ue

Premierul belgian afirmă că aşteptările britanicilor privind Brexit sunt „lipsite de realism”

Charles Michel, premierul Belgiei, a indicat că aşteptările britanicilor pe tema negocierilor pentru Brexit sunt "lipsite de realism", avertizând că Marea Britanie nu va reuşi să părăsească UE fără să achite o contribuţie financiară, relatează The Associated Press.

Jean-Claude Juncker: Limba engleză îşi pierde importanţa în Europa încet, dar sigur

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri că "limba engleză îşi pierde importanţa în Europa încet, dar sigur", în cadrul unei conferinţe privind situaţia Uniunii Europene în contextul Brexit, notează site-ul BBC News.

Angela Merkel a făcut un apel la negocieri cinstite şi constructive cu Marea Britanie pe tema Brexit

Cancelarul german Angela Merkel a lansat vineri un apel la negocieri cinstite şi constructive cu Marea Britanie cu privire la ieşirea din UE, în contextul tensiunilor pe această temă între Londra şi oficialii europeni, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Wolfgang Schäuble: UE nu vrea PEDEPSIREA Marii Britanii, dar îşi apără interesele. Negocierile Brexit „vor fi DURE”/ Donald Tusk: Theresa May să dea dovadă de respect

Uniunea Europeană nu vrea să pedepsească Marea Britanie pentru decizia Brexit, dar îşi va apăra propriile interese, afirmă Wolfgang Schäuble, ministrul german al Finanţelor, avertizând că negocierile cu Guvernul de la Londra "vor fi dure".

Economia zonei euro depăşeşte performanţele Statelor Unite – Reuters

Economia zonei euro a început anul 2017 cu o creştere solidă, depăşind performanţele economice ale Statelor Unite, arată statistici preliminare prezentate de Oficiul european pentru statistici (Eurostat), informează site-ul agenţiei Reuters.

Angela Merkel afirmă că Ankara este un partener important şi UE nu ar trebui să respingă Turcia

Turcia este un partener important în lupta împotriva terorismului islamic, şi este în interesul UE să aibă relaţii bune cu Ankara, în pofida evoluţiilor negative care afectează relaţiile diplomatice, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

UE nu ia în calcul suspendarea regimului fără VIZE pentru cetăţenii din SUA şi Canada

Uniunea Europeană a anunţat, marţi, că a decis să nu suspende acordurile de călătorie fără viză cu Statele Unite şi Canada, având în vedere progresele înregistrate în rezolvarea situaţiei vizelor pentru cetăţenii din cinci state europene, notează site-ul The Associated Press.

AVERTISMENTUL lui Erdogan: Turcia îşi va retrage candidatura la UE dacă nu vor fi deschise noi capitole de aderare

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat marţi că Uniunea Europeană trebuie să deschidă noi capitole în procesul de aderare a Turciei, în caz contrar Ankara va renunţa la candidatura la Blocul comunitar, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Comisar european: Visul Turciei de a adera la UE s-a sfârşit, cel puţin deocamdată

Visul Turciei de a adera la Uniunea Europeană s-a sfârşit, cel puţin momentan, a declarat un comisar european, ce a propus în schimb o cooperare economică în cazul în care ambele părţi pot relua legăturile de ”prietenie”, informează Reuters.

Marş în Budapesta, pentru susţinerea Uniunii Europene

Mii de ungari au participat la un marş în centrul Budapestei pentru susţinerea Uniunii Europene, o nouă mişcare politică protestând faţă de creşterea influenţei ruse sub conducerea premierului Viktor Orbán, informează Euronews.

Grupul Politic EPP: Orban se va conforma cerinţelor UE în privinţa legii învăţământului din Ungaria

Premierul ungar, Viktor Orban, va respecta cerinţele UE faţă de o lege a învăţământului care ar putea închide o universitate de top, afirmă Partidului Popular European (EPP), grupul politic de centru-dreapta al Blocului comunitar, citat de BBC News.

UE: Irlanda unită ar fi în mod automat membru deplin al Blocului comunitar

Liderii Uniunii Europene au aprobat sâmbătă să includă Irlanda de Nord în Blocul comunitar în cazul în care se va vota unirea provinciei britanice cu statul irlandez în urma unui referendum, informează Reuters.

Mark Rutte, premierul olandez: Discuţiile despre noile relaţii dintre UE şi Marea Britanie trebuie să înceapă rapid

Uniunea Europeană şi Marea Britanie trebuie să facă un progres rapid al problemelor iniţiale ale negocierilor pentru Brexit şi să înceapă curând să discute despre noul lor acord comercial şi relaţia politică, a declarat sâmbătă premierul olandez Mark Rutte, citat de Reuters.

Donald Tusk: Liderii UE au căzut de acord în privinţa liniilor directoare ale negocierilor pentru Brexit

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord rapid şi în unanimitate asupra liniilor directoare ale negocierilor cu Marea Britanie în privinţa retragerii acesteia din Blocul comunitar, a declarat sâmbătă preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de Reuters.

