ucraina

Germania avertizează că forţa militară a Moscovei nu trebuie subestimată: Rusia este capabilă să extindă conflictul la nivel regional

Şeful Apărării germane a avertizat că Occidentul nu trebuie să subestimeze forţa militară a Moscovei, afirmând că Rusia are posibilitatea de a deschide un al doilea front dacă va alege să facă acest lucru.

Experţii AIEA au ajuns în oraşul ucrainean Zaporojie

Experţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au sosit miercuri în oraşul ucrainean Zaporojie, iar misiunea de verificare la Centrala nucleară aflată sub ocupaţie rusă va începe joi.

Herson: Se duc „lupte grele” în timp ce Ucraina încearcă să recucerească regiunea

Au fost raportate lupte aprige în timp ce Ucraina încearcă să recucerească regiunea Herson, ocupată de ruşi în sudul ţării, dar experţii militari au declarat pentru BBC că acest lucru "nu se va întâmpla rapid".

Aurescu, înaintea reuniunii de la Praga: Trebuie să scăpăm de orice dependenţă faţă de Rusia

Trebuie să scăpăm de orice dependenţă faţă de Rusia, susţine ministrul de Externe Bogdan Aurescu într-o declaraţie făcută înaintea reuniunii informale a miniştrilor de externe UE de la Praga.

Războiul din Ucraina, ziua 188. UE a stabilit elaborarea unui plan de instruire a militarilor ucraineni / Zelenski s-a întâlnit cu misiunea AIEA care va inspecta centrala Zaporojie / Ucraina cere explicaţii Turciei privind transportul de arme ruseşti prin Bosfor / Armata ucraineană apără puternic regiunea Herson

UPDATE 23:00 Gazprom anunţă că va întrerupe livrările de gaze către o mare companie franceză Compania rusă Gazprom a declarat că va suspenda complet livrările de gaze către Engie, o companie europeană majoră, începând de joi, în urma unei dispute privind contractele, o măsură care va spori îngrijorările privind aprovizionarea cu energie a Europei pe timp […]

Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu delegaţia AIEA care se va deplasa la Centrala nucleară Zaporojie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit marţi după-amiază, la Kiev, cu membrii misiunii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care urmează să se deplaseze la Centrala nucleară Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse.

Miniştrii Apărării din UE au stabilit elaborarea unui plan de instruire a militarilor ucraineni

Miniştrii Apărării din statele Uniunii Europene au stabilit marţi, în cursul reuniunii informale a Consiliului UE de la Praga, să iniţieze elaborarea şi examinarea unui plan de instruire a militarilor ucraineni în cadrul unei misiuni europene.

Josep Borrell vrea noi stocuri de armament pentru UE, în contextul aprovizionării Ucrainei

Miniştrii de Externe şi ai Apărării din statele Uniunii Europene, reuniţi la Praga pentru o reuniune informală a Consiliului UE, au dezbătut modalităţi de accelerare a producţiei de armament, în condiţiile scăderii stocurilor din cauza aprovizionării Ucrainei.

UE distribuie 5,5 milioane de tablete de iod ucrainenilor pe fondul riscului nuclear

Comisia Europeană a anunţat că va dona Ucrainei 5,5 milioane de tablete de iodură de potasiu, pe fondul temerilor că luptele din zona centralei nucleare Zaporojie, ocupată de Rusia, ar putea duce la o catastrofă nucleară.

Vaticanul încearcă să „repare” relaţiile tensionate cu Ucraina

Vaticanul încearcă să „repare” relaţiile tensionate cu Ucraina, după ce Papa Francisc a supărat Kievul referindu-se la Daria Dughina, ucisă de o maşină capcană lângă Moscova, ca la o „victimă nevinovată” a războiului.

„Ne epuizăm stocurile”. UE vrea să accelereze producţia de arme în contextul războiului dintre Ucraina şi Rusia

Miniştrii Apărării din Uniunea Europeană au dezbătut marţi modalităţile de a accelera producţia de arme, de a stimula pregătirea militară a forţelor armate ucrainene şi de a impune costuri mai mari Rusiei, în condiţiile în care nu întrevede un sfârşit al războiului care durează din februarie.

