incendiu

Mii de turişti evacuaţi de pe insula grecească Rodos. Incendiile afectează zone mari din insulă / Turist: „A fost literalmente ca şi cum ar fi fost sfârşitul lumii” / Pompierii români dislocaţi în Grecia pleacă spre insulă

Mii de oameni au fost evacuaţi din casele şi hotelurile de pe insula grecească Rodos, după ce incendii de vegetaţie au cuprins o mare parte a insulei. Grecia este lovită de un val de căldură care ar trebui să dureze "între şaisprezece şi şaptesprezece zile, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată", potrivit Observatorului Naţional din Atena.

Haos în Grecia: peste 2.000 de persoane au fost evacuate de pe insula Rodos

Nave ale pazei de coastă şi peste 30 de ambarcaţiuni private au evacuat cel puţin 2.000 de persoane, inclusiv turişti, de pe plajele din apropierea zonelor Kiotari şi Lardos din sud-estul insulei Rodos, transmite Reuters.

Sute de persoane evacuate în Rodos din cauza incendiilor

Un incendiu de vegetaţie a făcut ravagii sâmbătă pe insula grecească Rodos, forţând sute de persoane să părăsească satele şi plajele afectate, au anunţat autorităţile, citate de Reuters.

Incendiu la o hală dezafectată în Recaş, jud. Timiş. A fost transmis Ro-Alert

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă într-o hală dezafectată din localitatea Recaş, judeţul Timiş, fiind transmis un mesaj Ro-Alert din cauza fumului dens.

Mureş: Incendiu puternic la o hală de depozitare calculatoare, cu degajări mari de fum. A fost trimis un mesaj Ro-alert

Un incendiu puternic are loc, joi, la o hală de depozitare calculatoare, din Ungheni, judeţul Mureş. Din cauza degajării mari de fum, a fost transmis un mesaj Ro-Alert.

IGSU: A doua navă multirol pentru intervenţii în situaţii de urgenţă pe mare, lansată la apă

La şantierul naval din Galaţi a fost lansată miercuri la apă a doua navă multirol capabilă să desfăşoare activităţi specifice operaţiunilor de intervenţie în cazul situaţiilor de urgenţă pe mare, inclusiv stingerea incendiilor, a anunţat IGSU.

Nou modul de intervenţie din România trimis în Grecia pentru stingerea incendiilor

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat suplimentarea modulului de intervenţie specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Republica Elenă.

Incendiu la o bază militară din Crimeea: 2.000 de persoane evacuate, o autostradă a fost închisă

Un incendiu care a izbucnit la baza militară de antrenament din districtul Kirovske din Peninsula Crimeea a forţat evacuarea a peste 2.000 de persoane şi închiderea unei autostrăzi din apropiere, a declarat miercuri guvernatorul Crimeei, susţinut de Moscova.

19 iulie 64 d.Hr. – Izbucneşte un mare incendiu la Roma. Împăratul Nero îi acuză şi îi persecută pe creştini

Pe 19 iulie 2023 se împlinesc 1959 ani de la Marele incendiu din Roma, un incident care aminteşte de domnia de tristă amintire a împăratului roman Nero.

Pompierii români intervin la nord-vest de Atena pentru stingerea incendiului de vegetaţie şi pădure

De mai bine de trei ore, pompierii români intervin, marţi, în sprijinul omologilor eleni, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi pădure, în zona localităţii Aspropyrgos, la nord-vest de Atena, sub coordonarea ofiţerului de legătură al ţării gazdă.

ANM, despre incendiul din Bragadiru: Norul de fum se duce către sud, îndepărtându-se de Bucureşti

Direcţia norului de fum care s-a format în urma incendiului de vegetaţie dintre Bragadiru şi Măgurele este către sud, îndepărtându-se de zona administrativă a municipiului Bucureşti, potrivit informaţiilor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Europa, val de căldură necruţător. Incendiile de vegetaţie pârjolesc emisfera nordică

Europa traversează un val de căldură necruţător, cu temperaturi care se aşteaptă să atingă 48 de grade Celsius în unele regiuni. Incendiile de vegetaţie pârjolesc mai multe zone din continent, inclusiv Grecia, Spania şi Cipru.

