sua

Momente de reculegere la New York în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001

Participanţii la ceremoniile care marchează nouă ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au ţinut un moment de reculegere, sâmbătă, la 8.46, ora la care un avion de linie lovea, cu nouă ani în urmă, primul dintre turnurile gemene de la World Trade Center, relatează CNN.

Barack Obama: SUA nu sunt şi nu vor fi niciodată în război împotriva islamului

Statele Unite nu sunt şi nu vor fi "niciodată în război împotriva islamului", a declarat, sâmbătă, preşedintele Barack Obama, cerându-le americanilor, într-o ceremonie care marchează nouă ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, să dea dovadă de toleranţă.

Pastorul Terry Jones dă asigurări că renunţă la intenţia de a arde Coranul

Pastorul american Terry Jones a anunţat sâmbătă că a decis să renunţe la planurile de a arde mai multe exemplare ale Coranului, după ce iniţiativa sa a declanşat proteste în întreaga lume, relatează CNN.

Talibanii consideră că SUA au pierdut orice şansă de a instaura pacea în Afganistan

Statele Unite au pierdut orice şansă de a instaura pacea în Afganistan şi nu au altă soluţie în afara retragerii necondiţionate, afirmă reprezentaţii talibanilor, într-un comunicat publicat la împlinirea a nouă ani de la atentatele din 11 septembrie 2001.

WikiLeaks pregăteşte publicarea unui set de documente privind războiul din Irak

Site-ul WikiLeaks colaborează cu o asociaţie jurnalistică şi mai multe organizaţii media pentru prelucrarea unui set de documente militare clasificate privind războiul din Irak, relatează Newsweek, în pagina electronică.

SUA marchează nouă ani de la atentatele din 11 septembrie, într-o atmosferă tensionată

Statele Unite comemorează sâmbătă nouă ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, într-o atmosferă tensionată după ce un pastor a ameninţat că va arde mai multe exemplare ale Coranului şi a solicitat modificarea planurilor de amplasare a unei moschei în apropiere de Ground Zero.

Obama admite eşecul privind Guantanamo şi vrea un proces în cazul atacurilor din 11 septembrie

Preşedintele american, Barack Obama, a recunoscut vineri că administraţia sa a "eşuat" în obiectivul său de a închide centrul de detenţie de la Guantanamo şi a reafirmat intenţia de a-i judeca pe cei responsabili de atentatele de la 11 septembrie, fără a fixa o dată.

Patru morţi, în urma exploziei din apropiere de San Francisco – VIDEO, FOTO

Incendiul de proporţii provocat joi seara de ruptura, din motive încă necunoscute, a unei conducte de gaze în apropiere de San Francisco, împotriva căruia pompierii continuau să lupte vineri, a provocat moartea a patru persoane, a anunţat guvernatorul adjunct al statului California.

Militari americani, acuzaţi că au ucis civili afgani şi că au complotat pentru a-şi ascunde faptele

Pentagonul şi-a exprimat joi preocuparea privind repercusiunile unui dosar în care sunt implicaţi peste zece militari americani, acuzaţi că au omorât civili afgani şi că au complotat apoi pentru a-şi ascunde acţiunile.

Mii de afgani au protestat în faţa unei baze NATO faţă de intenţia unui pastor de a arde Coranul

Mii de manifestanţi afgani au defilat, vineri, aruncând pietre în faţa unei mici baze a NATO dintr-un oraş situat în nord-estul Afganistanului, pentru a protesta faţă de proiectul unui pastor american de a arde Coranul, a anunţat poliţia.

1 mort şi 30 de răniţi într-o explozie lângă aeroportul din San Francisco – FOTO, VIDEO

O explozie în apropiere de aeroportul internaţional din San Francisco a provocat joi seară incendierea mai multor locuinţe situate lângă o benzinărie. Cel puţin o persoană a decedat şi alte aproximativ 30 au fost rănite, potrivit autorităţilor locale şi martorilor oculari, iar 53 de locuinţe au fost distruse.

Pastorul american renunţă, pentru moment, la arderea Coranului sâmbătă

Pastorul grupului religios american Dove World Outreach Center din Florida a declarat că este dispus să abandoneze proiectul său de ardere a 200 de exemplare din Coran în schimbul promisiunii că se va renunţa la ridicarea unei moschei în apropiere de Ground Zero din New York.

