ISTORIA FĂRĂ PERDEA/ Din 674.875 de oameni intraţi pe mîna Securităţii, un sfert au murit în lagăre, închisori şi deportare. De Sîmbăta Morţilor, să-i pomenim!
07:35, 06 Iun. 2020
La fiecare pomenire a morţilor, aprind o lumînare pentru morţii închisorilor. Mă gîndesc la ei, la cele în jur de 200.000 de morminte fără cruce, din care am găsit pînă acum, alături de colegii mei arheologi doar 77: la Aiud 8, la Tîrgu Ocna 18 şi 51 la Periprava. Cele mai multe morminte, ca şi viaţa lor, le-au fost distruse ori risipite şi nu li se mai ştie locul. Lumînarea aprinsă e şi azi, la Moşii de Vară, pentru toţi.