investitii publice

Bugetul pentru 2027, construit după reguli mai stricte. Nazare: Statul trebuie să cheltuiască doar cât își permite

Guvernul a început joi, 5 noiembrie, discuțiile privind elaborarea bugetului de stat pentru 2027, într-un context marcat de necesitatea reducerii deficitului bugetar.

Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar s-a redus la 3,81% din PIB. Atingerea țintei de deficit depinde de încasarea fondurilor PNRR

Ministerul Finanțelor a publicat marți raportul privind execuția bugetară pe trimestrul al treilea din 2026. Potrivit raportului, deficitul bugetar a scăzut la 3,81% din PIB după primele nouă luni, de la 5,31% în perioada similară a anului trecut, în timp ce investițiile publice au crescut cu 48,6%. Ministerul avertizează însă că atingerea țintei de deficit de 6,2% din PIB depinde de încasarea fondurilor europene din PNRR.

Unde s-a greșit în consolidarea fiscal-bugetară din România?

Profesorul universitar Cristian Socol opinează (într-o analiză în exclusivitate pentru MEDIAFAX) că România trebuie să își reducă deficitul bugetar. Nu există alternativă. Dar reducerea deficitului nu presupune slăbirea puternică a economiei și sărăcirea populației. Cristian Socol explică cele șapte greșeli care au afectat consolidarea bugetară.

Guvernul SUA va deveni acționar în patru companii private. Aproape 400 de milioane de dolari investiți din fonduri publice

Guvernul Statelor Unite intenționează să finanțeze patru companii private din industria tehnologiei cu 389 de milioane de dolari. În schimbul banilor, statul american va primi acțiuni în aceste companii, fără să preia controlul asupra lor.

România, cel mai mare deficit trimestrial din UE: 9,2% din PIB. Ce arată datele Eurostat și cum se compară cu ținta anuală de 6%

România a înregistrat cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană în trimestrul al doilea din 2026, de 9,2% din PIB, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026. Care e valoarea investițiilor

Deficitul bugetului general consolidat a ajuns la 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB, după primele nouă luni ale anului 2026, în scădere cu 1,53 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor operative prezentate de Ministerul Finanțelor în ședința de Guvern.

Nazare: Bugetul pe 2027 trebuie să fie „un buget al priorităților reale”. Ce se schimbă în finanțarea investițiilor

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță o evaluare la zi a banilor încasați și cheltuiți prin PNRR, înaintea rectificării bugetare din 2026 și a pregătirii bugetului pentru anul viitor.

Nazare avertizează că 2027 ar putea fi mai dificil decât 2026: presiuni pe pensii, salarii, apărare și investiții

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că România trebuie să continue reducerea deficitului și să pregătească prudent bugetul pentru 2027, despre care spune că ar putea fi chiar mai dificil decât cel din acest an.

Ilie Bolojan, după scăderea inflației: Rezultatele eforturilor făcute de întreaga societate încep să se vadă

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis vineri că rezultatele măsurilor luate pentru redresarea finanțelor publice „încep să se vadă”, după ce rata anuală a inflației a scăzut în august la 6,2%.

Bolojan face profilul viitorului premier: „Un om responsabil, dispus să facă ce trebuie, nu ce sună bine. Cu mandatul pe masă, dacă e nevoie”

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că măsurile de reducere a deficitului luate în ultimul an „au funcționat”, dar avertizează că progresele ar putea fi pierdute rapid dacă viitorul Guvern va renunța la reformele structurale și va reveni la majorarea cheltuielilor și stimularea consumului pe datorie. Liderul PNL îl acuză totodată pe PSD de „iresponsabilitate” în cazul eșecului adoptării noii legi a salarizării.

Bolojan despre stadioane construite în localități fără echipe de fotbal: „S-ar putea să nu umplem tribuna dacă mobilizăm toți cetățenii comunei”

Premierul Ilie Bolojan critică modul în care au fost finanțate în ultimii ani unele proiecte de infrastructură sportivă și spune că România a ajuns să aibă stadioane în localități care nu mai au echipe de fotbal sau săli de sport supradimensionate pentru comunitățile respective. El susține că autoritățile locale ar trebui să contribuie financiar la astfel de proiecte, pentru a exista o responsabilitate mai mare în alegerea investițiilor.

Ministerul Dezvoltării prelungește termenul limită pentru finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR

Ministerul Dezvoltării prelungește termenul limită pentru implementarea și finalizarea decontării investițiilor finanțate prin PNRR, de la 31 iulie la 30 august 2026, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Criza politică. PNL anunță care e linia roșie peste care nu poate trece la negocierile pentru un nou guvern

Vicepreședintele PNL Siegfried Mureșan a anunțat care este linia roșie peste care partidul nu poate trece la negocierile pentru susținerea unui viitor guvern: „Este un angajament față de toți românii cinstiți pe care nu-l putem încălca”.

Deficitul bugetar la 30 aprilie a scăzut cu peste jumătate față de anul trecut. Ministerul Finanțelor: Investițiile finanțate din fonduri europene și PNRR cresc cu peste 34%

Diferența dintre veniturile și cheltuielile statului s-a redus cu peste jumătate, nominal, dar și ca pondere din Produsul Intern Brut (PIB), în timp ce investițiile finanțate din fondurile europene clasice și prin Planu Național de Rezilienți și Redresare (PNRR) au cresc cu peste 34% și rămân principalul sprijin pentru economie, a transmis Ministerul Finanțelor Publice (MFP), marți, cu ocazia publicării execuției bugetului general consolidat după primele patru luni ale anului.

Investiția care ar trebui să protejeze Moldova de inundații, blocată din nou după 40 de ani. Finalizarea barajului de la Pașcani, întoarsă din drum

Barajul și hidrocentrala de pe râul Siret, începute în ultimii ani ai regimului Nicolae Ceaușescu și ajunse la aproximativ 90% stadiu de execuție, riscă să fie blocate din nou, după ce procedura de atribuire pentru finalizarea lucrărilor a fost contestată și întoarsă din drum.

Ministerul Dezvoltării: Ordonanţă pentru ajustarea valorilor din contractele de investiţii publice

Ministerul Dezvoltării a iniţiat o ordonanţă pentru ajustarea valorilor din contractele de investiţii publice, în urma creşterilor de preţuri, a anunţat marţi ministrul Cseke Attila.

Pogea: 20% din cheltuielile publice totale din 2010, alocate investiţiilor

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va aloca pentru investiţiile publice din 2010 aproximativ acelaşi nivel ca în 2009, respectiv circa 20% din cheltuielile publice totale, echivalentul a 7% din Produsul Intern Brut, a declarat joi, ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea.