senat

Senatul adoptă o lege de desfiinţare a 12 instanţe şi a parchetelor de pe lângă acestea

Senatul a adoptat, luni, o lege prin care se desfiinţează douăsprezece instanţe judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, dată fiind lipsa de activitate a acestora ori activitatea redusă.

Conducerea Senatului a aprobat înfiinţarea unei comisii privind reorganizarea administrativă

Biroul Permanent al Senatului a aprobat, luni, înfiinţarea unei comisii speciale a Senatului privind reorganizarea administrativ-teritorială, propunerea venind din partea lui Mircea Geoană.

Omorul, omorul calificat şi omorul deosebit de grav ar putea să devină infracţiuni imprescriptibile

Omorul, omorul calificat şi omorul deosebit de grav ar putea să devină infracţiuni imprescriptibile, senatorii din Comisia juridică adoptând, miercuri, un raport favorabil la o iniţiativă legislativă care propune aceste modificări legislative.

Comisie din Senat: Achiziţiile din apărare de peste 25 milioane euro, cu aprobarea Parlamentului

Comisia economică a Senatul a avizat, miercuri, un proiect care obligă autorităţile contractante din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională să solicite aprobarea Parlamentului dacă valoarea estimată, fără TVA, a unui contract de achiziţie publică este de cel puţin 25 milioane de euro.

Senat: Persoanele fizice autorizate pot angaja cel mult nouă persoane cu contract individual de muncă

Persoanele fizice autorizate vor putea angaja cel mult nouă persoane cu contract individual de muncă, au decis, miercuri, senatorii.

Senat:Persoanele fizice autorizate pot angaja cel mult nouă persoane cu contract individual de muncă

Persoanele fizice autorizate vor putea angaja cel mult nouă persoane cu contract individual de muncă, au decis, miercuri, senatorii.

Senatul a decis ca municipiul Constanţa să fie declarat oraş-martir al Revoluţiei din Decembrie 1989

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege privind declararea municipiului Constanţa ca oraş-martir al Revoluţiei din Decembrie 1989, în expunerea de motive menţionându-se că, astfel, se îndreaptă un neajuns.

Senatorii admit că toate partidele dau mită electorală şi susţin că fenomentul trebuie combătut

Senatorii puterii şi cei ai opoziţiei au admis, miercuri, la dezbaterea unei iniţiative legislative, că toate partidele oferă "mită electorală" în campanii, fiecare a dat exemple în acest sens de la adversarii politici, toţi dezaprobând însă fenomenul şi susţinând combaterea acestuia.

Senat: Adopţiile internaţionale, posibile dacă adoptatorul sau unul dintre soţi este român

Senatorii au adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede posibilitatea adopţiei internaţionale a copiilor români dacă adoptatorul sau unul din cei doi soţi este cetăţean român.

Geoană: Senatul trebuie să înlăture politicianismul şi clientelismul din dezbaterea pe regionalizare

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că prin înfiinţarea unei Comisii speciale pentru discutarea proiectelor de modificare a structurii administrative se poate înlătura politicianismul prezent în actuala dezbatere a temei.

Senatul a adoptat legea privind interzicerea produselor etnobotanice

Senatul a adoptat, marţi, legea privind interzicerea produselor etnobotanice, iniţiat de Guvern, care instituie condiţii dure pentru autorizarea magazinelor şi permite autorităţilor să confişte marfa şi să suspende provizoriu activitatea neautorizată a unor comercianţi.

Premierul a intrat la şedinţa senatorilor PDL pe o uşă laterală, pentru a nu fi văzut de ziarişti

Premierul Emil Boc a participat marţi la şedinţa grupului PDL din Senat, el intrând în sală pe o uşă laterală, astfel încât să nu fie văzut de ziarişti, cărora doar li s-a confirmat sosirea acestuia.

Senatorii PDL îl vor susţine pe Ovidiu Maican pentru CSM

Senatorul PDL Constantin Dumitru a declarat, luni, că în şedinţa grupului parlamentar, la care a participat şi Emil Boc, s-a decis că situaţia CSM va fi rezolvată "foarte rapid", democrat-liberalii urmând să-l susţină pe Ovidiu Maican, propus de Freedom House ca membru din partea societăţii civile.

