romania

Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, despre pesta porcină africană: Trebuie să oprim răspândirea bolii în România

Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, afirmă că va sprijini România în lupta sa împotriva pestei porcine africane, prin implementarea unor măsuri de supraveghere şi detecţie a virusului, servicii veterinare şi cercetare. În 2019, Phil Hogan va aloca 10 mil. euro în cercetare, pentru găsirea unui vaccin împotriva pestei porcine aficane.

Naţionala #Rezist! România obţine un egal, 2-2 cu Serbia, după o partidă în care am suferit. Chipciu, cel mai bun român

Avem entuziasm la cote ridicate, deşi cu Muntenegru nu am jucat mare lucru. România este condusă, admitem în cor, de un selecţioner ambiţios. Contra a văzut progres în primul meci din grupă şi anunţă că vom arăta bine la Belgrad. La Belgrad, contra unor sârbi care au participat la Cupa Mondială şi care au învins în Lituania acum câteva zile, scrie Cristian Scutariu pentru Prosport.

Clever Taxi critică noua încercare a Primăriei Capitalei de a interzice aplicaţiile de taxi: Am iniţiat o plângere formală la Comisia Europeană

Decizia Primăriei Capitalei de a supune la vot regulamentul cadru de organizare şi executare a activităţii de taxi în Bucureşti expune România unui risc major de a intra în procedura de infringement, în condiţiile în care Comisia Europeană investighează regulamentul care contravine flagrant practicilor europene, precum şi modalitatea lipsită de transparenţă în care a fost adoptat, au declarat reprezentanţii Clever Taxi.

Bulgaria anunţă că a depistat primul focar de pestă porcină africană în această ţară

Autorităţile bulgare au anunţat că au depistat primul focar de pestă porcină africană din această ţară, la o fermă aflată în apropierea frontierei cu România, informează site-ul Euronews.

Senator‏ american: Scrisoarea lui „Giuliani, purtător de cuvânt al lui Trump”, contrazice poziţia Departamentului de Stat privind lupta anticorupţie din România

Senatorul american Christopher Murphy afirmă că scrisoarea avocatului Rudy Giuliani, "purtător de cuvânt al lui (Donald) Trump", contrazice poziţia Departamentului de Stat al SUA privind problema corupţiei din România, subliniind că avocatul preşedintelui a fost plătit pentru acest lucru.

Condé Nast Traveler: Cele mai importante atracţii turistice din România, pe care toată lumea trebuie să le vadă | FOTO

România este ţara castelelor medievale, a bisericilor gotice şi a oraşelor încântătoare, toate ascunse printre cele mai enigmatice peisaje ale Europei de sud-est. Având zone geografice precum Munţii Carpaţi şi Marea Neagră, România este un loc al pădurilor dense şi al piscurilor înzăpezit, care se potrivesc perfect cu folclorul ţării, scrie jurnalista Caitlin Morton. Aceasta a scris câteva impresii despre unele din cele mai importante obiective turistice din România pentru site-ul cntraveller.com.

Defense News: SUA alocă 40 de milioane de dolari pentru lucrări de îmbunătăţire la Baza 71 aeriană Câmpia Turzii

Forţele aeriene al SUA au alocat aproape 40 de milioane de dolari pentru noi construcţii şi lucrări de îmbunătăţire la Baza 71 aeriană Câmpia Turzii, cu scopul descurajării Rusiei, relatează site-ul Defense News, citând un document al aviaţiei americane.

Defense News: SUA ar putea desfăşura drone de tip MQ-9 Reaper la Baza 71 aeriană Câmpia Turzii

Forţele aeriene ale SUA au construit un hangar la Baza 71 aeriană Câmpia Turzii care ar putea fi folosit pentru operarea de drone MQ-9 Reaper în scopul intensificării operaţiunilor de recunoaştere şi culegere de informaţii în estul Europei şi Marea Neagră, relatează site-ul Defense News, citând un document al aviaţiei americane.

Moscova cataloghează drept periculoase interceptările avioanelor militare ruse deasupra Mării Negre

Rusia acuză Marea Britanie că a interceptat mai multe avioane militare ruse deasupra Mării Negre într-o manieră periculoasă cu scopul provocării Moscovei, a transmis Ambasada Rusiei la Londra, după ce aviaţia britanică a anunţat că săptămâna trecută au avut loc două astfel de incidente.