Kievul susţine că forţele ruse încep să se retragă

Un purtător de cuvânt al comandamentului militar din sudul Ucrainei a declarat luni pentru NBC News că trupele ruseşti se retrag din unele zone în care Ucraina a lansat o contraofensivă.

Rusia înregistrează „eşecuri” în cazul dronelor de fabricaţie iraniană – oficial american

Rusia s-a confruntat cu "numeroase eşecuri" cu dronele de fabricaţie iraniană achiziţionate de la Teheran în această lună pentru a fi folosite în războiul său cu Ucraina, potrivit unui înalt oficial al administraţiei americane, citat de Reuters.

Ucrainenii din Maramureş au câştigat Campionatul Mondial de Fotbal al Diasporei Ucrainene

Filiala din Maramureş a Uniunii Ucrainenilor din România a câştigat Campionatul Mondial de Fotbal al Diasporei Ucrainene, a anunţat luni Federaţia Română de Fotbal.

Războiul din Ucraina, ziua 187. A început contraofensiva în sudul ţării. Ucrainenii au spart Frontul de Sud şi atacă poziţiile ruşilor din mai multe direcţii, spre Herson

UPDATE 22:14 Rusia susţine că a respins contraofensiva Ucrainei în Herson şi Mikolaiv  UPDATE 21:00 Inspecţia AIEA va avea loc la centrala Zaporojie în perioada 31 august – 3 septembrie   Misiunea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Centrala Nucleară Zaporozhye (ZNPP) va începe miercuri, 31 august, şi va dura până sâmbătă, 3 septembrie. Este […]

Rusia susţine că a respins contraofensiva Ucrainei în Herson şi Mikolaiv

Administraţia de la Moscova a anunţat, luni seară, că armata rusă a respins ofensivele ucrainene în regiunile Herson şi Mikolaiv, susţinând că forţele ucrainene au suferit pierderi semnificative, informează cotidianul Le Monde.

Germania va organiza o conferinţă a experţilor pe tema reconstrucţiei Ucrainei

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a anunţat, luni, organizarea în octombrie, la Berlin, a unei conferinţe internaţionale la nivel de experţi pe tema reconstrucţiei post-conflict a Ucrainei, informează publicaţia Die Welt.

Premierul Suediei promite încă un ajutor militar şi civil consistent Ucrainei

Premierul suedez Magdalena Andersson anunţă că Suedia va trimite încă un pachet militar şi civil Ucrainei, în valoare de 93,8 milioane de dolari.

China şi Rusia îşi unesc forţele pentru desfăşurarea exerciţiilor militare „Vostok”

Rusia şi China vor desfăşura o serie de exerciţii militare săptămâna aceasta, un semn al legăturilor strânse dintre Moscova cu Beijing şi al dorinţei Kremlinului de a proiecta o imagine „firească” întregii lumi, în ciuda costurilor crescânde ale războiului său din Ucraina, a raportat Financial Times

O misiune AIEA vizitează centrala nucleară ucraineană Zaporojie, în apropiere de linia frontului

O echipă a organismului de supraveghere nucleară al ONU s-a deplasat spre centrala nucleară ucraineană Zaporojie, a anunţat şeful agenţiei, în timp ce Rusia şi Ucraina se acuză reciproc în privinţa bombardamentelor din apropierea acesteia, alimentând temerile privind un dezastru, scrie Reuters.

