servicii

Plata online a impozitelor şi depunerea cererilor vor fi simplificate

Clienţii operatorilor de telefonie şi cei ai băncilor vor putea să acceseze site-urile administraţiilor publice pentru plata taxelor şi impozitelor şi transmiterea unei cereri fără să mai fie necesare un cod de identificare şi o parolă furnizate de primării.

„O săptămână de refacere în staţiunile balneare” costă între 200 şi 330 de lei, până pe 31 mai

Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România a lansat oferta "O săptămână de refacere în staţiunile balneare", iar preţul unui pachet de şase nopţi de cazare într-o staţiune de profil costă între 200 de lei şi 330 de lei, în perioada 25 ianuarie - 31 mai.

Serviciile străine de informaţii şi-au intensificat activitatea în Cehia

Serviciile străine de informaţii, inclusiv cele ruse, şi-au intensificat activităţile specifice în Cehia pe fondul negocierilor privind amplasarea pe teritoriul ceh a staţiei radar în cadrul scutului american antirachetă, a declarat un oficial ceh de rang înalt, citat de CTK în pagina electronică.

UE vrea să creeze o piaţă unică pentru serviciile online

Comisia Europeană (CE) va prezenta, până la jumătatea anului 2008, un set de propuneri care vizează crearea unei pieţe europene unice pentru furnizarea de conţinut online, precum muzică, filme şi jocuri, a anunţat, joi, executivul blocului comunitar.

Moş Crăciun primeşte peste şase milioane de scrisori din lumea întreagă

Serviciile poştale din lumea întreagă primesc anual peste şase milioane de scrisori adresate lui Moş Crăciun, iar febra epistolară continuă să crească, a indicat, marţi, într-un comunicat, Uniunea Poştală Universală (UPU), o agenţie specializată a ONU.

România, ultimul loc în UE în funcţie de ponderea utilizatorilor individuali de internet banking

România ocupă, alături de Bulgaria, ultimul loc în Uniunea Europeană în funcţie de ponderea utilizatorilor individuali ai serviciilor de internet banking, care se plasează la numai 1%, conform datelor aferente sfârşitului anului 2006, reiese dintr-un raport al Comisiei Europene.

Românii cheltuiesc pe alimente mai mult de o treime din venituri

Românii cheltuiesc pentru servicii doar 17% din totalul veniturilor, în timp ce pentru alimente alocă 38%, iar achiziţia mărfurilor nealimentare are o pondere de 45%, a declarat, marţi, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu.

David: Băsescu exploatează politic informaţiile de la servicii

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a declarat, miercuri, la întâlnirea European Politiek Cafe, că între serviciile de informaţii româneşti şi preşedintele Băsescu există o "apropiere", iar preşedintele exploatează politic informaţiile puse la dispoziţia sa de acestea.

Companiile trebuie să raporteze, până miercuri, livrările şi achiziţiile din primul semestru

Firmele trebuie să depună la Fisc, până miercuri, o declaraţie informativă privind livrările, achiziţiile de bunuri şi prestările de servicii realizate pe teritoriul României în primul semestru, precum şi o listă în format electronic cu facturile emise în perioada ianuarie-iunie.

Emil Constantinescu: Reţelele SRI şi SIE au trecut de la PSD la PD

Fostul preşedinte Emil Constantinescu, liderul al Acţiunii Populare, a declarat, miercuri seara, în timpul unei dezbateri organizate de GDS, că structurile securiste au părăsit PSD în favoarea PD, asigurând creşterea formaţiunii conduse de Emil Boc.