t riceanu

Călin Popescu Tăriceanu: Este decizie în primă instanţă. Liviu Dragnea se bucură de prezumţia de nevinovăţie

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că decizia ÎCCJ de condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, este în primă instanţă, astfel că liderul PSD se bucură în continuare de prezumţia de nevinovăţie.

Moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Dăncilă va fi prezentată luni, la ora 16:00

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis, joi, ca prezentarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, depusă de PNL, să fie prezentată luni, de la ora 16:00, urmând ca dezbaterea şi votul să fie date miercuri, începând cu ora 14:00.

Tăriceanu anunţă norme mai stricte pentru accesul în Parlament şi reguli noi pentru jurnalişti

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi că, după protestul de miercuri, vor fi reguli mai stricte privind accesul în Parlament şi că vor fi introduse noi reguli pentru jurnaliştii acreditaţi, astfel încât cameramanii TV să nu-i mai îmbrâncească pe parlamentari.

Călin Popescu Tăriceanu, despre demisia consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu: E binevenită. Declaraţiile ei au fost neconvingătoare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că demisia consilierului prezidenţial, Simina Tănăsescu, e ”binevenită”, afirmând că declaraţiile acesteia, date după întâlnirea cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, au fost ”neconvingătoare”.

Tăriceanu, despre protestul din Parlament: Manifestări de tip fascist. Nu putem să transformăm Plenul în ring de box

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, după şedinţa Biroului Politic Executiv al ALDE, că protestul din Parlament a fost o manifestare de tip fascist şi a afirmat că regulamentul Senatului va fi modificat, astfel încât Parlamentul să nu fie transformat în ring de box.

Protestatar legitimat de jandarmi, la Cluj, după ce a făcut gesturi obscene spre Tăriceanu

Un protestatar care a făcut marţi gesturi obscene către autoturismul în care se afla preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea din sediul ALDE Cluj, şi a încercat să lovească maşina cu piciorul, a fost legitimat de jandarmi, urmând să fie luate împotriva lui măsurile legale.

Tăriceanu: România a devenit cu ajutorul DNA ţara cea mai coruptă din Europa / Preşedintele ALDE: USR, o făcătură a serviciilor secrete, asta este convingerea mea

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat DNA că a transformat România în cea mai coruptă ţară din Europa, acesta fiind serviciul făcut ţării în urma condamnărilor pentru abuz în serviciu, infracţiune care nu se regăseşte în alte ţări, cum ar fi Germania sau Franţa.

Tăriceanu: Protocoalele secrete, dovada distorsiunii grave, a exceselor şi abuzurilor

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că protocoalele secrete, care nu mai încetează să iasă la suprafaţă, sunt dovada distorsiunii grave, a exceselor şi abuzurilor grave care s-au întâmplat în România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tăriceanu, întâmpinat cu proteste la Cluj: Nu vrem să fim conduşi de hoţi

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost întâmpinat la sediul partidului din Cluj-Napoca de un grup de câteva persoane care au scandat ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi” sau ”Susţinătorii hoţilor nu au ce căuta la Cluj”.

Tăriceanu nu are programată luni o întâlnire cu adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, că nu are programată în agenda sa o întânire cu Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, care se va afla luni la Bucureşti.

Tăriceanu, despre suspendarea lui Iohannis: Nu am avut nicio discuţie cu liderii PSD sau cu Dragnea

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat vineri, că nu a discutat, nici oficial, nici neoficial, cu social-democraţii sau cu liderul PSD Liviu Dragnea despre intenţia de a îl suspendata din funcţie pe preşedintele Klaus Iohannis.

Tăriceanu: Comisia Europeană a ignorat sistematic semnalele de alarmă legate de abuzuri ale instituţiilor judiciare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, în plenul Senatului, că reprezentanţii Comisiei Europene (CE) au ignorat sistematic semnalele de alarmă trase de la Bucureşti în legătură cu gravele abuzuri ale instituţiilor sau persoanelor din sistemul judiciar.

Cum se monitorizează poluarea în Bucureşti? Tăriceanu: Ministrul Mediului mi-a spus că staţiile de măsurare a calităţii aerului sunt stricate

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, la o conferinţă pe tema traficului, că ministrul Mediului i-a transmis că staţiile de măsurare a calităţii aerului din Bucureşti sunt stricate.

Tăriceanu o salvează pe Firea: Nu se va putea soluţiona problema traficului în Bucureşti complet niciodată

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, la Summitul Internaţional "Soluţii smart pentru traficul în Bucureşti", că problema traficului din Capitală nu va putea fi soluţionată complet niciodată, precizând că în Bucureşti sunt o mie de maşini la mia de locuitori.

Tăriceanu, despre cererea depusă la CSM de către Forumul Judecătorilor: Nu are statut legal

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, referitor la cererea depusă de "Forumul Judecătorilor din România" în care aceştia cer CSM apărarea independenţei justiţiei, că asociaţia nu are statut legal, fiind doar o platformă, un simplu blog.