Avertizare pentru românii care călătoresc în Grecia: 42 de grade şi incendii

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că Serviciul local de Meteorologie (EMY) a prelungit perioada pentru care este valabil actualul cod roşu de caniculă, pentru întreg teritoriul ţării.

Prima intervenţie a pompierilor români în Grecia, în zona Kouvaras

Pompierii români dislocaţi în Grecia au primit, luni, de la ofiţerul de legătură al autorităţilor elene, misiunea de a se deplasa în zona Kouvaras, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată.

Atenţionare de călătorie în sudul Italiei din cauza unui incendiu

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie în sudul Italiei din cauza unui incendiu care a izbucnit pe aeroportul Catania – Fontanarossa. Numeroase zboruri au fost afectate de incendiu.

Italia închide principalul aeroport din Sicilia până miercuri din cauza unui incendiu

Aeroportul din oraşul sicilian Catania, aflat în apropierea unora dintre principalele puncte turistice din estul Siciliei, a fost închis până miercuri din cauza unui incendiu, a scris pe Twitter compania care îl administrează.

Două victime inconştiente în urma unui accident rutier în Ialomiţa

Două persoane au fost rănite grav într-un accident rutier care a avut loc duminică seara, în localitatea Giurgeni, judeţul Ialomiţa.

Pericol de explozie. O cisternă încărcată cu acetat de butil a luat foc pe DN5, în Giurgiu

O cisternă încărcată cu acetat de butil a luat foc, duminică după-amiază, pe DN5, în zona localităţii Daia, judeţul Giurgiu, pe sensul de mers spre Bucureşti.

Incendiu de vegetaţie pe insula La Palma. Autorităţile spaniole au evacuat 500 de persoane

Autorităţile spaniole au evacuat preventiv aproximativ 500 de persoane, în contextul unui incendiu de vegetaţie izbucnit pe insula La Palma din Insulele Canare.

Cum a provocat civilizaţia umană furia naturii? Se anunţă inundaţii, incendii, secetă şi furtuni devastatoare

Climatologii vorbesc cu îngrijorare despre cum s-a schimbat vremea în ultimele decenii, în timp ce elementele atmosferice se combină pentru a crea inundaţii mortale în nord-estul SUA şi o căldură record în sud-vestul SUA şi în întreaga lume.

Incendiu de proporţii în cea de-a doua piaţă ca mărime din Mexic. Cel puţin 9 morţi

Cel puţin 9 persoane au fost ucise într-un incendiu provocat de o mână criminală, în cea de-a doua piaţă ca mărime din Mexic.

Incendiu puternic la Constanţa: ard deşeuri, vegetaţie uscată, cauciucuri şi mase plastice

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, în Constanţa. Ard deşeuri, vegetaţie uscată, cauciucuri, mase plastice. Pompierii au intervenit cu şase autospeciale, respectiv o cisternă RAJA.

Incendiu uriaş pe o platformă petrolieră mexicană. Cel puţin două persoane au murit

Un incendiu uriaş a izbucnit pe o platformă petrolieră mexicană. Cel puţin două persoane au murit şi alta este dispărută, potrivit Reuters. La faţa locului se află numeroase echipaje de intervenţie.

Incendiu la un azil de bătrâni din Milano. Cel puţin şase persoane au murit, zeci au fost rănite

Cel puţin şase persoane au murit şi aproximativ 80 au fost rănite şi au ajuns la spital în urma unui incendiu care a izbucnit într-un azil de bătrâni din Milano, anunţă jurnaliştii italieni, citaţi de Reuters.

Incendiu într-un apartament din Timişoara. Zeci de persoane au fost evacuate, trei au ajuns la spital

Incendiul a izbucnit într-un apartament situat la primul etaj al unui bloc de pe Calea Şagului din municipiul Timişoara. La locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică şi două ambulanţe SMURD tip B. Cei 16 pompieri care au participat la misiune au constatat că „incendiul se manifesta generalizat la […]

IGSU: Peste 1.700 situaţii de urgenţă în ultimele 24 de ore, la nivel naţional

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, salvatorii au acţionat pentru gestionarea a 1.716 situaţii de urgenţă. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate pentru acordarea de prim ajutor, 1.331 de persoane fiind asistate medical.

