rom nia

Răzvan Raţ: Dacă Belarus s-a impus în Franţa, nici nouă nu ne va fi imposibil să o facem

Fundaşul Răzvan Raţ, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că primei reprezentative nu îi va fi imposibil să se impună în meciul contra Franţei, programat, sâmbătă, în preliminariile Campionatului European din 2012, având în vedere că formaţia Belarusului a câştigat pe Stade de France.

România şi Bulgaria ar putea fi afectate de accidentul industrial din vestul Ungariei

Bulgaria, România, Serbia şi Ucraina ar putea fi afectate de scurgerea de reziduuri chimice dintr-un rezervor avariat al unei fabrici de alumină din vestul Ungariei, accident soldat cu patru morţi şi 120 de răniţi, relatează site-ul Novinite.com.

Prima rachetă spaţială românească, lansată cu succes

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a lansat vineri prima rachetă spaţială românească, Helen 2, din largul Mării Negre, realizând astfel primul zbor din cadrul competiţiei Google Lunar X Prize, care vizează trimiterea unui robot pe suprafaţa Lunii de o organizaţie privată.

România ocupă locul cinci în lume după numărul de spam-uri expediate

România a urcat, în trimestrul al treilea, pe locul cinci într-un clasament mondial al ţărilor din care se expediază mesaje spam, de pe poziţia a opta ocupată în trimestrul anterior, se arată într-un raport al producătorului de soluţii de securitate Panda Security.

FMI: România are nevoie de 38 mld. euro anul următor

FMI, principalul finanţator al României, estimează necesarul de bani al ţării pe 2011 la 38 mld. euro, în creştere cu circa 700.000 de euro faţă de 2010, dar cu aproape 11 mld. euro mai puţin decât vârful din 2009, informează Ziarul Financiar.

Ministrul bulgar de Interne: Bulgaria şi România vor adera la spaţiul Schengen în martie 2011

Bulgaria va adera la spaţiul Schengen alături de România în timpul preşedinţiei ungare a a UE, a declarat ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, citat de cotidianul Standart, în ediţia electronică.

Militarii români şi americani de la o bază din Afganistan trăiesc în condiţii dificile

Cei peste 400 de militari români şi americani mobilizaţi la o bază de operaţiuni din provincia afgană Zabul trăiesc în condiţii care le pun la încercare creativitatea şi rezistenţa, ei confruntându-se cu probleme legate de resursele limitate, relatează Washington Examiner.

Sistemul de sănătate „muribund” din România este din nou subiect în presa străină

Cotidianul economic Financial Times, în ediţia electronică de luni, face un rezumat al stării sistemului de sănătate din România, care suferă de pe urma măsurilor de austeritate decise de Guvern şi a lipsei personalui medical, având ca punct de referinţă Maternitatea Giuleşti.

Emil Săndoi: Trebuie să tratăm meciurile cu Anglia ca pe o finală de campionat european

Antrenorul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat că formaţia sa trebuie să trateze meciurile cu Anglia, din play-off-ul pentru calificarea la CE "Under 21", ca pe o finală de campionat european.

PCRM va da în judecată România în instanţele internaţionale. Voronin „nu îşi aminteşte” să fi spus acest lucru

Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a declarat că nu îşi aminteşte să fi spus că va da România în judecată în instanţele internaţionale, pentru "atitudine discriminatorie", aşa cum preciza un comunicat al PCRM, informează PRO TV Chişinău.

Lotul României pentru meciul cu Franţa

Selecţionerul Răzvan Lucescu a anunţat, sâmbătă seară, jucătorii convocaţi în vederea meciului cu Franţa, din 9 octombrie, din preliminariile Euro-2012.

Patru din cinci români cred că alegerile sunt fraudate

Patru din cinci români consideră că în România se fraudează alegerile şi, de asemenea, că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB), la comanda Pro Democraţia.

Mii de firme din România se transferă în Bulgaria din cauza măsurilor de austeritate

Măsurile dure de austeritate, pentru respectarea acordului de finanţare cu instituţiile financiare internaţionale, au determinat mii de firme din România să se transfere în Bulgaria, unde taxele mai mici şi reglementările stabile oferă un mediu de afaceri mai prietenos, comentează Reuters.

CE încheie procedura de infringement împotriva României privind radiaţiile optice

Comisia Europeană a încheiat procedurile juridice deschise împotriva a zece state, printre care şi România, cu privire la transpunerea în legislatia naţională a Directivei 2006/25/CE privind standardele minime pentru protecţia lucrătorilor expuşi radiaţiilor optice.