Tăriceanu: Oamenii care sunt azi în Piaţa Victoriei vor regreta, aşa cum au făcut şi votanţii FSN

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, într-o emisiune TV, că la manifestaţia şi Piaţa Victoriei participă oameni care au pretenţii de intelectuali care vor realiza peste câţi ani greşeala, aşa cum au făcut şi votanţii lui Ion Iliescu şu FSN la alegerile din 1990.

Tăriceanu sună mobilizarea: Mitingul nu poate să rămână fără ecouri, nu vorbesc de România, ci în toată lumea

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, că vocea ”sutelor de mii de oameni se va face auzită şi nu va fi în zadar”, iar mitingul PSD nu poate să rămână fără ecouri, nu doar în România, ci în toată lumea.

Tăriceanu, despre decizia CCR privind pensionarea femeilor: Este o soluţie aplicată la nivel european

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri, referitor la decizia CCR privind vârsta de pensionare a femeilor, că această măsură este aplicată la nivel european, din cauza creşterii duratei de viaţă a cetăţenilor.

Tăriceanu, despre Iohannis: Mulţi au impresia că se pricep la lege şi la interpretarea Constituţiei

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, referindu-se la afirmaţiile şefului statului, Klaus Iohannis, potrivit cărora procurorii nu trebuie să fie sub controlul ministrului Justiţiei, că ”mulţi au impresia că se pricep la lege şi la interpretarea Constituţiei”.

Tăriceanu, mesaj public pentru Tudorel Toader: Îl rog să-şi aplece atenţia asupra acestui lucru

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, că îl va ruga pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să se intereseze dacă protocoalele semnate cu instituţiile statului mai sunt sau nu în vigoare sau dacă acestea au fost anulate.

Călin Popescu Tăriceanu anunţă care va fi atitudinea ALDE faţă de mitingul PSD din 9 iunie

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, duminică, că membrii ALDE vor participa la mitingul organizat de PSD, care va fi o manifestare contra abuzurilor din justiţie.

Tăriceanu: La nivelul CE există un nivel de inconfort pentru că s-a bătut monedă pe acest MCV. După 11 ani iese la suprafaţă un putregai imens

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, referitor la protocoale, că există un nivel de inconfort la nivelul Comisiei Europene pentru că "s-a bătut monedă" pe MCV şi "după 11 ani iese la suprafaţă un putregai imens".

DECIZIA CCR privind revocarea lui Kovesi. Tăriceanu: Am văzut declaraţii fulminante din partea unor ziarişti care cheamă la nesupunere civică

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică seară, că după decizia Curţii Constituţionale referitoare la revocarea Codruţei Kovesi, a observat anumite "declaraţii fulminante sau furinbunde din partea unora şi altora, a unor ziarişti care cheamă la nesupunere civică".

Tăriceanu: Transpunerea Directivei privind prezumţia de nevinovăţie, pentru care CE a declanşat procedura de infringement împotriva României, se va face până la vacanţa parlamentară

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că transpunerea Directivei UE privind prezumţia de nevinovăţie se va face până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, preşedintele Senatului precizând că parlamentul va avea nevoie, probabil, de o săptămână de sesiune extraordinară.

Călin Popescu Tăriceanu: Cel mai normal ar fi fost ca după această decizie, şefa DNA să demisioneze/ Are o mentalitate de procuror comunist din anii ’50

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că după decizia luată de Curtea Constituţională cu privire la conflictul constituţional dintre ministrul Justiţiei şi preşedintele Iohannis, şefa DNA trebuia să demisioneze.

Iordache, despre Comisia pentru Adevăr, anunţată de Tăriceanu: Orice este oportun în ţara aceasta / Gorghiu: Dacă facem cu rezultat ştiut dinainte, nu am rezolvat nimic

Florin Iordache, preşedinte al Comisiei de modificare a pachetului de legi în justiţie spune că ar fi oportună înfiinţarea unei comisii de Adevăr şi Reconciliere, aşa cum anunţă Călin Popescu Tăriceanu, aceasta putând fi constituită în sesiunea următoare.

Tăriceanu îi cere lui Iohannis să se delimiteze de SESIZAREA lui Orban/ Liderul ALDE anunţă că partidul său va participa la un miting pro-Dăncilă

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut, duminică, şefului statului, Klaus Iohannis, să se delimiteze de sesizarea penală a liderului liberal, Ludovic Orban, astfel încât să nu poată fi considerată parte a unui plan.

Tăriceanu, despre #Rezist: Sunt dezamăgit şi am un gust amar. Sunt tineri care militează pentru slava instituţiilor represive

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, la Gala premiilor TLDE, că este dezamăgit pentru că sunt tineri care merg la manifestări publice şi militează pentru slava instituţiilor represive ale statului şi care şi-au ales modele cum ar fi Kovesi sau Coldea.