UE şi NATO fac apel la calm în Macedonia, după protestele din Parlament

Uniunea Europeană şi NATO au făcut apel la calm în Macedonia după ce protestari naţionalişti au luat cu asalt Parlamentul, atacând politicieni şi jurnalişti într-o încercare de a preveni alegerea unui etnic albanez ca purtător de cuvânt, informează Euronews.

Theresa May, supărată că UE se aliază contra Marii Britanii, după ce Angela Merkel a criticat „iluziile” Londrei privind Brexit

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene par să se solidarizeze "împotriva Marii Britanii", afirmă premierul Theresa May, după ce cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a transmis Londrei să renunţe la "iluziile" că ar putea avea avea acelaşi statut post-Brexit.

Rusia, reacţie după violenţele din Parlamentul de la Skopje: Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt vinovate pentru criza politică din Macedonia

Ministerul rus de Externe consideră că Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt responsabile pentru criza politică din Macedonia, după ce peste 100 de persoane au fost rănite în urma unor confruntări violente între manifestanţi şi parlamentari ai opoziţiei, relatează site-ul The Associated Press.

Libia nu are niciun plan pentru a împiedica trecerea imigranţilor spre Europa – oficiali UE

Guvernul libian susţinut de către ONU nu are niciun plan clar pentru a împiedica ajungerea imigranţilor în Europa în această vară, au anunţat joi oficiali ai Uniunii Europene, invocând cereri eronate de echipament pentru patrularea ţărmurilor, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Avertismentul dat de Angela Merkel pentru Marea Britanie, înaintea startului negocierilor pentru Brexit cu Uniunea Europeană

Marea Britanie trebuie să poarte "un dialog constructiv" cu Uniunea Europeană în ceea ce priveşte viitorul relaţiilor cu Blocul comunitar, înainte de startul negocierilor pentru separarea de UE, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit The Associated Press.

Statele membre UE au acordat azil unui număr de imigranţi două ori mai mare decât în 2015

Statele membre ale Uniunii Europene au acordat statut protejat sau de refugiat unui număr de 710.400 imigranţi în anul 2016, această cifră fiind "de peste două ori mai mare decât cea din 2015", a anunţat Eurostat, potrivit site-ului postului France 24.

Undă verde pentru Ucraina de a călători fără vize în UE

Ambasadori din cele 28 de state membre a Uniunii Europene au aprobat ridicarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii ucraineni, potrivit unei surse a Consiliului Blocului comunitar, citată de Tass.

Raportor: UE va suspenda tratativele de aderare a Turciei dacă va adopta noua Constituţie

Turcia nu va putea face parte din Uniunea Europeană dacă va adopta schimbările constituţionale susţinute în cadrul referendumului de săptămâna trecută, a declarat miercuri un membru al Parlamentului European, responsabil cu acordurile cu Ankara, citat de presa internaţională.

Recep Erdogan: Turcia nu va aştepta pentru totdeauna la uşa Europei

Turcia este pregătită să-şi reconsidere intenţia de a adera la Uniunea Europeană în cazul în care islamofobia şi ostilitatea unor state europene persistă, a declarat preşedintele turc, Recep Tayyip Eordogan într-un interviu pentru agenţia de ştiri Reuters.

România are una dintre cele mai mari DIFERENŢE între ratele de angajare la femei şi bărbaţi din UE

România are, la nivelul Uniunii Europene (UE), una dintre cele mai mari diferenţe între rata de angajare înregistrată la bărbaţi şi cea raportată în rândul femeilor, de 17,6 puncte procentuale, potrivit unui raport Eurostat publicat marţi.

Liderii Uniunii Europene vor cere Marii Britanii garantarea drepturilor imigranţilor europeni – proiect

Liderii Uniunii Europene vor insista ca Marea Britanie să le garanteze drepturile la rezidenţă permanentă imigranţilor din state membre UE ajunşi pe teritoriul britanic înainte de concretizarea Brexit, în anul 2019, arată un proiect de document european.

Serghei Lavrov: Aşteptăm ca UE să convingă Ucraina în privinţa implementării acordului de la Minsk

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat luni, după întrevederea cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, că Blocul comunitar trebuie să convingă autorităţile ucrainene să implementeze Acordul de la Minsk, relatează site-ul agenţiei Tass.

Preşedinţia Consiliului UE propune un sistem de subvenţii/penalităţi: 60.000 de euro pentru fiecare imigrant primit şi identic pentru unul respins

Malta, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, propune oferirea unor subvenţii de câte 60.000 de euro pentru fiecare imigrant statelor UE care primesc extracomunitari peste cotele stabilite de Comisia Europeană, iar ţările care nu primesc ar urma să achite sumele.