Premierul Emil Boc a discutat cu senatorii PDL despre reorganizarea administrativă

Întâlnirea dintre premierul Emil Boc şi parlamentarii PDL s-a încheiat, preşedintele PDL plecând fără a face declaraţii, iar senatorul Constantin Dumitru precizând că la reuniune au fost discutate subiectele "la zi", cum ar fi "reorganizarea teritorială, finalul de sesiune".

Hackerii care au atacat Sony susţin că au spart securitatea site-ului Senatului american

Un grup de piraţi informatici a afirmat luni că a reuşit să spargă securitatea site-ului Senatului american, pentru a sustrage informaţii, după ce a revendicat atacuri împotriva Sony şi a unui site care avea legături cu FBI.

Geoană: Desemnarea celui de-al doilea membru al societăţii civile în CSM, blocată de coaliţie

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că declaraţiile şefului statului despre Senat sunt "o nouă formă de imixtiune şi presiune inacceptabile", el menţionând că reprezentanţii coaliţiei susţinute de Traian Băsescu blochează desemnarea celui de-al doilea membru al societăţii civile în CSM.

Băsescu: Senatul a desemnat în CSM o persoană incompatibilă, împotriva intereselor României

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că Senatul a acţionat împotriva interesului României când a desemat în CSM, din partea societăţii civile, o persoană incompatibilă conform Legii ANI şi nu a desemnat o a doua persoană pentru că au de făcut jocuri politice.

UPDATE: Băsescu: Senatul a desemnat în CSM o persoană incompatibilă, împotriva intereselor României

(adaugă declaraţii ale preşedintelui şi informaţii de background)

Fumatul, interzis în spaţii publice – Senat

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care interzice fumatul în toate spaţiile publice, agreând însă un amendament care permite fumatul în baruri, discoteci, restaurante şi alte unităţi similare mai mici de 100 metri pătraţi.

Vanghelie: S-ar putea să cerem ca senatorul Voicu să poată vota, nu este condamnat

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat că social-democraţii ar putea cere ca senatorul Cătălin Voicu, judecat în stare de arest pentru fapte de corupţie, să poată vota, cât timp acesta nu este condamnat.

Senat: Aplicarea efectivă a timbrului cultural pe produsele artistice, avizată la Comisia de cultură

Propunerea legislativă privind aplicarea efectivă a timbrului cultural pe fiecare tip de produs artistic- literar, cinematografic, teatral, muzical, de divertisment, arhitectural sau al artelor vizuale - a primit, marţi, raport de admitere din partea senatorilor din Comisia pentru cultură.

Senat: Aplicarea efectivă a timbrului cultural pe produsele artistice, aviztă la Comisia de cultură

Propunerea legislativă privind aplicarea efectivă a timbrului cultural pe fiecare tip de produs artistic- literar, cinematografic, teatral, muzical, de divertisment, arhitectural sau al artelor vizuale - a primit, marţi, raport de admitere din partea senatorilor din Comisia pentru cultură.

Comisia de apărare din Senat respinge propunerea ca ministrul Sănătăţii să fie membru CSAT

Senatorii din Comisia pentru apărare au respins, marţi, un proiect de lege pentru modificarea Legii 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prin care se propunea ca ministrul Sănătăţii să fie membru al CSAT.

Sebastian Lăzăroiu, invitat la Comisia pentru muncă a Senatului

Senatorii din Comisia pentru muncă au decis, marţi, să îl invite pe noul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, pentru a lua parte la lucrările acestei comisii parlamentare.

Greblă: Al doilea reprezentant al CSM va fi validat la Senat când PDL se va hotărî să intre în sală

Preşedintele Comisie juridice a Senatului, Toni Greblă, a declarat, după şedinţa de luni a Senatului, că este pentru prima dată în istoria parlamentarismului când reprezentanţii Puterii se sabotează pe ei înşişi.

Bugetul Senatului, suplimentat cu 11 milioane de lei pentru organizarea Adunării Parlamentare a NATO

Bugetul Senatului a fost suplimentat cu peste 11 milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor ce revin acestei Camere legislative pentru organizarea sesiunii anuale a Adunării Parlamentare a NATO, care se va desfăşura în perioada 7- 10 octombrie, la Bucureşti.