Călin Popescu Tăriceanu: Declarăm foarte clar că premierul se bucură de toată susţinerea noastră

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că acţiunea lui Ludovic Orban de a face plângere penală împotriva Vioricăi Dăncilă depăşeşte “graniţele luptei politice” şi a precizat faptul că “declarăm foarte clar că premierul se bucură de toată susţinerea noastră”.

Tăriceanu: De 30 de ani, România nu a mai avut o acţiune proprie de politică externă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi seară că, de 30 de ani, România nu a mai luat nicio iniţiativă proprie în politica externă, ci a copiat deciziile altor ţări, fapt ce condus la situaţia de a nu mai fi luată în seamă de partenerii externi.

Tăriceanu, despre plângerea lui Orban împotriva premierului: Este „rezultatul limitelor de gândire pe care le are” sau o „componentă care denotă o stare de nebunie”/ Preşedintele nu poate revoca prim-ministrul

Călin Popescu Tăriceanu a spus, joi, că demersul lui Ludovic Orban de a face plângere penală împotriva Vioricăi Dăncilă poate fi "rezultatul limitelor de gândire pe care le are" sau poate fi şi o "componentă care denotă o stare de nebunie".

Tăriceanu, despre chemarea lui Meleşcanu la Cotroceni: Nu se scurtcircuitează premierul

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că este normal ca preşedintele Klaus Iohannis să o sune pe Viorica Dăncilă pentru a-l chema la Cotroceni pe Teodor Meleşcanu, pentru a da explicaţii cu privire la delimitarea României de scrisoarea comună a UE legat de ambasada la Ierusalim.

Tăriceanu: E regretabil că în UE nu există consens în mesajele faţă de statutul Ierusalimului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus sâmbătă, referindu-se la o declaraţie comună a UE faţă de statutul Ierusalimului, că lipsa unui consens este regretabilă şi că, într-o Europa "cu mai multe viteze", era de aşteptat ca acţiunile externe ale Uniunii să fie pe această linie.

Contre între Tăriceanu şi Cioloş. Preşedintele Senatului: Nu a depăşit mentalitatea celor ce vorbeau de licurici

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a transmis, vineri, lui Dacian Cioloş, că nu a depăşit mentalitatea celor care vorbeau despre "licuricii mari şi mici", răspunsul venind după ce acesta a criticat afirmaţia lui Tăriceanu că "nu trebuie să luăm lumină de la Bruxelles".

UPDATE | Tăriceanu află în două săptămâni prima decizie în dosarul de „mărturie mincinoasă”/ DNA cere TREI ani de închisoare cu executare pentru al doilea om în stat/ Ce e afirmat preşedintele Senatului în faţa instanţei

Procurorul DNA a cerut, marţi, la ultimul termen al dosarului în care Călin Popescu Tăriceanu e acuzat de mărturie mincinoasă, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru acesta. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit pronunţarea în dosarul de mărturie mincinoasă pentru data de 22 mai.

Tăriceanu: Unii se laudă cu turismul. Datorită lui Kovesi, brandul de ţară a devenit corupţia

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, la Constanţa, că în timp ce unele ţări se laudă cu turismul sau cu industria, datorită şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, „bradul de ţară” a devenit corupţia.

Tăriceanu, despre candidatura la preşedinţie: Vom avea o şansă dacă vom avea candidat unic

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, la Constanţa, că pentru avea o şansă la alegerile prezidenţiale, Coaliţia aflată la guvernare ar trebuie să aibă un candidat unic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Referendumul pentru familie. Un lider USR îi acuză de ipocrizie pe Dragnea şi Tăriceanu: Sunt modele pentru că au mai multe căsnicii la activ

Deptatul USR, Matei Dobrovie, i-a acuzat de ipocrizie, joi, pe Liviu Dragnea şi pe Călin Popescu Tăriceanu, pentru că susţin familia tradiţională, deşi au fost căsătoriţi de mai multe ori. Declaraţiile au fost făcute în cadrul Conferinţei pentru organizarea „Referendumului pentru căsătorie”.

PRIMA reacţie politică, după ce preşedintele a cerut DEMISIA premierului. Tăriceanu: Singurul în măsură să dea în verdict este Parlamentul/ Ce spune despre lipsa mandatului pentru vizita în Israel

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut public demisia premierului Viorica Dăncilă, că singurul în măsură să dea în verdict în privinţa prim-ministrului este Parlamentul.

Tăriceanu atacă PNL-ul: Este cântăreţul sistemului şi are drept lozincă: „Toată lumea la puşcărie!”

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a spus, la conferinţa de alegeri a filialei ALDE Dâmboviţa, că îşi doreşte un rezultat foarte bun la scrutinul pentru Parlamentul European şi a criticat PNL susţinând că “este cântăreţul sistemului”.