Simona Halep nu va participa la turneul de la New Haven, la care era favorita principală

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) a anunţat, luni seară, că nu va lua parte la turneul de la New Haven (SUA), pe care ar fi trebuit să-l înceapă din postura de favorită principală.

UNTOLD a pus România pe harta Europei la nivel muzical, dar a lăsat pista de atletism de pe Cluj Arena plină de găuri

Unul dintre cele mai moderne stadioane din România, Cluj Arena, arată ca după război după terminarea festivalului Untold, evenimentul care a pus România pe harta Europei la nivel muzical, prin complexitatea "maratonului" din oraşul primarului Emil Boc.

Monitorul Apărării / Navy Seal de România – Forţele Navale pentru Operaţii Speciale (FNOS)

Suntem obişnuiţi cu tradiţia de a celebra Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului - la data de 15 august a fiecărui an. Este încă un prilej pentru cetăţeanul obişnuit să privească şi să admire, la televizor, sau în teren, în timp real, după intonarea imnului naţional, arborarea pavilionului, geacului, marelui poavaz la bordul navelor şi salutul solemn al celor 21 de salve de tun, diferitele exerciţii demonstrative, evoluţiile aviaţiei militare (aeronave din dotarea Statului Major al Forţelor Navale şi ale Statului Major al Forţelor Aeriene), evoluţiile scafandrilor militari, dar şi a altor structuri din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională (după caz) şi, bineînţeles, mult aşteptata paradă a navelor militare.

România nu a obţinut nici măcar o MEDALIE la Campionatul European de atletism

România navighează în derivă, în continuare, pe plan european, într-unul dintre sporturile în care tricolorii luau caimacul la Jocurile Olimpice, Mondiale şi Campionate Europene.

Acest palat din România a supravieţuit războaielor şi comunismului. Astăzi, călugăriţele se străduiesc să prevină prăbuşirea lui

Castelul Miclăuşeni, din zona Moldovei, a fost casa din România a multor familii celebre, dar războaiele, comunismul şi mama natură i-au luat strălucirea. Acum, călugăriţele care îl deţin se zbat să îl salveze, scrie William O'Connor pe Thedailybest.com.

Lotul de juniori al României la gimnastică s-a clasat pe locul 11 în concursul pe echipe la CE

Lotul de juniori al României s-a clasat pe locul 11 în concursul pe echipe la Campionatele Europene de la Glasgow, puţin mai bine decât lotul de seniori care a terminat pe locul 15 în calificări, dar în orice caz departe de pretenţiile Federaţiei de specialitate.

România se află în primele locuri în topul destinaţiilor recomandate de o publicaţie cunoscută. Ce obiective recomandă jurnaliştii acesteia

Jorge Oliviera, un jurnalist al publicaţiei Lonley Planet, recomandă amatorilor de călătorii România ca fiind una dintre cele mai frumoase ţări de vizitat.

Opt echipaje tricolore s-au calificat în finalele Europenelor de canotaj de la Glasgow

Canotajul românesc merge ceas la Campionatele Europene de la Glasgow. Dintre cele nouă echipaje tricolore înscrise în competiţie, opt şi-au asigurat joi şi vineri prezenţa în finalele A, acolo unde se dă lupta pentru medalii.

Mirel Rădoi a fost prezentat oficial în postura de selecţioner al naţionalei României Under 21

Mirel Rădoi a fost prezentat în noua postură de selecţioner al naţionalei Under 21. Tehnicianul a vorbit despre Virgiliu Postolachi, atacantul lui PSG ce e curtat de România, Republica Moldova şi Franţa pentru a face parte din lotul naţional.

Ziua internaţională a berii: Cele mai inedite combinaţii, preţurile EXORBITANTE la care pot ajunge 750 de ml de bere şi suma pe care o aduce băutura anual la bugetul de stat al României

Astăzi este sărbătorită ziua internaţională a celei mai vândute băuturi alcoolice din lume. Pentru prima dată a fost celebrată în 2008, pe 3 august, în oraşul american Santa Cruz, din California, iar de atunci este o tradiţie ca în fiecare an berea să fie „cinstită” în prima zi de vineri a lunii august.