Plenul Senatului, suspendat. Puterea a părăsit sala după ce opoziţia şi-a votat reprezentantul în CSM

Plenul Senatului a fost suspendat, luni, după ce reprezentanţii puterii au părăsit sala, nemulţumiţi că au pierdut la vot în faţa opoziţiei, care a reintrodus pe ordinea de zi alegerea reprezentanţilor societăţii civile în CSM.

Senat: Corina Dumitrescu a fost aleasă reprezentant al societăţii civile în CSM

Senatorii au ales-o, luni, pe Corina Dumitrescu, soţia deputatului PSD Cristian Dumitrescu, drept reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, acesta întrunind 58 de voturi "pentru".

Puterea părăseşte plenul Senatului, după ce opoziţia a decis votarea reprezentanţilor CSM

Senatorii coaliţiei guvernamentale au părăsit, luni, sala plenului, după ce au pierdut la vot în faţa opoziţiei, care şi-a impus punctul de vedere introducând pe ordinea de zi alegerea reprezentanţilor societăţii civile în CSM.

Senat:Alegerea reprezentanţilor societăţii civile în CSM pusă pe ordinea de zi, prin votul opoziţiei

Alegerea reprezentanţilor societăţii civile în CSM a fost introdusă pe ordinea de zi de luni a plenului Senatului, după ce Biroul Permanent decisese amânarea acestui punct.

Legea de restricţionare a schimbării numelor străzilor, adoptată de Senat, puterea contestă votul

Proiectul de lege prin care schimbarea denumirii unor străzi, monumente, obiective se poate face doar cu avizul unei comisii guvernamentale a fost adoptat, miercuri, de Senat, reprezentanţii PDL şi UDMR contestând votul.

Senatul şi-a aprobat contul de execuţie a bugetului pe 2010, care a fost de 90.474.000 de lei

Senatorii au adoptat, miercuri, cu 73 de voturi "pentru", proiectul de Hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Senatului pe anul 2010, care a fost în sumă totală de 90.474.000 de lei.

Senatorul Ion Toma s-a înscris în UNPR, puterea redobândeşte majoritatea în Senat

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 30 mai)

Sorina Plăcintă: Ne aşteptam la demisia lui Şerban Rădulescu

Senatorul PDL Sorina Plăcintă a declarat, luni, că au existat "nişte discuţii" cu Şerban Rădulescu şi că se aştepta la demisia acestuia.

Senatul a respins proiectul de lege prin care Guvernul este abilitat să emite ordonanţe

Senatorii au respins luni proiectul de lege prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Radu F. Alexandru: Regret că nu s-a găsit o cheie de rezolvare în cazul senatorului Rădulescu

Senatorul Radu F. Alexandru declarat, luni, că regretă foarte mult că nu s-a găsit o cheie de rezolvare în cazul lui Şerban Rădulescu şi că PDL pierde cu atât uşurinţă oameni de care are nevoie.

UPDATE: Senatorul Ion Toma s-a înscris în UNPR, puterea redobândeşte majoritatea în Senat

(adaugă informaţii despre repartizarea senatorilor pe grupuri parlamentare)

Senatorul Ion Toma s-a înscris în UNPR, puterea redobândeşte majoritatea în Senat – 2

Senatorul neafliliat Ion Toma (fost PSD) s-a înscris, luni, în Uniunea Naţionala pentru Progresul României, se arată într-un comunicat UNPR remis MEDIAFAX după anunţul senatorului Şerban Rădulescu privind plecarea sa din grupul PDL.

Geoană: Schimbarea majorităţii în Senat, cel mai important moment politic din 2009 până acum

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, că schimbarea majorităţii din Senat reprezintă cel mai important moment politic din 2009 până acum, începutul schimbării la nivel naţional, afirmând că speră să fie "un element de contaminare pozitivă şi pentru Camera Deputaţilor".

Senatorul Ion Toma s-a înscris în UNPR. Puterea redobândeşte majoritatea în Senat

Senatorul neafliliat Ion Toma (fost PSD) s-a înscris, luni, în Uniunea Naţionala pentru Progresul României, se arată într-un comunicat UNPR remis MEDIAFAX după anunţul senatorului Şerban Rădulescu privind plecarea sa din grupul PDL.