La nouă ani de la atentatele din 11 septembrie, acuzaţii aşteaptă încă să fie judecaţi

Cei cinci bărbaţi acuzaţi că au organizat atentatele de la 11 septembrie din Statele Unite, în urmă cu nouă ani, sunt blocaţi într-o gaură neagră judiciară în care ar putea rămâne pentru mult timp de acum înainte, la aproape doi ani de la alegerea preşedintelui american Barack Obama.

Islamofobia ia amploare în SUA, înaintea comemorării a nouă ani de la atentatele din 11 septembrie

Recente polemici, privind proiectul construirii unei moschei în apropiere de Ground Zero sau cel de ardere a Coranului în public, generează temeri referitoare la o intensificare a islamofobiei în SUA, în momentul în care ţara comemorează nouă ani de la atentatele din 11 septembrie.

Opoziţia iraniană anunţă existenţa unei noi instalaţii nucleare secrete

O formaţiune iraniană de opoziţie, Organizaţia Mujahedinilor Poporului, a anunţat joi că a descoperit existenţa unei noi instalaţii secrete de îmbogăţire a uraniului în Iran, în oraşul Abyek, la aproximativ 120 de kilometri de Teheran.

Hillary Clinton vrea o Uniune Europeană „mai puternică” şi solidaritate în cadrul NATO

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, s-a pronunţat miercuri pentru o Uniune Europeană "mai puternică" şi a cerut ţărilor membre NATO să facă mai mult pentru a-şi "împărţi responsabilităţile".

Obama anunţă facilităţi fiscale de 200 miliarde dolari pentru companii

Preşedintele american Barack Obama continuă, miercuri, o ofensivă de măsuri de susţinere a economiei şi pieţei muncii, cu un plan de acordare a unor facilităţi fiscale în valoare de 200 de miliarde de dolari pentru companii.

SUA oferă ajutor umanitar şi medical Coreei de Nord, afectată de inundaţii

Statele Unite au anunţat marţi că au acordat, săptămâna trecută, un ajutor umanitar şi medical Coreei de Nord, afectată de inundaţii.

Cel puţin 14 islamişti, ucişi în atacuri cu rachetă americane în Pakistan

Cel puţin 14 insurgenţi islamişti au fost ucişi, miercuri, în două atacuri cu rachete efectuate de avioane americane fără pilot în nord-vestul Pakistanului, anunţă surse militare pakistaneze.

Intenţia unei Biserici americane de a arde Coranul la 11 septembrie, criticată

Intenţia unei Biserici americane de a arde în public Coranul la 11 septembrie suscita miercuri semnale de alarmă în întreaga lume, Statele Unite afirmând că se tem pentru viaţa militarilor lor în Afganistan şi că sunt preocupate de o intensificare a sentimentului antiislamic.

Proteste violente în Los Angeles după moartea unui imigrant din Guatemala, ucis de poliţie – VIDEO

Forţele de ordine din Los Angeles au reţinut 22 de manifestanţi şi au tras focuri de avertisment în a doua noapte de violenţe izbucnite după moartea unui imigrant din Guatemala, ucis de poliţie.

Responsabilităţi împărţite de mai multe companii în cazul poluării din Golful Mexic

Explozia platformei Deepwater Horizon, aflată la originea mareei negre din Golful Mexic, a fost provocată de o serie de erori, iar "responsabilităţile sunt împărţite de mai multe companii", a apreciat grupul BP într-o anchetă internă publicată miercuri.

Barack Obama va comemora atentatele de la 11 septembrie la Pentagon

Preşedintele american, Barack Obama, va comemora împlinirea a nouă ani de la atentatele din 11 septembrie la Pentagon, în timp ce vicepreşedintele Joe Biden va merge la New York, în zona unde se aflau turnurile World Trade Center, a anunţat marţi Casa Albă.

Statele Unite ar putea menţine mii de militari în Irak după 2011

Statele Unite vor fi probabil nevoite să menţină câteva mii de militari în Irak după 2011, pentru a controla tensiunile religioase şi a susţine armata irakiană, care nu a ajuns, încă, la maturitate.

Alertă cu bombă la bordul unui avion Thai Airways care se deplasa spre SUA

Un avion al companiei Thai Airways era verificat de poliţia federală americană la Los Angeles, miercuri, în urma unei alerte cu bombă lansate înainte de aterizare, a anunţat transportatorul.

Taxă de 14 dolari pentru persoanele care intră fără viză în SUA

Cetăţenii ţărilor care beneficiază de scutire de viză pentru intrarea în Statele Unite trebuie de acum să achite o taxă de 14 dolari pentru intrarea în această ţară, potrivit unei reguli care intră în vigoare miercuri.