#roMânia Stigmatizarea României de peste hotare. „Nu am venit aici să vă JEFUIESC ţara”/ Lecţia de umanitate a unui ROMÂN în timpul atentatelor

Drumul românilor spre o ţară mai bună nu a fost simplu. De multe ori, campaniile media sau cele ale autorităţilor au făcut ca noi să fim trataţi ca un popor de mâna a doua. Stigmatizaţi şi găsiţi vinovaţi de serviciu de prea multe ori, românii au încercat să îşi găsească propriul loc printre străini. Iar uneori, acolo unde nimeni nu se aştepta, câte un conaţional a dat o lecţie de umanitate în faţa căreia o lume a tăcut. Despre toate acestea aflaţi în următorul material marca Gândul al campaniei #roMânia.

George Maior anunţă că Mihai Fifor va efectua o vizită în SUA în luna septembrie pentru discuţii cu Jim Mattis

România este cea mai pro-americană ţară din Europa şi forţele americane sunt binevenite în ţara noastră, a declarat George Maior, ambasadorul României la Washington, care a precizat că Mihai Fifor, ministrul român al Apărării, se va întâlni în septembrie în SUA cu secretarul american al Apărării, Jim Mattis.

România, interesantă pentru lucrători din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda

România a început să importe forţă de muncă din ţările asiatice pentru turism, industrie, construcţii şi agricultură, arată un studiu publicat luni de compania de consultanţă în resurse umane Smartree.

Donald Trump l-a nominalizat pe Adrian Zuckerman pentru postul de ambasador al Statelor Unite în România | FOTO

Preşedintele american Donald Trump l-a nominalizat miercuri pe Adrian Zuckerman, care a emigrat din România în SUA la vârsta de zece ani, pentru postul de ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, se arată într-un comunicat publicat de Casa Abă.

Turkish Stars – piloţii de acrobaţie aeriană din Forţele Aeriene turce, singurii din lume care zboară în formaţie de 8 avioane – sunt invitaţii speciali ai BIAS 2018 | VIDEO

Turkish Stars – piloţii de acrobaţie aeriană din Forţele Aeriene turce – sunt invitaţii speciali ai BIAS 2018, cel mai mare show aerian din România, care se va desfăşura sâmbătă pe aeroportul internaţional Bucureşti - Băneasa.

SUV-ul de lux Bentley Bentayga V8-Diesel, testat în România: Costă 200.000 de euro, cântăreşte 2,5 tone şi ajunge la 100 km/h în 4 secunde

Senzaţia este de plutire. Ori roţile de 22 de inchi nu ating asfaltul, ori suspensia absoarbe absolut orice denivelare.

TOP trei cei mai doriţi angajatori din România. Clasament dominat de industriile IT, Automotive, Finance şi Telecom. Ce avantaje caută candidaţii

Topul celor mai doriţi angajatori din România este dominat de companii multinaţionale, primele zece locuri fiind ocupate de Oracle, Continental România, Microsoft, IBM, Amazon, OMV Petrom, Grup Renault România, Vodafone, Google şi Bosch România, arată un studiu realizat de Catalyst Solutions.

#roMânia, o campanie eveniment GÂNDUL despre România care s-a mutat peste hotare. RADIOGRAFIA celui mai mare dezastru demografic şi efectele lui

“Ţară, ţară, vrem români!”, ar putea să sune un anunţ la intrarea în România. Oricare dintre punctele de intrare, pentru că peste tot au plecat români. La 100 de ani de existenţă, ţara se confruntă cu cea mai mare problemă demografică de până acum. Specialiştii cred că, dacă vom continua în acest ritm, în 20 de ani nu vom mai avea muncitori, iar populaţia va fi mult îmbătrânită. Pe de altă parte, oficialii recunosc deschis: avem o Românie care trăieşte peste hotare. Şi este cea a unei generaţii tinere. Mai grav este că aceasta nu mai vrea să revină, iar cea care îi urmează va afla doar din poveşti despre România. Cotidianul Gândul lansează campania eveniment #roMânia, despre cauzele care au dus la acest exod şi efectele lui.

Facebook Messenger, nefuncţional în unele zone din Europa. Probleme au fost sesizate de utilizatori şi în România

Serviciul de mesagerie al Facebook este nefuncţional la nivel mondial, însă Europa pare a fi cea mai grav afectată, scrie Daily Mail. Sistemul Messenger este integrat reţelei sociale Facebook, însă poate fi utilizat separat prin aplicaţia de mobil.

Selecţionata U20 a României a ajuns în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin

Naţionala feminină de tineret U20 s-a calificat între cele mai bune opt echipe din lume, după ce a învins Croaţia cu 28-25 (18-12), într-un meci din cadrul optimilor de finală. România va juca pentru a accede în ”careul de aşi” cu învingătoarea dintre Ungaria şi Slovenia.