CE face concesii statelor care şi-au reformat sistemele de pensii, inclusiv României

Comisia Europeană (CE) va include în pachetul de reformă bugetară la nivelul Uniunii Europene (UE) prevederi favorabile de interpretare a deficitului pentru statele membre care şi-au reformat sistemul de pensii, între care şi România, potrivit unor surse UE, citate de cotidianul Rzeczpospolita.

Mii de romi repatriaţi din Franţa vor merge în Marea Britanie, Germania sau Spania

Romi din comunele Fântânele şi Cojasca (Dâmboviţa), repatriaţi din Franţa după ce au primit un ajutor de 300 de euro, au declarat că, în faţa sărăciei şi discriminării cu care se confruntă în România, nu au altă opţiune decât să plece în Marea Britanie, Germania sau Spania, relatează Sky News.

O companie ucraineană susţine că una dintre navele sale a fost jefuită pe teritoriul României

Compania ucraineană de navigaţie pe Dunăre din regiunea Odesa a anunţat luni că una dintre navele sale a fost jefuită pe teritoriul României, potrivit unui comunicat de presă citat de Interfax Ucraina, relatează Kyiv Post, în ediţia electronică.

Ponta: Suntem o ţară supermarket, cumpărăm ce produc alţii

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a cerut, luni, membrilor PSD să explice că impozitarea diferenţiată înseamnă "împărţirea sarcinii crizei" şi a criticat faptul că în ultimii ani România consumă ceea ce produc alţii, Ponta spunând că "suntem o ţară supermarket".

CE dă asigurări României şi Bulgariei că nu leagă aderarea la spaţiul Schengen de problema romilor

Comisia Europeană nu leagă aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de problema din Franţa a etnicilor romi aparţinând celor două ţări, a declarat luni un purtător de cuvânt al CE, citat de site-ul Novinite.com.

Naţionala de handbal feminin a României a câştigat Cupa Mondială

Naţionala de handbal feminin a României a câştigat Cupa Mondială, după ce a învins, duminică, la Aarhus (Danemarca), reprezentativa Norvegiei, scor 24-23 (12-12).

Echipa feminină de gimnastică a câştigat triunghiularul de la Schaffhausen, băieţii pe locul 3

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat pe locul I la ultimul concurs de verificare înaintea CM din Olanda, desfăşurat la Schaffhausen (Elveţia), în timp ce echipa masculină s-a clasat pe locul trei.

Oficial german: Problemele care pot apărea prin aderarea României la Schengen preocupă statele UE

Miniştrii de Interne din statele membre UE şi experţii Comisiei Europene sunt preocupaţi de problemele pe care le-ar putea crea aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, afirmă un oficial din cadrul Ministerului german de Externe, citat de site-ul postului Deutsche Welle.

Henri Paul: Iubesc mult România şi sunt uimit de creativitatea românilor

Ambasadorul francez la Bucureşti, Henri Paul, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de PRO TV, că iubeşte România şi că este uimit de creativitatea şi imaginaţia românilor, trăsături care, în opinia sa, au fost necesare în perioada de criză.

România va întâlni Norvegia în finala Cupei Mondiale la handbal feminin

Naţionala de handbal feminin a României va întâlni în finala Cupei Mondiale de la Aarhus reprezentativa Norvegiei, care a învins, sâmbătă, în semifinale, cu scorul de 24-19, echipa Danemarcei, informează site-ul dhf.dk. România s-a calificat în finală după ce a trecut, tot sâmbătă, cu scorul de 23-21, de Franţa.

Financial Times: Romii români repatriaţi vor să revină în Franţa, dar sunt traumatizaţi de experienţa expulzării

Romii repatriaţi care au revenit la Petroşani vor să plece înapoi în Franţa, dar sunt şi traumatizaţi de experienţa expulzării, relatează Financial Times în ediţia online, care publică un reportaj realizat în oraşul minier unde copiii îi întâmpină instinctiv pe străini cu salutul "bonjour".

Companiile chineze se orientează către România şi Bulgaria pentru acces pe piaţa UE

România şi Bulgaria devin tot mai mult capete de pod pentru companiile chineze care caută în Europa locaţii pentru facilităţi de producţie cu acces bun la piaţa Uniunii Europene, potrivit cotidianului Die Presse.

Adversarele naţionalei masculine de tineret în preliminariile CM din 2011

Naţionala de handbal masculin tineret a României va evolua în grupa a 7-a preliminară a Campionatului Mondial din 2011, împotriva reprezentativelor Poloniei, Belgiei şi Ungariei, conform tragerii la sorţi de vineri.

