ue

Donald Tusk recomandă amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană pentru evitarea unui Brexit fără acord / Care sunt următoarele etape

Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, a anunţat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în contextul impasului politic din Marea Britanie, că le va recomanda liderilor Uniunii Europene să aprobe cererea Guvernului Boris Johnson de amânare a Brexit.

Boris Johnson suspendă procedura de aprobare a Acordului Brexit, după ce Camera Comunelor a respins planul premierului britanic de transpunere în legislaţie a tratatului/ Reacţia Comisiei Europene – VIDEO

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunţat marţi seară suspendarea procedurii de aprobare a proiectului de Acord Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Camera Comunelor a acceptat, marţi seară, să ofere o nouă dezbatere şi un nou vot pe tema Acordului Brexit negociat de Guvernul Boris Johnson cu Uniunea Europeană, aprobând practic continuarea procedurii de legiferare a tratatului, informează Sky News.

Boris Johnson ameninţă că va convoca alegeri anticipate dacă Parlamentul nu aprobă acordul Brexit

Premierul britanic Boris Johnson a declarat marţi că va convoca alegeri anticipate în cazul în care Parlamentul de la Londra decide să amâne aprobarea acordului de Brexit negociat de guvernul său cu Uniunea Europeană, informează postul CNN.

Cu un pas înaintea României: Comisia Europeană anunţă că Bulgaria înregistrează progrese suficiente şi că ar putea scăpa de MCV – DOCUMENT

Bulgaria a înregistrat progrese suficiente în implementarea angajamentelor asumate prin aderarea la UE, deşi trebuie să îmbunătăţească anumite elemente, anunţă Comisia Europeană, subliniind că decizia de anulare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare va trebui confirmată de alte instituţii.

Camera Comunelor blochează un nou vot pe tema Acordului Brexit

John Bercow, preşedintele Camerei Comunelor, a blocat, luni după-amiază, o iniţiativă a Guvernului Boris Johnson de a programa un nou vot pe tema Acordului Brexit, relatează postul Sky News.

Ţara Galilor şi Scoţia cer Uniunii Europene să aprobe o amânare a Brexit care să permită un nou referendum

Guvernele regiunilor britanice Ţara Galilor şi Scoţia îi cer lui Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, să aprobe o amânare a Brexit care să permită organizarea unui nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Preşedintele CCIR anunţă: SUA nu sunt un investitor atât de vocal în România

Statele Unite ale Americii, deşi reprezintă un investitor de la care ne-am aştepta mai mult, sunt prezente în România, deşi nu sunt atât de vocale cum ne-am dori, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban, luni, la o conferinţă de profil.

Boris Johnson, acţionat în judecată pentru că a recomandat UE să refuze amânarea Brexit. Oficialul a trimis două scrisori sâmbătă noaptea

O instanţă judiciară din Scoţia a început reanalizarea cazului premierului britanic Boris Johnson, acuzat că nu a aplicat în mod corect decizia Parlamentului de a cere Uniunii Europene amânarea Brexit, întrucât nu a semnat scrisoarea formală şi a recomandat să nu fie acceptată propria cerere.

Partidul Laburist se va alia cu alte formaţiuni politice din Parlamentul britanic pentru a bloca adoptarea acordului pentru Brexit

Membrii Partidului Laburist din Marea Britanie şi-au anunţat duminică intenţia de a obţine sprijinul altor partide din Legislativul de la Londra pentru adoptarea amendamentelor care l-ar putea forţa pe Boris Johnson să amâne procesul Brexit, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Liderii din Macedonia de Nord au decis organizarea alegerilor anticipate în aprilie

Liderii de la Skopje au hotărât duminică organizarea de alegeri parlamentare anticipate în aprilie, după ce Uniunea Europeană a blocat începerea negocierilor privind aderarea statului la Blocul comunitar, relatează site-ul postului France 24.

Ministrul britanic de Externe: Guvernul lui Boris Johnson are numărul necesar de voturi pentru adoptarea acordului privind Brexit

Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a transmis că Guvernul lui Boris Johnson are numărul de voturi necesare în Camera Comunelor pentru a putea adopta acordul privind Brexit, negociat cu liderii Uniunii Europene, relatează site-ul postului BBC.

Primul răspuns al UE la solicitarea Marii Britanii de amânare a BREXIT-ului: Decizia, temporizată

Uniunea Europeană va lua o decizie privind amânarea ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar după ce acordul pentru Brexit va fi dezbătut în Parlamentul de la Londra, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Ambasadorii statelor UE se reunesc astăzi pentru a discuta pe tema Brexit

Ambasadorii statelor membre în Uniunea Europeană urmează să aibă o reuniune duminică, în contextul în care Parlamentul de la Londra a amânat votul privind acordul Brexit, relatează site-ul publicaţiei Financial Times.