(P) Una dintre cele mai importante inovaţii din stomatologie a ajuns şi în România

Ţara noastră se numără printre populaţiile cu cele mai grave probleme dentare din Europa. Studiile arată că 7 din 10 români şi-au pierdut cel puţin un dinte, potrivit datelor Eurobarometru, iar 30% dintre români şi-au pierdut toţi dinţii naturali.

Unul dintre puţinele sate fără hoţi din lume se află în România. Aici localnicii lasă pungile cu bani în gard

Eibenthal este un sat considerat idilic din vestul României. Este locuit în mare parte de minorităţi cehe, însă a devenit cunoscut deoarece este una dintre puţinele comunităţi din lume fără criminalitate.

O nouă aplicaţie de socializare este disponibilă şi în România

Floca, aplicaţia lansată luna trecută la Madrid de către o echipă de români, este disponibilă şi în România. Aplicaţia a ajuns deja la 100.000 de descărcări, respectiv 50.000 de utilizatori lunari.

Omul de afaceri Joseph Serrousi, supranumit „regele confecţiilor”, s-a stins din viaţă

Omul de afaceri de origine sudaneză Joseph Serrousi, supranumit „regele confecţiilor”, care a construit în România imperiul J&R Enterprises, s-a stins din viaţă, scrie ZF.

Mitul lui Sisif capătă sens în România

Din 2005, până anul trecut, statul a cheltuit pe investiţii din buget (cheltuieli de capital) 244 de miliarde de lei (53 de miliarde de euro, la cursul de azi). Dar nu are nici azi o autostradă întreagă. Pentru a înţelege mai bine, iată ce înseamnă asta: două bugete consolidate ale ţării, la nivelul anului 2007, anul aderării României la UE.

Cât de bogaţi suntem. Românii au o avere de 400 miliarde euro, care este maximul ultimilor nouă ani

Fiecare român are în medie o avuţie netă de aproximativ 20.000 de euro, de câteva ori mai mică decât un european din zona euro, în timp ce datoria pe persoană ajunge în România la aproape 1.600 de euro, potrivit datelor BNR din Raportul asupra stabilităţii financiare 2017, scrie Ziarul Financiar.

GAFĂ de protocol în prezenţa premierului Dăncilă/ Consulul onorific al Estoniei la Constanţa, prima reacţie după ce steagul a fost pus invers | VIDEO

Consulul onorific al Estoniei la Constanţa, Alexandru Bobe, a spus că regretă incidentul diplomatic petrecut la inaugurarea consulatului, când steagul Estoniei a fost arborat invers, menţionând însă că de organizare s-a ocupat "protocolul de stat". Incidentul a avt loc în prezenţa Vioricăi Dăncilă.

România are a doua cea mai slabă rată de reciclare din Europa. Ţara noastră produce aproape 6 milioane de tone de deşeuri/an. Cât reciclează

România produce 5,8 milioane de tone de deşeuri pe an, cu o medie de 272 de kilograme pe an pe cap de locuitor şi cu o rată de colectare de doar 82,3%, arată studiul Waste Atlas, publicat de organizaţia D-Waste.

PRIMER: În următorii trei ani, România riscă să rămână fără medicamente din producţie internă

Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER), cere autorităţilor să intervină în reglementarea pieţei medicamentelor, altfel, în următorii 3 ani, România riscă să rămână fără producţia internă de medicamente, arată un comunicat transmis luni de asociaţie.

Anthony Bourdain a păstrat toată cariera amintirea nefericită a episodului filmat în România | VIDEO

Episodul dedicat călătoriei în România de Anthony Bourdain în seria "No Reservations" şi scandalul care a urmat i-au adus realizatorului TV, care a decedat vineri, una dintre cele mai nefericite experienţe din carieră.

Boris Cyrulnik, un prestigios neuropsihiatru desemnat să reformeze sistemul educaţional din Franţa, vine în România

Prestigiosul neuropsihiatru Boris Cyrulnik, desemnat de Emmanuel Macron pentru a reforma sistemul educaţional din Franţa, vine în România la Conferinţă de Inaugurare a Institutului “Petit Enfance”. Evenimentul va avea loc miercuri, 13 iunie, la Institutul Francez din Capitală.