruntată cu probleme latente în privinţa îndatorării, înaintea alegerilor prezidenţiale de anul următor, potrivit unei analize Reuters.

Tatăl lui Anders Breivik, păzit de jandarmi în vila sa din sudul Franţei

Tatăl presupusului autor al atacurilor din Norvegia, Anders Behring Breivik, se afla în continuare luni, în vila sa din Cournarel, în sudul Franţei, unde locuieşte cu cea de a doua soţie a sa, sub protecţia jandarmilor.

Delincvenţa română este tot mai agresivă în Franţa. Copiii sunt obligaţi să cerşească sau să fure portofele şi telefoane mobile de la terase

De la Paris la Marsilia, "delicvenţa română" dă bătăi de cap autorităţilor franceze, un raport al poliţiei arătând că în capitala Franţei numărul cetăţenilor români a crescut, în primele şase luni ale acestui an, cu peste 70 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, relatează Le Figaro.

Primele căsătorii homosexuale în New York marchează un nou pas privind drepturile acestei comunităţi

Celebrarea, duminică, a primelor căsătorii homosexuale în Statul New York, la două zile după abrogarea legii care obliga ascunderea homosexualităţii în armata americană, marchează un nou pas în drepturile homosexualilor.

Acordul pentru Grecia nu înseamnă austeritate pentru Franţa

Franţa nu va fi nevoită să adopte măsuri de austeritate din cauza creşterii îndatorii determinată de noul plan de salvare a Greciei, a declarat ministrul francez de Finanţe Francois Baroin.

Barack Obama şi Nicolas Sarkozy condamnă vehement atacurile de la Oslo

Preşedinţii din SUA şi Franţa, Barack Obama şi Nicolas Sarkozy, au condamnat cu vehemenţă atacurile de la Oslo, cerând intensificarea acţiunilor de combatere a terorismului,.

Fostul lider militar al ETA, „Txeroki”, condamnat la 377 de ani de închisoare

Fostul lider militar al organizaţiei separatiste basce ETA, Garikoitz Aspiazu Rubina, cunoscut şi sub numele de "Txeroki", a fost condamnat vineri la 377 de ani de închisoare, pentru 21 de tentative de asasinat şi acte teroriste, a anunţat justiţia spaniolă.

Germania şi Franţa au ajuns la un acord privind al doilea program de urgenţă pentru Grecia. Moneda euro s-a apreciat uşor faţă de dolar

Germania şi Franţa au ajuns la o poziţie comună privind al doilea pachet de bailout al Greciei, încercând să prevină astfel răspândirea crizei datoriilor de stat în alte state din zona euro, au declarat joi surse oficiale europene.

Tristane Banon ar putea fi audiată în ancheta împotriva lui Dominique Strauss-Kahn

Procuratura americană ar putea solicita audierea în Statele Unite a lui Tristane Banon, care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn de tentativă de viol comisă în Franţa, a anunţat Le Figaro, în ediţia online de joi, însă informaţia a fost dezminţită de avocatul reclamantei.

Marine Le Pen: Dacă Belgia se va destrăma, Franţa ar putea integra Valonia

Preşedinta Frontului Naţional francez, Marine Le Pen, a sugerat că Franţa trebuie "să întindă mâna Valoniei" în cazul în care "Belgia se va destrăma", propunând ca francezii şi valonii să se pronunţe, prin referendum, asupra eventualei unificări.

Fosta soţie şi fiica lui Strauss-Kahn, audiate în ancheta care îl vizează pe fostul director FMI în Franţa

Brigitte Guillemette, fosta soţie a lui Dominique Strauss-Kahn, a fost audiată ca martor în cadrul anchetei privind acuzaţiile de tentativă de viol formulate de Tristane Banon împotriva fostului director FMI, anunţă surse judiciare.

Ziua Naţională a Franţei: Aproximativ 7.000 de militari au defilat cântând în centrul Parisului – FOTO

Aproximativ 7.000 de militari au participat joi, pe Champs-Élysées, la tradiţionala paradă organizată de Ziua Naţională a Franţei, trupele defilând pentru prima dată cântând, informează Le Figaro.

Logodnicul cameristei care îl acuză pe Strauss-Kahn susţine că agresiunea a avut loc

Logodnicul, aflat într-o închisoare, al presupusei victime a lui Dominique Strauss-Kahn le-a dat asigurări unor jurnalişti de la site-ul de informaţii The Daily Beast că fostul director al FMI "a făcut" ceea ce i se reproşează, într-un interviu publicat miercuri.

Cinci militari francezi şi un civil afgan au fost ucişi în Afganistan, anunţă Palatul Elysee

Cinci militari francezi şi un civil afgan au fost ucişi miercuri dimineaţă, în Afganistan, într-un atentat cu bombă, în care au mai fost răniţi grav alţi patru soldaţi francezi şi trei civili afgani, a anunţat preşedinţia franceză, într-un comunicat, relatează AFP.

Mama lui Tristane Banon, audiată de poliţie în cadrul anchetei privind plângerea împotriva lui DSK

Mama lui Tristane Banon, jurnalista şi scriitoarea franceză care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn că a încercat să o violeze în februarie 2003, este audiată miercuri dimineaţă de poliţia care se ocupă de anchetarea acestei plângeri, a anunţat o sursă judiciară, citată de AFP.

Guvernul român şi cel francez vor organiza secţii bilingve francofone în 30 de licee din România

Guvernul român şi cel francez vor organiza secţii bilingve francofone în 30 de licee din România, iar actele de studii care vor fi eliberate elevilor vor facilita înscrierea acestora într-o universitate franceză.

Actriţa indiană Aishwarya Rai Bachchan, numită Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor

Actriţa indiană Aishwarya Rai Bachchan, fostă Miss World, va fi numită, miercuri, Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor de ambasadorul Franţei la New Delhi, potrivit unui comunicat emis de Ambasada Franţei din India, citat de AFP.

Un ministru francez denunţă blocarea de către China şi Rusia a unei rezoluţii ONU privind Siria

Ministrul francez al Apărării, Gérard Longuet, a calificat miercuri drept "indecent" "blocajul" Chinei şi Rusiei, care se opun aprobării unei rezoluţii în Consiliul de Securitate al ONU, care să condamne reprimarea manifestanţilor în Siria, relatează AFP.

Francois Fillon afirmă că în Libia începe să se contureze o soluţie politică

Premierul Franţei, Francois Fillon, a declarat marţi, în Adunarea Naţională, că o soluţie politică la conflictul din Libia "începe să prindă formă", informează AFP.

Ambasada Franţei în Siria a fost atacată de „oameni foarte bine antrenaţi”, afirmă ambasadorul

Ambasada Franţei la Damasc a fost atacată, timp de "trei ore şi jumătate", de "persoane care nu aveau nimic a face cu manifestanţii şi care erau nişte oameni foarte bine antrenaţi", a declarat luni, pentru France 2, ambasadorul Eric Chevallier, relatează AFP.