Guvernul britanic cere Uniunii Europene amânarea Brexit. BBC: Scrisoarea nu are semnătura premierului Boris Johnson

Premierul Boris Johnson a trimis o scrisoare formală prin care solicită amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunţat, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European.

Ore decisive pentru Marea Britanie. Donald Tusk a discutat cu Boris Johnson şi aşteaptă cererea formală de amânare a Brexit

Uniunea Europeană aşteaptă scrisoarea Guvernului Marii Britanii privind solicitarea formală de amânare a Brexit, a declarat sâmbătă seară Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, după ce a discutat prin telefon cu premierul britanic, Boris Johnson.

Reacţia fulger a UE faţă de situaţia din Marea Britanie: Clarificări urgente privind derularea Brexit, având în vedere termenul scurt de câteva ore

Comisia Europeană a cerut, sâmbătă după-amiază, Guvernului Marii Britanii să ofere urgent clarificări privind procedura retragerii ţării din Blocul comunitar, în contextul în care premierul Boris Johnson este obligat să solicite amânarea Brexit.

Boris Johnson riscă să fie obligat să ceară amânarea Brexit şi dacă noul acord va fi aprobat

Membri ai Camerei Comunelor au introdus un amendament care l-ar putea forţa pe premierul Boris Johnson să solicite amânarea Brexit chiar dacă va fi adoptat noul Acord cu Uniunea Europeană, informează cotidianul The Guardian.

Macron se opune unei noi extinderi după 31 octombrie dacă noul Acord Brexit va fi respins

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat vineri că se opune unei noi extinderi a Brexitului după data de 31 octombrie în cazul în care Parlamentul britanic va respinge acordul agreat de premierul Boris Johnson cu cele 27 de state membre UE, potrivit Reuters.

Statutul regiunii britanice Irlanda de Nord, ELEMENTUL central pentru aprobarea Acordului Brexit

Statutul administrativ al provinciei britanice Irlanda de Nord, mai precis mecanismele vamale la frontiera cu naţiunea Irlanda, membră a Uniunii Europene, constituie un element central pentru aprobarea Acordului Brexit de către Parlamentul Marii Britanii.

Noi taxe vamale impuse de SUA la produse europene: Când brânza din Europa e mai scumpă

Statele Unite au impus vineri tarife vamale în valoare de 7,5 miliarde de dolari asupra importurile din Uniunea Europeană, care afectează Airbus, vinurile franţuzeşti şi producătorii de whiskey din Scoţia, relatează Euractiv şi Deutsche Welle.

Liderii celor 27 de state UE au adoptat în mod oficial noul Acord Brexit

Liderii celor 27 de state UE au adoptat în mod oficial noul Acord Brexit agreat de către Uniunea Europeană cu Marea Britanie, a informat joi un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European Donald Tusk.

Jean-Claude Juncker avertizează: Uniunea Europeană nu va accepta o nouă amânare a Brexit

Uniunea Europeană nu va accepta o nouă amânare a retragerii Marii Britanii din Blocul comunitar, a declarat, joi după-amiază, Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, insistând că noul acord trebuie aprobat de Parlamentul britanic.

Boris Johnson le va cere liderilor Uniunii Europene să excludă o nouă amânare a Brexit

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, le va cere liderilor Uniunii Europene să excludă posibilitatea unei noi amânări a Brexit, afirmă surse guvernamentale de la Londra citate de agenţia Reuters.

Marea Britanie şi Comisia Europeană au încheiat un nou acord privind Brexit-ul/ Boris Johnson: Preluăm controlul/ Barnier, încrezător că acordul va fi ratificat până pe 31 octombrie

Guvernul de la Londra şi Comisia Europeană au ajuns la o înţelegere privind un nou acord pe tema Brexit, urmând ca noul tratat să fie prezentat joi liderilor reuniţi la summitul Consiliului European, au anunţat Boris Johnson, premierul Marii Britanii, şi Jean-Claude Juncker, preşedintele CE.

Angela Merkel: S-au făcut progrese, însă negocieri suplimentare sunt necesare pentru un acord Brexit

Cancelarul german Angela Merkel a transmis joi că s-au făcut paşi însemnaţi pentru obţinerea unui acord privind procesul Brexit, însă problema graniţei cu Irlanda încă trebuie soluţionată prin negocieri suplimentare, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Premierul ceh Andrej Babis a anunţat construcţia de noi centrale atomice chiar dacă va trebui să încalce legile UE

Premierul ceh Andrej Babis a anunţat că este necesar ca Republica Cehia să-şi îmbunătăţească capacitatea energetică internă prin construcţia unor centrale nucleare noi, în pofida unor posibile încălcări ale prevederilor legislative ale Uniunii Europene, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Liderii grupurilor politice ale Parlamentului European au confirmat numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au confirmat, în şedinţa Conferinţei preşedinţilor de miercuri, numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef al Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă al PE.