Miniştrii de Externe şi ai Apărării din UE, întâlnire la Praga. Care sunt principalele teme de discuţie

Miniştrii de externe şi ai apărării din Uniunea Europeană se vor întâlni şi pentru a examina apelurile unor membri de a interzice turiştilor ruşi să intre în blocul comunitar, relatează Reuters. Şeful politicii externe şi de securitate a blocului comunitar, Josep Borrell, a oferit până acum puţine detalii despre planurile sale, limitându-se la a declara […]

Peste 150 de companii au fost înfiinţate în România de către ucraineni de la declanşarea războiului

Peste 150 de companii au fost înfiinţate în România de către ucraineni din daţa de 24 februarie, momentul izbucnirii războiului, şi până în luna iulie, conform datelor platformei de analiză Confidas.

Vladimir Putin, înlăturat de la putere de doi studenţi într-un desen animat românesc

Creatorii de desene animate, la luptă cu regimul putinist  În Rusia, un serial de animaţie difuzat din 2001, creat de artistul ruso-israelian Oleg Kuvaev, a fost interzis în Rusia pentru criticile aduse regimului putinist după ororile din Ucraina.  În serialul de comedie Ungurul Bulan, creat de vloggerul şi comediantul Ciprian Cătunescu din Baia Mare,  protagonistul  a […]

Bombardamentele din apropierea centralei nucleare din Ucraina alimentează temerile de un dezastru

Forţele ruseşti au bombardat oraşele ucrainene de peste râu faţă de centrala nucleară Zaporojie, alimentând temerile privind un dezastru cu radiaţii. Zelenski spune că „niciun terorist nu va fi lăsat fără răspuns pentru atacuri”.

Războiul din Ucraina, ziua 186. Dmitro Kuleba: Ruşii pun „întregul continent în pericol”. Continuă bombardamentele. Moscova şi Kievul se acuză reciproc pe situaţia centralei nucleare Zaporojie. Zelenski îndeamnă la luptă

UPDATE 23:20 „Războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei ar trebui să se încheie cu o înfrângere militară a Federaţiei Ruse, o revenire la Ucraina a teritoriilor ocupate şi un tribunal pentru criminalii de război. Soluţiile de compromis vor avea consecinţe catastrofale pentru umanitate”, a declarat Mykhailo Podoliak, consilier prezidenţial în Ucraina. UPDATE 23:10 „Mobilizarea ascunsă” se intensifică […]

Inspectorii AIEA vor vizita centrala Zaporojie „zilele următoare”

Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) vor vizita centrala nucleară Zaporojie, aflată sub control rusesc, „în următoarele zile”, pe fondul reluării bombardamentelor şi a temerilor tot mai mari privind un potenţial accident nuclear.

Apelul unui oficial ONU către Vladimir Putin: Îi cer preşedintelui rus să oprească atacul armat împotriva Ucrainei

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului l-a îndemnat pe preşedintele Rusiei să "oprească atacul armat împotriva Ucrainei", în ultima sa conferinţă de presă.

Ministerul britanic al Apărării: E puţin probabil ca iniţiativa de recrutare din Rusia să aibă impact în războiul din Ucraina

Este puţin probabil ca planul Rusiei de a-şi extinde forţele armate să aibă un impact asupra războiului din Ucraina, a declarat Ministerul britanic al Apărării.

Războiul din Ucraina, ziua 185. Kievul şi Moscova continuă se acuze de bombardamente la centrala nucleară Zaporojie. Rusia nu renunţă la război. Reluarea discuţiilor de pace devine o chestiune incertă

UPDATE 23:00 Zelenski îndeamnă la luptă în discursul său  „Lupta pentru independenţă este lupta tuturor oamenilor, este singura cale de a avea succes. Exact aşa stau lucrurile în Ucraina. Iată de ce Ucraina va câştiga. Oamenii câştigă întotdeauna. O luptă de succes pentru libertate în lume nu poate fi lupta unei singure persoane sau a […]

Kazahstanul opreşte exporturile de arme pentru un an, pe fondul războiului din Ucraina

Vecinul Rusiei, Kazahstan, a suspendat toate exporturile de arme timp de un an, pe fondul războiului din Ucraina, a anunţat guvernul, citat de Sky News.