Delegaţia română a părăsit sala ONU la discursul liderului iranian, alături de delegaţiile SUA şi UE

Delegaţia României la ONU a părăsit sala Adunării Generale în timpul discursului susţinut de preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, în momentul în care acesta a început să prezinte teorii conspiraţioniste cu privire la atentatele din 11 septembrie.

România va întâlni Franţa în semifinalele Cupei Mondiale de handbal feminin

Naţionalele de handbal feminin ale României şi Franţei, respectiv ale Danemarcei şi Norvegiei, se vor confrunta sâmbătă în semifinalele Cupei Mondiale, de la Aarhus.

Limba romani, confundată cu limba română de un purtător de cuvânt al CE

Dennis Abbott, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a confundat limba romani cu limba română, miercuri, într-o conferinţă de presă la CE, el corectând confuzia după intervenţia unui alt purtător de cuvânt.

Băsescu i-a cerut lui Sarkozy „să încerce să oprească” expulzările romilor

Preşedintele român, Traian Băsescu, a declarat miercuri că i-a cerut omologului său francez, Nicolas Sarkozy, în timpul Consiliului european de joi, "să încerce să oprească" expulzările romilor români, dar a adăugat că nu a primit nici un "răspuns clar".

Componenţa echipelor României pentru Campionatul Mondial de gimnastică din Olanda

Federaţia Română de Gimnastică a stabilit componenţa loturilor României, feminin şi masculin, în vederea participării la Campionatul Mondial din Olanda (Rotterdam), din intervalul 16-24 octombrie.

România a coborât 12 poziţii, pe locul 85, într-un clasament privind libertatea economică

România a coborât 12 poziţii, pe locul 85, într-un clasament privind libertatea economică inclus în raportul Economic Freedom of the World 2009 realizat de institutul canadian Fraser.

Eric Besson, hotărât să continue lupta împotriva „filierelor infracţionale şi mafiei imigraţiei”

Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, şi-a exprimat hotărârea de a lupta împotriva "filierelor infracţionale şi mafiei imigraţiei" în cadrul unei politici "ferme şi umanitare" în privinţa desfiinţării taberelor ilegale, relatează Le Figaro în ediţia online.

Site-ul Cupei Davis a scris că România a învins Ecuadorul la Budapesta

Site-ul Cupei Davis, www.daviscup.com, a scris, duminică, pentru scurt timp, în titlul de prezentare a materialului despre întâlnirea România - Ecuador, din barajul pentru Grupa Mondială, că partida s-a disputat la Budapesta şi nu la Bucureşti.

România – Ecuador, scor 5-0, în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis

România a învins Ecuadorul cu scorul de 5-0, în barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis, care se desfăşoară la Centrul Naţional de Tenis, după ce Adrian Ungur l-a învins pe Emilio Gomez, scor 6-3, 6-4.

România s-a calificat în Grupa Mondială a Cupei Davis

România a obţinut calificarea în Grupa Mondială a Cupei Davis, învingând, cu scorul general de 3-0, selecţionata Ecuadorului, după ce perechea Victor Hănescu/Horia Tecău a câştigat meciul de dublu, de sâmbătă, scor 6-2, 6-2, 6-2, în faţa cuplului Ivan Endara/Giovanni Lapentti.

Pamela Anderson a ajuns în România

Pamela Anderson a sosit în România vineri, în jurul orei 16.00, pentru a participa la petrecerea Royal Candy, un eveniment Playboy Mansion Event by Mansion Events, care va avea loc în seara aceleiaşi zile, de la ora 22.00, la Palatul Snagov.

România a consemnat în iulie cea mai mare scădere a activităţii din construcţii din UE

România a înregistrat în iulie cea mai accentuată scădere a activităţii din construcţii dintre statele Uniunii Europene (UE), de 28,3%, comparativ cu luna anterioară, după un avans de 24,9% în iunie, cel mai rapid din Uniune, potrivit datelor Eurostat, care prezintă date pentru doar 13 ţări.

Anchetă lansată după mesajul cu insulte la adresa României, apărut în contul Twitter al MAE francez

O anchetă a fost demarată în cazul piratării contului Twitter al Ministerului francez al Afacerilor Externe, joi, timp de o oră şi jumătate, când a fost publicat un mesaj insultător la adresa românilor şi a UE, a anunţat serviciul de comunicare al diplomaţiei franceze.