Parlamentul European pregăteşte instalarea noii echipe a Comisiei Europene pe 1 decembrie / Comisarii României, Ungariei şi Franţei, numiţi rapid

Parlamentul Europeaan este dispus să permită instalarea noii echipe a Comisiei Europene pe 1 decembrie şi cere urgentarea procedurilor de numire a comisarilor din partea României, Ungariei şi Franţei, afirmă Jaume Duch Guillot, purtătorul de cuvânt al Legislativului Uniunii Europene.

Mandatul Ursulei von der Leyen. Liderii grupurilor din PE ar putea decide, joi, amânarea calendarului pentru noua echipă a CE -surse

Conferinţa preşedinţilor va discuta, într-o şedinţă joi dimineaţa la Bruxelles, despre calendarul procedurii de învestire a noii echipe a Comisiei Europene, au declarat surse europene, pentru MEDIAFAX. Este posibil să fie amânat votul în plenul PE, din 23 octombrie, pentru viitorul Executiv UE.

Marea Britanie va cere amânarea Brexit dacă nu ajunge la un nou acord până sâmbătă

Marea Britanie va solicita amânarea ieşirii din Uniunea Europeană în cazul în care nu ajunge la un acord cu Bruxellesul până sâmbătă, afirmă Stephen Barclay, ministrul britanic pentru Brexit.

România, statul cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, în luna septembrie a anului 2019

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost în septembrie 2019 de 0,8%, în scădere faţă de 1% în august, şi de 1,2% în Uniunea Europeană, în scădere faţă de 1,4% luna precedentă, arată datele Eurostat publicate miercuri.

România are, în primele nouă luni ale anului 2019, a două creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi din UE

În primele nouă luni, România se situează, cu 124.049 autoturisme noi înmatriculate, pe poziţia 14 în UE, înregistrând a două cea mai mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi din UE, de 16,4% comparativ cu primele nouă luni din 2018, informează ACAROM.

Măsuri anti-poluare. Franţa vrea introducerea de taxe pentru combustibilii avioanelor şi navelor

Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, a propus marţi instituirea unei taxe europene pentru combustibilii avioanelor şi navelor, argumentând că reducerea poluării nu se poate concentra doar pe autovehicule.

Negociatorul-şef al Uniunii Europene şi ministrul britanic pentru Brexit, optimişti în privinţa unui posibil acord cu Marea Britanie săptămâna aceasta

Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene, a declarat marţi că este încă posibil ca Blocul comunitar şi Marea Britanie să ajungă săptămâna aceasta la un acord pe tema Brexit, deşi este din ce în ce mai dificil ca acest scenariu să se producă, relatează cotidianul The Guardian.

Un oficial finlandez avertizează: UE trebuie să se pregătească pentru un Brexit fără acord

Ajungerea la un acord privind retragerea Marii Britanii din UE este încă posibil, însă Blocul comunitar trebuie să se pregătească pentru un scenariu de Brexit fără acord şi o extindere a procesului, a declarat ministrul finlandez al Afacerilor Europene, Tytti Tuppurainen, relatează Reuters.

Ţările UE vor limita exporturile de armament spre Turcia, după intervenţia militară din nordul Siriei

Ţările Uniunii Europene au anunţat luni seară intenţia de a limita exporturile de armament spre Turcia, din cauza intervenţiei militare în nordul Siriei, informează agenţia Associated Press.

Regina Elisabeta a II-a, în Parlamentul de la Londra: Ieşirea Marii Britanii din UE este prioritatea Executivului

Prioritatea Guvernului Boris Johnson este retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, a afirmat luni, în Parlamentul de la Londra, regina Elisabeta a II-a, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

MONITORUL APĂRĂRII | Uniunea Europeană cere din nou Turciei să înceteze operaţiunile militare din nordul Siriei

Uniunea Europeană a somat din nou Turcia să înceteze operaţiunea militară unilaterală din nordul Siriei, întrucât afectează stabilitatea regională şi eforturile de combatere a terorismului.

Consiliul UE confirmă numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european

Consiliul Uniunii Europene a confirmat numirea Laurei Codruţa Kövesi în funcţia de procuror-şef european, urmând ca această numire să fie supusă spre aprobare Parlamentului European, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni.

Principesa Margareta, discurs critic la Haga: Punctul-cheie este încetarea atitudinii de superioritate faţă de noile state membre/ Am făcut sacrificii nu pentru că am vrut să reducem costurile la roşii sau automobile

Principesa Margareta a avut un discurs critic la Institutul Olandez de Relaţii Internaţionale din Haga, făcând referire dubla măsură în cazul României după aderare, dar şi faptul că ţara nu a fost primită în Spaţiul Schengen, deşi a îndeplinit toate condiţiile.