Condoleezza Rice a ridicat vocea la George W. Bush pe 11 septembrie 2001

Condoleezza Rice, fost secretar de Stat american şi consilier pentru Securitatea Naţională, a dezvăluit că a ţipat la fostul preşedinte George W. Bush şi i-a spus să nu vină la Washington în orele haotice de după atentatele din 11 septembrie 2001, scrie The Independent.

Incendii de vegetaţie în Colorado şi Oklahoma

Pompierii americani depun eforturi pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din statele Colorado şi Oklahoma, informează CNN. "Aproximativ 3.000 de locuitori urmează să fie evacuaţi", anunţă Departamentul pentru situaţii de urgenţă din oraşul Boulder (Colorado).

Mahmoud Ahmadinejad pune la îndoială versiunea oficială a atentatelor de la 11 septembrie 2001

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a pus din nou la îndoială, într-o reuniune cu presa duminică seară în Qatar, versiunea oficială privind atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA, susţinând că aceste atacuri au fost folosite ca pretext pentru intervenţia în Afganistan.

Filmul „Americanul”, cu George Clooney, lider în box office-ul nord-american – VIDEO

Filmul "Americanul/ The American", în regia lui Anton Corbijn, cu George Clooney în rolul principal, s-a situat în fruntea box office-ului nord-american, cu încasări de 12,96 milioane de dolari de vineri până duminică, informează boxofficemojo.com.

Compania Google, anchetată în Texas pentru posibile practici anticoncurenţiale

Autorităţile din statul american Texas au lansat o anchetă împotriva companiei Google, pentru a afla dacă nu cumva ordinea rezultatelor obţinute pe site-ul de căutare nu a fost manipulată.

Vizita lui Robert Gates la Kabul, marcată de tensiuni cu Hamid Karzai

Vizita în Afganistan a secretarului american al Apărării, Robert Gates, a fost marcată de tensiuni cu preşedintele afgan, Hamid Karzai, care a acuzat NATO de comiterea unei noi erori şi a denunţat acuzaţiile de corupţie formulate împotriva celor din anturajul său.

Talibanii din sudul Afganistanului se confruntă cu o „criză financiară”, afirmă un general american

Insurgenţii talibani din sudul Afganistanului se confruntă cu o "criză financiară", coaliţia internaţională condusă de NATO perturbând comerţul acestora cu opiu, a afirmat joi un general american.

O platformă petrolieră a explodat în Golful Mexic – VIDEO

O explozie a distrus o platformă petrolieră din Golful Mexic, joi, aruncând în apă 13 persoane, dar niciuna dintre ele nu a fost declarată dispărută, a anunţat paza de coastă americană.

Benjamin Netanyahu şi Mahmoud Abbas se vor reîntâlni la 14 şi 15 septembrie

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, au convenit să se reîntâlnească, la 14 şi 15 septembrie, "în regiune", iar, ulterior, din două în două săptămâni, a anunţat joi emisarul american George Mitchell.

Barack Obama, „încurajat” de seriozitatea palestinienilor şi israelienilor

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a fost "încurajat" de seriozitatea cu care israelienii şi palestinienii au abordat negocierile directe de pace, relansate în această săptămână la Washington, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Mahmoud Abbas cere oprirea colonizării şi ridicarea embargoului împotriva Fâşiei Gaza

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a cerut, joi, în deschiderea negocierilor directe israeliano-palestiniene, încetarea totală a colonizării evreieşti şi ridicarea completă a embargoului impus Fâşiei Gaza.

Benjamin Netanyahu îi cere lui Mahmoud Abbas să recunoască Israelul ca stat evreu

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a cerut, joi, preşedintelui palstinian, Mahmoud Abbas, să recunoască Israelul ca stat evreu, anunţând, totodată, necesitatea unor "concesiuni durerose" din partea celor două tabere, pentru obţinerea păcii în Orientul Mijlociu.

Oraşul New York a înregistrat în 2010 cea mai caldă vară din istoria sa

Oraşul New York s-a confruntat în 2010 cu cea mai caldă vară din istoria sa, înregistrând temperaturi medii de 25,4 grade Celsius, a anunţat miercuri serviciul local de meteorologie, citat de AFP.

Emigrarea ilegală spre SUA a scăzut cu două treimi în ultimii zece ani

Emigrarea ilegală spre Statele Unite a scăzut cu două treimi în ultimii zece ani, afirmă un studiu al centrului american de cercetare Pew, publicat miercuri.