Pompierii intervin la un incendiu produs la o groapă de gunoi în oraşul Titu

Pompierii intervin miercuri seara la un incendiu produs la o groapă de gunoi din oraşul Titu. Autorităţile au emis mesaj de avertizare Ro-Alert. Din primele date, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 5000 de metri pătraţi.

O octogenară a prevenit producerea unei tragedii, în Oradea

O femeie în vârstă de 81 de ani a trezit, în dimineaţa zilei de miercuri, locatarii unui apartament de pe strada Corneliu Coposu din Oradea, în care izbucnise un incendiu, prevenind astfel eventuala rănire a acestora.

Incendiu la un service auto din Satu Mare. Au ars aproximativ o mie de metri pătraţi

„Incendiu la un Service auto peste drum de Piata de Vechituri din mun.Satu Mare. Din primele informaţii, flăcările se manifestă generalizat la întreaga clădire” anunţa duminică ISU Satu Mare. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare. „Incendiul a fost localizat, nemaiexistând posibilitatea […]

40 de pompieri români au plecat în Grecia pentru a-şi ajuta colegii să stingă incendiile de pădure

Modulul naţional specializat de stins incendii de pădure, aflat în sprijinul autorităţilor şi comunităţilor elene, este operaţional începând de sâmbătă.

Un autobuz a luat foc pe o autostradă din India. Cel puţin 25 de persoane au murit, iar alte 8 au fost rănite

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise după ce un autobuz a luat foc pe o autostradă în noaptea de vineri spre sâmbătă în statul Maharashtra din vestul Indiei.

Foc masiv într-un zgârie-nori din Emiratele Arabe Unite

Flăcările izbucnite au distrus faţada.

Incendiu puternic la un depozit de mase plastice din judeţul Satu Mare

Un incendiu puternic a izbucnit duminică la un operator economic cu activitate în prelucrarea maselor plastice din localitatea Botiz, judeţul Satu Mare.

Incendiu la un schit din judeţul Neamţ, cauzat de trăsnet

Un incendiu puternic a izbucnit noaptea trecută la schitul Bociuleşti din comuna Podoleni, judeţul Neamţ.

Zeci de persoane evacuate din cauza unui incendiu într-un bloc din Timişoara

Peste 30 de persoane au fost evacuate, în timpul nopţii de joi spre vineri, dintr-un bloc din Timişoara, în urma unui incendiu într-un apartament. Un bărbat a suferit arsuri la nivelul gâtului şi a primit îngrijiri medicale.

Arafat, despre incendiul de la Petromidia: Trei pompieri au fost răniţi, dintre care doi uşor

Trei pompieri, dintre care doi militari, au fost răniţi în timpul intervenţiei de la incendiul de la Rafinăria Petromidia, spune şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Rompetrol Rafinare: Incendiul a avut loc în instalaţia de Hidrocracare Blândă

Compania Rompetrol Rafinare transmite că incendiul izbucnit miercuri după-amiază la rafinăria Petromidia a avut loc în instalaţia de Hidrocracare Blândă, la finalul unor lucrări de mentenanţă specifice şi precizează că nu sunt victime.

Autospeciala transport roboţi, prima intervenţie la incendiul de la rafinăria Petromidia

„Prima misiune a autospecialei transport roboţi. La misiunea de stingere a fost alocată şi o autospecială transport roboţi din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov. Acest mijloc performant de intervenţie a intrat de curând în dotarea IGSU, iar datorită multiplelor caracteristici deţinute asigură, pe lângă eficienţa intervenţiei, protecţia echipajelor operative in misiuni complexe”, anunţă IGSU. Autospecialele au în […]

Incendiul de la Rafinăria Petromidia Năvodari se manifestă la instalaţia de distilare a motorinei

Incendiul de la Rafinăria Petromidia Năvodari se manifestă la instalaţia de distilare a motorinei, iar pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost chemaţi pompieri din timpul liber, iar forţele vor fi suplimentate de la Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea şi Bucureşti - Ilfov.

Explozie urmată de incendiu la Petromidia. A fost activat planul roşu / Incendiul se manifestă la instalaţia de distilare a motorinei / Intervin pompieri din mai multe judeţe

O explozie urmată de incendiu a avut loc miercuri la Petromidia, în judeţul Constanţa. Fumul gros se vede de la depărtare, de pe plaja de la Năvodari.