ALEGERILE din Franţa: Uniunea Europeană, un subiect spinos în timpul campaniei prezidenţiale

Subiectul viitorului Franţei în cadrul Uniunii Europene a fost intens dezbătut de candidaţii la preşedinţia franceză, populista Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional, ridicând problema părăsirii Blocului comunitar, după modelul Brexit, relatează site-ul postului France 24.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Executivului UE: Comisia Europeană va anunţa în luna mai un plan pentru crearea unui buget al zonei euro

Comisia Europeană elaborează un plan pentru crearea unui buget al celor 19 state membre ale zonei euro, cu opţiuni în sensul stimulării investiţiilor şi combaterii şomajului, variantele urmând să fie anunţate în luna mai, anunţă Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Executivului UE.

Politicianul eurosceptic Nigel Farage nu candidează în scrutinul britanic, preferând să rămână eurodeputat

Politicianul eurosceptic Nigel Farage, fost lider al formaţiunii extremiste Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), a anunţat joi seară că nu va candida pentru un loc în Camera Comunelor în scrutinul din 8 iunie, preferând să rămână eurodeputat, pentru a lupta pentru Brexit "în Europa".

Preţurile alimentelor ar putea creşte cu 22% în Marea Britanie în lipsa unui acord cu UE post-Brexit

Cetăţenii britanici riscă un tarif mediu suplimentar de 22% la produsele alimentare importate din ţări ale Uniunii Europene în cazul în care Guvernul de la Londra nu va ajunge la un acord cu Bruxellesul după Brexit, avertizează companii de retail citate de site-ul agenţiei Reuters.

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell: Ieşim din Uniunea Europeană, nu din Europa

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a declarat, joi, la Timişoara, că Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europenă, nu din Europa şi că românii care lucrează în ţară au un rol foarte important, în acest moment fiind peste 2.000 de medici angajaţi în spitalele de stat.

Alegeri anticipate Marea Britanie. Daily Mail: May ar putea promite electoratului că va elimina libera circulaţie a imigranţilor din Uniunea Europeană

Premierul Theresa May ar putea să promită electoratului, înaintea alegerilor anticipate din data de 8 iunie, că va pune capăt garantării liberei circulaţii a imigranţilor din state UE în Marea Britanie, potrivit cotidianului Daily Mail, care citează surse anonime din cadrul Partidului Conservator.

Uniunea Europeană a cerut Republicii Moldova să respecte Acordul de liber schimb

Uniunea Europeană a avertizat, miercuri, Republica Moldova să respecte Acordul de liber schimb cu Blocul comunitar, în condiţiile în care preşedintele moldovean Igor Dodon vrea să adere la Uniunea Vamală condusă de Rusia, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Preşedintele Comisiei Europene: Negocierile pentru Brexit dintre UE şi Marea Britanie vor începe după alegerile din iunie

Negocierile propriu-zise cu Marea Britanie pe tema Brexit vor începe abia după instalarea noului guvern, rezultat în urma scrutinului anticipat din 8 iunie, consideră preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

România a avut cea mai mică rată a inflaţiei din UE, de 0,4%, în martie 2017

România a raportat cea mai mică rată a inflaţiei, de 0,4%, în martie 2017, fiind urmată de Olanda şi Irlanda, care au avut o rată a inflaţiei de 0,6%, la polul opus situându-se Lituania şi Letonia, cu rate de 3,2%, respectiv 3,3%, potrivit unui raport Eurostat publicat miercuri.

Turcia RESPINGE solicitările Uniunii Europene privind investigarea neregulilor de la referendum

Turcia a respins, marţi, apelul Uniunii Europene privind lansarea unei anchete despre presupuse nereguli în referendumul pentru introducerea sistemului prezidenţial, organizat de preşedintele Recep Tayyip Erdogan pentru a-şi spori prerogativele, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

Guy Verhofstadt, raportor al Parlamentului European: Scrutinul anticipat, oportunitate pentru a vedea ce relaţie vor britanicii cu UE

Cetăţenii britanici pot folosi oportunitatea scrutinului parlamentar anticipat pentru a arăta ce relaţie vor cu Uniunea Europeană, afirmă Guy Verhofstadt, raportorul Parlamentului European privind Brexit.

Turcia trebuie să investigheze ”presupusele nereguli” ale referendumului – Comisia Europeană

Comisia Europeană a solicitat marţi Turciei să investigheze ”presupusele nereguli” care ar fi avut loc în cadrul referendumului pentru creşterea puterilor executive ale preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, informează Reuters.

Comisia Europeană solicită Turciei să ajungă la un consens naţional privind sistemul prezidenţial

Turcia ar trebui să ajungă la un acord general naţional în privinţa amendamentelor constituţionale, dată fiind restrânsa majoritate ce îi susţine şi dimensiunea impactului lor, a anunţat Comisia Europeană, citată de Reuters.