Americanii sunt încurajaţi să predea armele de foc pentru a fi trimise în Ucraina

Americanii din Miami au fost încurajaţi să-şi predea armele de foc la poliţie, pentru ca acestea să fie trimise în Ucraina, potrivit Sky News.

Acord important în cadrul NATO. Polonia şi Cehia vor supraveghea cerul Slovaciei pentru ca Bratislava să trimită avioane MiG-29 Ucrainei

Slovacia a semnat sâmbătă un acord prin care statele membre NATO, Republica Cehă şi Polonia, vor supraveghea cerul slovac, în timp ce Bratislava îşi retrage din uz avioanele MiG-29 de fabricaţie sovietică, pentru a putea fi trimise în Ucraina.

China s-a săturat de acţiunile Rusiei în Ucraina. Atac la adresa ruşilor în ceea ce priveşte centrala Zaporojie: Să respecte dreptul internaţional

China a lansat un atac subtil la adresa Rusiei în ceea ce priveşte centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, în timp ce temerile privind un dezastru se intensifică în cazul unui accident.

Putin ordonă ca persoanele care au fugit din calea războiului şi s-au mutat în Rusia să primească un ajutor social

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat sâmbătă un decret care introduce beneficii financiare pentru persoanele care au părăsit teritoriul ucrainean şi s-au mutat în Rusia, inclusiv pensionari, femei însărcinate şi persoane cu handicap.

Rusia îşi intensifică atacurile pe fondul zvonurilor privind o contraofensivă majoră a Ucrainei

Rusia a crescut intensitatea atacurilor în zona Doneţk din regiunea Donbas din estul Ucrainei în ultimele cinci zile, potrivit ministerului britanic al Apărării, citat de The Guardian.

Pericolul nu a trecut. Zelenski spune că situaţia de la centrala nucleară Zaporojie rămâne foarte riscantă şi periculoasă

Preşedintele Ucrainei a declarat vineri seara că situaţia de la centrala nucleară Zaporojie rămâne „foarte riscantă”, după ce două dintre cele şase reactoare au fost reconectate la reţea, informează Reuters.

Medvedev : Rusia nu va opri războiul, chiar dacă Ucraina renunţă la aspiraţiile sale de a adera la NATO

Fostul preşedinte Dmitri Medvedev, acum vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Moscova nu va renunţa la campania sa militară din Ucraina, chiar dacă Kievul ar renunţa la aderarea în NATO. Totuşi, Rusia este pregătită să poarte discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în anumite condiţii. „Apartenenţa ucraineană la NATO este inacceptabilă pentru […]

Războiul din Ucraina, ziua 184. ONU „aproape sigur” va vizita centrala nucleară Zaporojie. Zelenski denunţă „terorismul nuclear” practicat de Rusia. Armata ucraineană înregistrează pierderi importante

UPDATE 22:30 Centrala nucleară Zaporojie, reconectată la reţeaua de energie electrică ucraineană Centrala nucleară Zaporojie, ocupată de Rusia, a reluat vineri furnizarea de energie electrică Ucraina, după ce două dintre cele şase reactoare ale sale au fost reconectate la reţeaua ucraineană, a anunţat compania nucleară de stat Energoatom. Cea mai mare centrală nucleară din Europa, care […]

Centrala nucleară Zaporojie, controlată de Rusia, a fost reconectată la reţeaua de energie electrică ucraineană

Centrala nucleară Zaporojie, ocupată de Rusia, a reluat vineri furnizarea de energie electrică Ucraina, după ce două dintre cele şase reactoare ale sale au fost reconectate la reţeaua ucraineană, a anunţat compania nucleară de stat Energoatom.

Evenimentul „Tennis Plays for Peace” a strâns 1,2 milioane de dolari pentru Ucraina

Evenimentul "Tennis Plays for Peace" de la US Open a dus la strângerea a 1,2 milioane de dolari pentru Ucraina, potrivit Asociaţiei de Tenis a Statelor Unite (USTA), înainte de ultimul eveniment de Grand Slam din acest an.